Resemnare

Ganduri rele imi vuiau prin minte,tamplele imi zvacneau ca si cum in capul meu aveau explozii de dimensiuni marete.O noapte de sambata si o resemnare totala,erau tintele pe care trebuia sa le ating.
Drama esteticului,concretizata prin trairi melodramatice,renasteau iarasi in fiinta mea.Un om singur intr-o mare de oameni,o cifra care sigur nu va conta pentru nimeni.Erau ganduri care ma impingeau la sinucidere.Atat singuratatea interioara,cat si cea exterioara imi accentuau starea de depresie nesfarsita.Nu mai conta cu ce am gresit,pentru ca si eu sunt un om,fac greseli si imi pare rau.Gandul sinuciderii ma invaluise cu totul,iar un scenariu bine pus la punct indeplinea perfect planul sinucigas.
Am secat de lacrimi,iar starea mea a devenit critica,adica o stare in care omul nu mai este om,isi pierde sensul vietii si nimic nu il mai poate tine in viata.Este momentul in care sinucigasul face un pact cu diavolul si renunta la tot,pana si la darul cel mai de pret...viata.O licarire se zareste atunci in firea mea,inca nu ma pot da asa usor iadului.Se spune ca cei care se sinucid ajung in iad,iadul fiind o stare de suferinta continua."Dar oare nu sunt deja in iad, inca de pe pamant?"
Cu pasi marunti si repezi,ma indrept spre o biserica.Era biserica din apropierea mea.Momentele cu iubitul meu,faptul ca se jurase ca ma va iubi mereu,ma clatinau si mai mult,lacrimile nu incetu sa curga,iar durerea din inima era de nedescris.
Ajung in fatza bisericii in jurul orei 12 noaptea.Pe afara se zareau Sfintii zugraviti cu diferite culori."Voi cum ati putut si eu nu pot?",zise baiatul care in urma cu cateva minute avea cele mai groaznice ganduri de sinucidere.
Nu mai avea nimic, familia nu il iubise niciodata, sau daca era asa il parasisera intr-un timp de mult uitat.Singura lui bucurie care ii aducea un zambet printre lacrimi era bunica lui.Aproape ca ea il crescuse si ii insuflase un suflet bun.De la ea are sfaturile de bine si pornirile cumsecade.Ii parea rau ca o va dezamagi si ca toate sperantele ei se vor narui in cateva secunde.
Tot ce avusese candva in aceasta viata erau colegii lui din liceu,care l-au respectat si au fost impreuna ca o familie.Ceilalti din facultate sunt tablouri reci,fara nici o culoare.Imagini stravezii intr-un culoar al carui capat parca inceteaza sa se arate.
Isi aminteste ca odata a zambit,era pe vremea copilariei sale.Era vremea din viata sa cand credea ca lumea este frumoasa.De parca acum ar fi incetat sa creada asta...NU!Inca viseaza si traieste in lumea lui."De as putea sa fac un bine lumii",zicea copilul al carui destin inca nu i se aratase.Colegii de bloc sau cei de pe ulita satului l-au iubit pentru ca le aducea zambetul pe buze.
In serile de vara sau in iernile friguroase,baiatul cu ochi limpezi era chemat de copii afara.Tuturor le placea de el pentru ca povestea frumos si chiar ii binedispunea.Era o stare de bucurie,o naivitate pierduta insa pe valurile copilariei.De s-ar urni timpul inapoi,totul ar prinde iar sens in viata lui.Insa acum nu mai are pe nimeni.A avut un baiat pe care l-a iubit cu insasi propria viata si atat de mult a visat la el incat ultima flacara,de a fi prezent in catalogul vietii,isi pierduse suflarea.
Era o noapte geroasa.Copilul, a carei varsta trece acum de 20 ani,ingenunchiaza in fatza usilor inalte ale bisericii.Era niste usi din stejar incuiate de omul care tragea clopotele.In mintea lui ii aparuse singura speranta,singurul sens...acesta era Dumnezeu.Incepu sa strige la El,sa Il implore sa nu-l piarda,pentru ca si el este un suflet."Nu ma pierde Doamne,ca tare singur sunt pe aceasta lume",graia copilul cu ochii inlacrimati.Covorul ce se oprea la usile bisericii ii tinuse numai o clipa de cald,deoarece gerul era prea crunt.
Prin rugaminti amestecate cu durere,lacrimi si un suflet a carei suflare aburea,copilul ii cerea divinitatii un semn pentru care sa nu-si curme viata."Doamne pentru ce traiesc daca sunt asa singur?Sau de ce am sufletul atat de slab incat nu pot accepta singuratatea? Cine sunt eu sa ma abat de la destinul pe care il am? ", alte intrebari,la fel ca toate celelalte, fara raspuns.
Statuse un timp in genunchi,dupa care se ridica.A simtit ca se clatina,ar fi vrut sa moara chiar acolo.Se intoarce si ochii i se opresc asupra unui obiect.Isi facu cruce si se intreba ce poate sa fie asta...
O imagine a unui portofel era grefata de ochii lui ce simtisera o inundatie nemaivazuta.Il lua si isi dadu seama de fapta.Probabil niste raufacatori il furasera de la un om si l-au aruncat in fata bisericii cu gandul ca cineva il va gasi si i-l va inapoia.Il lua si observa doar actele,banii disparusera,daca erau.Simti o caldura in noaptea rece,si aceasta caldura era chiar din inima lui.Zambea si ii multumea lui Dumnezeu ca i-a dat sansa sa faca un bine.Un bine pe care copilul era atat de bucuros sa il indeplineasca.
