Tuesday, February 7, 2012

Intalnire cu amintirea

Ideea unei trashumante astrale esueaza in cazul omului de geniu, faza dar si poate, iluziile se spulbera in linistea noptii de cristal. Semnele sunt vizibile pe fiecare grimasa a colinelor de clestar, iar timpul se reprezenta sub forma unui mosneag trecut de mult de ultimele petale ale vietii lui.
Pe acest drum mai intalni si o fotografie...un chip al unui copil de vreo 15-16 ani se zugravea palid care, desi apusese de mult, parea acum mai viu ca niciodata.
"Sa nu ma uiti niciodata. Pentru ca viata aceasta iti va ramane intiparita in inima!" - baiatul isi aduse aminte de aceste vorbe dar nu mai putea deslusi existenta pura a cuvintelor, nu mai distingea luminile palide ale siluetelor care ii trecusera prin lumina ochilor, nu mai putea observa decat ca ii cunostea pe toti. Chipul fiecarei umbre pe care o cunoscuse candva in viata lui cea trecatoare ii imprimara in inima aceste ganduri, iar el, cunoscator al simturilor umane, le fagaduise ca asa va face, nu le va permite nici o clipa uitarii. Isi distrusese fiecare parte a inimii, dar isi pastrase vie amintirea tuturor cunoscutilor.
Astfel se face ca la intalnirea cu Timpul, acest mosneag care alerga mai aprig decat el, baiatul i se adresa:
"- Batrane timp, precum bine stii, viata mea s-a scurs intr-o clipa, iar farama de nisip ce imi era daruita s-a spulberat in vant precum o briza usoara de vara. Priveste dar in urma mea si spune-mi ce am lasat? Caci oricat de mult m-as uita in trecut, zaresc doar umbre vagi, atat de vii ale fiintelor pe care le-am cunoscut, le-am iubit sau poate le-am urat. Ce rost au toate acestea? Traind in lumea mea plina de incertitudini am invatat sa sper ca dincolo va fi poate o noua speranta, raspunde-mi degraba la nelinistea care m-a cuprins..."
Desi cararea era batatorita de praf, mosneagul isi roti ochii cei mari care baiatul care se incumetase sa ii puna o intrebare, o intrebare care ii era atat de familiara, o auzise aproape la fiecare om care se apropia de sfarsitul sau. Isi intoarse toiagul si cu un glas firav raspunse:
"- Tinere, unii spun ca rostul vietii este sa isi intemeieze o familie, pentru altii acumularea de avutii le stapaneste inima, altii sunt cuprinsi de rau si isi scurteaza viata inainte de vreme, altii traiesc mereu cu speranta, iar altii mereu cu teama, toate sunt oranduite in bolta cereasca, iar eu privesc impasibil catre ei. Imaginile care ti se deruleaza in fata ochilor, reprezinta bucati ale sufletului tau, ai vrut sa dainuiesti peste toti oamenii pe care i-ai cunoscut, iar asta te va roade pana la finalul vietii. Este in firea ta sa iti pastrezi atasamentul pentru creatia divina concretizata in om. De aceea vei avea zile in care coplesirea va fi atat de mare, iar dorul atat de puternic incat lacrimile iti vor seca lacurile cristaline ale ochilor."
Raspunsul rasuna in urechile baiatului, niciodata nu isi putuse lamuri adevarata natura a sentimentelor sale. Se uita in jur si isi vedea prietenii din copilarie, se intreba pe unde sunt ei acum, oare ce au facut in aceasta viata trecatoare si totodata nu intelegea de ce oamenii nu mai pastreaza legatura.

De ce sentimente lipsite de iubire pun stapanire pe sufletul oamenilor? De ce atat de mult suntem trasi de valurile vietii incat la final regretam ca nu am petrecut mai mult timp cu persoanele pe care le-am iubit, pe care le-am cunoscut?

2 comments:

Anonymous said...

Se zice ca remediul impotriva regretelor este actiunea, dar asta solicita o oarecare doza de curaj. Esti curajos?

Dacă da, alege câteva dintre aceste persoane dupa care inima ta „tanjeste” si incearca sa reinnozi legaturile. Alege-i in prima etapa numai pe cei de care te-ai simtit cel mai apropiat de-a lungul timpului. Nu trebuie sa fie „n” persoane, nici macar cinci, incearca cu una sau două, in functie de cum iti este mai comod, asta si in functie de cum iti permite timpul de care dispui; relatiile interumane ca sa fie functionale, sunt mari devoratoare de timp si energie, dar si satisfactiile sunt pe masura, atunci cand reusesti sa te inconjori cu oamenii potriviti, de care ai nevoie și în care îți găsești sprijin - nu neapărat material, cât mai ales sufletesc.

Intinde-le mâna ta, ca prieten ce le-ai fost, si vezi daca mana lor e gata sa o va prinde pe a ta! De la unii nu vei primi niciun raspuns, sau nu unul pozitiv, vor fi insa si oameni care se vor bucura sa te regaseasca.

Eu, unul, mă bucur ca ai revenit! Ai lipsit enorm de mult, incat am crezut ca ai disparut de tot din blogosfera! Bine ai revenit!

lost27 said...

Mersi pentru apreciere! Desigur ca mi-as fi dorit sa imi regasesc multi dintre prietenii de mult uitati, insa viata ne-a rapit si clipele, mai putem doar visa.
Nu am reusit in totalitate sa tin pasul cu ei, pe multi i-am contactat insa fara succes, iar altii au disparut fara urma.