Sexualitatea

Imi aduc aminte cu drag de zilele fericite ale adolescentei. De parca acum as avea 100 ani. Nu,deloc..insa cateodata realizezi ca a trecut un timp de la ultimul tau sut intr-o minge de fotbal, de la serile in care ascultai muzica la casetofon ( inclusiv manele, alea se bagau la greu in discoteci in perioada 2000), tipetele de anul nou cand am trecut in noul mileniu, visele si sperantele din spatele ograzii, sperietura cu racul din garla, glumele de seara de pe ulita satului si, nu in ultimul rand, naivitatea si puritatea adolescentei. Unii traiesc primul sarut, altii afla primul contact cu dragostea, altii cu dramele...toti traim pe trasee diferite, unice in felul lor, desi urmam aceeasi cale, acelasi drum.

La mine au fost primele batai de inima pentru un baiat. Este acel baiat despre care v-am mentionat in primul post de pe blog. C era un baiat mai mare cu doi ani ca mine, iar eu aveam doar 15 ani. Eram fericit ca intrasem la liceu, admiterea se terminase si urma o vara la bunici, la fel ca celelalte. Era o vara diferita de celelalte, cand aveam sa traiesc prima atingere cu un baiat, primul sarut. ..

Satul bunicilor este situat in apropierea unor dealuri, cu un aer intens, proaspat si adanc, foarte adanc in consistenta. Iti era drag sa privesti campul, mai ales seara inainte de lasarea noptii, iar ziua sa te baltacesti in garla satului.In sat sosisera si copiii din celelalte orase ale tarii. Eu eram din Bucuresti, insa C era dintr-un alt oras. Eram cei mai buni amici, pentru ca de mici ne-am jucat in vacante. Fie ca era vara, fie ca era iarna..eu ma duceam si strigam la poarta bunicii lui sa intreb de el. El la fel....si mare ne era bucuria cand ne gaseam, cand puteam sa fim impreuna. C statea la fel de mult, ca durata, la bunici..insa rareori trebuia sa se mai intoarca acasa in oras, spre deosebire de mine.
Alaturi de C, G era un baiat din sat, de aceeasi varsta cu C..pe el il gaseam mereu acasa. G era baiatul care avea contact cu exteriorul, deoarece era cioban si iesea cu oile la camp. G mi-a dat prima revista porno, o revista care apoi mi-a fost ceruta de A si data a fost ( va inchipuiti de ce!).
Apoi urmau fetele: sora lui A era mai mereu prezenta in sat in orice vacanta, apoi urmau fetele din sat care au trait acolo de cand au deschis ochii spre vazduhul acestei lumi.

Cu C am iesit prima data in discoteca, la caminul cultural. Caminul cultural a fost discoteca mea pana la 17 ani cand am fost in discotecile din Buc. Prima daca am fost la camin la 13 ani. Ca mamaie sa nu afle si impins de cei mari ( C si altii), am iesit pe geam si am iesit pe usa din dos. Ce teama am avut...mereu ma gandeam daca vine mamaie si nu ma gaseste in camera ma cearta a doua zi:))). Nici pana in ziua de azi nu stiu de ce a facut C asta...poate chiar de asta sunt gay: intr-o zi ploioasa de vara, ramanand namol C a venit la mine sa ies la poarta. Cu niste papuci de tara, cu o geaca pentru a ma proteja de picaturile ce pareau ca se oprisera, am iesit la poarta si am mers spre banca de la drum.
La un moment dat, stand pe banca, C a inceput jocul acelas idiot din copilarie ( jucat intre baietii str8) care se numeste "Apara-ti castelul". Jocul presupunea sa ii dai celuilalt adversar o lovitura zdravana in testicule iar ceilalti se amuzau teribil pe seama acestui joc. Te puteai apara doar daca barai cu mana lovitura adversarului.
Nu am barat si mana lui C mi-a trezit o erectie puternica prin pantalonii scurti. C nu a luat mana de pe penisul meu erect si a inceput sa ma maseze cu miscari repezi. Ne uitam unul in ochii celuilalt si nu spuneam nimic. Chiar daca eu gandeam ceva nu puteam sa spun, momentul era o senzatie ciudata, neintalnita in viata mea si imi placea la nebunie. Am facut si eu acelasi lucru cu penisul lui, care devenise erect...tot prin pantaloni scurti si tot pe banca aceea jumatata umeda jumatate uscata.

Din ziua aceea in fiecare zi cand mergeam la garla ne atingeam mult prea tandru in zonele "interzise". Profitam ca in apa nu te vedeai. De unde sa stie ceilalti ce faceam noi in apa...au urmat apoi serile in care ne intorceam numai noi doi de la discoteca. Incepusem sa ramanem seara pe alte banci si sa ne "jucam". Nu ajungeam la orgasm dar senzatia era atat de puternica ca ne taia respiratia, seara devenea zi, simturile ne deveneau ascutite incat fiecare cantat al cocosului ne trezea din feerie si ne amintea ca e totusi trecut de miezul noptii. La tara senzatiile se simt mult mai acut decat la oras. Mediul isi pune amprenta asupra omului, il formeaza, cladindu-l spre un singur destin. Oricat ne-am impotrivi noi, orice am face, nu vom putea sa izvbavim. Pentru mine urmau apoi masturbari pana dimineata si visele la C. Nu este faptul ca l-am iubit, dar atunci se nastea sexualitatea mea. Desi ma atrageau baietii din clasa a opta, nu apucasem sa simt penisul erect al unui baiat. Inca de la 13 ani in masturbarile mele, imaginile care imi aparea in constient erau cele cu baieti. Luam revista Bravo si citeam cu interes rubrica de sex....

C era un baiat frumos. Cu corpul unui baiat atletic, deoarece facuse inot de performanta, cu chipul angelic si privirea ucigatoare m-a facut sa-l indragesc in acea vara. Sfarsitul vacantei ma intrista...stiam ca nu o sa il mai vad si ca totul se va termina. Asa a si fost....intr-o zi de septembrie l-am rugat pe C sa mai mergem la garla...era totusi septembrie si apa era rece. Nu i-a fost teama ca va raci si a venit bucuros cu mine. A fost ultima data cand l-am atins...in apa rece, cu vantul in fata, ne scufundam in apa tocmai pentru a ne incalzi...a fost o zi de septembrie placuta, calda...pana cand ploaia ne-a gonit.

Acum 7 ani, vremea era la locul ei: cum se trecea de septembrie incepeau ploile, iarna sosea din noiembrie, primavara din februarie, iar vara din iunie. Acestea erau anontimpurile cu regulile lor. Fiecare anotimp imi aducea in ochi imaginea de pe Abecedarul din clasa intai. Asa era atunci un singur Abecedar si o singura socotitoare. Toti copiii invatau de pe ele...primavara: era o fata tanara care avea in par numai flori, la picioare alte flori si un soare primavaratec in fata. Apoi se spunea ca sora ei este Vara. Vara avea in par tot felul de fructe..de la caise,piersici la banane si portocale, soarele fiind mai arzator. Sora verii este Toamna, o fata cu un vestmant mai inchis la culoare. Si aceasta avea in par struguri, niste struguri de culori diferite, cu broboane mari si copti. Toamna avea in fata ploaia, iar la picioare avea pamantul care se bucura de prezenta ploii. Sora cea mica era Iarna...aceasta avea gheata (din cate imi aduc aminte)...dar si aceasta purta o haina de blana si ni se infatisa imaginea unui derdelus. Mi-e dor de imaginea de pe abecedar. Acum toate acestea nu le mai vezi prin manualele celor mici. Traim o democratie in toate sensurile si in toate arterele societatii.

Din acea vara C s-a schimbat. Dupa niste note mici luate pe la Istorie, l-am sters automat din inima pentru un an, insa anul urmator l-am asteptat numai pentru a-l vedea. L-am vazut...dar nu mai era la fel. Se schimbase, se inhaitase cu niste baieti din sat si nu mai avea timp de mine. Acea vara a fost vara in care l-am atins pe G, baiatul cioban...insa C ma va uimi pentru totdeauna. Chiar daca azi e insurat si are doi copii, niciodata nu voi sti de ce s-a purtat asa in acea vara. Acum am crescut si rareori mai ajungem la tara. L-am vazut anul acesta cu copii si nevasta. Mi-a adresat sec:" Ce mai faci?", iar eu i-am raspuns la fel de sec:"Bine".

Sexualitatea mea s-a conturat in acei ani, dar orice influenta ar avea mediul (exterior) asupra unui baiat, cel mai important e interiorul, respectiv genele. Sunt multi baieti care au trecut prin experiente ca a mea, dar sunt str8. Totusi pledez pe ceva genetic, niste gene, posibile mutatii de un baiat poate avea sentimente pentru altul. Inversiunea nu e numai mintala, e cu tot trupul si sufletul, pentru ca opusul e scarba. In momentul in care simti scarba fata de un partener cu acelasi sex ca al tau..atunci esti complet str8. Noi vedem altfel oamenii si lumea. Suntem tot oameni si noi...
O alta observatie este ca daca in adolescenta ma abtineam mai mult...acum nu prea mai pot fara a face sex..dragoste. In liceu imi eliminam tensiunea prin masturbare si gata totul era ok. Insa dupa 20 ani am observat o crestere a dorintelor, o crestere pe care nu o mai poti controla, altfel innebunesti. Si mie imi este teama, de multe ori ma urasc ca sunt gay. Un gay...un morman de carne si oase urnite de un suflet.

P.S.: Ma culc si eu pentru ca sunt obosit....mi-e dor de zilele acelea pentru ca acum nu le mai gasesc. Un gay va trai intr-un univers separat de al majoritatii. Un gay va cheltui mai mult decat ceilalti. Pentru ca el nu va avea mostenire de la ai lui, nu va fi tratat niciodata ca un om. Asa cum cineva spunea: "Orice padure are uscaturile ei",iar noi suntem uscaturile pe care ceilalti isi doresc sa le elimine cu orice pret. Nu numai in Romania,oriunde in lume. Fie ca este vorba de un blestem, de o gena sau de mediu in care cresti si te dezvolti...oamenii gay vor fi intotdeauna pentru ca orice copac se va usca intr-un anumit moment, deci gay-ii nu prea vor da roade...

Prietenii...

Se implinesc aproape doua saptamani de cand m-am impacat cu iubitul meu. Totul s-a precipitat foarte repede si iata-ne in august. Dupa zile lungi de agonie,tristete am realizat alte adevaruri crude care ma dor mai rau decat un clestar infipt in inima.
Iata cum pot fi oamenii gay. Vorbesc doar despre gay pentru ca pe cei str8 inca nu-i cunosc, din prisma destainuirii si a increderii. Strabatand acele clipe oribile din viata mea, intamplarea imi scoate in fata un om, cunoscut de pe acest Internet. In loc sa ne dezvoltam, sa fim civilizati, gay-ii din Romania devin mai inchisi, intr-un barlog asemeni unor animale ce isi asteapta prada, o inhata si apoi se intorc in pestera lor tenebroasa.
Cand scriu aceste randuri nu mai stiu ce simt: scarba - ca si cum as vedea o imagine demna de orice josnicie, sila - ca si cum nici gandul nu ar vrea sa conceapa o privire spre asemenea oameni. Si totusi am intalnit o asemenea persoana, care sa zicem mi-a dat lovitura sub centura.
Timp de sapte saptamani pierdeam zilele pe messenger cu acest om intalnit, au urmat zile in care ne vedeam, zile in care am zis :" Uite ca mai exista si oameni gay de treaba!".
Am hotarat sa fim "amici". Acest termen e improriu, deoarece un amic in lumea gay este in momentul in care doi baieti nu se plac, dar totusi vor sa mai tina asa legatura, eventual sa vorbeasca vrute si nevrute, verzi si uscate.