Pe una din bancutele din fata bisericii, copilul cauta fara suflare un numar de telefon.Ultimul credit de pe telefon avea sa-l foloseasca acum.In portofel gasi actele unui baiat de 21 ani.Din poza de pe buletin putu observa ca era un baiat destul de simpatic.Gasise ca printr-un semn,in spatele unei iconite cu Sfantul Antonie cel Mare,o carte de vizita,era cartea de vizita a unchiului sau.
Il suna si vorbi cu baiatul al carui nume aparea pe buletin.
"-In regula,intr-o jumatate de ora vin unde te afli tu", zise vocea de la celalalt capat al Bucurestiului.Poate ca hotii il furasera de acolo,iar pe aici isi fac veacul,gandea copilul ce acum zambea.
Se hotarase sa il astepte si se aseza pe una din bancile din fata bisericii.Ceasul era trecut de ora 1,iar din intuneric auzi un planset.Cu pasi inceti doua siluete se zareau la lumina felinarelor.Erau doua fete,ambele de aceeasi inaltime,una cu suvite blonde,cealalta cu suvite brunete.Fata cea blonda incepu sa planga si mai tare cand ajunse in fata bisericii,se puse pe banca si isi afunda ochii in batista alba de matase.
"Esti sigura ca vrei s-o bei?",se auzi glasul celei brunete."Da,nu mai am pentru ce trai!".Copilul isi dadu seama ca nu fusese observat de cele doua fete.Poate pentru ca era intuneric,sau poate pentru ca suferinta lor era la fel de mare, incat nimic si nimeni nu mai conta.
Se simti zdruncinat de cata suferinta poate exista pe lume, dar ce putea sa faca in aceasta situatie? Se indrepta spre cele doua fete si le zise cu lacrimi in ochi:"Nu merita sa te sinucizi pentru nimeni.Si eu iubesc o fata,o fata care nu ma iubeste, ci este cu un alt baiat.Viata mea nu mai are sens si sinuciderea mi se pare cea mai usoara cale de scapare".
Cele doua fete isi ridicara ochii spre copil.Nu stiau ce sa creada si ce putea sa insemne asta.Intr-o lume care este nesigura,o lume in care viata poate disparea foarte usor,ele simtise ca baiatul din fata lor era in aceeasi suferinta."Dar daca el nu ma mai vrea?Nu mai pot trai fara el",rosti fata cea blonda.Baiatul fuse iara zdruncinat de aceste vorbe.Ii aparura in minte imaginile cand se plimba cu iubitul lui prin parc,cand il mangaia de noapte buna,cand ii punea o compresie atunci cand era bolnavior.Incepu si el sa planga cu cele doua fete.
Noaptea nu mai parea deloc geroasa,nimic si nimeni nu mai exista.Eram doar trei suflete ce isi indreptasera pasii spre biserica,cu gandul ca numai Dumnezeu le poate scapa de suferinta.
Se aseza pe banca din nou si se uita la chipul baiatului de pe buletin.Lacrimile ii erau atatate de suferinta celor doua fete.Il durea enorm sa vada si pe altii suferind.De-ar inceta odata toata suferinta din lume si totusi sunt atat de neputincios de a sti cum s-o opresc,macar sa nu ma mai doara...erau alte sperante ale baiatului.
Statura asa toti trei cam vreo jumatate de ceas.Cu ultimele puteri,cele doua fete se dusera pana la usa bisericii si ingenunchiara.Niste vorbe mai mult bolborosite,soapte ce vuiau cuvinte de rugaciune rasunau acum langa usa bisericii."Sa nu te sinucizi!",ii zise baiatul fetei celei blonde,"mai sunt baieti pe lume"...se gasise tocmai el sa dea sfaturi,el a carui lume i se ruinase cand iubitul sau il parasise.Ce cuvant rece,a parasi,un amalgam de caractere folosite cand ne mutam in alt oras,cand ne mutam in alta viata sau cand ne schimbam un obiect de care ne plictisesem...Desigur ca mai sunt baieti pe lume,dar nimeni nu va mai fi ca el...durerea era ucigatoare.Cat il vroia inapoi si cat ii dorea sarutarile.Il iubea mai mult ca viata sa,iar amintirile cu el nu vroiau sa inceteze.Dragostea lui nu a fost atat de puternica sa treaca peste 3 ani,pur si simplu a incetat precum un izvor...
Fata blonda fagaduise ca nu isi va curma viata,si o avea pe fata cea bruneta langa ea.Sunetul telefonului il trezise din gandurile adanci de intristare.Era baiatul care fusese buzunarit de hoti.
Alerga la locul stabilit si ii inmana portofelul.Nu stiu de unde mai avea puterea sa se bucure cand a vazut chipul acelui baiat luminandu-se:"Acum pot dormi linistit".
Era ceea ce isi dorea si el, sa doarma linistit un somn de-o vesnicie.Fusese o seara plina de intamplari,de rugaminti si cereri dureroase.
Baiatul intelesese ca menirea lui era sa se resemneze si sa isi accepte monotonia de zi cu zi....cu siguranta realizase ca va fi singur o viata,dar isi va folosi viata sa ii ajute pe ceilalti.Intrebarea este cum o va face....

