Wednesday, January 14, 2009

Dorinta unui copil de a iubi

Dimineata se anunta cu o noua speranta pentru baiatul ce traia in aceasta lume. Se indrepta spre fereastra si observa ca este zi, era o zi in care spera la ceva ce nu putea deslusi sau intelege. Insa mereu a fost un optimist, sau macar a incercat sa fie, sau sa il tina ceva spre un echilibru acceptabil de un om rational.
La cei numai 14 ani ai sai, era practic un copil ce visa cate stele pe cer sau cate fire de nisip in marea involburata. Inca nu stia ce e sexualitatea si totul parca aparea de departe intr-o ceata deasa, o imagine prea neclara pentru un copil ce stia numai sa viseze. Visa la o inchipuire ce ii parea atat de reala, isi dorea sa vada mai clar ce se intampla cu el, insa ii era parca si teama de ceea ce va vedea, asa ca isi amana curiozitatea pe mai tarziu. Tocmai termina ciclul gimnazial, iar cu toate ca ii placea de un baiat din clasa lui, isi spunea ca asa ceva nu se poate, e imposibil ca tocmai el sa fie asa, in acest fel atat interzis, cat si nenatural.
De curand vazuse pe micul ecran ca un nou film va apare la cinematograf in orasul sau. Din reclama observa ca este vorba despre o poveste de dragoste, despre un film care castigase multe premii Oscar si era cu un vas mare, cu numele de Titanic. Isi amintea ca mai fusese la cinematograf cu unchiul sau, dar era prea mic pentru a constientiza ce este un film pe marele ecran. In inima i se nascu dorinta ca trebuie sa il vada, desi nu stia ce este acela un cinematograf. Auzise ca acolo se duc multi indragostiti, 2 oameni ce isi pot exprima gesturi tandre in obscuritatea aceea. O intimitate pe care simti sa o imparti cu cineva.
Baiatul intelesese asta de mult. Erau zile cand cutreiera strazile, sau mergea numai pentru a cauta oameni, pentru a vorbi cu el, pentru a-l intelege, pentru a-i ajuta, pentru a-i intalni. Se uita la oameni cu o privire blajina, de parca le-ar fi spus: " Atat de mult imi doresc sa te cunosc, sa te pot ajuta cu ceva, sunt aici doar pentru tine". Seara insa il gonea in camera sa si il indrepta spre patul, prelucrat dintr-un stejar batran.
In ciuda singuratatii, se hotari sa vada acest film. Le spuse parintilor ca se va duce la cinematograf cu prietenii, insa acestia erau doar gandurile sale. Cu un zambet, optimism, porni spre cinematograf, dinspre care observa o multime stransa la casa de bilete.
"Nu-i nimic, imi doresc atat de mult sa vad acest film, incat pot astepta si o vesnicie". Se aseza la coada si incepu sa vorbeasca cu persoanele din jurul sau. Majoritatea erau cupluri sau mici grupulete care ardeau de nerabdare sa prinda un bilet. Desi plecase de dimineata, izbuti ca in jurul pranzului sa prinda un bilet: " Aveti noroc, ati prins ultimul bilet pentru filmul de la ora 17".
S-a mai plimbat pe strazile orasului sau, incercand sa faca ceva pentru trecerea timpului, cand in sfarsit venise momentul mult asteptat.
Emotiile l-au cuprins inca din primele clipe: sunetul care era mai puternic decat la televizor, vibratiile care ii dadeau senzatia ca este pe acel vas, imaginile cu acest film l-au fermecat. Sala vuia de lume, in stanga si in dreapta unii mai comentau anumite scene. Nu se mai simtea singur intre ei, daca cineva spunea un lucru, era ca si cum i l-ar fi spus lui. Venind si sfarsitul tragic al iubirii celor 2 protagonisti principali, copilul izbucni in lacrimi, plangand poate pentru prima oara intr-o sala de cinematograf.
Ramasese atat de miscat de acest film si de melodia de pe coloana sonora, incat ii trebui cateva minute pentru a se ridica de pe scaunul din sala. Observa ca ramasese singur, toata lumea plecase. Cu ochii inlacrimati, intelesese ce isi doreste: " Sa fiu si eu iubit in acest fel, atat de puternic, incat sa infrunte si moartea".
Cu privirea in pamant se indrepta spre iesire, observand pe unul din randuri ceva stralucitor. Apropiindu-se, afla ca acel obiect era un inel de argint. Ar fi vrut sa il returneze celui care l-a pierdut, dar nu l-a putut gasi, sala era de ceva timp goala. L-a ridicat si l-a pus in buzunarul hainutei sale, era un semnul ca iubirea trebuie simbolizata prin ceva, chiar si prin acest inel.
Acasa, l-a pastrat in cutiuta cu amintiri, si se uita mereu la el, sperand ca intr-o zi cineva il va iubi:" Ii voi darui acest inel, care pentru mine inseamna atat de mult", isi spunea baiatul in serile cand se zvarcolea in patul sau gol.
Mereu a dormit singur si i-a fost teama de intuneric, pentru ca mai apoi intunericul sa ii devina cel mai bun prieten.

