Schite in Zile de vara

Vara a fost dintotdeauna anotimpul meu preferat. Ce poate fi mai frumos: caldura inabusitoare, haine mulate, plimbari in aer liber, in parc, la strand, inotul, de altfel si perioada vacantei.
Eram virgin, si tocmai ce terminasem clasa a 9-a, sau cel putin era pe sfarsite. Chiar daca gandeam ca un copil, plecam de acasa sa inot, fie singur, fie cu amicii de cartier, sau cu cei din clasa. Ma adaptasem foarte repede in liceu si am ramas uniti pana la sfarsit. Dar faceam si compromisuri. Imi amintesc cu drag ca o data l-am pus pe un coleg sa imi faca tema la franceza :). Era foarte dragutz, nu foarte inalt, insa foarte bine facut la corp. Era foarte destept la franceza, pentru ca mama lui era profesoara si el participase la cateva olimpiade. Asa ca il rog sa imi faca tema la franceza, la mai putin de un metru fata de el, mai ca ii simteam respiratia pe chipul meu. Si imi spune:
-Uite eu iti fac tema, dar tu ce faci?
Ce puteam sa fac? :) Ma trezesc ca il mangai cu pixul pe picior, ma excitasem teribil, mai ales ca il mai visam in serile cand ma masturbam. O colega ma vede si tzipa la celelalte: Fetelor puteti sta linistite, ca M nu va viola niciodata. Am zambit, imi e dor enorm de colegii mei, cat de uniti eram, fiecare zi cu ei era o placere.

Chiar daca stateam cu fetele, eram apreciat de baietzii din clasa. Tin minte ca un coleg imi spune:
-Bravo! E bine ca esti bi, in fond, ce-i frumos ii place si lui Dumnezeu!
Am fost profil real si implicit eram mai multi baieti decat fete in clasa. Asa ca aveai de unde alege. Pana si doamna diriginta stia de orientarea mea si se mai faceau glumitze, dar nu de genul sa fii ranit :). Imi facusem temele si ma striga la catedra, si ma indrept zambind, la care ea:
- Ia uite ce zambaretz este, ca o fetitza dragalasa si cuminte!
Am rosit tot, ochii imi erau in pamant si nici ca mai puteam privi vreun coleg, dar ajuns la catedra toti zambeau prin banci. Vazandu-i asa pe toti mi-am dat seama ca nu aveam de ce sa ma tem, colegii de liceu erau mai ceva ca familia mea. Atat de bine ma simteam cu ei. Si se termina clasa a 9-a, caldura mare, in tramvai la fel, baietzii se trecusera pe pantaloni scurtzi, trei sferturi, tricouri mulate, tabloul perfect pentru o zi de vara.
-Hai sa mergem la strand, exclama un coleg mai strengaresc. Zis si facut, cu un cearsaf ma intalneam cu colegii sa mergem la strand. Pe RATB rasete mari, eram toata clasa cu galagie. La strand, un baiat superb cu ochii verzi era chiar in fatza noastra, nu imi puteam lua ochii de la el. Nu as putea descrie cat tineam imaginile astea cu mine, pentru a ma masturba. Adoram pe strand sa vad baietzii in slip, cu organul mulat pe materialul de diferite culori.

Ies de la scoala si dau repede sa iau masina, in spatele meu un tip cu un tricou albastru si pantaloni scurti. Eu prind loc exact langa usa, si nu stiu cum s-a nimerit dar stateam cu spatele la tipul asta. In trafic, aglomeratie mare, si masina stationa la fiecare 2 minute. Din atatea cramponari, i-am simtit penisul erect baiatului din spate..nu zic, cand am ajuns in statie, traisem atat de intens acel moment incat ejaculasem si trecuse peste blugi. In final, reusisem sa ajung acasa, cu mapa peste blugi :).
Totul devenea monoton dupa cateva ore de matematica, dar noroc ca eram langa terenul de fotbal, si eu stateam pe randul de la fereastra. Asa puteam admira toti baietii din liceu care jucau fotbal, observandu-l in acest fel pe Andrei, un tip din generatia mai mare. Am intrat in vorba cu el si am fost amici pana a terminat el, ieseam in curtea liceului si il admiram. Poate ca erau gesturi gay, dar repet, eram uniti toti. Cu siguranta ca am fost un norocos, nu stiu ce as fi facut intr-un alt liceu, sau intr-un mediu ostil in care toti m-ar fi luat peste picior.