Suferinta

Mi-e foarte greu sa imi imaginez viata fara el.Atatia ani,atatea vise,atatea amintiri si atatea destainuiri.Acest lucru este cel mai dificil, de a-ti destainui sufletul in fata cuiva,de a crede ca acel cineva nu va fugi cu franturile sufletului tau ci chiar va ajuta la imbunatatirea zidirii.
In lumea gay,oamenii se arata incapabili de a iubi, de unde reiese ca drumul acesta este plin de spini si maracini.Daca cei normali isi leaga prietenii de dragoste unii din generala,unii din liceu,unii din facultate eu de ce sunt incapabil de a fi cu persoana iubita?Am o groaza de colegi care sunt de foarte multi ani impreuna si vor face nunta dupa facultate.In dialogul meu cu ei,mi-au marturisit ca este prima lor iubire si va ramane asa tot restul vietii.Privirea imi cade in pamant si o lacrima imi cade pe obraz:"Cat de frumoasa poate fi iubirea!".
Pentru mine nu exista iubire de 2 luni, de 6 luni sau chiar de 1 an.Cea mai grea perioada din viata unei relatii este chiar inceputul.Daca cei doi reusesc sa treaca peste acel inceput atunci tine doar de ei daca vor mai ramane impreuna.Pentru ca dragostea nu este o flacara,ea este insasi caldura care emana din foc.Cand flacara isi pierde intensitatea ea trebuie atatata,prin orice metoda pentru a resimti caldura ei, altfel totul se va transforma in cenusa.
Iubitul meu a ales sa cunoasca flacara unui altui om.A mea nu era suficient de calduroasa.Pe mine inca ma doare si nu pot stinge nimic!Pentru ca eu nu mai simt flacara,iar caldura este impreunata cu sufletul meu.
Trebuie sa am puterea sa imi distrug structura sufletului ,altfel ma va mistui cu o repeziciune pe care eu nici n-o banuiesc.Sa spun si vechea zicala ce se rosteste printre cei tineri: pana la 25 de ani te casatoresti tu,intre 25-30 ani te casatoresc parintii,iar peste 30 de ani te mai casatoreste cel rau.Desi naiva in limbaj si simplista in evocare exprima un adevar crunt.Oamenii sunt mai succeptibili la foc la varsta tineretii.Odata cu trecerea ei, ei incep sa isi baricadeze camarile inimii si incep sa ii vada celuilalt diferite defecte,diferite neplaceri.
Sunt defecte care au totusi o scuza: nimeni nu este perfect si la un moment dat trecuie sa te obisnuiesti cu defectele celuilalt.Timpul este scurt, iar oamenii gay nu se pot implica in relatii.
De fapt sa dam definitia unei relatii = este un ansamblu de elemente ce se interconditioneaza reciproc in vederea intretinerii unui anumit sentiment.In cazul nostru sentimentul poate fi numit dragoste.
Intr-un final pot sa ma sinucid, pentru ca viata nu este pentru cei slabi sau pentru cei cu un suflet prea naiv.Adeseori ceilalti te iau de fraier sau prea "prost" si incep sa profite.Iubirea inseamna sa fii doar cu acea persoana cu care te intelegi, care este langa tine sa iti dea o cana de apa atunci cand iti este sete,care te ajuta atunci cand esti la greu si care te completeaza in toate sferele umane.
Nu-mi gasesc rostul in lume, mai ales ca am crezut mult in iubirea lui si acum nu mai imi revin.Nu-mi pot reveni deoarece amintirile dau navala peste mine.Oriunde as fugi nu pot scapa,dar in vise ma ataca cel mai des.Noapte de noapte ma trezesc cu ochii inlacrimati,sunt cele mai oribile nopti,pentru ca il visez pe el.Chiar aseara l-am visat si imi spunea ca o sa fie bine.Ce feste iti poate juca inconstientul...sa faca totul din instinctul conservarii.