Trecura 4 ani de cand inelul de argint se odihnea in cutia cu amintiri a baiatului, care acum era un tanar adolescent. Simpatic la vorba si la port, sperand in iubire, si prin lupte nesfarsite cu propriul sa corp, incepu sa isi caute un baiat, care sa fie al lui, sa stie ca exista pentru cineva. Intalnise altfel persoana care avea sa ii fie iubit, baiatul pe care il asteptase de o viata, fiind chiar singurul lui scop...acela de a iubi un baiat si sa nu se desparta niciodata. Cunoscuse astfel marea lui iubire, implicandu-se intr-o relatie de iubire.
Dupa ce iubirea intre cei 2 baieti se inchega destul de puternic, ajungand sa isi jure iubire eterna, copilul visator simti nevoia sa isi exprime iubirea:
"Vreau sa pastrezi acest inel de argint si sa il porti. Sa iti aminteasca ca eu exist pentru tine si ca sunt al tau mereu." ii darui inelul care isi gasise acum un deget pe care sa stea. Un deget ce ii dezmierda corpul cu mangaieri fine si blande, asemeni unor fulgi ce te gadila, asemeni unui pat moale ce te inconjoara in puf.
Astepta aceasta iubire dintotdeauna, urmand apoi zilele cand cei 2 baieti se mai certau. Erau deja de cativa impreuna iar unul dintre baieti era mai mereu nelinistit.
"Trebuie sa iti dau inelul inapoi, pentru ca iti apartine. Eu nu mai sunt demn sa il port" au fost cuvintele ce semnifica sfarsitul. Baiatul nelinistit de sentimente contrare iubirii sale, returna inelul la persoana ce il detinuse atata timp.
Nici acum nu mai e sigur ce s-a ales de acel inel, fie ca l-a primit inapoi, dar timpul l-a pierdut in trecut, fie ca baiatul nelinistit nu mai apucase sa i-l dea niciodata. Acest inel s-a pierdut asa cum se pierduse si marea lui iubire, si daruise ce avea mai de pret, insasi inima sa.

Iubirea vine din inima, care ii era sfaramata in bucati de aceasta despartire. Dar apucase sa traiasca ce isi dorise..o iubire atat de puternica, atat de intensa ca cea de pe Titanic. Marea lui iubire tinuse numai alti 4 ani, pana se ineca intr-un sfarsit vesnic. E constient ca poate nu va mai avea niciodata ce a avut, dar se poate stinge linistit. Pentru el, viata si sensul vietii era tocmai o iubire intensa.
Esecul ca aceasta iubire nu a fost vesnica, sau ideea de sfarsit a celei mai mari iubiri, il apropie de gandirea unui sinucigas. Esecul nu se datoreaza contextului, faptului ca acel baiat trebuia sa plece din viata lui, ci se datoreaza prin insasi dorinta sa poate egoista de a fi iubit si de a iubi.
Traise pentru o clipa de 4 ani, senzatia ce si-o dorise dintotdeauna, clipe minunate ce pot fi impietrite in timp.

