Resemnare

Ganduri rele imi vuiau prin minte,tamplele imi zvacneau ca si cum in capul meu aveau explozii de dimensiuni marete.O noapte de sambata si o resemnare totala,erau tintele pe care trebuia sa le ating.
Drama esteticului,concretizata prin trairi melodramatice,renasteau iarasi in fiinta mea.Un om singur intr-o mare de oameni,o cifra care sigur nu va conta pentru nimeni.Erau ganduri care ma impingeau la sinucidere.Atat singuratatea interioara,cat si cea exterioara imi accentuau starea de depresie nesfarsita.Nu mai conta cu ce am gresit,pentru ca si eu sunt un om,fac greseli si imi pare rau.Gandul sinuciderii ma invaluise cu totul,iar un scenariu bine pus la punct indeplinea perfect planul sinucigas.
Am secat de lacrimi,iar starea mea a devenit critica,adica o stare in care omul nu mai este om,isi pierde sensul vietii si nimic nu il mai poate tine in viata.Este momentul in care sinucigasul face un pact cu diavolul si renunta la tot,pana si la darul cel mai de pret...viata.O licarire se zareste atunci in firea mea,inca nu ma pot da asa usor iadului.Se spune ca cei care se sinucid ajung in iad,iadul fiind o stare de suferinta continua."Dar oare nu sunt deja in iad, inca de pe pamant?"
Cu pasi marunti si repezi,ma indrept spre o biserica.Era biserica din apropierea mea.Momentele cu iubitul meu,faptul ca se jurase ca ma va iubi mereu,ma clatinau si mai mult,lacrimile nu incetu sa curga,iar durerea din inima era de nedescris.
Ajung in fatza bisericii in jurul orei 12 noaptea.Pe afara se zareau Sfintii zugraviti cu diferite culori."Voi cum ati putut si eu nu pot?",zise baiatul care in urma cu cateva minute avea cele mai groaznice ganduri de sinucidere.
Nu mai avea nimic, familia nu il iubise niciodata, sau daca era asa il parasisera intr-un timp de mult uitat.Singura lui bucurie care ii aducea un zambet printre lacrimi era bunica lui.Aproape ca ea il crescuse si ii insuflase un suflet bun.De la ea are sfaturile de bine si pornirile cumsecade.Ii parea rau ca o va dezamagi si ca toate sperantele ei se vor narui in cateva secunde.
Tot ce avusese candva in aceasta viata erau colegii lui din liceu,care l-au respectat si au fost impreuna ca o familie.Ceilalti din facultate sunt tablouri reci,fara nici o culoare.Imagini stravezii intr-un culoar al carui capat parca inceteaza sa se arate.
Isi aminteste ca odata a zambit,era pe vremea copilariei sale.Era vremea din viata sa cand credea ca lumea este frumoasa.De parca acum ar fi incetat sa creada asta...NU!Inca viseaza si traieste in lumea lui."De as putea sa fac un bine lumii",zicea copilul al carui destin inca nu i se aratase.Colegii de bloc sau cei de pe ulita satului l-au iubit pentru ca le aducea zambetul pe buze.
In serile de vara sau in iernile friguroase,baiatul cu ochi limpezi era chemat de copii afara.Tuturor le placea de el pentru ca povestea frumos si chiar ii binedispunea.Era o stare de bucurie,o naivitate pierduta insa pe valurile copilariei.De s-ar urni timpul inapoi,totul ar prinde iar sens in viata lui.Insa acum nu mai are pe nimeni.A avut un baiat pe care l-a iubit cu insasi propria viata si atat de mult a visat la el incat ultima flacara,de a fi prezent in catalogul vietii,isi pierduse suflarea.
Era o noapte geroasa.Copilul, a carei varsta trece acum de 20 ani,ingenunchiaza in fatza usilor inalte ale bisericii.Era niste usi din stejar incuiate de omul care tragea clopotele.In mintea lui ii aparuse singura speranta,singurul sens...acesta era Dumnezeu.Incepu sa strige la El,sa Il implore sa nu-l piarda,pentru ca si el este un suflet."Nu ma pierde Doamne,ca tare singur sunt pe aceasta lume",graia copilul cu ochii inlacrimati.Covorul ce se oprea la usile bisericii ii tinuse numai o clipa de cald,deoarece gerul era prea crunt.
Prin rugaminti amestecate cu durere,lacrimi si un suflet a carei suflare aburea,copilul ii cerea divinitatii un semn pentru care sa nu-si curme viata."Doamne pentru ce traiesc daca sunt asa singur?Sau de ce am sufletul atat de slab incat nu pot accepta singuratatea? Cine sunt eu sa ma abat de la destinul pe care il am? ", alte intrebari,la fel ca toate celelalte, fara raspuns.
Statuse un timp in genunchi,dupa care se ridica.A simtit ca se clatina,ar fi vrut sa moara chiar acolo.Se intoarce si ochii i se opresc asupra unui obiect.Isi facu cruce si se intreba ce poate sa fie asta...
O imagine a unui portofel era grefata de ochii lui ce simtisera o inundatie nemaivazuta.Il lua si isi dadu seama de fapta.Probabil niste raufacatori il furasera de la un om si l-au aruncat in fata bisericii cu gandul ca cineva il va gasi si i-l va inapoia.Il lua si observa doar actele,banii disparusera,daca erau.Simti o caldura in noaptea rece,si aceasta caldura era chiar din inima lui.Zambea si ii multumea lui Dumnezeu ca i-a dat sansa sa faca un bine.Un bine pe care copilul era atat de bucuros sa il indeplineasca.