Lumea nu mai poate fi sincera,toti iti trantesc o privire,un gest de parca te-ar manca din priviri.Rautatea este prezenta in fiecare om.Nu va incredeti in prieteni, sau asa-zisii amici gay.Este in regula daca amicul gay respectiv vine si iti sterge fruntea cand ai febra sau vine si te sustine cand ai o incercare grea.Acel amic este cu adevarat o persoana deosebita.Intr-o lume in miscare si intr-o rutina nesfarsita,oamenii nu mai au timp nici de prietenii sincere.
Cate planuri imi facusem cu el, insuflate mai ales de naivitatea mea...ca ne vom lua o casa si ca nimeni nu ne va desparti.Dar cuvintele sunt frunze aruncate in vant,nu are rost sa alerg dupa ele...insa imaginea lor este mereu pe retina mea.
Imi vine sa strig de durere si de singuratate si cat visez sa mai gasesc o persoana atat de blanda,de calma si care sa fie sincera.De multe ori pierzi cu sinceritatea,dar nu faceti pe altii sa sufere...este prea pacat.Toti suntem suflete in niste ambalaje,nu avem nici o putere unul asupra celuilalt.
Candva aveam idealuri marete ca iubirea unui gay este mult mai deosebita datorita faptului ca relatia este speciala.Nu mai stiu ce sa fac ca sa ies din starea de vesnica asteptare...daca nici macar el nu se indura de mine, iubitul cu care am stat 3 ani, tie dragule cititor ce sentimente iti insuflu?........................
Of Doamne, de ce iubesc un om care nu ma iubeste?Cred ca nu m-a iubit niciodata....nu stiu ce sa mai fac de durere...cred ca si o lovitura de masina este mai dulce decat o astfel de durere,un val al unei mari agitate ar fi o mangaiere pe langa palma care mi-o da viata.
Trebuie sa mi-l imaginez mort...sa sufar ca si cum e mort, nu ca si cum el este cu altul, sau ca mangaie un alt om, face dragoste cu el.Asta ma distruge.Incurc lumile si pic intr-o deriva,intr-o tristete...am noroc ca nimanui nu-i pasa de mine,ma lasa sa ma distrug lent si sigur.Nu mai am nici o farama de putere...nici parintii,nici amicii nu ma pot ajuta...si nici eu.
De ce Doamne am fost atat de naiv?Sau fraier pe romaneste....reda-mi zambetul pe buze,altfel nu stiu ce voi face.Depresiile sunt stari in care simti o lipsa acuta,o stare din care parca nu mai ai scapare,un cazan in care pici mereu.Incerci sa iesi dar mireasma melancoliei te trage din nou.
Ma uit la vecinul meu care este str8,are o prietena si acum are o mica petrecere cu iubita lui....este de 2 ani cu ea...nu ii invidiez dar cad de durere ca eu am pierdut pana si singurul lucru care ma mai tinea pe o linie de plutire.
Cuvintele reci si fara sentimente mi-au rasunat prin fiecare vena a trupului :"Ce crezi ca si cu asta o sa stau o vesnicie?Stau cum am stat cu tine,maxim 3 ani si apoi altu.Ce vrei sa fac?Asta este viata"....ce imagine a unui om fara inima aveam in ochi....cat ma doare ca totul a fost o minciuna destul de lunga.Nu as putea niciodata sa am un suflet asa...iubesc un om care si-a schitat o imagine falsa,iubesc o fantasma de lumea de dincolo,aud doar glasurile ei si vad secvente ce imi raman si ma dor.Este un chin,un blestem pe care il port...imi curge sange din nas.Am in fatza imaginea din clasa a 5-a.
Doamna diriginta a murit.Desi destul de mic am fost la inmormantarea ei.Atat de mult mi-a parut de moartea, ca dimineata urmatoare am umplut o perna de sange incat parintii mei s-au bucurat ca nu m-am inecat in propria mea balta de sange.Si de multe ori cand suferinta e profunda ma distruge...trupul meu refuza viata...de-as muri odata sa-mi crute durerea...