Personal, nu cred in aceste amicitii. Oamenii gay nu sunt oameni, sunt transparente ce isi schimba forma in cele mai urate chipuri. Ei bine, in acest om am avut iarasi incredere si i-am povestit franturi din viata mea si cam tot despre relatia mea cu iubitul meu, in acel moment fiind despartiti, iar suferinta imi e redata succedat si sufocant pe aceste pagini ale blogului.

Iata ca soarta are cartile ei, iar Dumnezeu mi-l intoarce pe iubitul meu la mine. Se intoarce la mine sa imi ceara iertare in genunchi. Totul ma incanta si ma bucura, era ceea ce mi-am dorit..sa fiu cu el. Si el realizase ca tine la mine si ca ma iubeste mult. Imi repeta asta in fiecare secunda si in fiecare soapta.
La putin timp dupa impacarea mea cu el, i-am povestit despre acest amic. A spus ca vrea sa il cunoasca si sa ii multumeasca ca a avut grija de mine in acea perioada de singuratate. Va imaginati ca nu banuiam cat de rai sunt oamenii si, desi, primesc lovituri in fiecare zi, eu tot mai cred in ei...dar nu, oamenii gay nu merita nici o atentie. Inca nu realizez nici acum ce mi s-a intamplat... Au urmat zile in care ieseam ca intre prieteni, toti trei.

Iubitul meu este foarte frumos fizic, spre deosebire de mine. Unii oameni au o atractie fantastica, atrag ca un magnet. Acest amic al meu imi da o lovitura sub centura. Din aceste iesiri, tipul respectiv incepe sa aiba sentimente pentru iubitul meu. Si imi stia povestea, insa nu a ezitat sa isi joace cartile pentru a obtine ceea ce vrea. I-am dat doua carti, ca un test, o proba pentru a-i proba prietenia. Intotdeauna prietenul la nevoie se cunoaste, sau nu chiar, se mai cunoaste si dupa cat de perversi sunt: Pazeste-te de prieteni, ca de dusmani am eu grija.

Tactica este cea prin surprindere. Orice batalie are succes atunci cand oastea inamica e luata prin surprindere. Aceste carti au constat in doua lucruri pe care le-am ascuns prietenului meu: unul dintre ele ca la momentul despartirii de prietenul meu am avut o faza cu niste amici, iar eu il rugasem pe acest tip sa minta pt mine. Sa spuna ca era unul din acei tipi.. astfel eu deveneam un disperat capabil sa minta pentru a-si pastra iubitul. Pe messenger acest amic al meu se schimbase...incerca pur si simplu sa ma desparta de iubitul meu. Imi spunea ca o relatie gay se dezbina din prisma sexului, ca daca eu as accepta ca iubitul meu sa aiba aventuri etc. Ma vedeam atacat cu propriile mele arme..cu armele increderii si ale relatiei.
Taceam si inghiteam, asa este mai bine. Oricarui rau sa ii raspunzi cu bine, altfel devii si tu rau si asta e mai dramatic decat rautatea celuilalt. Revin la cei doi asi din maneca pe care ii avea el...al doilea as e urmatorul: intr-una din serile din iulie am trait o experienta cu acest tip, daca s-ar putea numi sexuala. Am dormit o noapte impreuna, eu de teama sa nu fac vreo prostie....ma refer la sinucidere, el se pare ca avea alte scopuri. Dar nu a mers, pentru ca nu imi place sa fac sex..nu ma satisface, nu obtin nimic. O clipa de placere? Nu are gust daca nu este iubire, nu are o incununare a unui sentiment, o satisfactie interioara..

Al doilea lucru pe care il ascundeam fata de iubitul meu era aceasta noapte iluzorie, precipitata cu sex. Un sex care m-a amarat mai rau decat la inceput. Sex...mi-e si sila sa spun acest cuvant. Mai trec cateva zile, noi iarasi iesim ca intre amici. Atat iubitul meu, cat si eu observasem ca era inevitabil pentru el( amicul) sa nu simta ceva pt iubitul meu. Chiar ma gandeam in aceste zile daca sa ii spun adevarul iubitului meu sau sa mai accept....am zis sa vad pana unde merge un om.

Bineinteles ca un om greseste. Si-a dorit sa ma desparta. Tipul caruia ma confesuiam, care imi cunoastea suferinta, a schimbat laurii in noroi si nu a ezitat sa isi joace cartile. Le-a jucat si iata ca el e cel care i-a spus adevarul iubitului meu. La inceput am zambit, pentru ca eu facusem asta, totul sa vad daca omul e capabil sa distinga binele de rau. Dar nu, cand pofta e mare, omenia dispare, devine un scop malefic, chiar de a calca pe cadavre.

Apoi m-am intristat, m-am intristat pentru ca totusi imi inselase increderea. Mi-e sila de el acum. Un om care isi joaca cartile, care musca momeala si recurge la cel mai josnic mod de a ma desparti nu mai are loc in inima mea. Sa il ierte Dumnezeu, caci eu momentan sunt prea tulburat. Chestia nostima e ca prietenul meu s-a simtit ranit sa auda aceste lucruri din gura altuia, mai ales ca stia ca sunt sincer cu el si ca intotdeauna i-am spus totul. Vorbele curgeau reci si fara scrupule, ca un venin ce ii sageta inima iubitului meu. Pentru moment a simtit ca se clatina, mai ales ca ne impacasem de doua saptamani... Dupa ce se rezema de un gardulet dintr-un parc uitat de lumea, linistea devenise asurzitoare intre cei doi. O liniste ce iti rapea pana si clipirea ochilor.

A inceput sa simta sila fata de aceasta persoana, insa el ii gasise o alta scuza. Eu nu pot sa i-o gasesc...nu poti sa faci asa ceva, oricat de avantajos ar fi pentru tine, dar mai am de invatat de la personalitatile oamenilor. A pus in balanta cu ce gresisem eu, cu ce gresise el..si totusi eram departiti...avem cativa ani de cand ne cunoastem si simt ca el e sufletul meu pereche. Niciodata nu voi fi cu altcineva...ori singur, ori cu el. Iubitul meu a realizat ca ma iubeste si, mai mult, si ca ii e dor mai mult de mine. Oricat de ranit s-a simtit pe moment, vorbele unui strain nu ii inveninase inima. Ci se uimea de cum pot fi oamenii.

O groaza de evenimente in doar doua luni....precipitate, reci, vagi... il iubesc pe iubitul meu, iar celor care incearca prin mijloacele astea sa ma desparta nu am ce sa le zic. Ma rog sa isi gaseasca si ei pe cineva, si oricat de mare ar fi aceasta atractie initiala nu incerca sa rupi legaturile sufletului! Poti sa te atragi tu cat de mult ai putea, daca doi oameni se inteleg si trec peste pofta de trup, ajung sa se vada prin suflet. Si asta e cel mai frumos lucru....

Sunt putin zbuciumat, desi nu am pierdut decat o persoana care isi dovedise cat de "amic" imi este. In rest, iubitul meu nu mai vrea sa ne despartim. Apropo, am vazut niste comentarii rautacioase... ca cine a provocat despartirea sau cine e vinovat.

Tocmai asta era ideea, amandoi eram vinovati si nu chiar. El pur si simplu se plictisise in relatie... a iesit putin ca dintr-o casa calduroasa, iar cand a observat cat de racoare e afara, cata gheata este in jur, a realizat de fapt ca facuse o greseala. Asa patim toti: cand pierdem pe cineva drag ne trezim singuri. Ori asta este o urma a sentimentului. Nu poti sa simti singuratate dupa cineva pe care nu-l iubesti. Pacat de tot...iar tu amicule daca imi citesti randurile vreau sa iti spun ceva ce nu am putut sa fac personal , pentru ca imi e prea sila de tine:" Cat de naiv credeai ca sunt? Tu chiar crezi ca o despartire asa se face? Si sa nu te mai vad cat oi trai de om rau si pervers ce esti!!!!!"

Cam atat am avut de scris. Ma indrept spre mobil si ma uit la ceas. Peste cateva minute trebuie sa ma vad cu iubitul meu. Il iubesc mult si ii multumesc lui Dumnezeu ca si el ma iubeste. Trebuie sa avem grija de noi, fara prieteni. Mi-e sila de amicii gay, prefer amici str8...decat astfel de persoane...sa nu intarzii la intalnirea cu iubitul meu...

Durerea iubirii

Il iubesc prea mult.E puiutul meu si nu mai vreau nimik.Sunt sfasiat de durere.Nimic nu ma ajuta..nici mancarre,nici rugaciuni,nici nimic.De ce il iubesc asa mult?Ce i-am facut de m-a parasit?Am pierdut totul acum...am renuntat la serviciu,la scoala,nu mai ies nici din casa.Ma omoara amintirile...voi muri de durere.Oare exista asa un om ca mine?Sa iubeasca asa de mult pe cineva?Sa nu primeasca de la el.
Ce suflet are Doamne,de ce e ferict cu altul.Nu rezist.Ma interneaza mamaie in spital si pentru mine plange si ea si preotul si nu mai pot de durere.Ce i-am facut ca-l iubesc prea mult si sfasie durerea,ca o fiara.......de ce puiutul m-ai parasit?Vino inapoi la mine...te iubesc mai mult ca viata mea.
Viata mea nu e nimic fara tine.Ca m-ai facut sa te iubesc si ce-mi ziceai puiutule?Eu nu te-am lasat chiar de ai plans si tu pentru mine.Doamne lacrimile mele si viata mea i le dau lui.
Macar ai grija de el doamne,ca eu nu mai pot trai fara el.Nu mai pot si plang in conttinuu,nu mai stiu de mine...doamne ad-l inapoi la mine...il iubesc doamne,il iubesc,il iubesc,il iuesc,il iubesc,il iubesc il iubesc il iubesc il iubesc il iubesc
Puiutule de ce m-ai lasat?te rog cruta-mi viata.Ma ucid amintirile.Nici preotul nu stie ce sa mai faca.Se roaga sa mor crestineste ca ma sting pe zi ce trece.Nu mai pot..il iubesc si voi spune asta tuturor.Ma ucid ochii lui,pe care ii si noapte si zi si imi zambeste...si ma manhaie si e langa mine..:(((((((( il iubesc il iubesc

Bucuria

Azi am primit confirmarea.Peste o saptamana incep si eu seriviciul la una din cele mai cunoscute companii. Pot sa zic ca sunt fericit! Am crezut f mult in scoala,in facultate. Chiar de am plans,chiar de am urlat,de m-am urcat pe pereti de durere,de am avut clipe de nebunie intr-o casa uitata sau copiata dintr-un roman al lui Ionel Teodoreanu,nu am incetat sa sper,chiar daca mi se udara atat tricoul cat si perna de lacrimi.

SUNT FERICIT! De ce? Pentru ca... Eu care nu am avut niciodata un fir de ata?Eu care am plans pe cartile scrijite de la biblioteca?Eu,baiatul umil,care pleca cu lacrimi de la bunica lui:"Ia mamaie din pensia noastra sa iti iei carti"..plecam si plangeam,pana noaptea si imi doream sa ajung cineva...nu pot sa cred ca mi-am implinit visul! Cartile scrijelite iti dau puterea,implicit!Trebuie doar sa le citesti,sa speri in ele.Iar eu in singuratate chiar asta am facut. De pe 1 iulie voi incepe munca,primul serviciu si primul salariu.pai pe cateva milioane pe luna imi convine sa mai traiesc.

Momentan voi trai doar pentru a munci,imi voi face un credit la banca si imi voi lua o casa a mea.Fara sa depind de alte rude.Voi deveni independent.Si voi mai vedea ce voi mai face.Astazi plec sa imi iau si eu o camasa si niste pantaloni de stofa.Nu ma pot duce in blugi:).Mai am niste banuti stransi din putinele venituri ale mele.

