Lungi coridoare

Prins intre ciocan si nicovala, viata ma pune intr-o situatie destul de dificila. Pierderea unui loc stabil pentru o bursa in strainatate, o stabilitate asigurata, imi este spulberata in mai putin de o secunda.
"Trebuie sa fii foarte constient de ceea ce faci?!!!", se auzi glasul parintilor mei, care se arata destul de nemultumiti de gandurile baiatului care, candva, era cuminte. "Nu este o alegere buna, nu renunta la cariera si viitorul tau...", insa iubirea ma chema langa cealalta jumatate a inimii mele. Caci s-a aprins dupa un baiat simpatic, fiind capabil sa renunt la visul meu de-o viata, cel de care ma tinusem aproape in fiecare zi. Am inchis telefonul si mi-am indreptat privirea pe fereastra, timpul era arid, iar oamenii nu se zareau, insa gandurile ma apasau extrem de mult.
"Ce sa fac? Cum e mai bine? Cum voi fi linistit?", iar presiunile nu au intarziat sa apara, amenintari peste amenintari de la iubitul meu, caci daca voi parasi tara, nu il voi mai gasi, fiind ispitit de alti baieti.
In mai bine de o luna de zile, am ars in focul propriu, simtindu-ma aproape incapabil, sau foarte slab pentru a rezista fortelor contrare ce se zbat in fiinta mea. Daca ar fi invins egoismul din mine, probabil acum as fi fost departe de tara aceasta si de niste oameni care iti arata raceala.

Dar Dumnezeu a decis pentru mine, si Fie voia Sa in tot locul cu mine si pretutindeni peste toata lumea. O noua cale mi se deschide, ratacit imi ridic privirea catre o alta cladire.
Geamurile par curate prin exterior, dar mai e si gerul care creaza mici picturi albe. Inauntru se zaresc chipuri de oameni, care iti arunca priviri, altele mai blande, altele mai optimiste, altele mai dezinteresate, niciuna nefiind calda. Ce greu ii e omului sa schimbe locul, pentru ca firea sa se ataseaza de tot.
O lacrima nu inceteaza sa imi picure pe obraji...Ce dor imi e de colegii mei calzi din strainatate, a caror privire te mangaia. Nu am vazut iubire nicaieri in fata noilor colegi, in ilustrele fiinte transparente de omul de langa ei. Imi amintesc si acum prima zi in care m-au cunoscut, zambind mi-au spus "Bine-ai venit!" si mi-au inaintat mana pentru a ma saluta. Doamne, ce dor imi este de ei...

Mai am momente in care ma gandesc ce ar fi fost daca nu renuntam la bursa, insa stiu cu siguranta ca imi e destul de greu fara ei, ma atasez enorm de oameni si ma dedic dezinteresat, iar reintoarcerea in Romania e un soc. Aici oamenii nu schiteaza nici cel mai mic gest de caldura. Umilul "Multumesc" lipseste cu desavarsire, iar oamenii par niste roboti, niste marionete care uita ca langa ei mai este un alt om. Nu ma asteptam sa regasesc o Romanie decazuta spiritual, iar fenomenul se regaseste in cultura unui popor.
"De ce nu ai ramas in strainatate? Eu zic ca era mai bine..." rasuna intrebarea unui nou coleg din echipa de cercetare. Ochii mi se inlacrimara, si cu greu m-am putut abtine pentru a nu izbucni in plans. As fi vrut din toata inima sa raman, insa fie voia Domnului cu mine.
Ne intrebam pe lume ce ne aduce linistea sufletului: cariera, iubirea, oamenii...familia, copiii..raspunsul este doar in inima noastra...caci inima se bucura si se intristeaza,dupa ispite se aprinde, un foc mistuitor arzand-o dupa.

Dar de ce simt aceasta durere si dor dupa fostii mei colegi? De ce noaptea lacrimez, desi stiam ca asta va urma in urma alegerilor mele? Daruieste iubire ca sa capeti iubire..asa s-ar explica ceea ce simt, caci pe masura ce vreau sa fug sa nu tin la o persoana, eu mai mult o iubesc, nu vb aici de pofta sexuala, ci de iubirea pentru toti oamenii. Asa ca iubirea te poate coplesi, insa eu cred in Iubire, Dumnezeu este iubire, si iubirea nu moare niciodata.
M-am convins ca Iubirea este un foc continuu, o foame de a iubi, de a ajuta, de a te sacrifica, si o bucurie iti inalta apoi inima.
Uitandu-ma in inima mea, nici nu mai simteam cumplitul ger de la ferestrele fin brodate, intru in cladirea aceea si trec prin lungi coridoare. Ajung in final intr-o incapere unde se zareau oameni preocupati:
"Salut! El este noul nostru coleg" rasuna o voce in incaperea putin stearsa de o inima calda...

Cataclism

Alerg, alerg si sper ca nimeni sa nu ma prinda. Incerc sa trec peste urcusurile anevoitoare, peste meandrele linistitoare, scapand in lacul cel albastru. Noaptea, pentru ca oamenii sa nu vada ca eu exist, mananc, respir, exist.
O noua fila se taie din calendarul ingalbenit, de pe peretele cu putine zurzoane...anunta ultima luna a anului. Daca ar fi sa iti diseci viata in numai 2 secunde ai fi oripilat de glasurile inocentei pierdute si de creatia ilustra. Totul s-a facut scrum, si trebuie sa constientizez ca Pasarea Phoenix este un vis frumos...sau nu chiar?
Ce ai face daca ai descoperi secretul, de ai simti viitorul sau ai avea viziunea adevarului? Probabil sufletul ti-ar fi mai linistit, iar intamplarile nu ar mai veni ca niste torpile ale unui submarin rece si dur. O imagine palida, mai schita un ultim zambet al baiatului gay: " Si totul mergea atat de bine, incat nimic si nimeni nu ar fi putut distruge visul copilului..."
Insa viata te loveste te loveste intr-o luna de noiembrie, lasandu-te nepregatit in fata unui viitor incert. Puterea este in noi si pentru a te ridica trebuie sa cazi de mii si mii de ori, pentru ca fiecare ridicare te intareste si te apara contra durerii, suferintei si, mai ales, a temerii.

Vad oameni intristati desi au tot, material si imaterial ei se incapataneaza sa isi doreasca imposibilul, chiar si cunoasterea inefabilului. Un neant clar se prabuseste peste oamenii simpli si goi: " Ce sa fac, ce sa fac?" isi mai zise baiatul dupa cateva ore de lacrimi.

"De ce eu? De ce eu?" isi pierdusera de mult sensul unor laitmotive, fiind rapid si treptat inlocuite de evenimente sumbre, incerte, sinistre...viitorul va veni, iar cei cu sufletul curat vor fi salvati de durere.

Dumnezeu salasluieste in inima

Timpul chiar este o iluzie! Pe peretele mazgalit de urme vagi, gri, presarate cu un neant de mustar, singurul sunet este fosnetul foilor calendarului care tresar in bataia vantului.
"Uita-te la mine?! Sunt singurul element in miscare, sunt singurul care nu te poate minti. Te uiti la mine azi zambind, maine intristat fiind, spune-mi omule cate certitudini vrei sa iti spun ca tu esti etern? Ca nu te poti impiedica de iluzii pentru a trece peste mine. Uita-te la mine si priveste cerul. Totul si toate se schimba, dar ceva in tine ramane neschimbat. Asadar, nu te amagi, caci totul e doar un vis...iti traiesti propriul vis, iti creezi propriile iluzii si definitii ale vremii. Eu sunt doar un martor ce iti consemnez miscarile in infinit. Daca tu te vei opri o clipa din drumul tau, te vei pierde pe vesnicie, iar cosmarul tau se va adeveri. Caci daca vei cunoaste aceastea, nimic nu te va dobori sau invinge si nu vei cadea niciodata!"

Ma uitam in camera palida, iar vorbele batranului timp, materializat in calendarul de pe perete imi rasunau in tample. M-as fi ridicat, as fi luat ceva in brate, as fi plans, as fi fost bucuros si atunci aveam sa realizez ce e cu adevarat binele de rau, care este esenta lucrurilor care ni se intampla. Nu trebuie sa deznadajduiesti nici pana in ultima fila a vietii tale. M-am ridicat de pe scaunul de stejar, un scartait trezindu-ma din visare:
"Trebuie sa merg mai departe..." isi mai zise inca o data tanarul ce avea sa o aleaga spre un alt drum. "Si daca nu pot s-o fac? Daca ma mint? Daca voi esua? Cel putin voi sti ca am incercat, si chiar de imi voi pierde viata, voi sti ca am crezut in iubire...si voi muri impacat, caci ce poate sa fie mai frumos decat sa iubesti oamenii? Sa le dai inima ta si sa ii poftesti pe prispa casei tale?"

Poate ca unii l-au mintit, au vrut sa-l amageasca zicandu-i ca ce face e gresit, ca e nebunie curata, ca a te lupta singur este pierzanie sigura. Cu toate acestea baiatul a continuat sa spere, de cate ori viata l-a doborat s-a ridicat, zambind sau cu lacrimi in ochi si a alergat. Asa sa faci si tu! Cand necazul vine dupa tine, fugi si tu de el, te va mai ajunge 1 data de 2 ori, dar nu te va ajunge la infinit. Totul sta in vointa ta de a rezista: fie induri si te torturezi fiind constient ca nu va dura la infinit si ca acesta e doar un moment, fie vei fugi de el si cand te va ajunge te vei lupta din propriile rasputeri si cand va cadea el te vei ridica tu, cand se va ridica el, ridica-te si tu mai aprig.

Si totusi ce este fericirea? De ce unii sunt fericiti mereu sau cel putin schiteaza zambete permanente, de ce altii sunt atat de loviti de soarta incat nimic nu ii mai poate bucura. Raspunsul este simplu: pentru ca inima ta a fost infranta!
Starea de fericire este de fapt in inima ta, nu in afara ei! Iata de ce unii sunt multumiti cu ce au, altii nu sunt fericiti nici cu zeci de mii de averi, lucruri materiale...pentru ca bucuria vine din inima: " Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu!"