Aniversare

"La multi ani iubi!",se auzi un glas cald,o voce tremuranda intr-o liniste apasatoare.Deschid ochii si o raza de lumina imi mangaia pupila ce abia incepu sa se contracte.Observ ca o mana ma mangaie pe fata si intorc capul....este iubitul meu.In nici o secunda de la acest glas,buzele lui se contopesc cu ale mele.Ochii imi ramasesera deschisi,pentru a-i sorbi chipul ce aduce cu un copil de liceu."Este atat de chipes",gandeam in sinea mea iar greutatea corpului sau apasa din ce in ce mai tare.Rasuflarea lui ma cuprindea in fiecare particica a corpului.
Ceasul din camera,patura care acum cazuse din pat,sarutarile patimase ale iubitului meu imi creau o feerie pe care mi-o doream de mult.Am facut dragoste asa cum se iubesc doi baieti,in miscari ritmice si spasmodice,cu gafaituri de placere,ce te cuprind intr-o dorinta unica.De ar sta timpul in loc sa traiesc acea stare mult mai intens,sa o cultiv si sa ma strabata in fiecare vena a corpului,in fiecare organ,ca o vibratie ce trezeste pana si culoarea vesteda a peretilor.Totul prinde culoare si minutele nu mai conteaza.Sunt implinit si ma simt linistit.Un zambet imi apare pe fata,iar glasul se aude din nou "Ai un zambet frumos.Te iubesc si te voi iubi intotdeauna!"...atat de tare a rasunat,incat ecoul trecuse in partile inconstientului.

Deodata tresar speriat si ma uit in camera.Ceasul este inca pe perete,patura este pe pat,iar lucrurile parca sunt aceleasi.Sunt acelasi cu o singura diferenta...asta s-a intamplat acum un an,cand aniversam doi ani de cand ne cunoasteam.Ma uit la ceas,indica aceeasi ora de dimineata,iar ca sa ma conving ca lacrimile mele si suferinta nu a fost doar un vis,imi ridic ochii la calendarul de pe perete.Este 2007...da,cu siguranta aceste clipe le traiam acum un an.Exactitatea clipei si,totodata,ireversibilitatea ei imi facu sa imi cada o lacrima.
"Nu poate fi adevarat",imi ziceam in sinea mea,desi totul imi demonstra contrariul: calendarul,ceasul si lipsa acelor buze care ma apasau odinioara.
Imi intind trupul ostenit de suferinta,ce suspina dupa o traire identica,insa acum acesta se contopea cu salteaua.Suspine de plans si vedenii ilustre reusesc sa distruga din nou linistea camerei.Cateodata este atat de liniste..suspinele mele si plansul se aud ca un parau ce curge de undeva de sus.Dintr-un varf pe care nu il vad.Chiar daca mai incerc sa urc acest munte,apa nu poate sa-si schimbe cursul.
Dar de ce nu am reusit sa stau in loc?Ca un tren ce isi lasa un calator intr-o statie si ar vrea sa il conduca mereu.In minte imi amintesc un desen din manualul de clasa intai,un metrou ce soseste in statie.Nu accept trecerea minutelor,ceasul ce imi ticaie mult mai asurzitor.Nu accept nimic,pentru ca acest rau al meu,un rau ce curge alene pe langa hotarul inimii mele, trebuia sa il aiba doar pe el.Sa fim impreuna calatori al acestei vieti si poate spre nemurire.
Pe perna observ un crin,este imaginea creata de lacrimile mele.O puritate ampla,dar atat de trista.
Din ce ma gandesc mai mult din atat ma fortez mai mult,de a opri cursul raului.Lacrimile nu mai reprezinta nimic si el nu se va mai intoarce niciodata."La multi ani iubi!",eu chiar l-am crezut,insa acum vorbele lui le port doar in suflet.
Ele nu mai imi gadila simturile asa cum reuseau altadata.Jovialitatea lor pe atat de limpede,pe atat de dureroasa.Era contactul dintre trecut si prezent,dintre cunoscut si necunoscut.Nu mai reusisem sa fac nici macar un an cu iubitul care tocmai acum un an imi ura "La multi ani!".Care ani si ce aniversari?De ce il mai iubesc atat de mult?Si el acum nu.De ce simt ca mor fara el,iar el acum se simte "liber".Liber de o colivie ce se cheama relatie.
Ii multumesc,si eu ma simt foarte liber,atat de liber incat in visele mele pot sa ajung pana la luna si la stele si ma pot prabusi tocmai de la acel nivel.Ii multumesc pentru clipele in care camera mea devine un sanctuar dedicat unor dureri ce au fost,sunt si vor fi traite de orice om.

Cu ultimele lacrimi imi zic ca nu mai are rost,ma ridic din pat si un tremur ma zguduie in toata fiinta mea.Simt ca lesin si reusesc sa ma sprijin de masuta din camera.Orice senzatie si perceptie imi amintesc de el.M-am avantat in calatoria cu el atat de mult,incat eu nu mai sunt un om.Sunt mai degraba un idealist,pentru ca ma distruge atat de mult.