Mereu le ziceam la toti sa fie buni, sa nu tina ura pe vreunu, si intr-adevar pana la sfarsit am fost fara certuri mari, sau cum mai auzeam pe la alte clase. Respectul mi l-am castigat cred ca prin felul meu de-a fi. Ieseam cu ei peste tot, daca eu stiam la mate, ei ma ajutau la istorie de exemplu. Eram uniti si la bine si la rau :)). Ajung prin clasa a 10-a si la o discutie cu profesoara de biologie aceasta afirma:
-Totusi nu voi intelege comportamentul homosexual. Il intalnim si la animale, dar poate, ca si cancerului nu ii gasim o explicatie logica, pur si simplu el exista in fiecare celula a acelei fiinte. Aceasta comparatie am simtit-o mai tarziu, pentru ca atractia pentru un baiat o simteam cu tot trupul si sufletul.
Insa am putut sa ma abtin, sau cel putin sa ma infranez pana dupa liceu, cand deja limita mea hormonala, limita sentimentala sparsesera de mult barierele. Cateodata ma uit in urma si ma uimesc de cat de mult am putut sa ma abtin, de fapt e adevarat ce se spune, fiecare lucru la vremea lui.

Acum de ce nu pot sa fiu iarasi acel baiat cuminte? Sa ma multumesc cu masturbari fierbinti pe scene ale unor baieti pe care ii vad in tramvai? Pentru ca deja am cunoscut placerea fizica? sau poate pentru ca, m-am maturizat, si fiinta mea nu se mai vede intr-o singuratate proiectata.
Nici amicii nu ma mai multumesc, sufletul meu viseaza spre o singura persoana...un iubit...Ce se intampla cu mine?

Mergem inainte!?

"Trezeste-te!"...cu pasi maruntzi ma indrept spre baie. Nici puterea sa ma mai uit in oglinda nu mai am. De teama a ceea ce vad, un om singur si gol, o umbra ce inca exista pe acest pamant, o iluzie ce se unduieste de propriul ei zbucium.
Dimineata vine in fiecare zi, dar pentru mine e ca si cum ar veni un nou cosmar, in ce sa mai sper, daca nu in iubire? Si o caut zi de zi, inchis in lumea mea se vede ca ea intarzie sa apara.
In ultimele luni am invatat sa exist pentru oameni, un zambet al unui om trist ma lumineaza si pe mine, sa stiu ca am contribuit la acest sentiment, imi toarna in suflet valuri de dulce mireasma, peste durerea ce imi sfasia inima. A trebuit sa gasesc o solutie, si aceea a fost sa traiesc pentru ceilalti.
Chiar daca erau zile in care eram o stafie, existam totusi pentru cineva: pentru cersetorii din fata Bisericii, pentru oamenii bolnavi din spital. Am plans cu ei ai am discutat, am vazut cum oamenii sunt trecatori, cum unii dispar si nu ii voi mai vedea niciodata, am incercat sa ma lupt cu mine insumi. Toti au zis ca sunt un baiat de aur, si au stat si ei langa mine cand mi-a fost greu.

Este incredibila puterea dragostei, cum sfasie ca o raza de lumina un intuneric in care eram aruncat, eram atintit. Au fost luni de zile in care numai am zacut, pentru mine nu a mai existat nici zi nici noapte, nici oameni nici lucruri, am fost intr-o agonie continua si totul din cauza mea. "Iubirea este un proces de autosugestie", am citit asta candva in "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi", dar nu credeam ca voi trai si eu sensul sau, desi cand am citit nu eram capabil de a transpune aceasta fraza, de a-i reda insemnatatea in esenta sa. Desigur ca este un proces de autosugestie, nu vine nimeni sa iti bage dragostea in inima, ea exista in noi, exista in fiecare om, dar oare cati dintre noi o pot scoate la lumina?
Am iubit din toata inima si din tot suletul pentru ca mi-am autoimpus: mi-am autoimpus sa nu-l parasesc niciodata pe iubitul meu, sa fiu langa el cand are nevoie de ajutor. Studiind etapele iubirii in inima unui om am dedus ca iubirea apare dupa ce focul dispare. La inceput este o inimaginabila atractie, mai ca zbori spre acea fiinta, esti atras ca un magnet. Apoi devii unul cu celalalt, ii accepti orice, si existi prin el.