Iata ca dupa ce am suferit,mi-am gasit o oaza de liniste.Sper din suflet ca banii sa ma faca sa zambesc macar.Cine zicea ca banii nu aduc fericirea?Pai sa vezi ce misto o sa ma imbrac,imi iau o masina marpha :))))))))))))))))) si acum tip de fericire. Azi am semnat contractul si totul este bine.Nu voi inceta sa sper in Dumnezeu.La fiecare examen pe care il veti da sa va rugati.Suntem doar noi si Dumnezeu.

Cat despre oamenii gay?Sau despre iubitul meu?Inca il iubesc...posibil sa il astept.Sau e posibil sa plec in strainatate.Viata mea a luat-o pe un fagas frumos.Sper sa fie ok si sa nu mai am lacrimi in ochi!Chiar daca sunt singur,urat,macar voi avea bani:).Si vorba aceea:"Cine ma vrea ma place asa".

O zi buna tuturor si imi voi urma menirea care mi s-a dat deocamdata....yupi :). Si nu uitati fericirea e in 2....

Sinuciderea

Nu mai am puterea sa lupt,mi-a scazut toata increderea,nu mai rezist presiunilor din interior.Viata mea a devenit un calvar,un cosmar ce nu se poate deosebi de nici o esenta,de nici un adevar mai absolut ca moartea.Ce am facut Doamne sa merit asta?Sunt iarasi pe culmea pierzarii si mai am un singur pas pentru a-mi curma zilele...un singur pas si e atat de aproape.Oricat de mult as vrea sa mai trag de viata,nu mai am de ce...
Sinucigasul traieste senzatii cumplite.Niciodata nu am coborat atat de mult in haos,in neant.E groaznic,orice as face se intoarce inzecit impotriva mea.Sinucigasul pierde totul,treptat si in mod sigur debine singur,convins si cert in a renunta la viata.
De ce sa mai traiesc?Nu va mai mirati de ce se sinucid atatia oameni.Din cauza inadaptarii.Sinucigasii sunt niste oameni inadaptati vremii.Sinucigasii au drame de constiinta cum nici un om normal nu poate avea.Normal e prea mult spus,un om simplu.Imagini trepindanta imi fug prin fatza ochilor si plang iarasi.
Dar nu e suficient.Nu pot sa cred si ma uimesc pe mine insumi,toata fiinta mea.Cad intr-o ahonie,intr-o letargie lenta si traiesc cu speranta si dupa moarte."Nu mai am pentru ce trai",este cel mai strigator gand ce-mi trece acum.Pacat de tot,pacat..am crezut ca pot trece mai mult,sau pot avansa peste necazuri.Nu am reusit,sunt un invins,un las.
Nu ma condamnati nici dupa moarte,pentru ca nu aveti de ce.Cat am fost langa voi nu ati putut sa ma cunoasteti.Nu ati vrut sau nu ati putut,dar...nu mai imi e frica de nimic.
Sinuciderea devine coplesitoare,singura sansa,singura portita care te lasa sa pleci cu zambetul pe buze.Unii vor sa traiasca ,altii vor sa moara.Ce ironica e viata!
Cufundat intr-o iluzie eterna,viata isi departeaza totul.Pacat....sinucigasii sunt niste genii neintelese de oamenii simpli,pacat de tot.Parca si timpul nu mai conteaza pentru mine.Vad oameni absurzi,imagini diafane,alimentari iluzorii,naivitati obscure,totul inclus intr-o singura carte,cartea vietii.
Ce soarta idioata am avut..."Naiba sa ma ia",tipa copilul indreptandu-se spre camera sumbra.
Sinucigasul isi pune probleme,se intreaba si are mii de intrebari fara raspuns.Raspunsuri pe care nimeni nu le stie.Un heterosexual nu si-ar fi pus niciodata problema idealului sau ca de ce este mai uratzel...niciodata!Un heterosexual va fi un om simplu si nici prin gand nu-i va trece sa se intrebe sau sa ceara raspunsuri.De ce m-am incumetat eu sa mi le pun?Urasc pe toti si pe toate...totusi nu eram urat.Urasc oamenii gay si ma urasc pe mine...mereu vor fi singuri!Pentru ca vor cauta un absolut fizic,un Fat-Frumos din poveste.Nu mai pot scrie de lacrimi.

Aceste inscrisuri sa imi ramana ca amintire spre eternitate cand imi vor fi gasite adresele.
Ramas bun.

Refuz

Si iarasi am revenit in cercul suferintei, ma apasa pe umeri si imi schimba parca varsta.Un vant arid a dat navala in inima mea, m-a inecat cu sentimente amare si straine de mine.Sunt pe punctul de a pierde totul in mai putin de o clipa si poate chiar eu imi sap singur destinul.De multe ori ma simt doar un papitoi, ce joaca pe o scena, manat de papuserul ascuns dupa-un oblon, astfel incat sa nu pot schita nici un gest, sa nu ma pot misca mai mult.
As vrea sa sparg sforile de care sunt legat, sa am sansa de a alege. NU am ales eu viata asta!De mai bine de o luna lacrimile au secat in trupul meu.Sunt sarate, pentru ca in calea lor spre final imi intalnesc buzele,gura si parca ma adapa, imi dovedesc ca lacrimile spala o suferinta, asa cum dintr-o rana iese acel lichid galben ce a strans continuu diverse impuritati.Ma uimeste si ma nelinisteste cat de singur sunt.Imi aud ecoul vreme de cateva zile si nimeni nu ma mai suna cum ma suna odinioara.Cum sa-mi accept singuratatea asta vicleana?Cand pot iubi atat de mult,cand visez la iubire...insa am pierdut gustul ei,fiind condus de reversele ei.
Este trist sa nu mai vad pe nimeni. Dimneata deschid ochii si ma vad singur,seara ii inchid cu ochii atintiti in intuneric. Cum as putea sa fiu fericit desi sunt gay?Condamnat de Dumnezeu si de societate ma ridic eu impotriva legilor?Dar ce fel de ciot sunt?Ori eu sunt doborat la orice eveniment contrar frumusetii umane si sufletesti.Zile lungi de lacrimi am crezut pentru o clipa ca se vor sfarsi, inca astept acea carte care imi poate reda viata, acel tren pe care il astept venind dintr-o gara care se pare ca nu exista.
In timpul liceului mai aveam prieteni, ma mai faceau sa zambesc, ii aveam pe parintii mei,aveam parca o motivatie pentru ce as lupta.Acum lucrurile s-au schimbat,ceilalti si-au gasit perechile, relatiile s-au racit din cauza unor alte persoane.
Ieri mi-a trimis un baiat pozele si niste filmulete cu Ralph, baiatul care se presupune ca a cazut de la balconul profesoarei sale pe care o iubea.Este inuman,o sfidare a legilor universului sa ai toata viata inainte si in mai putin de trei zile sa cazi vertiginos in lumea umbrelor.Intr-un sicriu, o casa vesnic rece, o imagine cutremuratoare ce iti inmoaie si cel mai dur ungher al inimii.Daca s-a sinucis el, cred ca sunt cel mai in masura sa il inteleg, sa ii inteleg acele trairi interioare groaznice.Sentimentul ca persoana iubita nu va mai fi cu tine,sa stii ca iubirea ta s-a spulberat in vant ca si cum ai strecura o mana de grau.Si eu puteam muri in mai putin de cateva secunde, iar cel mai crunt este ca nu mai poti spune nimic,nu mai poti face nimic.Urma ta va fi stearsa pentru eternitate.
Nici nu stiu daca mi-e frica mai mult de moarte cat despre ce se presupune ca se intampla dupa.Stiu ca niciodata nu voi fi rau, nu am nimic de castigat daca as mai face rau cuiva.Dar oare ce e mai putin bun: sa mori intr-o clipa in eternitate sau sa fii singur pentru ca esti marioneta unei piese ce nu a fost aleasa de tine?Mi se intareste parerea ca a fi gay,descende dintr-un fel de blestem,altfel nu imi explic de ce alerg mereu dupa o farama de fericire si niciodata nu o aflu.Si cat de fericit sunt cand iubesc...acum mi-a secat dorinta de a iubi.Prea gol sunt in interior si prea parasit spre exterior.
"De ce m-ai parasit mai puiutz?",unde ajung astfel de intrebari...spre cel mai apropiat ecou al sufletului meu.Ecoul devine un laitmotiv in viata mea,o sacadare continua si frenetica,o iluzie ce devine cosmar.
Si chiar de as gasi pe cineva,un baiat...oare voi putea sa stau cu el?Intr-o Romanie in care esti inuman privit drept o lepra,iar intr-o dimensiune in care incalci legea firii.O fire pe care iarasi nu am ales-o eu.De ce sunt atat de atrs de un baiat,de masculinitatea lui,de chipul lui,un chip grefat asemeni unui Adonis,un trup in care te pierzi explorandu-l.
Cert este ca cei opusi se atrag,dar se atrag din orice posibila locatie.O femeie exprima gingasie,puritate,perspicacitate.Un barbat exprima naivitatea,duritatea,gesturile sale tandre sunt mult superioare unei femei,pentru ca isi contrasteaza cu esenta duritatii.Cu cat barbatul este mai dur,cu atat va atrage mai mult corpurile sensibile.Vad pe geamul casei mele ca fetele sunt atrase de baietii care sunt mai "smecherasi",acestia vor castiga mereu.
Unui baiat nu ii e specifica sensibilitatea.De unde reiese un ameste special,deosebit si neinteles atat de cei din exterior cat si din interior.Sa fie oare vina stiintei,vina unui om care isi intelege sau devine capabil sa isi schimbe destinul care,in traditia ortodoxa, este un destin imaculat de pacate.Omul are vointa,puterea de a alege...teoria este totusi teorie.Eu de nu am puterea de a alege?Pic mai repede ca un soldat ranit intr-un razboi de defensa.Totusi caracterele sunt cele care se atrag.
Orice mi s-ar zice amestecul este facut,aluatul este plamadit.In esenta lui intrunesc trasaturi feminine in ceea ce priveste simtamintele.Este foarte greu sa imi calc eu "firea"...pentru ca firea mea a devenit alta.Suspin avid dupa saruturile unui baiat,dupa privirea lui.Baietii au o privire nostima cand le place o alta persoana.Cunosc atat de bine exteriorul masculin si interiorul feminim.De le-as inversa m-as face str8 sau str9.
Dar trecand peste atractiile contrare,probam acum opusul.."Cine se aseamana, se aduna",un baiat va fi cu baieti.De vedeti un baiat cu mai multe fete sa nu-l invidiati,acela e pasibil de a deveni gay.Prietenele mele cele mai bune au fost fete si sunt convins ca orice gay are o prietena buna.Eu nu o mai am pentru ca la un moment dat acea prietena se va casatori sau isi va cauta barbatia, dupa care tanjeste enorm.

Insa ce ma fac cu singuratatea,cu dorinta acerba de a respecta legea lui Dumnezeu,pentru ca am frica de Dumnezeu,tocmai pentru ca in numai o secunda poti calatori in lumea rece a umbrelor,ce ma fac cu iubitul meu ce nu ma mai suna....ce ma fac cu refuzul meu de a fi gay.Ma incapatanez sa imi urmez destinul.Cel ce citesti aceste randuri demonstreaza-mi te rog ca viata nu este numai un desert in care alergi dupa o oaza de fericire.

Iti multumesc...

