In urma cu o luna, cel mai bun prieten al meu l-a sunat pe tatal meu si i-a spus tot adevarul: i-a spus ca baiatul lui este gay. Nu as putea sa mai dau niciodata timpul inapoi, nu as putea sa il opresc pe acel baiat sa faca asta, pentru ca trecutul nu mai poate fi schimbat...niciodata...
Probabil a facut-o sa imi faca un mare rau si a reusit, in urma acelui telefon tatal meu m-a izgonit de acasa si mi-a zis ca nu voi mai dormi sub acelasi acoperis cu el.
Cu inima pe jumatate sfasiata, mi-am azvarlit cateva lucruri intr-un geamantan si am parasit casa parinteasca, eram constient ca tata nu accepta niciodata ceea ce sunt, de altfel nici o explicatie nu ar fi fost de folos, stiam ca a urat homosexualii toata viata. Cateodata ma intreb daca eu nu sunt gay pentru ca e o pedeapsa de la Dumnezeu asupra homofobiei lui. Eu mi-am facut datoria de copil: l-am iubit si mi-a fost mila de el cand a fost bolnav in spital si l-am ingrijit cand era lipsit de puteri, insa inima mea a ajuns la capatul puterilor.
Povara ce am purtat-o este sau a fost prea mare pentru mine, astfel ca de cateva luni ma supara niste extrasistole in zona inimii, desi am doar 27 ani. Am realizat ca niciunul din parintii mei nu m-au iubit: mama mea a plecat cu un alt barbat si ne-a parasit in urma cu 7 ani, iar in urma divortului casa a fost facuta pe jumatate. La acel moment mama nu a vrut sa imi treaca a treia parte din casa mie...astfel ca tata a trebuit sa ii plateasca mamei o sulta in valoare de 40 mii euro.
Fiindu-mi mila de el, lasand la o parte egoismul din inima mea si negandindu-ma la viata mea, am lasat tot pentru el si am facut un credit la banca pentru a-l ajuta pe tata. Astfel se face ca in acel an am predat in mana tatalui meu cei 40 mii euro, fara nici un act, fara nici o dovada, el platind mamei suma si devenind proprietar de drept asupra apartamentului.
Unde am gresit eu? In faptul ca mi-am iubit parintii mai presus decat mine? In faptul ca nu am crezut ca voi fi izgonit ca un caine desi jumate de casa e platita de mine? Daca mi-ati spune ca am crezut orbeste in ei, am crezut ca iertarea va spala pacatele si inima lor va fi mai buna, probabil nu as mai fi facut aceasta greseala.
Iata-ma acum cu un credit in banca si fara nici o proprietate, umbland pe drumuri si mutandu-ma la baiatul care m-a spus tatalui meu.
De ce m-am mutat exact la cel care mi-a facut rau? Probabil pentru ca a fost singurul care m-a primit.
Sunt uimit, buimac, zapacit, socat si speriat de ceea ce se va intampla, nu am vrut sa se intample nimic din toate acestea. Poate ca nu meritam asa ceva, sau poate ca pacatele pe care le platesc sunt mai mari decat mine.
Poate ca a fi homosexual este mai groaznic decat cele mai grave pacate.
Ce mai ramane de facut? Decat sa ma rog la Dumnezeu sa imi linisteasca sufletul...si sa astept dreptatea pe care o va face...