E insa greu sa te lupti cu inima ta, cu trupul si simtirile tale, cu egoismul vietii acesteia si cu inselatoria materialului. Fii in orice clipa ca esti nimic fara Dumnezeu si aproapele tau. Iubeste-l pe aproapele tau ca pe tine insuti si vei vedea ca nimic nu te va mai dobori. In viata am invatat ca cinstea si demnitatea, dar mai ales iubirea este ceea ce te mentin "viu". Caci ce frumusete e sa gasesti bucuria iubirii, nu bucuria poftelor, caci poftele sunt trecatoare si te vor amangi, vei vrea mereu mai mult si niciodata nu te vei satura, pentru ca trupul este creat din carne care pofteste tot ce e material. Cand faci un lucru, fa-l din toata inima! Cu tot sufletul si cu toata rabdarea ta...trebuie sa astepti, raspunsul nu va veni pe loc, ci apeleaza la timp. Dar cum si timpul e o clipa, imagineaza-ti ce e rabdarea in fata momentului.

Stiu ca sunt homosexual, si as fi mai indurerat daca as chinui un alt destin alaturi de mine, daca as minti o fata numai pentru a fi ca ceilalti. Nici nu stiu ce e mai pacat...sa fii parasit si facut impotent, sa nasti lacrimi pe chipul unei fete sau sa iti ineci amarul in crucea ce ti-a fost data? Cu cat te incapatanezi sa scapi de asta, cu atat te va trage inapoi. Lumea este un loc in care cei slabi sunt eliminati, dar stiu ca este si un loc care te poate elimina.

Accidentele, moartea sunt doar elemente inevitabile in viata care te lovesc la un moment dat. daca Dumnezeu a ingaduit prezenta mea pe pamant,El va ingadui si clipa ,mortii mele. Tot ce pot sa spun e ca nu regret nimic, asa cum sunt, homosexual, in inima mea stiu ca Dumnezeu este iubire si stiu ca n-am iubit baietii pentru ca asa am ales eu, nu regret faptul ca am putut sa ajut oamenii, sau ca am putut rade alaturi de ei, nu regret ca am putut sa fiu langa ei cand mi-au cerut ajutorul, nu regret ca am fost si eu un praf in vant pe-acest pamant, nu regret faptul ca am privit in ochii oamenilor si am crezut in ei, mi-a placut aceasta calatorie a vietii. Stiu doar ca sunt nimic fara Dumnezeu si ca imi este dor de El. Imi este atat de dor incat Il vad in omul de langa mine si il ajut, si ma bucur foarte tare.
Am prezentat o particularitate in relatia cu oamenii si asta m-a mentinut in viata. Colegii care ma invidiau nu puteau intelege de ce le dau altora la lucrari, nu puteau intelege ca eu sunt nimic fara ceilalti. daca as fi ceva fara ceilalti, m-as fi calugarit pana acum, dar ceva m-a tinut aici in viata, asa cum am fost eu, m-a bucurat o sticla de "Frutti Fresh" pe vremea cand am avut pneumonie.

In ultima faza a pneumoniei, cand delirul incepe si tusea e singura pe care o mai auzi, numai doctorii si asistentele te mai insenineaza. De fapt, ei sunt singurii oameni pe care ii vezi. Lacrimile mamei imi inmuiau inima: " Doamna doctor, spuneti-mi ce are? Va muri? Va rog salvati-l, este singurul nostru copil..." Daca analizezi toate clipele vietii, vei vedea prezenta lui Dumnezeu in ea. Oare eu in acele momente ma gandeam ca sunt homosexual? Ma gandeam la pofte, sau ca ce m-ar fi bucurat sa merg in discoteca? Nu m-ar fi bucurat decat daca viata mea ar putea ajuta pe o alta, caci imi cunosc pacatele si sunt demn de toate chinurile. Sunt doar constient ca la capatul drumului Dumnezeu ma va intreba: Ce faci?
Trebuie sa ii pot raspunde, sa ii pot spune ca am incercat macar pe cat am putut, sa nu supar pe nimeni cu ceea ce sunt. Orice suspinare poate fi o rugaciune...
Au urmat zilele razelor la plamani, analize peste analize, incat nici un doctor nu ne dadea un raspuns clar. Mama mea ma tinea de mana pe culoarele spitalului de data aceasta mai alb ca niciodata, cu asternuturi albe si glastre albastrui. Pe salile spitalului mai erau si alti copii si eu stiam ca voi muri. O lacrima mi-a curs pe obraz: As mai vrea sa traiesc pentru ceva, pentru a darui iubire lumii, pentru a aduce un zambet altora.

Era vara si frumos, iar zilele acelea treceau foarte greu. Dozele de penicilina + kanamicina ma supuneau riscului de a surzi mai tarziu, dar erau singurele antibiotice care puteau lupta cu boala mea. Dupa mai bine de o luna de zile, de injectii, de transpiratii, de temperatura si ceaiuri...am realizat ca iubirea este ceva eteric, este o esenta care poate invia si mortii. Mi-am dorit sa mai traiesc macar pentru parintii mei, caci porunca lui Dumnezeu era: Cinsteste pe tatal si mama ta si bine-ti va fi multi ani pe pamant. Nu puteam sa ii las singuri, chiar daca timpul a dovedit ca nu i-am putut tine impreuna, caci numai iubirea e singura care te leaga si te mentine. Am vazut ca iubirea este compusa din momente de agonie, momente de fericire. Of Doamne, imi iubesc atat de mult parintii, pentru cata grija au avut de mine, pentru cati ani au stat langa mine si m-au crescut, oare si voi simtiti asa pentru parintii vostri?
Pneumonia se risipise, iar lacrimile parintilor mei ajunsesera la Dumnezeu. Ma inzdravenisem si puteam iar respira aer curat in parcul din fata blocului, puteam privi iar cerul albastru, soarele care imi mangaia fata...cata bucurie simti in aceste momente, cat te poate bucura si simpla vedere a unui om trecator prin fata ochilor tai. Iata cat te poate bucura iubirea pentru ceilalti oameni, si am invatat sa-i iubesc, mi-am dorit ca ei sa fie bine, si nu, caci eu pot disparea si azi si maine, este incert, insa ei pot ramane, si de ce sa nu contribui la zambetul lor? Au doara ei nu sunt aproapele meu? Aproapele tau este fiecare om pe care il vezi in lumina ochilor tai si care bate la usa inimii tale, caci ce bucurie e mai mare decat sa iei cina cu aproapele tau in inima ta? Daca mi-ar spune altcineva ca este bucurie mai mare pe pamant, nu-l voi crede. Avand acest sentiment in inima, bucuria poate insemna si o farfurie de orez cu lapte, si o perna moale, si un sentiment de curatie, si o liniste ca ai ajutat un om.

Pe salonul de asteptare, mai erau si alti copii ce asteptau la raze. O fata se apropie de mine: " Si tu esti ca noi? Eu sunt Mihaela, imi pare bine sa te cunosc", m-am dezmeticit putin si am raspuns si eu incantat. Diferentele nu exista, moartea, timpul nu exista, ele sunt doar etape. De-ti va muri trupul si inima ta va fi blanda si plina de iubire, ea te va inalta mai presus decat vazduhul.

Dar mai am nopti in care ma intreb... de ce a permis Dumnezeu un om ca mine pe pamant. Vremurile se schimba, iar un vant de liniste se aude dinspre est...este parca prea liniste pentru aceasta lume invaltorata.

Savarsitu-s-a!

De ce zilele au devenit mai zbuciumate ca niciodata? Adevarate cutremure de pamant, uragane, razboaie le resimt zi de zi pe pamantul care il calc.
Sub pasii baiatului, nicipul se resimtea fierbinte, iar talpile ii aminteau ca este totusi om, ca zborul nu este pentru trup, ci pentru suflet, ca viata trebuie luata numai de Cel care a dat-o, ca pasarile pot zbura, se pot inalta pe deasupra cerului, dar ca el se poate inalta cu inima si va putea fi asemenea lor, ca fiecare fir de iarba verde se naste, iese din matca pamantului, respira noxele pamantului si ii reda oxigenul mult uitat de o viata pura, de un aer indispensabil, nesufocant. Stia toate acestea chiar daca sudoarea fruntii il insela si ea, picurand roua trupului sau sub forma unei fantani secate, care din cand in cand mai ajungea la o panza freatica, foarte adanca, adancita de iluzii, de un paravan ireal, de o perdea care se va rupe, il va trece in neant si il va bucura. Caci bucuria era neasemuita pe acest pamant, iar crinii puteau respira pentru prima data un altfel de aer, o oaza de liniste, de racoare, spre infinit.
Se uita...zarea era inca albastra, insa nuanta spre un gri cenusiu, niste culori nedistinse, un curcubeu palid, o licarire ilustra, totul devenea palid, un palid maiestru, asemeni acuarelelor scolarilor. Pasii ii erau si ei marunti, si oamenii erau umbre pe pamant, glasul cerului era asurzitor pentru el, dar ceilalti nu il auzeau. Se intrista vazand toate, implorand divinitatea pentru inca o sansa, o sansa spre oaza de liniste.

Si-a dorit in viata sa cunoasca iubirea si sa isi dea si viata pentru ea. A strabatut timpul si spatiul si a vazut ca si acelea sunt iluzii, a sapat in inima oamenilor si a gasit comori, insa si acelea erau reci, nicaieri nu era cald. Unde disparuse caldura? Si se facuse iarasi liniste, cerul devenea din nou intunecat, vestind trecerea unei noi zile, o alta noapte si o noua zi. Cataclismul a inceput si nu va scapa de urgia sortii, oriunde s-ar ascunde picior de om. Cu adevarat cuvintele Mantuitorului se adevereau: "Caci de vei avea credinta cat un graunte de nisip, vei putea muta muntii din loc". Era naucit de realitate si totodata de simtiri peste firea umana.

Dumnezeu este Iubire - Efectele iertarii

Trebuie doar sa crezi! Si visul sau imposibilul devine posibil. Lectia invatata a fost ca Rabdarea isi va spune glasul final in orice bariera a vietii. Totul vine de la Dumnezeu, iar prezenta Lui in viata mea se face simtita, daca nu chiar, vazuta.