Indignare

Niciodata nu imi vei lua ceea ce am...si acesta este sufletul din acest trup al meu. Un amestec de sentimente cufundate intr-un abis de singuratate. Lacrimi ce sunt ascultate doar de peretii innabusiti de putregai. Copilul isi atinti privirea spre un obiect din camera intunecata. Se uita in acelasi timp la calendarul din coltul camerei. Linistea este asurzitoare, de ti-ar distruge si cele mai tari timpane. "Sunt mai singur decat ecoul muntilor, decat lacrima vaduvei, decat tipatul unui copil si decat verdele unei campii", se auzi din gura baiatului.
O lacrima i se prelinse inca o data pe obrajii palizi de durerea incarcerata in vuietul amintirilor. Isi gasise in sfarsit linistea dupa atata timp de asteptare. Intr-o dinamica rapida isi revazu intreaga viata. Macar a meritat toata singuratatea aceasta. Asemeni unui pustnic,inchis intr-o chilie la mare departare de populatie, baiatul isi gasise echilibrul. De ce a trebuit sa fie asa? El a incercat cu toate puterile sale sa relationeze cu oamenii. Cei gay l-au respins intotdeauna din prisma aspectului fizic. Realizaze si el ca nu putea naste atractie intr-un trup care parca fusese contrar vointei lui.
Intelegea privirile baietilor care nutreau ganduri evidente...si astfel singura relatie a lui fusese spulberata intr-o secunda. Trei ani fusesera stersi cu un burete ce absorbise toate amintirile traite. Gandurile sinucugase ii disparura mai repede decat s-ar fi asteptat, iar sentimentele i se risipira intr-un vant haotic de vara.

Isi gasise reculegerea in rugaciune. Orice om care isi atinge culmea disperarii are nevoie de un liman. Altfel ar fi innebunit de mult, intr-o nebunie curata si distrugatoare. Momentan este indignat de realitatea oamenilor gay.
De curand i se spusese ca scrie frumos, ca leaga cuvintele si le impodobeste cu crini albi contrastand cu duritatea cuvintelor. A fost bucuros sa auda o asemenea lauda, insa ceilalti erau nedemni, cu ganduri ascunse atat de adanci. De ce sunteti atat de falsi? De ce nu priviti intr-un suflet?Pacat de tot, de viata...niciodata nu am descosiderat un om.

Baiatul traieste acum cu speranta...curand va juca cartea vietii lui..iluzia unei fericiri.

Resemnare

Ganduri rele imi vuiau prin minte,tamplele imi zvacneau ca si cum in capul meu aveau explozii de dimensiuni marete.O noapte de sambata si o resemnare totala,erau tintele pe care trebuia sa le ating.
Drama esteticului,concretizata prin trairi melodramatice,renasteau iarasi in fiinta mea.Un om singur intr-o mare de oameni,o cifra care sigur nu va conta pentru nimeni.Erau ganduri care ma impingeau la sinucidere.Atat singuratatea interioara,cat si cea exterioara imi accentuau starea de depresie nesfarsita.Nu mai conta cu ce am gresit,pentru ca si eu sunt un om,fac greseli si imi pare rau.Gandul sinuciderii ma invaluise cu totul,iar un scenariu bine pus la punct indeplinea perfect planul sinucigas.
Am secat de lacrimi,iar starea mea a devenit critica,adica o stare in care omul nu mai este om,isi pierde sensul vietii si nimic nu il mai poate tine in viata.Este momentul in care sinucigasul face un pact cu diavolul si renunta la tot,pana si la darul cel mai de pret...viata.O licarire se zareste atunci in firea mea,inca nu ma pot da asa usor iadului.Se spune ca cei care se sinucid ajung in iad,iadul fiind o stare de suferinta continua."Dar oare nu sunt deja in iad, inca de pe pamant?"
Cu pasi marunti si repezi,ma indrept spre o biserica.Era biserica din apropierea mea.Momentele cu iubitul meu,faptul ca se jurase ca ma va iubi mereu,ma clatinau si mai mult,lacrimile nu incetu sa curga,iar durerea din inima era de nedescris.
Ajung in fatza bisericii in jurul orei 12 noaptea.Pe afara se zareau Sfintii zugraviti cu diferite culori."Voi cum ati putut si eu nu pot?",zise baiatul care in urma cu cateva minute avea cele mai groaznice ganduri de sinucidere.
Nu mai avea nimic, familia nu il iubise niciodata, sau daca era asa il parasisera intr-un timp de mult uitat.Singura lui bucurie care ii aducea un zambet printre lacrimi era bunica lui.Aproape ca ea il crescuse si ii insuflase un suflet bun.De la ea are sfaturile de bine si pornirile cumsecade.Ii parea rau ca o va dezamagi si ca toate sperantele ei se vor narui in cateva secunde.
Tot ce avusese candva in aceasta viata erau colegii lui din liceu,care l-au respectat si au fost impreuna ca o familie.Ceilalti din facultate sunt tablouri reci,fara nici o culoare.Imagini stravezii intr-un culoar al carui capat parca inceteaza sa se arate.
Isi aminteste ca odata a zambit,era pe vremea copilariei sale.Era vremea din viata sa cand credea ca lumea este frumoasa.De parca acum ar fi incetat sa creada asta...NU!Inca viseaza si traieste in lumea lui."De as putea sa fac un bine lumii",zicea copilul al carui destin inca nu i se aratase.Colegii de bloc sau cei de pe ulita satului l-au iubit pentru ca le aducea zambetul pe buze.
In serile de vara sau in iernile friguroase,baiatul cu ochi limpezi era chemat de copii afara.Tuturor le placea de el pentru ca povestea frumos si chiar ii binedispunea.Era o stare de bucurie,o naivitate pierduta insa pe valurile copilariei.De s-ar urni timpul inapoi,totul ar prinde iar sens in viata lui.Insa acum nu mai are pe nimeni.A avut un baiat pe care l-a iubit cu insasi propria viata si atat de mult a visat la el incat ultima flacara,de a fi prezent in catalogul vietii,isi pierduse suflarea.
Era o noapte geroasa.Copilul, a carei varsta trece acum de 20 ani,ingenunchiaza in fatza usilor inalte ale bisericii.Era niste usi din stejar incuiate de omul care tragea clopotele.In mintea lui ii aparuse singura speranta,singurul sens...acesta era Dumnezeu.Incepu sa strige la El,sa Il implore sa nu-l piarda,pentru ca si el este un suflet."Nu ma pierde Doamne,ca tare singur sunt pe aceasta lume",graia copilul cu ochii inlacrimati.Covorul ce se oprea la usile bisericii ii tinuse numai o clipa de cald,deoarece gerul era prea crunt.
Prin rugaminti amestecate cu durere,lacrimi si un suflet a carei suflare aburea,copilul ii cerea divinitatii un semn pentru care sa nu-si curme viata."Doamne pentru ce traiesc daca sunt asa singur?Sau de ce am sufletul atat de slab incat nu pot accepta singuratatea? Cine sunt eu sa ma abat de la destinul pe care il am? ", alte intrebari,la fel ca toate celelalte, fara raspuns.
Statuse un timp in genunchi,dupa care se ridica.A simtit ca se clatina,ar fi vrut sa moara chiar acolo.Se intoarce si ochii i se opresc asupra unui obiect.Isi facu cruce si se intreba ce poate sa fie asta...
O imagine a unui portofel era grefata de ochii lui ce simtisera o inundatie nemaivazuta.Il lua si isi dadu seama de fapta.Probabil niste raufacatori il furasera de la un om si l-au aruncat in fata bisericii cu gandul ca cineva il va gasi si i-l va inapoia.Il lua si observa doar actele,banii disparusera,daca erau.Simti o caldura in noaptea rece,si aceasta caldura era chiar din inima lui.Zambea si ii multumea lui Dumnezeu ca i-a dat sansa sa faca un bine.Un bine pe care copilul era atat de bucuros sa il indeplineasca.
Pe una din bancutele din fata bisericii, copilul cauta fara suflare un numar de telefon.Ultimul credit de pe telefon avea sa-l foloseasca acum.In portofel gasi actele unui baiat de 21 ani.Din poza de pe buletin putu observa ca era un baiat destul de simpatic.Gasise ca printr-un semn,in spatele unei iconite cu Sfantul Antonie cel Mare,o carte de vizita,era cartea de vizita a unchiului sau.
Il suna si vorbi cu baiatul al carui nume aparea pe buletin.
"-In regula,intr-o jumatate de ora vin unde te afli tu", zise vocea de la celalalt capat al Bucurestiului.Poate ca hotii il furasera de acolo,iar pe aici isi fac veacul,gandea copilul ce acum zambea.
Se hotarase sa il astepte si se aseza pe una din bancile din fata bisericii.Ceasul era trecut de ora 1,iar din intuneric auzi un planset.Cu pasi inceti doua siluete se zareau la lumina felinarelor.Erau doua fete,ambele de aceeasi inaltime,una cu suvite blonde,cealalta cu suvite brunete.Fata cea blonda incepu sa planga si mai tare cand ajunse in fata bisericii,se puse pe banca si isi afunda ochii in batista alba de matase.
"Esti sigura ca vrei s-o bei?",se auzi glasul celei brunete."Da,nu mai am pentru ce trai!".Copilul isi dadu seama ca nu fusese observat de cele doua fete.Poate pentru ca era intuneric,sau poate pentru ca suferinta lor era la fel de mare, incat nimic si nimeni nu mai conta.
Se simti zdruncinat de cata suferinta poate exista pe lume, dar ce putea sa faca in aceasta situatie? Se indrepta spre cele doua fete si le zise cu lacrimi in ochi:"Nu merita sa te sinucizi pentru nimeni.Si eu iubesc o fata,o fata care nu ma iubeste, ci este cu un alt baiat.Viata mea nu mai are sens si sinuciderea mi se pare cea mai usoara cale de scapare".
Cele doua fete isi ridicara ochii spre copil.Nu stiau ce sa creada si ce putea sa insemne asta.Intr-o lume care este nesigura,o lume in care viata poate disparea foarte usor,ele simtise ca baiatul din fata lor era in aceeasi suferinta."Dar daca el nu ma mai vrea?Nu mai pot trai fara el",rosti fata cea blonda.Baiatul fuse iara zdruncinat de aceste vorbe.Ii aparura in minte imaginile cand se plimba cu iubitul lui prin parc,cand il mangaia de noapte buna,cand ii punea o compresie atunci cand era bolnavior.Incepu si el sa planga cu cele doua fete.
Noaptea nu mai parea deloc geroasa,nimic si nimeni nu mai exista.Eram doar trei suflete ce isi indreptasera pasii spre biserica,cu gandul ca numai Dumnezeu le poate scapa de suferinta.
Se aseza pe banca din nou si se uita la chipul baiatului de pe buletin.Lacrimile ii erau atatate de suferinta celor doua fete.Il durea enorm sa vada si pe altii suferind.De-ar inceta odata toata suferinta din lume si totusi sunt atat de neputincios de a sti cum s-o opresc,macar sa nu ma mai doara...erau alte sperante ale baiatului.
Statura asa toti trei cam vreo jumatate de ceas.Cu ultimele puteri,cele doua fete se dusera pana la usa bisericii si ingenunchiara.Niste vorbe mai mult bolborosite,soapte ce vuiau cuvinte de rugaciune rasunau acum langa usa bisericii."Sa nu te sinucizi!",ii zise baiatul fetei celei blonde,"mai sunt baieti pe lume"...se gasise tocmai el sa dea sfaturi,el a carui lume i se ruinase cand iubitul sau il parasise.Ce cuvant rece,a parasi,un amalgam de caractere folosite cand ne mutam in alt oras,cand ne mutam in alta viata sau cand ne schimbam un obiect de care ne plictisesem...Desigur ca mai sunt baieti pe lume,dar nimeni nu va mai fi ca el...durerea era ucigatoare.Cat il vroia inapoi si cat ii dorea sarutarile.Il iubea mai mult ca viata sa,iar amintirile cu el nu vroiau sa inceteze.Dragostea lui nu a fost atat de puternica sa treaca peste 3 ani,pur si simplu a incetat precum un izvor...
Fata blonda fagaduise ca nu isi va curma viata,si o avea pe fata cea bruneta langa ea.Sunetul telefonului il trezise din gandurile adanci de intristare.Era baiatul care fusese buzunarit de hoti.
Alerga la locul stabilit si ii inmana portofelul.Nu stiu de unde mai avea puterea sa se bucure cand a vazut chipul acelui baiat luminandu-se:"Acum pot dormi linistit".
Era ceea ce isi dorea si el, sa doarma linistit un somn de-o vesnicie.Fusese o seara plina de intamplari,de rugaminti si cereri dureroase.
Baiatul intelesese ca menirea lui era sa se resemneze si sa isi accepte monotonia de zi cu zi....cu siguranta realizase ca va fi singur o viata,dar isi va folosi viata sa ii ajute pe ceilalti.Intrebarea este cum o va face....

