La fiecare pas, in fiecare moment incercam sa fim mai buni, sa tindem spre o perfectiune aparent vadita de mrejele drumului care se arata in fata ochilor nostri. Nu stim, nu putem, nu vedem dincolo de valul simplu sau, poate prea alunecos, insa dorim sa atingem absolutul. Un absolut se poate distinge prin claritate, observatie si un echilibru intangibil de orice alta forta exterioara. Se poate pune accent pe echilibru, pe o balansare a simturilor, nevoilor, aspiratiilor, catre un mediu agregat de insasi esenta firii, caci de nu am fi legati de firea umana, ne-am pierde intr-un univers de materie. O materie ce vine si se duce, intr-o permananeta miscare, un haos incert si totusi sigur.
Atat in timpul vietii, cat si in moarte omul va tinde catre acest echilibru sigur, astfel ca putem distinge materii cu locuri in care simturile sunt linistite,sigure si locuri in care se simte o dezintegrare permanenta a lor. Nu putini filozofi s-au intrebat daca oare nu aceasta viata reprezinta insusi iadul pe pamant? In iad se cauta o dezordinge a gandirii si a simturilor, o penegrire a tot ceea ce este opus de bine si a carei materie se infatiseaza in umbra sumbre din trecuturi stramosesti. Putem distinge si aici valori cazute din vazduh, si care nu au stiut sau, poate orbirea i-a condus, catre un adanc si mai incert. Se spune ca avem raspunsurile in fata noastra, ca acest voal, poate fi ridicat prin mijloace sigure, dar lente. Se cere foarte multa rabdare, o rabdare ce pana si viata unui om, de la un capat la altul, poate fi minuscula, o rabdare ce trece peste granitele firii umane, atinge apogeuri imense in simtiri, iar compactarea alurica devine cat mai condensata. Este vorba de rabdarea inselaciunii, un exemplu putand fi chiar un simplu om orb sau care poarta peste ochi un val de incertitudine. Acesta poate fi cuprins de teama, incertitudini infinite si poate comite greseli, pasii lui pot fi nesiguri, iar avantul acestuia poate fi descris de zgomotul crezngilor uscate, a vreascurilor cazute in timp. Se poate afirma ca siguranta dicteaza firii umane asupra urmatorului pas pe care il vei face, asupra deciziei pe care o vei lua. Bineinteles ca fiecare om, vietate isi doreste sau aspira catre acest echilibru cert, insa de foarte putin ori un echilibru poate fi si cert. Dar orice pas va fi facut, orice decizie va fi asumata, este bine ca omul sa isi indrepte sentimentele contrare echilibrului catre o mare linistita, care nu va putea fi tulburata de nici un vant, nici simpla adiere a unui alizeu, nu ii va putea provoca un val.
O alta dilema ce apare de aici este daca omul va reusi sa faca acest drum singur sau cu ajutorul unor entitati care prin puterea convingerii, ii vor naste omului decizii ce se vor a fi intelepte. Niciodata sa nu te tulbure regretul, caci el iti va manca inima si sufletul, iar masa lui va fi insusi trupul tau scaldat in sange. Regretul poate fi considerat un inamic al simturilor slabe, ce observa doar viziunea statica a timpului. Daca timpul ar prezenta o staticitate, atunci ce inteles mai pot avea vorbele chimistului:"Nimic nu se pierde, nimic nu se castiga, totul se transforma", caci toate entitatile se afla in haos, iar transformarea este iminenta. Raspunsurile este posibil sa nu le aflam niciodata, tot ce putem pretinde de la viata e sa speram ca intr-o anumita dimensiune le putem afla.
No comments:
Post a Comment