Pe una din bancutele din fata bisericii, copilul cauta fara suflare un numar de telefon.Ultimul credit de pe telefon avea sa-l foloseasca acum.In portofel gasi actele unui baiat de 21 ani.Din poza de pe buletin putu observa ca era un baiat destul de simpatic.Gasise ca printr-un semn,in spatele unei iconite cu Sfantul Antonie cel Mare,o carte de vizita,era cartea de vizita a unchiului sau.
Il suna si vorbi cu baiatul al carui nume aparea pe buletin.
"-In regula,intr-o jumatate de ora vin unde te afli tu", zise vocea de la celalalt capat al Bucurestiului.Poate ca hotii il furasera de acolo,iar pe aici isi fac veacul,gandea copilul ce acum zambea.
Se hotarase sa il astepte si se aseza pe una din bancile din fata bisericii.Ceasul era trecut de ora 1,iar din intuneric auzi un planset.Cu pasi inceti doua siluete se zareau la lumina felinarelor.Erau doua fete,ambele de aceeasi inaltime,una cu suvite blonde,cealalta cu suvite brunete.Fata cea blonda incepu sa planga si mai tare cand ajunse in fata bisericii,se puse pe banca si isi afunda ochii in batista alba de matase.
"Esti sigura ca vrei s-o bei?",se auzi glasul celei brunete."Da,nu mai am pentru ce trai!".Copilul isi dadu seama ca nu fusese observat de cele doua fete.Poate pentru ca era intuneric,sau poate pentru ca suferinta lor era la fel de mare, incat nimic si nimeni nu mai conta.
Se simti zdruncinat de cata suferinta poate exista pe lume, dar ce putea sa faca in aceasta situatie? Se indrepta spre cele doua fete si le zise cu lacrimi in ochi:"Nu merita sa te sinucizi pentru nimeni.Si eu iubesc o fata,o fata care nu ma iubeste, ci este cu un alt baiat.Viata mea nu mai are sens si sinuciderea mi se pare cea mai usoara cale de scapare".
Cele doua fete isi ridicara ochii spre copil.Nu stiau ce sa creada si ce putea sa insemne asta.Intr-o lume care este nesigura,o lume in care viata poate disparea foarte usor,ele simtise ca baiatul din fata lor era in aceeasi suferinta."Dar daca el nu ma mai vrea?Nu mai pot trai fara el",rosti fata cea blonda.Baiatul fuse iara zdruncinat de aceste vorbe.Ii aparura in minte imaginile cand se plimba cu iubitul lui prin parc,cand il mangaia de noapte buna,cand ii punea o compresie atunci cand era bolnavior.Incepu si el sa planga cu cele doua fete.
Noaptea nu mai parea deloc geroasa,nimic si nimeni nu mai exista.Eram doar trei suflete ce isi indreptasera pasii spre biserica,cu gandul ca numai Dumnezeu le poate scapa de suferinta.
Se aseza pe banca din nou si se uita la chipul baiatului de pe buletin.Lacrimile ii erau atatate de suferinta celor doua fete.Il durea enorm sa vada si pe altii suferind.De-ar inceta odata toata suferinta din lume si totusi sunt atat de neputincios de a sti cum s-o opresc,macar sa nu ma mai doara...erau alte sperante ale baiatului.
Statura asa toti trei cam vreo jumatate de ceas.Cu ultimele puteri,cele doua fete se dusera pana la usa bisericii si ingenunchiara.Niste vorbe mai mult bolborosite,soapte ce vuiau cuvinte de rugaciune rasunau acum langa usa bisericii."Sa nu te sinucizi!",ii zise baiatul fetei celei blonde,"mai sunt baieti pe lume"...se gasise tocmai el sa dea sfaturi,el a carui lume i se ruinase cand iubitul sau il parasise.Ce cuvant rece,a parasi,un amalgam de caractere folosite cand ne mutam in alt oras,cand ne mutam in alta viata sau cand ne schimbam un obiect de care ne plictisesem...Desigur ca mai sunt baieti pe lume,dar nimeni nu va mai fi ca el...durerea era ucigatoare.Cat il vroia inapoi si cat ii dorea sarutarile.Il iubea mai mult ca viata sa,iar amintirile cu el nu vroiau sa inceteze.Dragostea lui nu a fost atat de puternica sa treaca peste 3 ani,pur si simplu a incetat precum un izvor...
Fata blonda fagaduise ca nu isi va curma viata,si o avea pe fata cea bruneta langa ea.Sunetul telefonului il trezise din gandurile adanci de intristare.Era baiatul care fusese buzunarit de hoti.
Alerga la locul stabilit si ii inmana portofelul.Nu stiu de unde mai avea puterea sa se bucure cand a vazut chipul acelui baiat luminandu-se:"Acum pot dormi linistit".
Era ceea ce isi dorea si el, sa doarma linistit un somn de-o vesnicie.Fusese o seara plina de intamplari,de rugaminti si cereri dureroase.
Baiatul intelesese ca menirea lui era sa se resemneze si sa isi accepte monotonia de zi cu zi....cu siguranta realizase ca va fi singur o viata,dar isi va folosi viata sa ii ajute pe ceilalti.Intrebarea este cum o va face....