Analizand atent intamplarile vietii, putem vedea ADEVARUL. Ce este acest adevar? Faptul ca te trezesti in fiecare dimineata, ca o raza de soare iti mangaie fata, un fir de iarba creste, respira si se ofileste, zi dupa zi si noapte dupa noapte, te indrepti cu aceeasi pasi marunti spre mormanul de lume in care esti imbulzit de cotidian. "Urmeaza statia Gara de Nord" - baiatul tresari si isi dadu seama ca trebuie sa coboare, era statia de unde trebuia sa ia trenul. Privea la chipurile oamenilor si observa ca ceva in ei s-a schimbat: daca lunile trecute in fata ochilor ii ieseau oameni zambind, povestind despre ce au facut la scoala, serviciu, acum tacerea rasuna in metroul ce te purta leganat spre statia urmatoare.
Statia urmatoare poate fi din material sau imaterial. Se intrista, pentru ca iubea oamenii si in inima lui isi dorea ca si ceilalti sa fie fericiti sau sa inteleaga de ce toate se intampla atat de rapid si, la prima vedere, socant? O lacrima cazu in vagonul cu o lumina palida, plapanda, tocmai vazuse Adevarul si isi aminti cuvintele lui Iisus: "Eu sunt Calea, Adevarul si Viata!", desi aceste cuvinte sunt simple, ele ascund in spate o nuanta atat de puternica, de iasomie amestecata cu puritatea adevarului.

Suntem oameni, claditi din material, carne, oase, sange - simboluri clare pe care nu oricine e menit sa le vada. Lumea este un labirint din care nu poti iesi, nu poti face cativa pasi pentru ca nu cunosti efectul acestor pasi. Raspunsul la aceasta ecuatie este sa te lasi purtat de acest Adevar, pe nume Iubire. Iar daca Sfantul Apostol Ioan spunea: " Dumnezeu este Iubire" atunci asa este. dar cum sa Il gasesc eu pe Dumnezeu? Tocmai eu, un chip de lut, cioplit si ars in focul dragostei. Lumea este cladita pe minciuni si deziluzii, dar sa luam aminte la ceea ce putem identifica in Biblie.
Omul, prin suflet, are simtiri, fara acest suflet, inima lui nu ar mai bate in piept, inflacarata de un suflu divin. Natura lui s-a schimbat, iar sufletul isi trage acum seva dintr-o Iubire putin spus egoista, invaluita de o sfera a interesului, a materialului care ucide simtaminte nobile, ce ii prefigureaza esenta. Astfel ca, Te Iubesc DACA ma iubesti! Ma imprumuti, n-am sa te uit, Imi dai, iti dau - aceasta este legea aparent normala a firii umane.

Prefigurata pe scara inalta si privita de un ochi machiavelic, in inima oamenilor aceasta este o conceptie a Iubirii. De ce se intampla toate acestea? Pentru ca existenta omului pe Pamant este inrudita cu materialul - Nu existi daca nu mananci, nu ai liniste daca nu ai bani - putem spune Iubirea Capitalista, venita dupa comunism, in Romania.

Dar oare chiar acesta este ADEVARUL? Eu nu exist daca nu mananc? Eu nu am liniste daca nu sunt urmat de pofte ale inimii de nemilostenie sau imbogatire? Sau invidie, ura pe colegii mei? Iisus ne da raspunsul la aceste intrebari: "Fericiti cei ce plang, ca aceia se vor mangaia" observam aici ca Iisus schimba traiectoria normala a firii, spre un imposibil, spre un abis, o moarte sigura a omului.
Cum este posibil ca omul sa fie fericit in suferinta? Este imposibil a intelege mintii umane ce inteles pot avea aceste cuvinte! Si totusi, Iisus indeamna spre o altfel de Iubire: "Iertati pe vrajmasii vostri, Binecuvantati pe cei ce va blesteama" - esti om, iar cel care te bate nu te poate Iubi, dar atunci eu de ce sa ma rog pentru el?
Aici este cheia Iubirii, cine simte si intelege acestea, va scapa de lanturile poftelor si sufletul lui se va mangaia. Traiectoria este schimbata de la oameni catre Dumnezeu, caci ce rasplata mai asteptati: si cel pacatos Iubeste pe cel care il iubeste, si cel pacatos Imprumuta pe cunostintele sale. Ei bine, trebuie aici, sa ne lasam viata in mainile lui Dumnezeu si prezenta Lui se va vedea in viata nostra.

Iisus spune in Apocalipsa: "Asculta! Eu stau la usa inimii tale si bat, iar daca vei auzi glasul meu Eu voi intra si voi cina cu tine" - ce cuvinte frumoase! Iisus ne cheama mai intai la Iubirea fata de El, apoi toate ni se vor alatura noua. NU! Sub nici o forma nu sunt un sfant, sunt un pacatos, iar pacatul meu este inaintea mea pururea, cum spune Psalmistul David: Ca faradelegea mea eu o cunosc si pacatul meu este inaintea mea pururea! Asa ca cine e constient mai bine de pacatele mele, decat eu?
E adevarat, regret din inima ca sunt homosexual, si pana in ultima clipa voi arde in acest regret.
Relatia om-Dumnezeu este restabilita prin echilibrul legii Iubeste pe vrajmasii tai! Ei bine, asta am si facut: plangand, cu inima sfasiata am invatat sa iert, Iertati chiar daca pe moment e inuman a ierta! Cum sa iert eu pe omul care ma loveste? Sau care ma injunghie? Sau chiar pe criminali sau raufacatori?
Cheia este ca si acestia sunt oameni, au simtire ca si noi, nu as putea decat sa simt o durere imensa sa vad ca un Om, ca si noi, este manat de sentimente atat de urate si ca nu intelege ce se intampla cu el, am putea spune o adevarata nebunie.

Am invatat sa iert, totul a inceput dupa ce oamenii la care tineam imi inselau increderea, dar oare eu nu eram egoist? Iubirea este mentinuta, simtita, pentru ca in final...Daca dragoste nu e, NIMIC nu e ( Sfantul Apostol Pavel ne da aceasta definitie a rostului vietii, de altfel foarte frumos)...
M-am schimbat, inima si sufletul meu simt prezente pe care acum un an era imposibil sa le simt. Baiatul cu ochii umezi se gandea cum o iertase pe mama lui atunci cand aceasta il parasise: "Mama, te iubesc! Mi-ai dat viata pe acest Pamant si imi pare rau ca nu ma mai vrei!" - asa plangea baiatul privind spre rautatea mamei sale. Printre siroaiele de lacrimi, baiatul mai privi inca o data la femeia care ii daduse viata de la Dumnezeu. Ii parea rau ca poate viata au schimbat-o si n-au facut-o sa vada ca baiatul cel mic si naiv, acel baiat care era copilul ei o iubea.
Desigur, printre tremuraturi si printre cele mai tari lovituri, baiatul cazand la pamant avu puterea sa exprime: "Mama, te iubesc!" Trepidant imaginile cand avusese grija de el, ii facuse mancare, sau a vorbit cu ea i se perindau zguduitor. "Trezeste-te, viata nu este un vis!" - ei trebuie sa ii multumeasca pentru ca l-a invatat de mic duritatea oamenilor si o rautate imposibil de explicat in cuvinte, o sfera a animalitatii inglobate in umanitatea ce parca astepta o revelatie.
Baiatul se vazu singur, si in lipsa unui camin, mama lui il lasase pe drumuri:
"-Doamne, iarta-ma! Caci iata sunt si homosexual, si imi merit pedepsele cele mai crunte pentru pacatele mele, dar te rog iart-o pe mama mea! O iubesc si nu vreau sa i se intample ceva rau!" - se ruga baiatul in soapta in Biserica unde se impartasise cand era in clasele primare. Isi amintea ca si mama lui, candva l-a iubit si in sinea ei, i-a vrut binele. Cine era el sa judece faptele mamei sale? Caci cel ce judeca, va fi judecat!

Foarte greu gasise iertare in inima lui, pentru mama care ii daduse viata si acum il dadea afara din casa ca pe un caine, dar pana si de un caine ai mila mai multa."Doamne, nu ma lasa!" Baiatul se gandi ca viata lui fusese plina de lovituri, dar ca toate sunt ispite ale diavolului, Iubirea nu se lasa patata de sentimente ca ura, invidie, nici cu putea sa conceapa rautatea in inima lui.
Se imbarbata si realiza ca acum trebuie sa traiasca pentru tatal sau, doar el ii mai ramasese. Dupa socul parasirii, tatal baiatului se imbolnavise fiind aproape de moarte. Mic, plapand, cu ochii tremurand baiatul nu se pierdu cu firea si intelesese prin rugaciune, ca trebuie sa traiasca pentru tatal care acum statea intins pe un pat de spital al Spitalului Municipal.
Se ruga acum pentru o alta cauza: "Doamne nu mi-l lua si pe tata, caci nu mai am pe nimeni pe lume si, o Iubesc si pe mama, dar cum Doamne sa o apropii de mine? Ea m-a parasit dar o iubesc, insa te rog da-i sanatate lui tata, caci bun sau rau, m-a crescut si e parintele meu!"
Baiatul isi regasea in inima puterea de a se mai trezi dimineata si de a mai zambi privind pe chipul oamenilor din metrou. Cand ii vedea pe ei zambind, zambea si el, si uita pentru o clipa greutatile vietii. Metroul il ducea zi de zi la scoala, de unde spera sa aibe un viitor, reusise sa se intretina singur din bursele de merit pe care le obtinea, se lupta si el si spera la un viitor mai bun, fiind constient ca numai Dumnezeu este Cel care ne tine pe Pamant.

Statea acum singur in casa lipsita de parintii lui, unul pe patul de spital, luptand intre viata si moarta, iar altul pierdut in placerile vietii, uitand de fapt ca "Daca dragoste nu e, nimic nu e". Insa isi spunea ca trebuie sa invete. Dupa-masa ajungea de la scoala, iar seara o ruga pe matusa lui sa vina sa ii mai gateasca fie pentru el, fie pentru tatal sau. Si ea venea si ii lumina inima. Se indrepta spre geam, unde se lasase deja seara.
Iarna geroasa se facea simtita, iar oamenii erau fericiti ca vin sarbatorile. Privind fericirea oamenilor, de undeva de sus, baiatul zambi, impacheta borcanul de supa proaspat pregatit de matusa sa si isi indrepta privirea spre Dumnezeu: " Sa mergem!"