Aceasta este agonia pe care o traiesc,o letargie intre viata si moarte,incat nu as mai face o deosebire clara intre existenta si inexistenta.Pentru mine sunt doar doua stari,iar eu perind intre ele.Ma mai trezesc dimineata,iar noaptea plang din nou.Sentimentele nu vor sa dispara sub nici o forma,indiferent de cruzimea cu care le-as trata.Imi traiesc drama specifica din romanele realiste...cata dreptate avea Stefan Gheorghidiu cand spunea ca suferinta nu ii provine din insusi trairile si faptele celuilalt,ci ele apar din insasi fiinta noastra.."Sufar pentru ca m-am inselat"...si m-am inselat atat de crunt.
Ca un copil ce creste si descopera lucruri noi.Toti spunem ce am facut sa meritam asta.Nu am facut nimic,doar ca in viata trebuia sa cunoastem si opusul binelui,in cazul meu durerea.
M-am inselat pentru ca am ales sa il cred ca ma iubeste,ca va sta cu mine mereu.De a trebuit sa se obisnuiasca cu mine.Ce i-am facut sau ce nu i-am facut?Nu a mai comunicat cu mine si nici macar ultima flacara din sufletul lui nu a mai vrut sa o reaprinda.
A lasat-o fara oxigen,a innabusit-o in sentimente contrare si a strans in inima lui atata cenusa,iar cand a simtit ca nu mai rezista mi-a zis ca nu ma mai iubeste.Mi-a innegrit sufletul cu cenusa sa.Iubirea este considerat un sentiment pur la care se ajunge greu,dar se mentine si mai greu.
Insa opusul ei,se naste mult mai repede,cu o viteza accelerata.Afara latra niste caini si ma indrept spre fereastra.Simt acum greutatea peretilor ca ma strang ca-ntr-o menghina,geamul imi aminteste ca sunt intr-o camera.Oricat de mult m-as misca in aceasta camera tot nu reusesc sa uit de el.Din contra...intr-o agonie iti amintesti tot ce a fost frumos.Toate momentele frumoase prind viata iar sub ochii tai,si vrei sa le retraiesti.Apasatoare,rapide,false si reci...si mai ales concrete, clipele frumoase iti sug seva din orice rarunchi al corpului.
Pun o mana pe geam si las urma ei impregnata in rasuflarea sufletului meu.Atat de adanca a fost urma ce a lasat-o el in viata mea,pentru ca acum eu nu mai imi gasesc sensul.Si il caut,ma uit pe strada,la aceeasi oameni si incerc sa ma imbarbatez.Sensul vietii mele era el,aproape ca despartirea lui mi-a taiat toate sforile de care eram legat.Am devenit o marioneta fara nici un avant.
De ce sunt atat de fraier?De ce sufar atat?De ce imi distrug viata...si el e fericit cu un alt baiat.Sunt intrebari pe care orice om si le pune in momente imprevizibile.Asa a fost si la mine,despartirea m-a lovit mai greu decat m-ar fi calcat tirul din fata blocului meu.Pana si vecinul de pe scara ma intreaba ce s-a intamplat cu mine de sunt asa palid.Este crud cand suferinta este a sufletului,este mult mai profunda decat cea a trupului si nu doresc nici celui mai rau dusman sa sufere."Sa-i raspunzi raului cu bine si-l vei indulci" sunt sfaturi ce-mi aduc un zambet pe buze.Viata mea a devenit un calvar atat de neinteles,asa cum este si vremea de afara: soare,apoi ploua torential si iarasi soare ..si tot asa.

"La multi ani iubi"...cat imi doresc sa mai aud aceste cuvinte din gura lui.Chiar de-ar fi si pentru ultima clipa.Agonia este starea specifica omului care simte ca viata i se scurge.Nu se poate impaca sub nici o forma ca viata i se va sfarsi si ca nimic nu mai revine inapoi.Se zbate,incearca sa se prinda de amintiri trecute,si nu vrea sa paraseasca aceasta lume.Pentru ca sufletul este imtr-o simbioza perfecta cu trupul.Am vazut aceste momente cand am fost la spitalul la care era internat unchiul meu.
In salonul alb,cu o icoana pe perete,un om cam de vreo 80 de ani se zbatea intre viata si moarte.Imaginea este cutremuratoare si te face sa te gandesti mai bine la care este sensul vietii si pentru ce traim?
Il vreau inapoi sa ma mangaie ca altadata,pentru ca el este inca in sufletul meu.De as avea puterea si l-as smulge sau de as scoate ghimpele ce imi inteapa inima,asemeni unei masele cariate,as reusi sa vad frumusetea vietii.
Adio iubitul meu,iar iubirea,nascuta poate din minciuna,inca traieste in sufletul meu.Ca o flacara care in loc sa se stinga,ea este antrenata cu mai multa forta.Este insa o flacara ce de aceasta data nu mai ma incalzeste,ci ma mistuie,iar eu nu am unde fugi.Te rog salveaza-ma din inchisoarea inimii mele si reda-mi linistea si sensul vietii.

