Tramvaiul

            Timpul este relativ, cel putin asa spune Einstein, cel mai mare fizician al secolului 20. Astfel il resimt si eu, ca o substanta in contrast cu materia, ca o noima fara sensul pierdut, o regasire a tulburarilor viitoare, un vifor de demult uitat si antic regasit. Stiu, vreau si sper intr-o lume mai buna, mai calma, mai iertatoare.
             Universul creat de noi, reprezinta calea catre un confort. Studiile au aratat ca nou nascutii fara iubire sunt predispusi bolilor, iar acestea ataca fara indarjire.
Oare cum se simte un adult fara iubire? Daca stau bine si ma gandesc, am fost dintotdeauna singuratic. Ma inchideam in camera mea, pentru a uita lumea de afara, chiar daca zilele si noptile isi aratau  umbra pe langal coltul ferestrei, eu fugeam de ele ca de un lucru nimicitor.
Lumea este intr-o continua schimbare, schimbarea este deja vizibila. Poate ca in interiorul fiecarei persoane traiesc anumiti demoni si ingeri: unii vor trage de sufletul tau, iar ceilalti vor incerca sa ti-l pastreze. Toata lupta se duce permanent in mintea si inima ta. Daca reusim sa vedem un alt nivel al existentei noastre, poate ca nu ne vor mai bucura lucrurile trecatoare.
             Dimineata, tramvaiul isi plimba agale rotile, lumea curge in siroaie peste strazile capitalei. Ma uit la ei dar parca nu s-a schimbat nimic si nici nu se va schimba. Oamenii au crescut cu anumite invataminte.
Daca doar unul dintre acesti oameni ar fi al meu...poate as zambi mai mult.
             Insa intregul tramvai imprima imaginea dezolanta a unei defrisari de zambete, fetele oamenilor sunt adancite de suparare. Poate asta ma consoleaza, intr-un fel.