Suferinta

Mi-e foarte greu sa imi imaginez viata fara el.Atatia ani,atatea vise,atatea amintiri si atatea destainuiri.Acest lucru este cel mai dificil, de a-ti destainui sufletul in fata cuiva,de a crede ca acel cineva nu va fugi cu franturile sufletului tau ci chiar va ajuta la imbunatatirea zidirii.
In lumea gay,oamenii se arata incapabili de a iubi, de unde reiese ca drumul acesta este plin de spini si maracini.Daca cei normali isi leaga prietenii de dragoste unii din generala,unii din liceu,unii din facultate eu de ce sunt incapabil de a fi cu persoana iubita?Am o groaza de colegi care sunt de foarte multi ani impreuna si vor face nunta dupa facultate.In dialogul meu cu ei,mi-au marturisit ca este prima lor iubire si va ramane asa tot restul vietii.Privirea imi cade in pamant si o lacrima imi cade pe obraz:"Cat de frumoasa poate fi iubirea!".
Pentru mine nu exista iubire de 2 luni, de 6 luni sau chiar de 1 an.Cea mai grea perioada din viata unei relatii este chiar inceputul.Daca cei doi reusesc sa treaca peste acel inceput atunci tine doar de ei daca vor mai ramane impreuna.Pentru ca dragostea nu este o flacara,ea este insasi caldura care emana din foc.Cand flacara isi pierde intensitatea ea trebuie atatata,prin orice metoda pentru a resimti caldura ei, altfel totul se va transforma in cenusa.
Iubitul meu a ales sa cunoasca flacara unui altui om.A mea nu era suficient de calduroasa.Pe mine inca ma doare si nu pot stinge nimic!Pentru ca eu nu mai simt flacara,iar caldura este impreunata cu sufletul meu.
Trebuie sa am puterea sa imi distrug structura sufletului ,altfel ma va mistui cu o repeziciune pe care eu nici n-o banuiesc.Sa spun si vechea zicala ce se rosteste printre cei tineri: pana la 25 de ani te casatoresti tu,intre 25-30 ani te casatoresc parintii,iar peste 30 de ani te mai casatoreste cel rau.Desi naiva in limbaj si simplista in evocare exprima un adevar crunt.Oamenii sunt mai succeptibili la foc la varsta tineretii.Odata cu trecerea ei, ei incep sa isi baricadeze camarile inimii si incep sa ii vada celuilalt diferite defecte,diferite neplaceri.
Sunt defecte care au totusi o scuza: nimeni nu este perfect si la un moment dat trecuie sa te obisnuiesti cu defectele celuilalt.Timpul este scurt, iar oamenii gay nu se pot implica in relatii.
De fapt sa dam definitia unei relatii = este un ansamblu de elemente ce se interconditioneaza reciproc in vederea intretinerii unui anumit sentiment.In cazul nostru sentimentul poate fi numit dragoste.
Intr-un final pot sa ma sinucid, pentru ca viata nu este pentru cei slabi sau pentru cei cu un suflet prea naiv.Adeseori ceilalti te iau de fraier sau prea "prost" si incep sa profite.Iubirea inseamna sa fii doar cu acea persoana cu care te intelegi, care este langa tine sa iti dea o cana de apa atunci cand iti este sete,care te ajuta atunci cand esti la greu si care te completeaza in toate sferele umane.
Nu-mi gasesc rostul in lume, mai ales ca am crezut mult in iubirea lui si acum nu mai imi revin.Nu-mi pot reveni deoarece amintirile dau navala peste mine.Oriunde as fugi nu pot scapa,dar in vise ma ataca cel mai des.Noapte de noapte ma trezesc cu ochii inlacrimati,sunt cele mai oribile nopti,pentru ca il visez pe el.Chiar aseara l-am visat si imi spunea ca o sa fie bine.Ce feste iti poate juca inconstientul...sa faca totul din instinctul conservarii.
Lumea nu mai poate fi sincera,toti iti trantesc o privire,un gest de parca te-ar manca din priviri.Rautatea este prezenta in fiecare om.Nu va incredeti in prieteni, sau asa-zisii amici gay.Este in regula daca amicul gay respectiv vine si iti sterge fruntea cand ai febra sau vine si te sustine cand ai o incercare grea.Acel amic este cu adevarat o persoana deosebita.Intr-o lume in miscare si intr-o rutina nesfarsita,oamenii nu mai au timp nici de prietenii sincere.
Cate planuri imi facusem cu el, insuflate mai ales de naivitatea mea...ca ne vom lua o casa si ca nimeni nu ne va desparti.Dar cuvintele sunt frunze aruncate in vant,nu are rost sa alerg dupa ele...insa imaginea lor este mereu pe retina mea.
Imi vine sa strig de durere si de singuratate si cat visez sa mai gasesc o persoana atat de blanda,de calma si care sa fie sincera.De multe ori pierzi cu sinceritatea,dar nu faceti pe altii sa sufere...este prea pacat.Toti suntem suflete in niste ambalaje,nu avem nici o putere unul asupra celuilalt.
Candva aveam idealuri marete ca iubirea unui gay este mult mai deosebita datorita faptului ca relatia este speciala.Nu mai stiu ce sa fac ca sa ies din starea de vesnica asteptare...daca nici macar el nu se indura de mine, iubitul cu care am stat 3 ani, tie dragule cititor ce sentimente iti insuflu?........................
Of Doamne, de ce iubesc un om care nu ma iubeste?Cred ca nu m-a iubit niciodata....nu stiu ce sa mai fac de durere...cred ca si o lovitura de masina este mai dulce decat o astfel de durere,un val al unei mari agitate ar fi o mangaiere pe langa palma care mi-o da viata.
Trebuie sa mi-l imaginez mort...sa sufar ca si cum e mort, nu ca si cum el este cu altul, sau ca mangaie un alt om, face dragoste cu el.Asta ma distruge.Incurc lumile si pic intr-o deriva,intr-o tristete...am noroc ca nimanui nu-i pasa de mine,ma lasa sa ma distrug lent si sigur.Nu mai am nici o farama de putere...nici parintii,nici amicii nu ma pot ajuta...si nici eu.
De ce Doamne am fost atat de naiv?Sau fraier pe romaneste....reda-mi zambetul pe buze,altfel nu stiu ce voi face.Depresiile sunt stari in care simti o lipsa acuta,o stare din care parca nu mai ai scapare,un cazan in care pici mereu.Incerci sa iesi dar mireasma melancoliei te trage din nou.
Ma uit la vecinul meu care este str8,are o prietena si acum are o mica petrecere cu iubita lui....este de 2 ani cu ea...nu ii invidiez dar cad de durere ca eu am pierdut pana si singurul lucru care ma mai tinea pe o linie de plutire.
Cuvintele reci si fara sentimente mi-au rasunat prin fiecare vena a trupului :"Ce crezi ca si cu asta o sa stau o vesnicie?Stau cum am stat cu tine,maxim 3 ani si apoi altu.Ce vrei sa fac?Asta este viata"....ce imagine a unui om fara inima aveam in ochi....cat ma doare ca totul a fost o minciuna destul de lunga.Nu as putea niciodata sa am un suflet asa...iubesc un om care si-a schitat o imagine falsa,iubesc o fantasma de lumea de dincolo,aud doar glasurile ei si vad secvente ce imi raman si ma dor.Este un chin,un blestem pe care il port...imi curge sange din nas.Am in fatza imaginea din clasa a 5-a.
Doamna diriginta a murit.Desi destul de mic am fost la inmormantarea ei.Atat de mult mi-a parut de moartea, ca dimineata urmatoare am umplut o perna de sange incat parintii mei s-au bucurat ca nu m-am inecat in propria mea balta de sange.Si de multe ori cand suferinta e profunda ma distruge...trupul meu refuza viata...de-as muri odata sa-mi crute durerea...

Aniversare

"La multi ani iubi!",se auzi un glas cald,o voce tremuranda intr-o liniste apasatoare.Deschid ochii si o raza de lumina imi mangaia pupila ce abia incepu sa se contracte.Observ ca o mana ma mangaie pe fata si intorc capul....este iubitul meu.In nici o secunda de la acest glas,buzele lui se contopesc cu ale mele.Ochii imi ramasesera deschisi,pentru a-i sorbi chipul ce aduce cu un copil de liceu."Este atat de chipes",gandeam in sinea mea iar greutatea corpului sau apasa din ce in ce mai tare.Rasuflarea lui ma cuprindea in fiecare particica a corpului.
Ceasul din camera,patura care acum cazuse din pat,sarutarile patimase ale iubitului meu imi creau o feerie pe care mi-o doream de mult.Am facut dragoste asa cum se iubesc doi baieti,in miscari ritmice si spasmodice,cu gafaituri de placere,ce te cuprind intr-o dorinta unica.De ar sta timpul in loc sa traiesc acea stare mult mai intens,sa o cultiv si sa ma strabata in fiecare vena a corpului,in fiecare organ,ca o vibratie ce trezeste pana si culoarea vesteda a peretilor.Totul prinde culoare si minutele nu mai conteaza.Sunt implinit si ma simt linistit.Un zambet imi apare pe fata,iar glasul se aude din nou "Ai un zambet frumos.Te iubesc si te voi iubi intotdeauna!"...atat de tare a rasunat,incat ecoul trecuse in partile inconstientului.

Deodata tresar speriat si ma uit in camera.Ceasul este inca pe perete,patura este pe pat,iar lucrurile parca sunt aceleasi.Sunt acelasi cu o singura diferenta...asta s-a intamplat acum un an,cand aniversam doi ani de cand ne cunoasteam.Ma uit la ceas,indica aceeasi ora de dimineata,iar ca sa ma conving ca lacrimile mele si suferinta nu a fost doar un vis,imi ridic ochii la calendarul de pe perete.Este 2007...da,cu siguranta aceste clipe le traiam acum un an.Exactitatea clipei si,totodata,ireversibilitatea ei imi facu sa imi cada o lacrima.
"Nu poate fi adevarat",imi ziceam in sinea mea,desi totul imi demonstra contrariul: calendarul,ceasul si lipsa acelor buze care ma apasau odinioara.
Imi intind trupul ostenit de suferinta,ce suspina dupa o traire identica,insa acum acesta se contopea cu salteaua.Suspine de plans si vedenii ilustre reusesc sa distruga din nou linistea camerei.Cateodata este atat de liniste..suspinele mele si plansul se aud ca un parau ce curge de undeva de sus.Dintr-un varf pe care nu il vad.Chiar daca mai incerc sa urc acest munte,apa nu poate sa-si schimbe cursul.
Dar de ce nu am reusit sa stau in loc?Ca un tren ce isi lasa un calator intr-o statie si ar vrea sa il conduca mereu.In minte imi amintesc un desen din manualul de clasa intai,un metrou ce soseste in statie.Nu accept trecerea minutelor,ceasul ce imi ticaie mult mai asurzitor.Nu accept nimic,pentru ca acest rau al meu,un rau ce curge alene pe langa hotarul inimii mele, trebuia sa il aiba doar pe el.Sa fim impreuna calatori al acestei vieti si poate spre nemurire.
Pe perna observ un crin,este imaginea creata de lacrimile mele.O puritate ampla,dar atat de trista.
Din ce ma gandesc mai mult din atat ma fortez mai mult,de a opri cursul raului.Lacrimile nu mai reprezinta nimic si el nu se va mai intoarce niciodata."La multi ani iubi!",eu chiar l-am crezut,insa acum vorbele lui le port doar in suflet.
Ele nu mai imi gadila simturile asa cum reuseau altadata.Jovialitatea lor pe atat de limpede,pe atat de dureroasa.Era contactul dintre trecut si prezent,dintre cunoscut si necunoscut.Nu mai reusisem sa fac nici macar un an cu iubitul care tocmai acum un an imi ura "La multi ani!".Care ani si ce aniversari?De ce il mai iubesc atat de mult?Si el acum nu.De ce simt ca mor fara el,iar el acum se simte "liber".Liber de o colivie ce se cheama relatie.
Ii multumesc,si eu ma simt foarte liber,atat de liber incat in visele mele pot sa ajung pana la luna si la stele si ma pot prabusi tocmai de la acel nivel.Ii multumesc pentru clipele in care camera mea devine un sanctuar dedicat unor dureri ce au fost,sunt si vor fi traite de orice om.