"Chiar daca ma voi stinge si eu in eternitate si ma voi pierde, nu regret ca am cunoscut iubirea ce mi-o dorisem de-o viata" fusesera gandurile ce ii vuiau in minte pentru a-l multumi ca totusi a trait ceva frumos in aceasta lume dura. Sinucigasii vor ramane mereu niste genii neintelese, niste oameni stranii, ce se dedica trup si suflet unui scop sau nu rezista unui soc, ca acela al unei pierderi. Acest sentiment se va intalni numai la persoanele ce si-ai dorit foarte mult, au cautat iubirea, iar pentru o clipa au cunoscut-o.Fermecati de acea clipa, sunt capabili sa renunte la viata, fiind incapabili sa se intoarca la stadiul initial, acela de a spera.
Sunt incapabili deoarece asteapta o viata iubirea, o traiesc o clipa si o pierd. De ar fi capabili sa gaseasca iubirea mai usor, poate in fiecare persoana intalnita, atunci poate ar renunta mai usor si s-ar inrola in noi iubiri.
Iubiti din toata inima... intelesul acestor vorbe e ca persoana cealalta vine si locuieste in inima ta.Inima ta devine camera celuilalt si din 2 persoane independente deveniti un eu unitar.

"Am iubit si am fost iubit", spuse copilul la aproape 10 ani de la vizionarea acelui minunat film...Titanic...

Wednesday, January 7, 2009

Mai stai

Mereu am vrut parca sa fiu contra timpului. Imi amintesc ca intotdeauna am vrut sa mai raman o clipa, o secunda, pe care sa o sorb cu iubitul meu. Fie ca ne vedeam in oras sau doar noi doi, sau pur si simplu plecam din oras, despartirea de el imi parea grea, foarte grea.

Imi placea atat de mult sa dorm cu el, sa dorm langa el, sa ii simt rasuflarea, sa ma uit la el cum doarme, sa ii mangai chipul sau sa ii aduc un pahar cu apa in mijlocul noptii. Aceste amintiri nu imi dau pace nici acum, pentru ca erau prea frumoase. Poate ca anticipam sfarsitul, dar nu vroiam sa cred in el. Imi dadeam seama pentru ca eu ma trezeam noaptea si il mai mangaiam, el nu o facea. Dar iubirea este atat de frumoasa, incat vrei sa o pastrezi mereu in inima ta.

Asta au facut si oamenii, au cunoscut durerea in simtamintele trupului si au asteptat un Salvator, un Mantuitor sa ii salveze de toata durerea si toata lacrima si sa le umple inima cu iubire. Toti fugim de aceasta durere, care ne doboara inima...cand plecam de langa el il sunam in secunda imediat urmatoare, ba inca de multe ori ma intorceam din drum si il sarutam.

Imi e dor de clipele acelea, de noptile cu el, de tot si parea sa fie la fel ca mine. Ii parea rau si lui cand ne desparteam de trebuia sa mergem la scoala, sau altceva ne ocupa timpul. Chiar daca efectul a fost oarecum invers mie sa imi placa si mai mult de el, el sa se plictiseasca de mine....


Nu putine au fost clipele in care adormeam cu lacrimi de dorul lui, apoi vorbeam ore intregi la telefon de a platit zeci de milioane telefonul, ii era si lui dor de mine. Am trait parca un foc, am zburat peste cer si am atins luna, am imbratisat noaptea si am sarutat dimineatza racoroasa, am simtit verdele crud al padurii de cristal.

"Mai stai, te rog, inca o clipa cu mine", imi spunea de multe ori cand se simtea singur. Si am stat, nu am fost egoist sau rece cu el, insa in final el nu a mai stat, a plecat cu primul tren, sufocat parca de o relatie ce nu avea sa se mai termine.