Mai stai

Mereu am vrut parca sa fiu contra timpului. Imi amintesc ca intotdeauna am vrut sa mai raman o clipa, o secunda, pe care sa o sorb cu iubitul meu. Fie ca ne vedeam in oras sau doar noi doi, sau pur si simplu plecam din oras, despartirea de el imi parea grea, foarte grea.

Imi placea atat de mult sa dorm cu el, sa dorm langa el, sa ii simt rasuflarea, sa ma uit la el cum doarme, sa ii mangai chipul sau sa ii aduc un pahar cu apa in mijlocul noptii. Aceste amintiri nu imi dau pace nici acum, pentru ca erau prea frumoase. Poate ca anticipam sfarsitul, dar nu vroiam sa cred in el. Imi dadeam seama pentru ca eu ma trezeam noaptea si il mai mangaiam, el nu o facea. Dar iubirea este atat de frumoasa, incat vrei sa o pastrezi mereu in inima ta.

Asta au facut si oamenii, au cunoscut durerea in simtamintele trupului si au asteptat un Salvator, un Mantuitor sa ii salveze de toata durerea si toata lacrima si sa le umple inima cu iubire. Toti fugim de aceasta durere, care ne doboara inima...cand plecam de langa el il sunam in secunda imediat urmatoare, ba inca de multe ori ma intorceam din drum si il sarutam.

Imi e dor de clipele acelea, de noptile cu el, de tot si parea sa fie la fel ca mine. Ii parea rau si lui cand ne desparteam de trebuia sa mergem la scoala, sau altceva ne ocupa timpul. Chiar daca efectul a fost oarecum invers mie sa imi placa si mai mult de el, el sa se plictiseasca de mine....

Nu putine au fost clipele in care adormeam cu lacrimi de dorul lui, apoi vorbeam ore intregi la telefon de a platit zeci de milioane telefonul, ii era si lui dor de mine. Am trait parca un foc, am zburat peste cer si am atins luna, am imbratisat noaptea si am sarutat dimineatza racoroasa, am simtit verdele crud al padurii de cristal.

"Mai stai, te rog, inca o clipa cu mine", imi spunea de multe ori cand se simtea singur. Si am stat, nu am fost egoist sau rece cu el, insa in final el nu a mai stat, a plecat cu primul tren, sufocat parca de o relatie ce nu avea sa se mai termine.