Cu ultimele lacrimi imi zic ca nu mai are rost,ma ridic din pat si un tremur ma zguduie in toata fiinta mea.Simt ca lesin si reusesc sa ma sprijin de masuta din camera.Orice senzatie si perceptie imi amintesc de el.M-am avantat in calatoria cu el atat de mult,incat eu nu mai sunt un om.Sunt mai degraba un idealist,pentru ca ma distruge atat de mult.

Aceasta este agonia pe care o traiesc,o letargie intre viata si moarte,incat nu as mai face o deosebire clara intre existenta si inexistenta.Pentru mine sunt doar doua stari,iar eu perind intre ele.Ma mai trezesc dimineata,iar noaptea plang din nou.Sentimentele nu vor sa dispara sub nici o forma,indiferent de cruzimea cu care le-as trata.Imi traiesc drama specifica din romanele realiste...cata dreptate avea Stefan Gheorghidiu cand spunea ca suferinta nu ii provine din insusi trairile si faptele celuilalt,ci ele apar din insasi fiinta noastra.."Sufar pentru ca m-am inselat"...si m-am inselat atat de crunt.
Ca un copil ce creste si descopera lucruri noi.Toti spunem ce am facut sa meritam asta.Nu am facut nimic,doar ca in viata trebuia sa cunoastem si opusul binelui,in cazul meu durerea.
M-am inselat pentru ca am ales sa il cred ca ma iubeste,ca va sta cu mine mereu.De a trebuit sa se obisnuiasca cu mine.Ce i-am facut sau ce nu i-am facut?Nu a mai comunicat cu mine si nici macar ultima flacara din sufletul lui nu a mai vrut sa o reaprinda.
A lasat-o fara oxigen,a innabusit-o in sentimente contrare si a strans in inima lui atata cenusa,iar cand a simtit ca nu mai rezista mi-a zis ca nu ma mai iubeste.Mi-a innegrit sufletul cu cenusa sa.Iubirea este considerat un sentiment pur la care se ajunge greu,dar se mentine si mai greu.
Insa opusul ei,se naste mult mai repede,cu o viteza accelerata.Afara latra niste caini si ma indrept spre fereastra.Simt acum greutatea peretilor ca ma strang ca-ntr-o menghina,geamul imi aminteste ca sunt intr-o camera.Oricat de mult m-as misca in aceasta camera tot nu reusesc sa uit de el.Din contra...intr-o agonie iti amintesti tot ce a fost frumos.Toate momentele frumoase prind viata iar sub ochii tai,si vrei sa le retraiesti.Apasatoare,rapide,false si reci...si mai ales concrete, clipele frumoase iti sug seva din orice rarunchi al corpului.
Pun o mana pe geam si las urma ei impregnata in rasuflarea sufletului meu.Atat de adanca a fost urma ce a lasat-o el in viata mea,pentru ca acum eu nu mai imi gasesc sensul.Si il caut,ma uit pe strada,la aceeasi oameni si incerc sa ma imbarbatez.Sensul vietii mele era el,aproape ca despartirea lui mi-a taiat toate sforile de care eram legat.Am devenit o marioneta fara nici un avant.
De ce sunt atat de fraier?De ce sufar atat?De ce imi distrug viata...si el e fericit cu un alt baiat.Sunt intrebari pe care orice om si le pune in momente imprevizibile.Asa a fost si la mine,despartirea m-a lovit mai greu decat m-ar fi calcat tirul din fata blocului meu.Pana si vecinul de pe scara ma intreaba ce s-a intamplat cu mine de sunt asa palid.Este crud cand suferinta este a sufletului,este mult mai profunda decat cea a trupului si nu doresc nici celui mai rau dusman sa sufere."Sa-i raspunzi raului cu bine si-l vei indulci" sunt sfaturi ce-mi aduc un zambet pe buze.Viata mea a devenit un calvar atat de neinteles,asa cum este si vremea de afara: soare,apoi ploua torential si iarasi soare ..si tot asa.

"La multi ani iubi"...cat imi doresc sa mai aud aceste cuvinte din gura lui.Chiar de-ar fi si pentru ultima clipa.Agonia este starea specifica omului care simte ca viata i se scurge.Nu se poate impaca sub nici o forma ca viata i se va sfarsi si ca nimic nu mai revine inapoi.Se zbate,incearca sa se prinda de amintiri trecute,si nu vrea sa paraseasca aceasta lume.Pentru ca sufletul este imtr-o simbioza perfecta cu trupul.Am vazut aceste momente cand am fost la spitalul la care era internat unchiul meu.
In salonul alb,cu o icoana pe perete,un om cam de vreo 80 de ani se zbatea intre viata si moarte.Imaginea este cutremuratoare si te face sa te gandesti mai bine la care este sensul vietii si pentru ce traim?
Il vreau inapoi sa ma mangaie ca altadata,pentru ca el este inca in sufletul meu.De as avea puterea si l-as smulge sau de as scoate ghimpele ce imi inteapa inima,asemeni unei masele cariate,as reusi sa vad frumusetea vietii.
Adio iubitul meu,iar iubirea,nascuta poate din minciuna,inca traieste in sufletul meu.Ca o flacara care in loc sa se stinga,ea este antrenata cu mai multa forta.Este insa o flacara ce de aceasta data nu mai ma incalzeste,ci ma mistuie,iar eu nu am unde fugi.Te rog salveaza-ma din inchisoarea inimii mele si reda-mi linistea si sensul vietii.

Trairi anoste,cer senin si o alta zi.Dureri de cap,o fatza galbena si o umbra ce se zareste in camera.Este chinul pe care eu il traiesc si poate eu mi l-am facut.A fost alegerea mea sa iubesc asa de mult o persoana ce nu a stiut sa imi vada adevaratul eu.De ce nu ai reusit sa-mi vezi macar sufletul?Te va mai iubi cineva asa de mult ca mine?Ce vei face cand celalalt te va minti,desi eu n-am facut-o niciodata?Alte intrebari ce sunt imbinate intr-un stil publicistic.Raspunsul este ca te voi astepta si voi fi mereu aici,langa tine,si oriunde vei fi tu.
"Si eu te iubesc iubi!"...

Ironie

Ce ironii pot sa imi arate viata...in aceste zile am realizat ca sunt baieti si mai urati ca mine.Pot sa zic deci ca sunt simpatic.Frumusetea este relativa,difera din viziunea fiecaruia."Toate trec,nu-i nimic...viata merge mai departe",ii multumesc Laurei Stoica ca ma invata sa fiu un luptator.Imi plac mult melodiile ei.Nici nu imi vine sa cred ca a trecut un an de la moartea ei.Viata chiar nu sta in loc.
Cat despre baiatul pe care il iubesc?Nu da nici doi bani pe mine.Ce atatea sacrificii fara rost.Este alegerea lui si i-o respect."Daca dragoste nu e,nimic nu e"...(Marin Preda)...
Ce surprize imi va mai rezerva viata?Momentan voi incerca sa caut absolutul existential,sa sparg neantul din care respir si sa ies spre un nou taram.Un taram de basm in care Fat-Frumos ma asteapta si ma duce in palatul lui fermecat.
Oamenii mor,sunt bolnavi...asta ma doare foarte mult, cred ca asta este o adevarata problema ireversibila,existentiala.Viata este drumul spre moarte (Lucian Blaga)...pacat ca acest drum este foarte scurt.Probabil ca voi ajunge un om batran si singur...chiar e greu sa mai gasesti un om care sa se asemene cu tine si sa stai cu el forever.
Lacrimi,bucurii sunt elemente ale vietii.Suparari,iubire sunt componente fara de care viata nu este dinamica.De fapt,viata este raportata la spatiu,la timp.Daca zilele trec,si viata noastra are niste limite.Totul are un sens,un scop bine definit,dar suntem atat de orbi de a-l vedea.Suntem incapabili de a vedea scopul nostru.
Voi fi aici...cu vantul,cu pomii si florile,cu ploile si cu soarele.Chiar daca acum in viata mea este ploaie, sper sa fie soare candva.
Mamaie imi spunea ceva atunci cand plangeam...pentru ca viata mea este un cumul de lacrimi.Imi spunea astfel: unei femei ii murise sotul, iar ea a fost distrusa.Zi de zi era la mormantul lui si plangea.Dupa cateva zile, femeia a orbit.Concluzia este ca sufletul are un efect exceptional asupra trupului.Sper insa sa nu orbesc de siroaiele de lacrimi care imi ajung pe buze.Si cat imi doream o lume mai buna, o lume mai altfel...
De multe ori aceasta ireversibilitate a vietii, aceasta dihotomie suparare-bucurie reprezinta pentru unele persoane o imposibilitate sau chiar un cerc.Femeia aceea nu a mai putut fi fericita ... este iubirea absoluta la care si eu visez.
Daca baiatul,pe care il iubesc, nu ma mai iubeste...inseamna ca iubirea mea este imensa.Pot iubi,pot saruta,pot trezi fiori placuti in cineva,pot sa zambesc atunci cand il vad fericit,sunt trist cand este el e trist.Eu voi fi aici intr-o bucla a spatiului.Daca nu se va intoarce la mine probabil voi ramane singur...
Cat despre cei care se limiteaza doar la ambalaje....este chiar trist.Sufletul are o putere mult mai mare.Si totusi si eu urmez calea atractiei initiale,fizice...altfel as iubi si fete...pentru ca asa cum scriam la inceput...am vazut persoane mai urate ca mine fizic.
Doamne,de ce este asa de greu sa iti mai gasesti pe cineva gay?Nu mai pot accepta persoane care nu vor durata,eternitate.
Astea sunt fitze...iubirea este eterna.Chiar daca flacara dispare,tu vei ramane langa cel pe care il iubesti.Nu iti face juraminte desarte,asa cum imi facea iubitul meu,pentru ca ele devin vorbe in vant.Nu spune zi de zi mecanic "Te iubesc",pentru ca acest cuvant isi pierde valoarea.
Astazi am simtit o putere in mine,o putere ce imi da sens."Vreau sa raman in lumea ta ,plina de iubire"....fericirea este doar o secunda.