Spitalul Municipal era un spital destul de mare, care sa intrezarea din departare. O cladire gigant de cel putin 20 etaje, cu multe salvari si lumini colorate in noaptea parca prea neagra. Salvarile aduceau ranitii, ca de pe un front de lupta, o lupta pe numele ei VIATA. Se intrista si mai mult si o tinu pe matusa lui de mana: "Este atata durere pe Pamant!", "-Stiu!" - exclama vocea matusii sale. O femeie intre doua varste, care isi iubea singurul ei nepotel, o femeie cu un caracter puternic. Matusa lui l-a imbarbatat mereu pe baiatul sensibil si oricand i-a fost foame a gasit o portie de mancare la usa ei. Isi aminteste ca a stat la ea 1 an de zile, lucru atat de rar, incat ruda de acelasi sange ar cauta sa iti distruga sentimentele iubirii.
Si de unde aceasta ura? Aceste sentimente de invidie? Acestea se nasc din consideratia unor oameni de a fi mai presus decat ceilalti. O data pusa aceasta pecete, omul inrait de ura ii va vedea partile negative celuilalt, dar, ciudat, si el avandu-le. Asa ca incepe sa simta scarba ca si cum celalalt om ar fi o materie de fecale urat mirositoare, ar fi un gunoi in care poti da cu piciorul. Aici este esenta raului, caci si celalalt om e tot OM, are si el suflet. Iisus ne spune asta: " Cel fara de pacat, sa arunce primul piatra!" - NU! Oamenii inraiti si mintiti de diavol, nutresc in ei aceste ganduri meschine, caci ce ai putea simti fata de o lada de gunoi mancata de viermi si intr-un grad avansat de putrezire? Omul rau va simti scarba, dar cel care va vedea dincolo de ura si invidie, va observa ca acolo, in spatele gunoiul, este un suflet de om, si el cu pacate, si el cu simtiri, si el poate e trist, si el poate e bucuros, dar e tot OM.
Mai mult, ceata dispare, iar sentimentele rele devin scrum in fata frumosului si a realitatii sufletului omenesc.

Baiatul avusese sadite in inima inca de mic aceste sentimente nobile, si el mereu vorbea cu toata lumea, de la femeia de serviciu a scolii pana la Domnul Director. Incerca si se ruga sa nu cada in ispita, caci ispita poate fi orice ce i-ar fi zdruncinat principiile despre Iubire. Asta si-a dorit intotdeauna, sa iubeasca si sa fie Iubit, dar sa ofere totul oamenilor.
Cand isi ajuta colegii la scoala si ii lasa sa copieze de la el, le spunea: "Voi nu sunteti dusmanii mei, nu candidati cu mine pentru un loc la liceu sau la facultate. Voi, sunteti colegii mei si vreau sa vedeti ca orice om are un loc pe pamant, dar nu va lasati inselati, caci nu noi stim toate stiintele, asa ca ajutati pe cei ce va roaga, nu nutriti sentimente de invidie pentru colegii langa care radeti si pe care ii vedeti zi de zi!"
Nu stiu cat puteau eu intelege ce le spunea baiatul, in fond, viata si asa e o mare atat de agitata, incat colegii sai multumiti ca au facut la lucrare de 10, ieseau din clasa. Baiatul se bucura chiar daca ei luau note mai mari si zambeste cat de mult i-a ajutat si si-a riscat totul pentru ei.
In clasa a 12-a aproape de BAC, la o lucrare de matematica, un coleg l-a intrebat cat i-a dat la un exercitiu. Desigur era o integrala din aceea care are un rezultat 1 sau 0. Asa ca baiatul ridica 1 deget pentru a-i spune rezultatul colegului sau de pe celalalt rand.
"Adu lucrarea! Cate degete ai ridicat asta va fi si nota ta!" Baiatul luase 1 la matematica in prag de BAC, tocmai el care nu copiase. Insa intelesese ispita inimii si a zis: Daca Dumnezeu vrea asta, poate nu mi-e menit sa dau bacul in acest an. Printre glumele profesorului de matematica, baiatul se ridica cu ochii inlacrimati din banca, iubea foarte mult matematica, dintotdeauna a iubit-o...si tocmai el sa ia 1. Ajuns la catedra, privea spre colegii care, bucurosi de neatentia profesorului, mai puteau scoate copiutele cu formule.

Cu ochii blanzi, pleca capul si spuse doar un adanc: Imi pare rau! Profesorul insa, nemiscat de cuvintele baiatului, isi indrepta tocul spre pagina alba in rubrica Matematica. Parca tot nu putea a crede ca tocmai el luase 1 la matematica. A fost o zi grea pentru el, poate ca a plans, poate ca si el a fost ispitit de invidie, ura asupra profesorului de matematica, sau poate chiar asupra colegului sau care ii ceruse ajutorul. Dar cu o voce mai mult soptita spuse: Doamne iarta-ma daca simt sentimente contrare iubirii fata de domnul profesor, care se speteste zi de zi sa ne faca sa intelegem matematica sau fata de colegul meu, care m-a intrebat rezultatul exercitiului! Si cu lacrimi in ochi s-a indreptat spre casa, recitind culegerile prafuite de pe noptiera.
Trebuie sa dau bacul anul acesta! Dumnezeu ii daduse puterea de a merge mai departe si de a invata, in zilele urmatoare fiind cu mana pe sus si stiind lectiile inaintea profesorului. Profesorul ii dadu sansa iertarii si de a-si repera greseala, asa ca il scotea la tabla, ba chiar il lasa pe el sa le explice colegilor exercitiile din cartile de admitere la facultate.
Era fericit ca putea impartasi colegilor ceea ce el studia acasa din culegeri si era bucuros ca putea sa ii ajute, sa le explice mici "chitibusuri" ale matematicii. Profesorul placut impresionat de activitatea baiatului pe intregul semestru, inima lui i s-a inmuiat si a vazut ca a gresit dandu-i 1 celui mai eminent copil din clasa la matematica. Asa ca pe langa acel 1 au mai aparut 5 de 10, iar media finala iesindu-i 9.
Baiatul era uimit, nu se credea atat de bun, dar era atat de fericit ca putea bacul. De altfel, el nu avea nimic altceva pe lume pentru care crezuse, in inocenta sa, decat cartile prafuite de matematica. Teoremele si demonstratiile ii captau atentia pana tarziu in noapte cand mama lui venea si ii stingea lumina sa se culce, nu isi dorea sa fie obosit a doua zi la scoala.

Acestea sunt mici semne din viata baiatului, dar el e convins ca astfel de semne divina exista in viata fiecaruia dintre noi. Trebuie doar sa le constientizam si sa ne indreptam iubirea la Dumnezeu. reusise la bac tot cu media buna si reusise si la admiterea la facultate. Isi aminteste ca la admitere s-a facut prieten cu copiii din toate partile tarii. Chiar daca erau din Bacau, Cluj, baiatul chiar le vanduse un pont: " Aveti grija la grile si chiar daca nu stiti raspunsul, vor fi 2 asemanatoare, ei bine unu din alea e cel corect: de exemplu 1 si -1." El nu simtea invidia pe ceilalti copii sau desi erau o groaza care candidau pe 1 loc, baiatul spera si el sa prinda un loc la buget.
Dar nu ii ura pe ceilalti copii, realizase de mult ca oamenii nu candideaza cu alti oameni, candideaza cu sentimentele ca IUBIRE - URA si aici intr-adevar iti poate lua locul altcineva, sau te poate denigra. Caci cine este in spatele tuturor acestor intamplari daca nu Dumnezeu?
Baiatul observa si mai mult simtea ce inseamna sa ierti, caci ce vei ierta se va intoarce inapoi inmiit de dragostea lui Dumnezeu. Isi zicea ca stie si el in sinea lui ca este homosexual, dar macar daca a ajuns pe pamant si daca el e pacatos, macar sa ajute pe ceilalti si sa ii ajute sa se mantuiasca, sa creada in Dumnezeu. De multe ori din singurii lui banutzi, isi cumpara un corn, dar, impresionat de cativa oameni cersetori, i-l daruia lor, ba inca lua mancare de acasa si le daruia, dar cu mare grija sa nu observe parintii.
Si se simtea bine, in inocenta sa toate aceste intamplari il pregateau pentru loviturile vietii.

Urca la etajul 11 al vastului spital Municipal, tinut de mana de matusa sa. In salon, il zari pe tatal sau care zacea pe un pat de spital:" Tata, te iubesc! Cum te mai simti? Cum au iesit analizele si ce a spus doctorul?" Chiar daca analizele nu erau intotdeauna bine, tatal sau nu vroia ca singurul lui baiat sa fie tulburat la scoala. Isi dorea si el ca baiatul sa invete, sa dea candva la o facultate.
"Uite, ti-am adus supa proaspat facuta de matusa!" - ii spuse baiatul, zazvelind ceolofanul de pe borcanul cu supa. Un gand ii temura pana si maduva oaselor, se ruga la Dumnezeu ca tatal sau sa fie bine, pentru ca era singurul care il mai putea creste sau intretine pana la finalizarea studiilor. Noptile acelea de iarna, au parut pentru baiat mai geroase decat in orice an. Stiind ca tatal sau zace pe patul de spital a petrecut Craciunul cu tatal sau in Spital: "Craciun Fericit tata! Uite a venit si mamaie la tine si ti-a adus lapte de la Marcela!"
Da, si bunicii lui, care l-au crescut pe baiat mai ceva ca parintii lui, i-au fost alaturi si l-au indrumat, l-au sfatuit, l-au mangaiat cand o lacrima i-a curs pe obraz. Si vorba, bunicii sale, mai ne-am certat, mai ne-am suparat, dar mamaie te iubeste!
Sfera baiatului fusese mai restransa, insa atat de calda, incat si ger sa fie, se simtea atat de cald, desi si el era sensibil si racea foare repede. Isi aminteste ca in acel an, pentru el revelionul a fost facut in casa singur, dupa ce plecase de la tatal sau la orele 23 zicandu-i un "La multi ani! Si sa ne vedem la anul sanatosi!", putin dupa ora 24 in noul an, baiatul se culcusi in patul sau si camera atat de calduroasa. Caloriferele ce emanau caldura erau puse de insusi tatal sau. Rosti soptind o rugaciune pentru noul an si adormi visand la o lume mai buna, la un cosmar din care spera sa se trezeasca: " Maine va fi mai bine! Mergem inainte, prin bine si rau, viata merge inainte! Domnul a dat, Domnul a Luat, Fie numele Domnului Binecuvantat!"

