"Inca te iubesc..."

Sunt zile in care dorul pentru el ma doboara. Chiar daca am lacrimi in ochi, daca iubirea pentru el este poate tot ce am avut mai frumos pe aceasta lume...inca il iubesc, acum la aproape un an de cand nu mai este cu mine.
Ziua ma copleseste, soarele si lumina ma deprima, prefer sa ma ascund in lumea mea, sa-mi trag draperiile si sa plang pe perna mea, sa nu mai stiu ca este zi sau noapte, sa nu mai stiu ca in fiecare dimineata el se trezeste langa un alt baiat, sa uit ca saruturile lui sunt acum ale altuia, sa uit faptul ca in fiecare zi el isi traieste viata linistit, de parca eu nu as fi existat. Dar oare eu exist? Am devenit o fantoma care alearga dupa umbre ale trecutului, alegand obsesiv o imagine a singurei mele iubiri, a singurului meu iubit. Si pasii imi devin marunti, iar zile in care acestia inceteaza a merge mai departe. Ma doboara aproape toate locurile in care am fost cu el, pe unde am umblat, si lacrimile imi curg pe obraz:
"-Esti pres sensibil pentru un baiat!", se auzi un glas aievea care veni ca o adiere blanda. Nu am ales eu sa fiu sensibil, nu am ales eu sa iubesc un baiat, nu am ales eu sa fiu acum singur...nu am ales eu sa il iubesc poate pentru totdeauna.

Apoi, vin zilele in care imi este greu, in care durerea pune stapanire pe fiecare simt al meu, si ca prin vis as alerga la el:
"-Inca te iubesc, iubitule! Nu am plecat nicaieri, sunt aici si te astept, te voi astepta toata viata, pentru ca inca te iubesc. De iti va fi frig sau cald, iti voi simti senzatiile, si voi trai prin tine. Au oare nu ai realizat ca iubirea face minuni? Iti pot simti suflarea in fiecare dimineata cand te trezesti, fiecare gand si fiecare pas il simt pe fiecare drum pe care mergi. Sunt aici, si chiar daca sunt in urma ta, ca o umbra a trecutului, te las sa iti traiesti viata asa cum ai ales, insa eu inca te iubesc.
De vei vrea vreodata sa alergi catre mine, te voi astepta cu bratele deschise, te voi strange la piept si te voi saruta: Sunt aici si te iubesc! Am numarat zilele si clipele pana sa traiesc acest moment, am suspinat ca dupa mireasma florilor de primavara. Te vad, te simt si te doresc...regret ca acum nu te mai trezesti langa mine, ci te trezesti langa el, insa eu nu te pot uita, pentru ca te iubesc!"
Indata observ aglomeratie mare, oamenii se indreapta spre drumul lor si in fata ochilor se perinda imagini trepidante. Asa se misca si el, in fiecare zi merge pe drumul sau, chiar daca acum acest drum nu mai e si al meu.
Tot ce mi-au ramas acum sunt doar niste poze cu el, amintirile si clipele petrecute impreuna. La mare, la munte, weekend-urile cand il asteptam sa iasa pe poarta Academiei. Noptile petrecute cu el in parculetul de langa blocul lui. Am existat in acel loc si inainte de a-l cunoaste, pentru ca liceul meu era langa blocul lui. Si zi de zi treceam pe langa acel bloc, ba chiar stateam cu o prietena dupa ce ieseam de la scoala si vorbeam vrute si nevrute.

Nu aveam de unde sti ca acolo sta el, ca il voi cunoaste asa aproape de mine, ca va fi langa mine. Si iata ca exist si acum, dupa ce m-a parasit...sunt zile in care inghet pe banca din acest parculet. El nu mai este, desi privesc spre zarea lui...macar de l-as mai vedea o clipa, ce s-a schimbat atat de mult?
Oamenii nu sunt buni sau rai, doar se schimba si tot ce putem face e sa intelegem ce a devenit omul de langa noi. Daca ar fi sa definesc iubirea, as defini-o prin acest dor nestins, numai de a-l vedea, de a sti ca este bine. Si chiar daca sunt zile in care il vad ca nu ii este bine, nu ma pot apropia de el...ma intristez cu el, si tot ce pot face este sa ma rog sa ii fie bine, sa ma rog sa fie fericit. L-as intrista, nu vreau sa ii amintesc de ce am fost eu, nu as vrea niciodata ca din ochii lui frumosi sa curga vreo lacrima. L-am iubit, il iubesc si il voi iubi mereu, iar amintirile cu el nu imi dau pace.
"Trezeste-te la realitate, nu se va mai intoarce niciodata la tine...niciodata. Accepta-ti soarta si destinul, nu te mai agata de un trecut, nu mai trai in trecut, traieste in prezent si in viitor", este o voce ce imi spune in diminetile in care refuz sa vad lumina soarelui.
Noaptea ma linistesc, pentru ca stiu ca si el doarme. Stiu ca doarme langa el, desi imi e imposibil sa imi imaginez, nu imi pot imagina alte imagini ce mi-ar sfasia iar si iar inima. Cand l-am cunoscut era un copil, dar acum el s-a schimbat, ma doare ca s-a mutat cu altcineva dupa un timp atat de scurt, e ca si cum l-as fi sufocat, iar libertatea era tot ce a vrut.
Imi este atat de dor de el, sa il mangai, sa il sarut, sa fiu langa el in serile cand e trist, in serile cand se certa cu ai lui: Voi fi mereu langa tine, puiut! Si sper sa ma ierti ca nu te pot uita, sper sa ma ierti ca voi duce iubirea pentru tine in lumea in care ma voi duce, sper sa ma ierti ca aceasta lume a devenit sufocanta fara tine...inca te iubesc...

Asa gandea baiatul, intr-una din lungile lui nopti, scaldate in lacrimile sale..."Inca te iubesc...iubitule".