Trairi anoste,cer senin si o alta zi.Dureri de cap,o fatza galbena si o umbra ce se zareste in camera.Este chinul pe care eu il traiesc si poate eu mi l-am facut.A fost alegerea mea sa iubesc asa de mult o persoana ce nu a stiut sa imi vada adevaratul eu.De ce nu ai reusit sa-mi vezi macar sufletul?Te va mai iubi cineva asa de mult ca mine?Ce vei face cand celalalt te va minti,desi eu n-am facut-o niciodata?Alte intrebari ce sunt imbinate intr-un stil publicistic.Raspunsul este ca te voi astepta si voi fi mereu aici,langa tine,si oriunde vei fi tu.
"Si eu te iubesc iubi!"...

Ironie

Ce ironii pot sa imi arate viata...in aceste zile am realizat ca sunt baieti si mai urati ca mine.Pot sa zic deci ca sunt simpatic.Frumusetea este relativa,difera din viziunea fiecaruia."Toate trec,nu-i nimic...viata merge mai departe",ii multumesc Laurei Stoica ca ma invata sa fiu un luptator.Imi plac mult melodiile ei.Nici nu imi vine sa cred ca a trecut un an de la moartea ei.Viata chiar nu sta in loc.
Cat despre baiatul pe care il iubesc?Nu da nici doi bani pe mine.Ce atatea sacrificii fara rost.Este alegerea lui si i-o respect."Daca dragoste nu e,nimic nu e"...(Marin Preda)...
Ce surprize imi va mai rezerva viata?Momentan voi incerca sa caut absolutul existential,sa sparg neantul din care respir si sa ies spre un nou taram.Un taram de basm in care Fat-Frumos ma asteapta si ma duce in palatul lui fermecat.
Oamenii mor,sunt bolnavi...asta ma doare foarte mult, cred ca asta este o adevarata problema ireversibila,existentiala.Viata este drumul spre moarte (Lucian Blaga)...pacat ca acest drum este foarte scurt.Probabil ca voi ajunge un om batran si singur...chiar e greu sa mai gasesti un om care sa se asemene cu tine si sa stai cu el forever.
Lacrimi,bucurii sunt elemente ale vietii.Suparari,iubire sunt componente fara de care viata nu este dinamica.De fapt,viata este raportata la spatiu,la timp.Daca zilele trec,si viata noastra are niste limite.Totul are un sens,un scop bine definit,dar suntem atat de orbi de a-l vedea.Suntem incapabili de a vedea scopul nostru.
Voi fi aici...cu vantul,cu pomii si florile,cu ploile si cu soarele.Chiar daca acum in viata mea este ploaie, sper sa fie soare candva.
Mamaie imi spunea ceva atunci cand plangeam...pentru ca viata mea este un cumul de lacrimi.Imi spunea astfel: unei femei ii murise sotul, iar ea a fost distrusa.Zi de zi era la mormantul lui si plangea.Dupa cateva zile, femeia a orbit.Concluzia este ca sufletul are un efect exceptional asupra trupului.Sper insa sa nu orbesc de siroaiele de lacrimi care imi ajung pe buze.Si cat imi doream o lume mai buna, o lume mai altfel...
De multe ori aceasta ireversibilitate a vietii, aceasta dihotomie suparare-bucurie reprezinta pentru unele persoane o imposibilitate sau chiar un cerc.Femeia aceea nu a mai putut fi fericita ... este iubirea absoluta la care si eu visez.
Daca baiatul,pe care il iubesc, nu ma mai iubeste...inseamna ca iubirea mea este imensa.Pot iubi,pot saruta,pot trezi fiori placuti in cineva,pot sa zambesc atunci cand il vad fericit,sunt trist cand este el e trist.Eu voi fi aici intr-o bucla a spatiului.Daca nu se va intoarce la mine probabil voi ramane singur...
Cat despre cei care se limiteaza doar la ambalaje....este chiar trist.Sufletul are o putere mult mai mare.Si totusi si eu urmez calea atractiei initiale,fizice...altfel as iubi si fete...pentru ca asa cum scriam la inceput...am vazut persoane mai urate ca mine fizic.
Doamne,de ce este asa de greu sa iti mai gasesti pe cineva gay?Nu mai pot accepta persoane care nu vor durata,eternitate.
Astea sunt fitze...iubirea este eterna.Chiar daca flacara dispare,tu vei ramane langa cel pe care il iubesti.Nu iti face juraminte desarte,asa cum imi facea iubitul meu,pentru ca ele devin vorbe in vant.Nu spune zi de zi mecanic "Te iubesc",pentru ca acest cuvant isi pierde valoarea.
Astazi am simtit o putere in mine,o putere ce imi da sens."Vreau sa raman in lumea ta ,plina de iubire"....fericirea este doar o secunda.