Sufletul baiatului a fost cladit pentru Iubirea fata de Dumnezeu, incat prietena sa cea mai buna, socata de aflarea vestii ca baiatul plapand e homosexual mai sa lesine de durere: "NU! Nu tocmai tu, ca tin minte ca ma rusinam de cate posturi tineai si cat L-ai Iubit tu pe Dumnezeu!" Baiatul ii raspunse: " Inca Il iubesc si sper sa ma ierte pentru pacatele mele, desi stiu ca asa ceva e de neiertat", ii era teama sa nu zica ca ar fi macar mai bun decat alti oameni, NU! aceasta ar fi mandrie, in fond, TOTI OAMENII SUNT EGALI, dar nu sunt egali ca situatie materiala, sex, religie, sunt EGALI IN IUBIRE! Daca iubirea este despartita de sferele materialului, atunci nu regreta nici o clipa ca a trait pe pamant incercand si el sa fie bine, asa cum a putut!

Efectele iertarii nu au intarziat sa apara. In anul ce a urmat pe langa socuri a avut si bunatati de la Dumnezeu: tatal sau s-a refacut si s-a recasatorit, el si-a vazut de scoala si a avut rezultate excelente, fiind apreciat de profesori si chiar invidiat de ceilalti colegi:" Va rog nu ma invidiati, nu ma urati, caci acestea nu vin de la mine, ci de la Dumnezeu!"
Din aceasta cauza, baiatul a regretat mereu ca este homosexual, dar a stat in nopti reci si s-a gandit cum sa fie si el un baiat normal, ar fi vrut sa se trezeasca in urmatoarea dimineata, ca dintr-un vis urat, dar, din pacate, instinctul sexual era tot inspre baieti. Nu isi explica si nu isi va explica toata viata de ce simte atractia si iubirea fata de un baiat? Si cu siguranta ii va cere iertare lui Dumnezeu cate zile va avea pe pamant, pentru ca il doare sa stie ca il supara pe Dumnezeu si isi cere iertare ca e si om si ca pica prada acestui instinct animalic.

Iertarea pogoara in inima sentimente curate, ca roua unei dimineati pe frunzele inverzite ale unei paduri vesnic verzi... asa ca baiatul nu cunoaste ura, dar si el se mai supara, ba inca foarte repede. Asa l-a iertat si pe iubitul lui cu care fusese 4 ani si i-a dorit fericirea, si l-a iertat in acel an cand fusese parasit, inca o data de persoana la care tinuse atata timp.
Ridicat de Dumnezeu si mergand pe Calea Iubirii, a vazut efectul ei la 1 an si 4 luni de cand prietenul sau il parasise.

De curand, baiatul care il iubise 4 ani, aparuse din nou pe scena vietii sale, intersectandu-se adiacent spre un punct comun. Exul revenise la baiatul sensibil si isi ceruse iertare, dorind sa se impace, pentru ca il iubea.
Dar cum timpul nu sta in loc, si baiatul, cu ajutorul lui Dumnezeu, cunoscuse alt baiat, parca rupt din inima lui, aceleasi trairi si senzatii...baiatul iubea acum pe altcineva, pe un baiat inocent si pur si cu care e sigur ca va sta o viata sau pana cand moartea ii va desparti...

VA URMA...

P.S.: Dedic acest post tuturor oamenilor si nu uitati ca toti suntem egali in iubire, chiar daca unii sunt bogati, iar altii sunt saraci.
ADEVARUL este ca DUMNEZEU este IUBIRE si ca nu poti iubi o viata, fiind lipsit de binecuvantarea lui Dumnezeu! Doamne iarta-ne pe toti pentru pacatele noastre!

Terapia iubirii

"De unde ai puterea sa mergi mai departe? De unde iti gasesti taria de a te ridica chiar daca erai in groapa? De unde...de ce iti porti aceasta cruce grea?"
El a raspuns:"Sper ca Dumnezeu sa ma ierte candva pentru pacatele mele..."

Crizele au devenit mai frecvente, socuri, teama, dorinte, amintiri. Pe patul de spital, printre ultimele clipe de agonie, in ore lungi de rascolire, baiatul exclama:"Sunt homosexual...va rog sa ma iertati pentru asta. Stiu ca ceea ce fac este de neiertat, dar nu ma pot schimba. Am iubit chiar si un baiat si am fost cu el timp de 4 ani."
Atat de grea si apasatoare ii fusese crucea, incat pe ultimele clipe baiatul isi destainui sufletul macinat de luni de suferinta. La indemnurile celei mai bune prietene, care plangea langa el, aceasta l-a rugat sa se destainuiasca:"Spune-mi ce te macina? Cateodata iti fixezi privirea pe tavan si nu scoti nici un sunet. Sunt prietena ta de mai bine de 10 ani, te rog ai incredere in mine. Ma doare sa te vad suferind atat...ma doare." Trezindu-se, inima lui simti un locas de caldura din partea poate singurei persoane care ii fusese aproape in tot acest timp:
"-In primul rand iti multumesc! Vreau sa iti multumesc inainte de a-ti spune ca nu sunt om, sunt asemenea monstrilor ce traiesc in locuri sumbre, umbre ale trecutului, ascunzandu-se mereu, dar meriti sa stii adevarul despre mine.
- Nu. E imposibil. Esti un baiat cu suflet de aur, cum sa fii monstru. Poate clipele de agonie prin care treci te fac sa spui asta. Toti avem drame, toti ne luptam in aceasta viata atat de dura."
Dupa momente de tacere, in camera alba a salonului, pe obrazul fetei cazu o lacrima. Nu putea sa creada ca singurul ei prieten era homosexual:"Nu. Tu nu esti asa, te rog, nu se poate asa ceva..."Suferinta din inima ei era evidenta, nascand o imagine ce ar fi induiosat pana si pietrele, iar apa s-ar fi transformat in vin, caci iubirea se simtea in inima ei. Tinea enorm la baiatul intins acum, pe cearsaful alb, poate mai alb ca niciodata. Se ridica de pe scaun si se indrepta spre fereastra, observa ca afara vremea se schimba, era atat de frig, atat de rece. Cel mai bun prieten al ei sa fie asa...incepu sa isi deruleze in minte toate clipele petrecute langa el.
Se vazu stand langa el, ajutandu-l atat de mult:"Tin la tine enorm si tot ce vreau este sa fii fericit". Isi amintea cat de dor i-a fost de el, cat de mult o facea sa rada, cat de mult o ajuta, o descurca la teme. Da, s-au cunoscut in liceu si au ramas prieteni buni chiar si acum, la ani buni dupa terminarea liceului.A dormit cu el in pat, a mancat la masa cu el, si chiar daca ii ascunsese aceasta personalitate, il cunostea suficient de mult incat convingerea ei era ca ceva il deviase de la drumul sau de a avea o familie, de a fi cu o fata.
Ochii baiatului licareau in nuante gri, iar fata nu se putea dezlipi de gandurile cu el. Ii fusese ca un frate, vorbeau in liceu cu orele la telefon. El o suna pentru ca nu avea cu cine sa vorbeasca, iar ea il linistea.
"-Spune-mi de cand ti-ai dat seama ca esti asa?
- Mi-am dat seama cand instinctul sexual isi face aparitia in trup. Cand reactiile din natura, din interior prin viata, cand omul devine sexual. Cam pe la 13-14 ani, dar am zis ca eu nu sunt asa. M-am zbatut in ganduri si am fost virgin pana la terminarea liceului..."

Marturisirile cadeau mai grele ca niste misile aruncate de forte inamice, baiatul ii spusese ca totul a venit din instinct, din firea lui umana. Nu este ceva planificat, asa cum nici ea nu isi planifica sa se uite la un anume baiat, nu isi planifica sa intoarca capul dupa cineva sau nu se gandea amanuntit de ce ii place un baiat. Stia, pur si simplu, asa cum stia ca omul respira, ca pasarile zboara, ca natura este schimbatoare...stia ca fiecare celula a lui tanjea dupa persoane de acelasi sex.
Baiatul ii povesti cat de mult se iubise cu un baiat, un baiat frumos si cuminte, si cat de mult si-a dorit sa isi gaseasca fericirea in bratele lui. Ii povestise ca fusesera impreuna 4 ani, ba inca ii povestise ca se stiau si in realitate. De 2 ori se intalnise pe strada cu ei, dar isi forta mintea sa isi reproduca acele intalniri:"-Era un tip slabut? Cred ca imi amintesc..."
Atmosfera incepea sa devina tensionata, prietena lui mai ca isi pierdea rabdarea, veni langa patul lui si il intreba:"-Ai fost cu vreo fata vreodata?", iar baiatul ii raspunse negativ...Ii prinse mana si ii vorbi bland:"Atunci de unde stii ca esti homosexual? Poate totusi mai ai o sansa, o salvare. Nu iti doresti sa ai o familie? Sa ai copii si sa le daruiesti tot ce nu ai avut tu? Sa stii ca ai lasat pe cineva in urma. Spune-mi ca nu iti doresti asta!? Nu pot accepta asta, vreau sa ma conving eu, ca cea mai buna prietena, sa analizam daca te-ai nascut asa sau ai devenit...daca nu vei putea sa fii cu o fata, atunci voi fi langa tine." Baiatul incepu sa zambeasca, stia ca nu isi putea schimba simtirile, nu isi putea schimba mintea si inima, era ca si cum i-ai fi cerut sa ii schimbi tot sangele, sa il inlocuiesti cu alta persoana, numai pentru a fi un model, doar pentru a intruni cerintele societatii.