Crezand si simtind acestea era logic, era uman sa simt k jumatatea mea se rupsese de mine. Eram implinit.. inca mai am seri in care plang, dar incerc sa ma trezesc din nou in fiecare dimineata: " Mergem inainte! " imi zice o voce. Nu am inteles cine mi-o spune, dar pt acea persoana ma trezesc, chiar daca greu, ca dintr-un somn in care as zace mereu. Poate Dumnezeu ma mai tine pentru ceva pe acest pamant. Si voi merge pe aceasta cale, pana cand cineva ma va insoti pana la sfarsit.
Poate sunt un naiv ca vreau sa iubesc din nou: " Curaj sa ai sa poti visa, sa poti zbura spre viitor"..dar eu nu exist in afara iubirii, ea s-a nascut in mine si traieste in inima mea.
Cred ca Dumnezeu exista prin oamenii pe care ii cunoastem, prin cei care te vad asa cum esti tu cu adevarat. O femeie cu parul carunt se indreapta spre mine, nu intelegea de ce un tanar asa ca mine are privirea asa goala:
"-La ce te uiti asa de gol? Esti tanar, ai toata viata inainte, vezi si tu cati ar da sa mai aiba doar cateva clipe si tu ce faci? Nu te bucuri de clipele cand soarele rasare, de clipele cand ploaia sterge duhoarea verii?"
Lacrimile inca imi curgeau pe fata si am sarit in bratele acestei femei, pana si atingerea cuiva ma linistea in serile in care urmau:
"-Ma doare si imi caut linistea. Nu imi cunosc rostul, dar il caut in fiecare strop de speranta. Si da sunt tanar, dar cu ce ma ajuta asta? Singuratatea m-a adus aici, lipsa de iubire, desi mi-am dorit atat de mult sa fiu si eu iubit, insa nici o persoana nu a stat langa mine."

Am inceput sa ii povestesc viata, ma uitam la mine, deveneam baiatul naiv din liceu, acel baiat care vorbea cu toti, de la femeia de serviciu pana la directorul scolii. Poate am fost orb, dar cei care m-au cunoscut, au tinut la mine, am ras cu ei, am zambit. Toti ne schimbam, poate si eu m-am schimbat, pentru ca nu mai reusesc sa revin sau sa ma mentin in acel stadiu.
Vreau mai mult, vreau sa locuiesc cu un baiat, sa il sarut, sa ma tina in brate, eu exist doar prin cineva. Umbra prinde culoare si viata doar prin zambetul altcuiva, prin inima altui baiat. Intre religie si patima, intre bunatate si durere, intre iluzie si realitate...inca ma trezesc dimineata.
L-am iertat pe iubitul meu ca m-a parasit, ce as putea face mai mult? Iertarea este tot o dovada a iubirii, l-am iertat si sper sa fie bine acolo unde este. Eu acum merg singur pe drumul meu, asa cum imi trimisese cineva o prezentare, Trenul vietii, dar daca viata e un tren, cand opreste la cate o statie, ma indrept asa cu speranta ca iubitul meu ma asteapta pe peron.

Zilele astea am vizionat filmuletzul de la nunta lui Alex si Marius. Mi-a placut foarte mult, era ceva ce imi doream si eu. Dragostea ce emana din filmuletz mi-au starnit lacrimile. Am intrat pe 9 luni de cand sunt singur printre valurile vietii...
Multa fericire si sa nu va despartiti niciodata, asta va doresc Alex si Marius!