Mi-am pierdut timpul cu un baiat care nu merita,am irosit sentimente fara rost,incredere si sinceritate.Nu il voi mai suna,si nu il voi mai cauta.Desi drumul fara el este greu si as vrea sa fie cu mine mereu.Ma voi incalzi langa soba si imi voi face un ceai cald, ma voi uita la o poza de pe perete si imi voi imagina ca ma vede,ca se uita la mine.Vietile sunt complexe,trairile de asemenea.... si trebuie sa revin la stadiul initial de a-l cunoaste.La singuratatea pe care nu o mai suportam, care ma apasa, si a aparut intr-o zi de 5 martie,exact acum 3 ani.Maine am fi facut 3 ani....il port in inima mea si totusi ma mint.
Este foarte greu sa fii parasit..nu voi parasi niciodata pe cineva.Un om mai lasa de la el,nu trebuie sa fie capos.Dar nu pot sa fiu parasit mereu asa....pentru ca o sa mor pe strada.
Si iar visez,si iar sunt trist,si iarasi sper,intr-un imens infinit.Asta sunt eu,un copil de pe strada Pacientilor nr 3..( a se subintelege alegoria).
De la simplu la abstract,de la bucurie la suparare...elemente care nu pot exista unul fara celalalt,altfel daca am fi numai fericiti nu am face diferenta intre bine si rau.
Viata este doar o faza a eternitatii...intr-o relatie amandoi gresesc,pentru ca nimeni nu este perfect.
Principiile fiecaruia difera...sper sa mai fie ca cineva ca mine.Si sigur este...pentru ca omul se simte singur.Pana si Adam se simtea singur in Rai,fapt care denota ca omul poate avea tot ce isi doreste,dar o prezenta fizica ii implineste viata...prezenta fizica este un om....chiar daca in cazul lui Adam este o Eva ( =gr. femeie)....

Un chip de lut cu o suflare umana

Suntem destine,doar asta suntem.Niste destine in vant…crezi ca ii pasa cuiva?Asa a fost dintotdeauna si asa va fi mereu…pentru ca asta e lumea pe care o cunosc si aceasta este lumea care ma cunoaste.

Dar oare ma cunoaste ?Eu nu cred...cunoastem ambalajele,suntem numai ambalaje ale unor produse.Pana si viata este o piata.De a te vinde sau de a cumpara...

O mare de oameni reprezinta niste ambalaje ale unor lucruri ascunse.Este chiar pacat ca ne temem de un ambalaj daca este sifonat,il barfim daca nu ne place,vorbim-vrute si nevrute despre aceste ambalaje ale vietii.Daca un ambalaj iese de pe piata poate pentru ca este expirat,poate pentru ca este cumparat sau poate pentru ca se strica,apar altele si tot asa,viata este doar taraba pe care ele stau,viseaza la ceva mai bun.

DA !Ambalajele acestea au vise.De ce zic ambalaje si nu produse ?Pentru ca a cunoaste un produs trebuie sa iti placa ambalajul.Stiu, este foarte superficial ceea ce spun.Cum pot oamenii sa fie atat de simplisti ?Cred ca de aici apar toate rautatile...rautati ce sunt scrise de cand Pamantul.

Mereu am vrut sa fiu si eu un ambalaj dragutz.Iata ca nu sunt,sunt un ambalaj neplacut de celelalte produse ale neantului.Si mai rau sunt foarte singur...raftul meu e gol,atat de gol incat suspinele mele nu se aud.Sunt suparat si nu cred ca voi fi vreodata fericit.Mi-as fi dorit sa nu fiu un ambalaj atat de naiv,sufletist.Oricum nu-i pasa nimanui de mine.Daca azi as disparea de pe raft cine mi-ar duce lipsa ?

Printr-o analogie s-a demonstrat ca cei care iti duc lipsa sunt cei care te-au cunoscut .Dar cum sa te cunoasca ?Asa cum esti tu cu adevarat !Acest lucru cred ca este imposibil.Simt ca nu ma mai pot sprijini de raft si de multe ori mi-am dorit sa ma pierd in neant.
Intr-o zi o voi face,dar aceste ambalaje spera si ele la a cunoaste simtiri ascunse in aceasta lume,aceasta piata de produse.Nu am nimic....dar chiar nimik...si mi-as fi dorit si eu .Unele produse sunt puse in ambalaje frumoase si aceasta frumusete contrasta puternic cu esenta produsului.

Ceea ce am scris mai sus este valabil doar pentru gay.Cei str8 nu sunt atat de simplisti,din aceasta cauza verdictul este unul dur: desi avem tehnologia de a ne cunoaste,legea ne permite...gay-ii din Romania sunt pur si simplu dornici de a nu se implica in relatii.
Ce as mai putea zice eu daca baiatul pe care il iubesc mi-a zis clar ca s-a obisnuit cu mine si ca nu il mai atrag.Daca si bunicii nostri ar fi gandit asa,sau parintii nostri,atunci noi nu am mai fi fost aici.
Este un adevarat calvar pe care il traiesc,oameni ciudati si eu sunt mereu singur.Sper sa ma imbolnavesc si sa mor pentru ca nu mai am pe nimeni pe lumea aceasta.Scoala,familia?Sunt doar elemente care isi vor urma cursul cand eu voi disparea.

Destinul

Trebuie sa se termine odata!,asa imi zic mereu...si totusi nu se termina.Carari lungi,un infinit dens fara grija si durere..este doar un vis.Realitatea este mult mai cruda,stie sa ucida ca un criminal feroce toate lacrimile de bucurie,toate serile cand visam frumos si sa ma aduca din nou pe Terra.
Este din cauza gravitatiei sau din cauza lunii?Din cauza marii si a naturii?Din cauza destinului...Suntem mici piese dintr-un puzzle.E totusi atat de greu sa imi gasesc locul in aceasta lume,de as reusi candva.
Muzica,valurile,banii?Ce elemente aduc fericirea unui om ?Oare fericirea este pur si simplu o piesa din puzzle coordonata de forte necunoscute?Sau chiar puteam contribui la ea.Raspunsul tine de circumstante.De locul unde te-ai nascut,de oamenii pe care i-ai cunoscut.Mediul are influenta asupra individului.Un individ care intalneste un alt individ dintr-un alt mediu nu va putea accepta diferenta.
Suntem atat de legati de mediu.Sau poate ca nu...Totul este relativ.Unde esti Einstein sa imi demonstrezi ca nu numai timpul este relativ,ci si viata.O multitudine de zambete,de glasuri pierdute intr-un neant si un strigat ce rasuna din gura mea:"Sper ca o sa fie bine.Asta imi este destinul!"
Insa in clipa urmatoare devin din nou abatut,intr-o stare de tristete si melancolie asemeni unui copil ce revine la parintii lui.Sunt un om singur.Se vede ca Hector Malot nu a grefat numai un "singur pe lume",ci a grefat un sentiment prezent in fiecare om.
Cateodata privesc atat de adanc un om,de parca m-as scalda in ochii lui.As strabate fiecare centimentru al corpului sau :parul,zambetele de pe chipurile oamenilor,indragostitii...Cum sa nu imi placa fericirea oamenilor?Cateva clipe ma fac unul cu ei,cu zambetele lor si e atat de bine.Asa ma simt aproape de oameni,iar cand revin acasa,in camera,pastrez o ultima speranta "Va fi bine".


Zi dupa zi,si an dupa an dar nimeni nu apare.Usa mea este mereu deschisa,insa oamenii sunt prea ocupati cu vietile lor.Nu au timp sa ma asculte.Chiar daca strig si ii rog,ii implor pentru a sta putin cu mine si a ma cunoaste.Sunt doar un om si eu.De ce esti atat de rece?,incerc sa ii zic unui om,De ce nu ai timp sa imi vezi sufletul?
Nimeni nu se opreste la mine,iar eu am devenit ca ei.Timpul isi urmeaza cursul rapid...raman in urma doar amintiri.O clipa de acum va fi maine o amintire.Nici eu nu mai am timp pentru ei,din cauza faptului ca monotonia devine apasatoare.Viata nu e un vis al sufletului nostru,ci un cosmar.

Trebuie sa lucram si sa pierdem timp pentru a ne intretine,doar actori ai unei scene triste.A fi gay inseamna ca deja stabilitatea e compromisa.Gay-ii prefera sexul instabil,din motivul ca societatea nu le permite "compromisuri".
Nu-mi pot schimba destinul si asta nu pot accepta.Chiar daca lucrurile se intampla,eu ma trezesc mereu cu greu din vis."Trezeste-te,viata nu este un vis",imi spunea mereu mama cand eram mic.

Acum ca sunt mare eu tot mai visez,sper la o lume mai buna,iar bunatatea este in noi.Daca noi nu nastem iubirea,atunci cine o va face?Ce destin voi avea pana la urma si cu cine voi ramane la final?
Voi va acceptati destinul?Sunteti multumiti de viata?De parca as sti cum e moartea....

Dilema intr-o zi de luni

O noua zi de luni..aceeasi monotonie,aceeasi singuratate.Ma uit in camera mea sumbra si zaresc o lumina,este ceasul care imi arata minutele.Acele minute care se scurg ca un rau,un rau pe care insusi destinul il guverneaza,destinul tuturor,al lumii intregi.

Suntem niste picaturi ce se misca,niste umbre ce prind viata in fiecare zi.

Asa am prins si eu viata,intr-una din aceste minunate zile.Pe vremurile copilariei aceste zile erau asa de minunate si atat de misterioase .Imi ziceam : « Oare ce voi face astazi ? », « Ce voi mai descoperi ?».

Camera ma cheama din nou spre masuta pe care zac niste carti.Sunt niste carti cu coperti de carton,si cu o litera simbolica pe ele.Fie ca le stiu sau nu insemnatatea,ele imi zic in fiecare dimineata : « Vino sa ne explorezi.Iti dam puterea cunoasterii,este puterea suprema si un om cu cunoastere poate dobandi orice vis.Exista un singur pret pe care trebuie sa il platesti acum pentru beneficiile viitoare,acesta este libertatea ta.Pentru ca nimic nu se obtine in libertate,totul se obtine in lupta,in tranta sau in durere.Cum ai mai putea pretui darurile ce se nasc din putere daca tu nu cunosti durerea ? ».

Acestea sunt vorbele pe care cartile de pe masa de fag mi le rostesc.Ba inca eu,uimit de gravitatea acestor vorbe,incep a ma certa cu ele.Le zic cartilor sa imi dea pace,pentru ca libertatea este scumpa si nu pot sa o sacrific,dar vreau totodata si puterea,puterea stiintei.De foarte multe ori eu inving,ma indrept zambind invingator spre calculatorul din coltul camerei.Imediat uit vorbele marete ce ma duceau candva spre putere,spre vise si spre bine.Altadata cartile inving,incep sa ma fascineze prin ceea ce ele stiu,ma inconjoara in lumea lor,lumea moleculelor,lumea oamenilor ce isi lasa la usa libertatea si se inchid in misterele lumii.Stilul abstract ma trezeste din orice somn adanc,iar paginile albe ale cartilor cele noi devin galbene de paliditatea chipului meu,este urma ce o las lor.Facem un schimb voit :ele imi dau puterea,iar eu le dau libertatea.

Din nou o zi de luni,din nou o saptamana,din nou o luna,din nou un an,iar timpul trece si se face unul cu mine,caci suflarea mea se hraneste cu timp,un timp meschin si crud ce nu vrea de nici un fel sa renunte in a mai curge.

Ma uit la ceas,este ora diminetii,cartile inca striga la mine. « Lasati ca vin degraba ».Si iar ma trezesc,si iar imi dau libertatea.O dau cu greu si cateodata ma intreb daca chiar merita.Libertate contra putere,este batalia vietii mele,in acest trup,in aceasta dimensiune,in acest timp.

Imi dau seama ca lumea,aceasta lume in care eu sunt partas,este ahtiata numai dupa putere,fie ca suntem obligati,fie ca o facem din alte scopuri,aceasta lupta ne face sa ne schimbam caracterul,personalitatea si sa uitam ceea ce este bun.Si iata cum ma sfatuiesc cu vesnicele mele carti :

-De ce imi spuneti despre putere ?De ce nu ma lasati sa fiu mereu un copil,pentru ca si eu vreau sa rad,sa zambesc,sa alerg sub cerul liber,pe campia deasa si verde.De ce ma invatati sa fiu rece si crud ?Nu vreau si va refuz din tot sufletul meu!

-Tinere om,invata sa fii rece pentru ca in aceasta lume,in acest univers toti se hranesc cu putere.Daca nu inveti puterea de mic,mai tarziu vei plange amar si vei fi suparat pe noi.Asculta-ne ca niste parinti,ce iti vrem binele.Nu putem sa comparam cu simtirea ta,pentru ca nu suntem oameni,dar putem sa vedem viata asa cum curge ea si este o lupta pe care numai alaturi de noi o vei castiga.

