Saturday, June 16, 2007

Indignare

Niciodata nu imi vei lua ceea ce am...si acesta este sufletul din acest trup al meu. Un amestec de sentimente cufundate intr-un abis de singuratate. Lacrimi ce sunt ascultate doar de peretii innabusiti de putregai. Copilul isi atinti privirea spre un obiect din camera intunecata. Se uita in acelasi timp la calendarul din coltul camerei. Linistea este asurzitoare, de ti-ar distruge si cele mai tari timpane. "Sunt mai singur decat ecoul muntilor, decat lacrima vaduvei, decat tipatul unui copil si decat verdele unei campii", se auzi din gura baiatului.
O lacrima i se prelinse inca o data pe obrajii palizi de durerea incarcerata in vuietul amintirilor. Isi gasise in sfarsit linistea dupa atata timp de asteptare. Intr-o dinamica rapida isi revazu intreaga viata. Macar a meritat toata singuratatea aceasta. Asemeni unui pustnic,inchis intr-o chilie la mare departare de populatie, baiatul isi gasise echilibrul. De ce a trebuit sa fie asa? El a incercat cu toate puterile sale sa relationeze cu oamenii. Cei gay l-au respins intotdeauna din prisma aspectului fizic. Realizaze si el ca nu putea naste atractie intr-un trup care parca fusese contrar vointei lui.
Intelegea privirile baietilor care nutreau ganduri evidente...si astfel singura relatie a lui fusese spulberata intr-o secunda. Trei ani fusesera stersi cu un burete ce absorbise toate amintirile traite. Gandurile sinucugase ii disparura mai repede decat s-ar fi asteptat, iar sentimentele i se risipira intr-un vant haotic de vara.

Isi gasise reculegerea in rugaciune. Orice om care isi atinge culmea disperarii are nevoie de un liman. Altfel ar fi innebunit de mult, intr-o nebunie curata si distrugatoare. Momentan este indignat de realitatea oamenilor gay.
De curand i se spusese ca scrie frumos, ca leaga cuvintele si le impodobeste cu crini albi contrastand cu duritatea cuvintelor. A fost bucuros sa auda o asemenea lauda, insa ceilalti erau nedemni, cu ganduri ascunse atat de adanci. De ce sunteti atat de falsi? De ce nu priviti intr-un suflet?Pacat de tot, de viata...niciodata nu am descosiderat un om.

Baiatul traieste acum cu speranta...curand va juca cartea vietii lui..iluzia unei fericiri.

2 comments:

Anonymous said...

E prima oara cand citesc blogul tau.Imi place foarte mult cum scrii,ai talent,ai putea deveni scriitor.

Anonymous said...

Foarte frumos redat, dar foarte trist daca e realitatea cruda si i se intampla cuiva.