Pe culoar, o alta urgenta trecuse spre sala de operatii. Fata se indrepta spre usa salonului spre a vedea despre ce era vorba. Un tanar in jur de 27 ani, avusese un accident de masina si trebuia sa fie operat la cap.Pe salon ramasese iubita lui, care striga disperata un ajutor de la divinitate, si-ar fi dat ea viata numai pentru a nu muri el. Fata inmarmuri, nu mai vazuse asa iubire, atata tarie, parca era ceva rupt din realitate, era puterea iubirii si a dragostei. Se intoarse din nou spre patul in care prietenul ei tocmai ii dezvaluise un adevar dureros.
"-Raspunde-mi sincer la o intrebare. Spui ca ai iubit un baiat 4 ani si ca si el te-a iubit, dar totusi te-a parasit. Nu a putut sa te astepte...Mi-ai povestit atatea clipe minunate traite cu el, incat sunt surprinsa ca el acum nu e langa tine. Asta ar fi trebuit sa va lege chiar mult, spui ca erai langa el cand se certa cu parintii lui. Ca mangaierile lui erau asa blande si ca iti spunea ca niciodata nu va veti desparti. Clipe petrecute cu el la munte, intr-o cabana de la poalele Bucegilor, seri in care ai adormit in bratele lui si ca iti place sa fii protejat. Te simteai in siguranta cu el, ca il asteptai si ca i-ai vrut numai binele. Ai mai spus ca la despartire el nu prea a avut ce sa-ti reproseze, de fapt amandoi ati gresit, insa tu ai iertat si ai iubit... ai rezistat, iar el nu. Daca tu pateai acel accident, el ar fi stat cu tine? Raspunde-mi sincer..."
Baiatul fu zguduit de aceasta intrebare. Inca il iubea, oricate s-ar fi intamplat intre ei 2, chiar a crezut ca vor sta impreuna o viata, atat de mult il iubea, il iubeste si il va iubi. Nu stia ce putea sa ii raspunda, confuz, cu gandul ca il parasise dintr-un motiv, care in mod normal intr-un cuplu str8 nu s-ar fi intamplat. Privindu-l in ochi, fata isi dadu singura raspunsul:"-Iti spun eu ca nu ar fi stat cu tine in asemenea momente. Te-a parasit dupa 4 ani, ce vrei mai mult? Inca un motiv in plus sa imi intareasca convingerea ca o fata te poate iubi mai mult ca un baiat. O fata va sta cu tine o viata, asa cum ti iti doresti, ai nevoie de o fata care sa fie langa tine o viata, sa iti faca mancare, sa te spele, sa te calce. Esti un baiat atragator, si sunt sigura ca multe fete te-ar vrea. Nu asta iti doresti tu cu adevarat? Sa iubesti si sa fii iubit? Unde e el acum? Vezi si tu bine... degeaba imi povestesti de cate clipe frumoase ati trait in 4 ani. Ele nu valoreaza nimic acum, o fata iti poate oferi stabilitatea, dependenta dupa care tu tanjesti"
Aceste vorbe ii atinsesera inima baiatului, si lacrimile incepura sa ii curga pe fata, il durea enorm acest adevar, aceasta certitudine pe care si el o gandise pana nu demult. Nu isi explica nici el ... de ce? de ce? de ce?...daca avusesera atatea clipe frumoase, de ce s-au oprit, parca printr-o cruzime a sortii. De ce s-au oprit, si el inca traieste. E inuman, ar fi vrut sa le traiasca pana la sfarsitul vietii. Prietena lui cea mai buna incerca sa il convinga de un adevar:"-Nici nu ai idee cat m-ai intristat... ma doare pentru tine inima si sufletul. Hai sa incercam cu un psiholog bun. Vreau eu sa ma conving de adevar. Tu nu vrei sa il stii? Si incerc sa te ajut, desi ma simt atat de neputincioasa. Stii? Oamenii imi lasa povara secretelor lor, si eu le port in inima mea, si traiesc durerea cu ei...dar atat de neputincioasa ma simt...tocmai tu ? de ce tocmai tu?"

Fata izbucni in plans si isi puse capul pe pieptului baiatului:"-Nu as putea sa-ti multumesc toata viata, pentru faptul ca ai fost alaturi de mine in toti acesti ani. Si ma doare ca te-am intristat. Poate era mai bine sa nu iti spun. Insa, intelege, mi-e teama ca daca eu mor, am vrut macar ca cineva care m-a cunoscut sa stie cum am fost in realitate. Ca in cazul mortii, sa nu se spuna ca nu se stie de ce...am vrut atat de mult sa stii tu... adevarul"
"-Nu vreau sa mori, orice s-ar intampla. Fa asta pentru mine, tin la tine. Si daca esti homosexual, te accept asa cum esti, dar vreau, vreau din toata inima sa fii fericit. Pentru ca ma doare ca nu esti fericit. Ai un suflet asa bun, esti un baiat sensibil, bland, calm...uite ce ti-au adus colegii si cat vor te faci bine...tu vezi toate astea?"
"-Da le vad si eu. Si cu toate acestea, ii cer iertare lui Dumnezeu pentru neputinta mea, ca iubesc baietii, ca am aceasta atractie pentru ei. Si nu inteleg de ce m-a ajutat in continuare. De ce face asta pentru mine?"
"-Pentru ca indiferent cum esti, ai un suflet bun si de asta te ajuta!!!Eu nu sunt in masura sa te judec, aceasta o poate face numai Dumnezeu."
"-Faci asta pentru ca ma cunosti de aproape o viata. Sunt 10 ani petrecuti impreuna. Sunt sigur ca daca nu ma cunosteai, simteai acelasi dezgust ca pentru cei homosexuali. Este atat de grea aceasta povara pe inima mea."
Fata, isi mai opri lacrimile si ii mangaie chipul prietenului ei cel mai bun:
"-Am facut salata de pui asa cum iti place tie. Cum te faci bine, te astept pe la mine si voi mai face. Mi-e asa de dor sa mancam amandoi."
"-Nu stiu daca voi mai putea da ochii cu mama ta, acum ca ti-am spus adevarul. Voi incerca sa vin."

Trecusera cateva ore de cand marturisirile, amintirile cadeau in acel salon alb-gri. Pana si vantul de afara ii anunta pe cei 2 ca indiferent de orice, timpul merge inainte, viata merge inainte cu bune si rele, dimineata va veni mereu, invatam sa traim cu suferinte ce ne-au marcat inimile, invatam sa cautam iubirea mai departe, invatam sa speram ca vom fi si noi fericiti. In fond suntem tot oameni, chiar daca iubim persoane de acelasi sex...chiar daca nu vom face copii sau nu vom avea o familie niciodata.
Prietena isi anunta plecarea, desi nu avea idee cum va dormi in acea noapte. Cate ganduri ii vor trece, i se vor perinda in fata ochilor. Viata i se parea atat de dura, ar fi vrut ca totul sa fie un cosmar, sa zica ca totul a fost doar un urat vis, si maine totul va fi bine. Dar nu este asa, era constienta ca marturisirile auzite erau poate mai certe decat dimineata ce urma. Viata i se parea acum atat de cruda, foarte cruda. Saruta fruntea baiatului langa care statuse de la 14 ani, langa care rasese, langa care se intristase.
"-As fi vrut sa imi spui mai demult adevarul. Dar iti multumesc pentru increderea pe care o ai in mine. Nici nu imi pot imagina prin ce ai trecut si prin ce treci. Tin la tine si durerea pe care o resimt este de nedescris!"
"-Acum inima mea a simtit nevoia sa iti spuna...in ultimele mele clipe. Inca o data iti multumesc pentru ca ai stat langa mine in toti acesti ani."

Usa salonului usor traintita anunta plecarea prietenei, inca o noapte de trecut pentru baiatul sensibil, dar adormi cu speranta intr-o lume mai buna. Si el isi dorea ca totul sa fie un vis urat, si dimineata sa il vada pe iubitul lui langa el:
"-Sunt aici iubitule. Nu te voi parasi niciodata. Te iubesc..."


P.S.: Dedic acest post prietenei mele cele mai bune, care s-a intristat atat de mult la aflarea vestii ca sunt homosexual. A fost, poate, saptamana cea mai zbuciumata din viata mea, in care mai ca am vazut moartea cu ochii. Cea mai grea saptamana resimtita de cand sunt pe acest pamant.

"Inca te iubesc..."

Sunt zile in care dorul pentru el ma doboara. Chiar daca am lacrimi in ochi, daca iubirea pentru el este poate tot ce am avut mai frumos pe aceasta lume...inca il iubesc, acum la aproape un an de cand nu mai este cu mine.
Ziua ma copleseste, soarele si lumina ma deprima, prefer sa ma ascund in lumea mea, sa-mi trag draperiile si sa plang pe perna mea, sa nu mai stiu ca este zi sau noapte, sa nu mai stiu ca in fiecare dimineata el se trezeste langa un alt baiat, sa uit ca saruturile lui sunt acum ale altuia, sa uit faptul ca in fiecare zi el isi traieste viata linistit, de parca eu nu as fi existat. Dar oare eu exist? Am devenit o fantoma care alearga dupa umbre ale trecutului, alegand obsesiv o imagine a singurei mele iubiri, a singurului meu iubit. Si pasii imi devin marunti, iar zile in care acestia inceteaza a merge mai departe. Ma doboara aproape toate locurile in care am fost cu el, pe unde am umblat, si lacrimile imi curg pe obraz:
"-Esti pres sensibil pentru un baiat!", se auzi un glas aievea care veni ca o adiere blanda. Nu am ales eu sa fiu sensibil, nu am ales eu sa iubesc un baiat, nu am ales eu sa fiu acum singur...nu am ales eu sa il iubesc poate pentru totdeauna.