Mi-am pierdut timpul cu un baiat care nu merita,am irosit sentimente fara rost,incredere si sinceritate.Nu il voi mai suna,si nu il voi mai cauta.Desi drumul fara el este greu si as vrea sa fie cu mine mereu.Ma voi incalzi langa soba si imi voi face un ceai cald, ma voi uita la o poza de pe perete si imi voi imagina ca ma vede,ca se uita la mine.Vietile sunt complexe,trairile de asemenea.... si trebuie sa revin la stadiul initial de a-l cunoaste.La singuratatea pe care nu o mai suportam, care ma apasa, si a aparut intr-o zi de 5 martie,exact acum 3 ani.Maine am fi facut 3 ani....il port in inima mea si totusi ma mint.
Este foarte greu sa fii parasit..nu voi parasi niciodata pe cineva.Un om mai lasa de la el,nu trebuie sa fie capos.Dar nu pot sa fiu parasit mereu asa....pentru ca o sa mor pe strada.
Si iar visez,si iar sunt trist,si iarasi sper,intr-un imens infinit.Asta sunt eu,un copil de pe strada Pacientilor nr 3..( a se subintelege alegoria).
De la simplu la abstract,de la bucurie la suparare...elemente care nu pot exista unul fara celalalt,altfel daca am fi numai fericiti nu am face diferenta intre bine si rau.
Viata este doar o faza a eternitatii...intr-o relatie amandoi gresesc,pentru ca nimeni nu este perfect.
Principiile fiecaruia difera...sper sa mai fie ca cineva ca mine.Si sigur este...pentru ca omul se simte singur.Pana si Adam se simtea singur in Rai,fapt care denota ca omul poate avea tot ce isi doreste,dar o prezenta fizica ii implineste viata...prezenta fizica este un om....chiar daca in cazul lui Adam este o Eva ( =gr. femeie)....

Un chip de lut cu o suflare umana

Suntem destine,doar asta suntem.Niste destine in vant…crezi ca ii pasa cuiva?Asa a fost dintotdeauna si asa va fi mereu…pentru ca asta e lumea pe care o cunosc si aceasta este lumea care ma cunoaste.

Dar oare ma cunoaste ?Eu nu cred...cunoastem ambalajele,suntem numai ambalaje ale unor produse.Pana si viata este o piata.De a te vinde sau de a cumpara...

O mare de oameni reprezinta niste ambalaje ale unor lucruri ascunse.Este chiar pacat ca ne temem de un ambalaj daca este sifonat,il barfim daca nu ne place,vorbim-vrute si nevrute despre aceste ambalaje ale vietii.Daca un ambalaj iese de pe piata poate pentru ca este expirat,poate pentru ca este cumparat sau poate pentru ca se strica,apar altele si tot asa,viata este doar taraba pe care ele stau,viseaza la ceva mai bun.

DA !Ambalajele acestea au vise.De ce zic ambalaje si nu produse ?Pentru ca a cunoaste un produs trebuie sa iti placa ambalajul.Stiu, este foarte superficial ceea ce spun.Cum pot oamenii sa fie atat de simplisti ?Cred ca de aici apar toate rautatile...rautati ce sunt scrise de cand Pamantul.

Mereu am vrut sa fiu si eu un ambalaj dragutz.Iata ca nu sunt,sunt un ambalaj neplacut de celelalte produse ale neantului.Si mai rau sunt foarte singur...raftul meu e gol,atat de gol incat suspinele mele nu se aud.Sunt suparat si nu cred ca voi fi vreodata fericit.Mi-as fi dorit sa nu fiu un ambalaj atat de naiv,sufletist.Oricum nu-i pasa nimanui de mine.Daca azi as disparea de pe raft cine mi-ar duce lipsa ?

Printr-o analogie s-a demonstrat ca cei care iti duc lipsa sunt cei care te-au cunoscut .Dar cum sa te cunoasca ?Asa cum esti tu cu adevarat !Acest lucru cred ca este imposibil.Simt ca nu ma mai pot sprijini de raft si de multe ori mi-am dorit sa ma pierd in neant.
Intr-o zi o voi face,dar aceste ambalaje spera si ele la a cunoaste simtiri ascunse in aceasta lume,aceasta piata de produse.Nu am nimic....dar chiar nimik...si mi-as fi dorit si eu .Unele produse sunt puse in ambalaje frumoase si aceasta frumusete contrasta puternic cu esenta produsului.

Ceea ce am scris mai sus este valabil doar pentru gay.Cei str8 nu sunt atat de simplisti,din aceasta cauza verdictul este unul dur: desi avem tehnologia de a ne cunoaste,legea ne permite...gay-ii din Romania sunt pur si simplu dornici de a nu se implica in relatii.
Ce as mai putea zice eu daca baiatul pe care il iubesc mi-a zis clar ca s-a obisnuit cu mine si ca nu il mai atrag.Daca si bunicii nostri ar fi gandit asa,sau parintii nostri,atunci noi nu am mai fi fost aici.
Este un adevarat calvar pe care il traiesc,oameni ciudati si eu sunt mereu singur.Sper sa ma imbolnavesc si sa mor pentru ca nu mai am pe nimeni pe lumea aceasta.Scoala,familia?Sunt doar elemente care isi vor urma cursul cand eu voi disparea.