-Dar daca nu voi castiga niciodata ?Si imi sacrific si libertatea astfel ?Va rog,batrane carti,sa nu ma lasati niciodata.De multe ori ma abat de la voi..imi aduc aminte de libertate,ce frumoasa si ce dulce e.Oricarui om ii place.Insa ea inseamna distrugerea apropiata si asta ma face sa fiu trist.

-Tinere om,timpul este doar o umbra a puterii si totodata o iluzie.Nu exista timp !Timpul este pentru tine,in mintea ta.De multe ori te vei gandi ca pierzi o sarbatoare,ca pierzi o libertate,insa uiti ceva foarte important.Timpul lor nu este timpul tau !Pentru ca timpul exista in fiecare om si este unic prin definirea sa.

Ascult,rotind usor ochii spre ceas...da,observ si eu.Timpul meu nu este cel al lor.Ei acum se guverneaza dupa propriul lor timp.Unii sunt in libertate,altii sunt in putere,toti fac aceasta tranzactie.

Si eu sunt dispus sa o fac,pana la urmatorul meu timp,in care ma voi razgandi.

Iubirea

Azi l-am sunat iar.Mi-a spus ca intre noi totul s-a terminat si ca nu mai poate fi nimic.Cum poate uita toate zilele si noptile petrecute impreuna?Toate sacrificiile si bucuriile traite?
Si totusi a facut-o...Ferm si la obiect,cu un raspuns ce iti sageteaza toti rarunchii sufletului,a dovedit ca oamenii se schimba.
Promisiunile a 2 copii pe o banca,serile in care numai el iti aparea in vis,speranta care traia cu tine zi de zi...toate astea s-au spulberat inainte ca eu sa realizez asta.Eu inca sper ca se va intoarce la mine si de multe ori am impresia ca iubirea o intalnesti o data in viata.Mi-e teama ca o data ce ai pierdut-o ea nu mai revine niciodata.

De fapt mi-e teama sa nu am un destin prea aspru.Desi viata mea,in decursul ei mi-a dovedit de nenumarate ori,rautatea si drama acestei vieti,eu tot aerian sunt,tot imi fac sperante,si tot sper.Candva credeam ca totul va fi bine si in viata mea va aparea o raza de lumina.Printre noptile intunecate in care eu ma uitam la stele,in care stateam zgribulit pe ulitele satului si ascultam cu emotie ceea ce vorbea vecina mea cu iubitul meu,imi aparea speranta.Speranta imi reda lumina si puteam sa adorm linistit.
Conversatiile lor si mai ales frumusetea iubitului ei imi dadeau fiori de placere.

Acum nu mai am pe nimeni...eu inca il sun si sper ca va fi iar cu mine.Noul lui iubit are mult mai multe calitati decat mine.Cu siguranta este frumos,asemeni unui Fat-Frumos,atat fizic cat si psihic.Niciodata nu am rezistat esecurilor,m-au doborat si mi-au taiat cativa ani din viata.Si ce viata..cand merg pe strada vad indragostiti.Imi zicea cineva ca el chiar si-a dorit sa fie normal si a reusit.Prin normal intelegand ca a reusit ca aiba o relatie cu o fata si chiar o iubeste.Astfel a luat sfarsit in viata lui o parte intunecata.Nu mai trebuie sa se ascunda,nu mai trebuie sa justifice de ce asa si nu asa.

I-am spus ca oricat de mult mi-am dorit nu am reusit.Tot baietii imi trezesc placerea sexuala,dar nu numai.Si cate lacrimi am varsat.Nici nu stiu de unde mai am puterea sa ma mai trezesc dimineata,sa vad lumina zilei si sa imi amintesc ca iarasi voi fi singur,ca de fapt nu am cu cine vorbi,caruia sa ii impartasesc trairile mele,sau macar ceea ce eu cred...gandurile mele.
Dar imi urmez monotonia zilnica si parca sunt un pion pe o tabla de sah.Mereu primesc lovituri si niciodata nu ma mai ridic,sau daca ma ridic niciodata nu va mai fi la fel.
Gay-ii sunt oameni destul de dramatici.De aici au aparut opere de arta.Operele de arta ale multor gay,atat in sculptura,pictura,literatura sunt considerate foarte expresive si sugestive.Dar,generalizand, drama naste ceva,sau lasa o urma iremediabila.Leonardo da Vinci lua cei mai tineri si cei mai frumosi baieti pentru a-i face "ucenici".Dar si la cei heterosexuali,neimplinirile nasc adevarate opere,de exemplu Nichita Stanescu era un betivan ce scria poezii pe o bucata de servetel intr-o bodega.
Mereu m-am intrebat de ce le plac atat de mult oamenilor expresivitatea,operele de arta.Trebuie sa recunosc ca nu am fost la expozitii ,insa am citit literatura.
Momentan nu ma mai implineste nimic si sunt intr-o cautare perpetua.Nici nu mai stiu ce e iubirea.Pot insa sa simt lipsa ei:sentimentul de singuratate,faptul ca de multe ori nu ai cu cine impartasi ganduri,si mai ales absenta fizica a persoanei iubite.

Sunt oameni care nu simt nevoia acuta de a iubi,de a saruta sau de a fi cu o persoana.Unora le place singuratatea,intalnirile trecatoare si sexul.
Nu mai stiu ce simt,dar ma distruge vocea baiatului cu care am fost.Si faptul ca el iubeste pe altcineva.Foarte multe demonstratii se realizeaza prin contrariul lor,astfel nu stiu daca il iubesc pe acest baiat,dar stiu sigur ca ma doare orice actiune care nu mai e pentru mine:gandul ca saruta un alt baiat?sau ca poate fi cu el,ca poate vorbi cu el..asta ma distruge.De as inchide ochii si m-as spulbera in neant,sa nu mai simt si sa nu mai stiu nimic,cred ca mi-as gasi linistea.

Sunt gelos,posesiv si nu imi explic de ce.Poate pentru ca eram fericit.De s-ar putea ca intr-o zi sa imi gasesc iar o farama din aceasta fericire.As pierde zile intregi numai sa il mangai pe baiatul pe care il iubesc.I-as saruta ochii si buzele si i-as simti rasuflarea calda.Atat de calda incat sa nu ma mai afecteze nimic,chiar si sagetile reci ale oamenilor.
Fizic,suntem doar materie,amestec de oase si muschi plus diferite substante chimice.Am invatat la chimie in clasa a 9-a ca ionii de sens contrar se atrag.

Astfel ca intr-o imagine sugestiva ni se arata un exemplu la care am ramas socat: un baiat se saruta cu o fata.De ce socat?Pentru ca eu nu urmam regula..eu eram puternic atras de un alt baiat.Si daca ionii de sens contrar se atrag,inseamna ca materia din care eu sunt facut este opusa unui baiat.Altfel as urma legea chimica.

Psihic,suntem un imens spatiu de ganduri,sentimente si sperante.Sentimentul de a iubi pentru mine are valente imense.In psihologie,omul "perfect" este cel care imbina rationalul cu sentimentalul intr-o proportie egala.Pentru mine acest raport tinde spre sentimental.

Si da,daca m-ar suna si acum si mi-ar zice ca ar vrea sa ma vada,as sari ca un nauc din scaun si as fi intr-un gand la el.Sa il vad,sa il simt ,asta este tot ce imi doresc.
Este iubirea vietii mele si il voi astepta oricat,atat cat voi putea si in viata aceasta si intr-o eternitate.In atatia ani,nimeni din lumea gay nu a fost ca el.Ce il poate face pe om fericit?Raspunsul este iubirea.Cand iubesti toata viata cenusie devine o raza de soare.
Si cat as vrea sa pot zambi iar,si sa fiu cu cineva...

Inceputul dramei

Aceleasi zile ,acelasi fapte si totul cade intr-o monotonie cenusie.
Zile sumbre,oameni vagi si culoare trepidante,aceasta este imaginea care ma insoteste zi de zi in drumul meu spre scoala sau spre orice alta locatie.
Aici apar si eu,"un om intre oameni",asa cum ar spune un autor,un baiat din Bucuresti,un baiat ce spera la ceva frumos,la ceva care sa dureze,la o fericire eterna.
Intr-una din aceste zile am realizat ca sunt gay,ca de fapt sunt un baiat caruia ii plac baietii.
Incep astfel lungi nopti nedormite,luni intregi de pledoarie,incercand sa imi ascund o latura intunecata a mea: aceea de a fi gay.De ce intunecata?Pentru ca asa este vazuta in societate.Dar in acest moment aceasta viata de gay e intunecata si din interiorul ei.Spun asta pentru ca anii care au urmat mi-au dovedit-o.
Aveam vreo 15 ani cand trait primele mele ganduri pentru baieti.Visam noapte de noapte un baiat pe care il stiam de la bunici.Pentru mine orice lucru are o valoare sentimentala si orice ma afecteaza.Tot ce reusisem atunci era doar sa il mangai usor prin tricou si pantaloni.Acum?Este insurat si are 2 copii,el fiind cu 2 ani mai mare decat mine.Nici pana azi nu imi dau seama daca serile pe care le petreceam pe banca si ii faceam masaj au reprezentat ceva pentru el.Insa totul se schimba:oamenii,anotimpurile,anii si viata.Aceasta dinamica este incredibila...chiar si sentimentele,simtirile.
De am putea face ca totul sa inghete,sa dureze o eternitate.
A aparut atunci in viata mea un elemnt important...internetul.Ca orice copil de 17 ani,ceream bani parintilor si ma duceam la net.Era un net de cartier,cu jaluzele trase si cat de cat oferea intimitate.Asteptam pana prindeam un calculator,pentru ca acum 5 ani nu toti isi permiteau calculatoare,si mai ales internet.
Iata-ma stand lungi nopti indelungate pe internet:fie ca era vorba de site-uri,fie ca vedeam poze porno cu baieti,acestea ma excitau teribil si imi trezeau senzatii de imi dadeau fiori in tot corpul.
Inca de atunci am inteles ca sexul poate fi ceva placut insa daca ai o persoana stabila.Sa sari peste bariera tipica de a face "doar sex".
Ajungeam acasa si ma labaream la greu,adormind cu gandul si speranta ca intr-una din zile voi fi si eu cu cineva.Insa prima experienta sexuala si primele drame existentiale si-au atins apogeul dupa liceu...
In facultate,eram inca virgin...atunci am postat un mesaj pe un site si am intalnit o persoana deosebita.
Cu el mi-am inceput viata sexuala si am trait sentimente pe care nu stiu daca le voi mai trai vreodata.Cand il vedeam simteam ca lesin,ca pic jos de emotie si de dorinta.
Ma consideram implinit si cel putin gustam acest fruct al placerii in interiorul unei relatii.Ce imi puteam dori mai mult?
Este o gandire specifica adolescentului de 19 ani care isi continua monotonia de zi cu zi.
Dar oare nu cumva toti traim o monotonie infinita?Aceleasi lucruri plictisitoare,aceiasi oameni sumbri.
Si astfel voi incepe o intreaga dezvoltare a vietii mele,a ce inseamna sa fii gay in Romania mai ales si ce inseamna sa speri la fericire mereu.
Vor fi bloguri de tristete,de bucurie,excitante.

Motivul este ca un om nu se poate cunoaste dintr-o poza sau dintr-o singura poza.Inca sunt adeptul gandurile asternute pe o foaie de hartie,acele scrisori antice...in pofida messenger-ului,care reprezinta o comunicare "instanta".

Cred ca o sa ma indrept spre patul meu gol,un pat mare pentru o camera mica...si mai ales gol..si sper ca intr-o zi sa nu mai fiu trist sa pot zambi si sa pot zice...chiar ma simt implinit,desi sunt gay..