Apoi, vin zilele in care imi este greu, in care durerea pune stapanire pe fiecare simt al meu, si ca prin vis as alerga la el:
"-Inca te iubesc, iubitule! Nu am plecat nicaieri, sunt aici si te astept, te voi astepta toata viata, pentru ca inca te iubesc. De iti va fi frig sau cald, iti voi simti senzatiile, si voi trai prin tine. Au oare nu ai realizat ca iubirea face minuni? Iti pot simti suflarea in fiecare dimineata cand te trezesti, fiecare gand si fiecare pas il simt pe fiecare drum pe care mergi. Sunt aici, si chiar daca sunt in urma ta, ca o umbra a trecutului, te las sa iti traiesti viata asa cum ai ales, insa eu inca te iubesc.
De vei vrea vreodata sa alergi catre mine, te voi astepta cu bratele deschise, te voi strange la piept si te voi saruta: Sunt aici si te iubesc! Am numarat zilele si clipele pana sa traiesc acest moment, am suspinat ca dupa mireasma florilor de primavara. Te vad, te simt si te doresc...regret ca acum nu te mai trezesti langa mine, ci te trezesti langa el, insa eu nu te pot uita, pentru ca te iubesc!"
Indata observ aglomeratie mare, oamenii se indreapta spre drumul lor si in fata ochilor se perinda imagini trepidante. Asa se misca si el, in fiecare zi merge pe drumul sau, chiar daca acum acest drum nu mai e si al meu.
Tot ce mi-au ramas acum sunt doar niste poze cu el, amintirile si clipele petrecute impreuna. La mare, la munte, weekend-urile cand il asteptam sa iasa pe poarta Academiei. Noptile petrecute cu el in parculetul de langa blocul lui. Am existat in acel loc si inainte de a-l cunoaste, pentru ca liceul meu era langa blocul lui. Si zi de zi treceam pe langa acel bloc, ba chiar stateam cu o prietena dupa ce ieseam de la scoala si vorbeam vrute si nevrute.

Nu aveam de unde sti ca acolo sta el, ca il voi cunoaste asa aproape de mine, ca va fi langa mine. Si iata ca exist si acum, dupa ce m-a parasit...sunt zile in care inghet pe banca din acest parculet. El nu mai este, desi privesc spre zarea lui...macar de l-as mai vedea o clipa, ce s-a schimbat atat de mult?
Oamenii nu sunt buni sau rai, doar se schimba si tot ce putem face e sa intelegem ce a devenit omul de langa noi. Daca ar fi sa definesc iubirea, as defini-o prin acest dor nestins, numai de a-l vedea, de a sti ca este bine. Si chiar daca sunt zile in care il vad ca nu ii este bine, nu ma pot apropia de el...ma intristez cu el, si tot ce pot face este sa ma rog sa ii fie bine, sa ma rog sa fie fericit. L-as intrista, nu vreau sa ii amintesc de ce am fost eu, nu as vrea niciodata ca din ochii lui frumosi sa curga vreo lacrima. L-am iubit, il iubesc si il voi iubi mereu, iar amintirile cu el nu imi dau pace.
"Trezeste-te la realitate, nu se va mai intoarce niciodata la tine...niciodata. Accepta-ti soarta si destinul, nu te mai agata de un trecut, nu mai trai in trecut, traieste in prezent si in viitor", este o voce ce imi spune in diminetile in care refuz sa vad lumina soarelui.
Noaptea ma linistesc, pentru ca stiu ca si el doarme. Stiu ca doarme langa el, desi imi e imposibil sa imi imaginez, nu imi pot imagina alte imagini ce mi-ar sfasia iar si iar inima. Cand l-am cunoscut era un copil, dar acum el s-a schimbat, ma doare ca s-a mutat cu altcineva dupa un timp atat de scurt, e ca si cum l-as fi sufocat, iar libertatea era tot ce a vrut.
Imi este atat de dor de el, sa il mangai, sa il sarut, sa fiu langa el in serile cand e trist, in serile cand se certa cu ai lui: Voi fi mereu langa tine, puiut! Si sper sa ma ierti ca nu te pot uita, sper sa ma ierti ca voi duce iubirea pentru tine in lumea in care ma voi duce, sper sa ma ierti ca aceasta lume a devenit sufocanta fara tine...inca te iubesc...

Asa gandea baiatul, intr-una din lungile lui nopti, scaldate in lacrimile sale..."Inca te iubesc...iubitule".

Eseul sexualitatii

Si totusi o facem, suntem si invatam sa ne acceptam. In ape tulburi, in zile de ninsoare, in caldurile unui soare aprins, ne urmam drumul mai departe si invatam din fiecare lovitura a vietii...invatam sa traim. O jungla in care oamenii sunt simple figurine, masti ce le vezi zi de zi, ce iti strabat calea. In acest univers existi TU, sau exist EU. Te poti intreba:"Cat insemn eu in aceasta lume?" De mi-ai da un instrument sa masor insemnatatea unui om pe pamant mi-ar fi in zadar cateva vieti de aici inainte. Insa acest instrument a evoluat intr-o forma mai subtila decat ceva fizic, si astfel intrebarea devine:"Daca eu as disparea astazi, cati oameni ar regreta ca m-au pierdut?" Analizand a doua intrebare ne putem da seama, cine a fost acel om. Toti suntem facuti din pamant, apa, aer, foc cele patru elemente creatoare ale naturii.
Daca am analiza esenta vietii si cee omul in originea sa, am deduce ca suntem niste naivi, condusi de principii create de altii, a caror certitudine poate fi pusa la indoiala. Locul central in viata unui om il ocupa sexualitatea sa. In jurul aceste sexualitati, i se invarte toata ecosfera interiorului si exteriorului sau. Este instinctul ce sare peste limita animalica de a-si satisface o simpla dorinta, devina ratiunea cuiva, un scop pentru care sa existe.

Prin sexualitate, natura umana se perpetueaza, iar comportamentul indivizilor este strans legat de sexualitate. De multe ori, nu intelegem anumite lucruri, dar ajungem sa le traim, sa le comitem independent de gandirea sau conceptiile insuflate de ceilalti. Nu am ales eu sa iubesc un baiat, cum de altfel cei dinaintea mea nu au ales sa moara. Supusi unor timpuri aride, homosexualii, sunt tot fiinte umane, sunt oameni ca si ceilalti. Ceea ce poate crea scarba este modul in care 2 barbati pot face sex. Scarba este elementul principal in a deosebi binele de rau, sau a ne indeparta de ceva ce este rau. Viziunea este subiectiva, pentru ca o analiza atenta, tot ce tine de organele sexuale poate crea scarba prin simplul fapt ca ele indeplinesc 2 functii: functia de excretie si functia sexuala.
Putem spune ca este scarbos tot ce este legat de sex, avand astfel viziunea de jos in sus. "De jos in sus" vedem oamenii ca pe niste fiinte sexuale, dominati de dorinte pe care mintea umana si le-ar putea intelege. Vedem oameni care cad prada acestor placeri, este o placere caruia nimeni nu ii poate rezista... O data satisfacuta aceasta dorinta, ea se caracterizeaza ca o pofta, salivezi numai cu gandul la o inghetata de capsuni cu glazura de ciocolata. Indata ce o mananci, pofta scade si iti poti indrepta atentia spre o alta nevoie. Sexualitatea este strans legata de natura umana, este cea care poate distruge un om, il poate ridica sau il pot schimba intr-un animal.
Viziunea "de sus in jos" este cea care ataca si persista, este cea pentru care au luptat toti cei dinaintea mea sau cei dupa mine. Se caracterizeaza prin "sentiment", capacitatea unei fiinte de a iubi o persoana de acelasi sex exista, iar scarba devine un abur al mancarurilor cele mai alese.

Facem ceea ce simtim, nu pentru ca alegem noi asta, ci pentru ca ea exista in natura noastra umana, este parte componenta a fiintei noastre. Ceea ce traim, este mai complicat de descris in mii de pagini, in eternitati trecatoare sau imagini diafane.

Intrebarea este urmatoarea: "Este posibil sa imi schimb firea?" Acest dinamism al firii, sa devii din homosexual heterosexual si invers. De ar exista pilule magice sau ceva fizic pe lume, insa lupta este interioara. Sexualitatea se simte in fiecare om, nu este ceva controlabil, de ar fi...cred ca raul ar disparea.
In ultimul an, de cand prietenul meu m-a parasit, am invatat sa imi refuz aceste placeri sexuale, le-am anihilat prin insusi suferinta umana.

El nu a putut-o face si il vor roade pe interior, i-au schimbat firea, devenind un animal al unor placeri incontrolabile. Daca vom pati toti la fel, pot spune ca viata mea nu ar mai avea nici putinul rost pe care il mai are...

Dorinta unui copil de a iubi

Dimineata se anunta cu o noua speranta pentru baiatul ce traia in aceasta lume. Se indrepta spre fereastra si observa ca este zi, era o zi in care spera la ceva ce nu putea deslusi sau intelege. Insa mereu a fost un optimist, sau macar a incercat sa fie, sau sa il tina ceva spre un echilibru acceptabil de un om rational.
La cei numai 14 ani ai sai, era practic un copil ce visa cate stele pe cer sau cate fire de nisip in marea involburata. Inca nu stia ce e sexualitatea si totul parca aparea de departe intr-o ceata deasa, o imagine prea neclara pentru un copil ce stia numai sa viseze. Visa la o inchipuire ce ii parea atat de reala, isi dorea sa vada mai clar ce se intampla cu el, insa ii era parca si teama de ceea ce va vedea, asa ca isi amana curiozitatea pe mai tarziu. Tocmai termina ciclul gimnazial, iar cu toate ca ii placea de un baiat din clasa lui, isi spunea ca asa ceva nu se poate, e imposibil ca tocmai el sa fie asa, in acest fel atat interzis, cat si nenatural.
De curand vazuse pe micul ecran ca un nou film va apare la cinematograf in orasul sau. Din reclama observa ca este vorba despre o poveste de dragoste, despre un film care castigase multe premii Oscar si era cu un vas mare, cu numele de Titanic. Isi amintea ca mai fusese la cinematograf cu unchiul sau, dar era prea mic pentru a constientiza ce este un film pe marele ecran. In inima i se nascu dorinta ca trebuie sa il vada, desi nu stia ce este acela un cinematograf. Auzise ca acolo se duc multi indragostiti, 2 oameni ce isi pot exprima gesturi tandre in obscuritatea aceea. O intimitate pe care simti sa o imparti cu cineva.
Baiatul intelesese asta de mult. Erau zile cand cutreiera strazile, sau mergea numai pentru a cauta oameni, pentru a vorbi cu el, pentru a-l intelege, pentru a-i ajuta, pentru a-i intalni. Se uita la oameni cu o privire blajina, de parca le-ar fi spus: " Atat de mult imi doresc sa te cunosc, sa te pot ajuta cu ceva, sunt aici doar pentru tine". Seara insa il gonea in camera sa si il indrepta spre patul, prelucrat dintr-un stejar batran.
In ciuda singuratatii, se hotari sa vada acest film. Le spuse parintilor ca se va duce la cinematograf cu prietenii, insa acestia erau doar gandurile sale. Cu un zambet, optimism, porni spre cinematograf, dinspre care observa o multime stransa la casa de bilete.
"Nu-i nimic, imi doresc atat de mult sa vad acest film, incat pot astepta si o vesnicie". Se aseza la coada si incepu sa vorbeasca cu persoanele din jurul sau. Majoritatea erau cupluri sau mici grupulete care ardeau de nerabdare sa prinda un bilet. Desi plecase de dimineata, izbuti ca in jurul pranzului sa prinda un bilet: " Aveti noroc, ati prins ultimul bilet pentru filmul de la ora 17".
S-a mai plimbat pe strazile orasului sau, incercand sa faca ceva pentru trecerea timpului, cand in sfarsit venise momentul mult asteptat.
Emotiile l-au cuprins inca din primele clipe: sunetul care era mai puternic decat la televizor, vibratiile care ii dadeau senzatia ca este pe acel vas, imaginile cu acest film l-au fermecat. Sala vuia de lume, in stanga si in dreapta unii mai comentau anumite scene. Nu se mai simtea singur intre ei, daca cineva spunea un lucru, era ca si cum i l-ar fi spus lui. Venind si sfarsitul tragic al iubirii celor 2 protagonisti principali, copilul izbucni in lacrimi, plangand poate pentru prima oara intr-o sala de cinematograf.
Ramasese atat de miscat de acest film si de melodia de pe coloana sonora, incat ii trebui cateva minute pentru a se ridica de pe scaunul din sala. Observa ca ramasese singur, toata lumea plecase. Cu ochii inlacrimati, intelesese ce isi doreste: " Sa fiu si eu iubit in acest fel, atat de puternic, incat sa infrunte si moartea".
Cu privirea in pamant se indrepta spre iesire, observand pe unul din randuri ceva stralucitor. Apropiindu-se, afla ca acel obiect era un inel de argint. Ar fi vrut sa il returneze celui care l-a pierdut, dar nu l-a putut gasi, sala era de ceva timp goala. L-a ridicat si l-a pus in buzunarul hainutei sale, era un semnul ca iubirea trebuie simbolizata prin ceva, chiar si prin acest inel.
Acasa, l-a pastrat in cutiuta cu amintiri, si se uita mereu la el, sperand ca intr-o zi cineva il va iubi:" Ii voi darui acest inel, care pentru mine inseamna atat de mult", isi spunea baiatul in serile cand se zvarcolea in patul sau gol.
Mereu a dormit singur si i-a fost teama de intuneric, pentru ca mai apoi intunericul sa ii devina cel mai bun prieten.

Trecura 4 ani de cand inelul de argint se odihnea in cutia cu amintiri a baiatului, care acum era un tanar adolescent. Simpatic la vorba si la port, sperand in iubire, si prin lupte nesfarsite cu propriul sa corp, incepu sa isi caute un baiat, care sa fie al lui, sa stie ca exista pentru cineva. Intalnise altfel persoana care avea sa ii fie iubit, baiatul pe care il asteptase de o viata, fiind chiar singurul lui scop...acela de a iubi un baiat si sa nu se desparta niciodata. Cunoscuse astfel marea lui iubire, implicandu-se intr-o relatie de iubire.
Dupa ce iubirea intre cei 2 baieti se inchega destul de puternic, ajungand sa isi jure iubire eterna, copilul visator simti nevoia sa isi exprime iubirea:
"Vreau sa pastrezi acest inel de argint si sa il porti. Sa iti aminteasca ca eu exist pentru tine si ca sunt al tau mereu." ii darui inelul care isi gasise acum un deget pe care sa stea. Un deget ce ii dezmierda corpul cu mangaieri fine si blande, asemeni unor fulgi ce te gadila, asemeni unui pat moale ce te inconjoara in puf.
Astepta aceasta iubire dintotdeauna, urmand apoi zilele cand cei 2 baieti se mai certau. Erau deja de cativa impreuna iar unul dintre baieti era mai mereu nelinistit.
"Trebuie sa iti dau inelul inapoi, pentru ca iti apartine. Eu nu mai sunt demn sa il port" au fost cuvintele ce semnifica sfarsitul. Baiatul nelinistit de sentimente contrare iubirii sale, returna inelul la persoana ce il detinuse atata timp.
Nici acum nu mai e sigur ce s-a ales de acel inel, fie ca l-a primit inapoi, dar timpul l-a pierdut in trecut, fie ca baiatul nelinistit nu mai apucase sa i-l dea niciodata. Acest inel s-a pierdut asa cum se pierduse si marea lui iubire, si daruise ce avea mai de pret, insasi inima sa.

Iubirea vine din inima, care ii era sfaramata in bucati de aceasta despartire. Dar apucase sa traiasca ce isi dorise..o iubire atat de puternica, atat de intensa ca cea de pe Titanic. Marea lui iubire tinuse numai alti 4 ani, pana se ineca intr-un sfarsit vesnic. E constient ca poate nu va mai avea niciodata ce a avut, dar se poate stinge linistit. Pentru el, viata si sensul vietii era tocmai o iubire intensa.
Esecul ca aceasta iubire nu a fost vesnica, sau ideea de sfarsit a celei mai mari iubiri, il apropie de gandirea unui sinucigas. Esecul nu se datoreaza contextului, faptului ca acel baiat trebuia sa plece din viata lui, ci se datoreaza prin insasi dorinta sa poate egoista de a fi iubit si de a iubi.
Traise pentru o clipa de 4 ani, senzatia ce si-o dorise dintotdeauna, clipe minunate ce pot fi impietrite in timp.

"Chiar daca ma voi stinge si eu in eternitate si ma voi pierde, nu regret ca am cunoscut iubirea ce mi-o dorisem de-o viata" fusesera gandurile ce ii vuiau in minte pentru a-l multumi ca totusi a trait ceva frumos in aceasta lume dura. Sinucigasii vor ramane mereu niste genii neintelese, niste oameni stranii, ce se dedica trup si suflet unui scop sau nu rezista unui soc, ca acela al unei pierderi. Acest sentiment se va intalni numai la persoanele ce si-ai dorit foarte mult, au cautat iubirea, iar pentru o clipa au cunoscut-o.Fermecati de acea clipa, sunt capabili sa renunte la viata, fiind incapabili sa se intoarca la stadiul initial, acela de a spera.
Sunt incapabili deoarece asteapta o viata iubirea, o traiesc o clipa si o pierd. De ar fi capabili sa gaseasca iubirea mai usor, poate in fiecare persoana intalnita, atunci poate ar renunta mai usor si s-ar inrola in noi iubiri.
Iubiti din toata inima... intelesul acestor vorbe e ca persoana cealalta vine si locuieste in inima ta.Inima ta devine camera celuilalt si din 2 persoane independente deveniti un eu unitar.

"Am iubit si am fost iubit", spuse copilul la aproape 10 ani de la vizionarea acelui minunat film...Titanic...

Mai stai

Mereu am vrut parca sa fiu contra timpului. Imi amintesc ca intotdeauna am vrut sa mai raman o clipa, o secunda, pe care sa o sorb cu iubitul meu. Fie ca ne vedeam in oras sau doar noi doi, sau pur si simplu plecam din oras, despartirea de el imi parea grea, foarte grea.

Imi placea atat de mult sa dorm cu el, sa dorm langa el, sa ii simt rasuflarea, sa ma uit la el cum doarme, sa ii mangai chipul sau sa ii aduc un pahar cu apa in mijlocul noptii. Aceste amintiri nu imi dau pace nici acum, pentru ca erau prea frumoase. Poate ca anticipam sfarsitul, dar nu vroiam sa cred in el. Imi dadeam seama pentru ca eu ma trezeam noaptea si il mai mangaiam, el nu o facea. Dar iubirea este atat de frumoasa, incat vrei sa o pastrezi mereu in inima ta.

Asta au facut si oamenii, au cunoscut durerea in simtamintele trupului si au asteptat un Salvator, un Mantuitor sa ii salveze de toata durerea si toata lacrima si sa le umple inima cu iubire. Toti fugim de aceasta durere, care ne doboara inima...cand plecam de langa el il sunam in secunda imediat urmatoare, ba inca de multe ori ma intorceam din drum si il sarutam.

Imi e dor de clipele acelea, de noptile cu el, de tot si parea sa fie la fel ca mine. Ii parea rau si lui cand ne desparteam de trebuia sa mergem la scoala, sau altceva ne ocupa timpul. Chiar daca efectul a fost oarecum invers mie sa imi placa si mai mult de el, el sa se plictiseasca de mine....

Nu putine au fost clipele in care adormeam cu lacrimi de dorul lui, apoi vorbeam ore intregi la telefon de a platit zeci de milioane telefonul, ii era si lui dor de mine. Am trait parca un foc, am zburat peste cer si am atins luna, am imbratisat noaptea si am sarutat dimineatza racoroasa, am simtit verdele crud al padurii de cristal.

"Mai stai, te rog, inca o clipa cu mine", imi spunea de multe ori cand se simtea singur. Si am stat, nu am fost egoist sau rece cu el, insa in final el nu a mai stat, a plecat cu primul tren, sufocat parca de o relatie ce nu avea sa se mai termine.