Un Mic Cuget

De parca ar conta pentru cineva...viata merge mai departe cu bune si rele, fara compromisuri, fara legaminte, tu trebuie doar sa fii la toate rece: " Tu ramai la toate rece" ne spune un rand din Glossa lui Eminescu.
Dar oare chiar puteam ramane reci la toate? Caci daca ramanem reci inca din viata, atunci in moarte cum vom fi. De multe ori, pe strada vad cadavrele vii, in descompunere si mirosul putrefactiei concureaza puternic cu mirosul frunzelor galbene de toamna.

Vara si insemnatatea ei

Luna iunie, de curand a fost data de 15, o data mult asteptate din vremea copilariei, urmau cele 3 luni de vacanta de vara, asa ca bagajele erau deja facut pentru a-mi petrece cele 3 luni de vara la bunicii mei la tara.
Tocmai terminasem clasa a 9-a, fiind bucuros de timpul petrecut pe bancile liceului, insa cu regret ca ma desparteam de terenul de fotbal. Acel teren m-a incantat in cei 4 ani de liceu cu imagini ale campionilor liceului. Pe multi ii stiam de la clasa vecina, un astfel de baiat era Andrei, mai mare cu un an decat mine, el a fost muza mea pana cand a terminat si ultima clasa din liceu.
Era un baiat cu ochii albastri si blond, iar parul drept, tasat in jos, asemeni ca o coama a unui cal de rasa inalta. Il vedeam aproape intotdeauna pe terenul de fotbal, visul lui era de a deveni fotbalist, si trupul lui zvelt imi clatea privirea din clasa posomorata a colegilor mei.
           Inainte de a fi expediat la tara, imi luam la revedere de la toti prietenii de liceu, printre care si Andrei. Cu rasul sau strengaresc acesta imi ura: " Sa ai o vacanta placuta si ne revedem in toamna!" apoi m-a imbratisat, am specificat undeva ca tot liceul stia despre mine ca sunt bi, oferindu-mi astfel cale libera la mici glumite cu ceilalti baieti.

Ma uit insa acum la trecerea timpului peste mine, abandonat de parinti, probabil asta ma doare acum cel mai tare dar vorba lui Lolly - Bog Boys Don't Cry.
Simt cateodata ca imi pierd sensul existentei, atat de mult incat butoiul de melancolie nu ma mai poate salva, stiu doar ca trebuie sa merg inainte, inainte catre moarte asa cum spunea Lucian Blaga. Mi-as fi dorit sa fiu si eu un copil normal, un copil model, sa ii fac mandri pe parintii mei.
Chiar daca stiam de la sfrasitul clasei a -8a ca ceva este in neregula cu mine, ca imi place de Vali, colegul meu de clasa sau de Giani, cel mai brunet, care se lauda cu cea mai mare barbatie, chiar de atunci am sperat si m-am rugat, insa fara rezultat, am ajuns sa fac sex cu baietii la sfarsitul celor 19 ani ai mei, insa tulburarile si razvratirile mele au tinut inca de la 13- 14 ani.
          Nu am vrut sa imi dezamagesc niciodata parintii, am urmat calea cea dreapta si i-am respectat si iubit, poate inca ii mai iubesc la fel de mult, dar unde este iertarea? Stiu ca sunt un om care probabil merita tot dispretul vostru, probabil ca nu ma voi casatori niciodata, ca nu voi avea o familie sau copii, probabil ca voi trai asemeni unui copac uscat, asemeni unei pasari fara sot, singuratica pe un vant atat de rece si cuprinzator.
"Nu! Nu vreau o asemenea viata!" Se zbatea in zadar micul copilandru, ce avea mai tarziu sa constate placerile interzise ale amicilor de sex masculin, inca de la orele de sport din scoala, atractia il impingea la cote atat de nebunesti incat un sloi de gheata ar fi fost mai arzator decat dorul din inima lui. Apoi au urmat lamentarile din lungile scurte de vara, cand alaturi de Gica, asezat in poala sa, pe santul de pe drumul semi-intunecat de 2 felinare pe drumul batatorit de la tara, ii asculta parerile de rau, regretele, dorintele de a fugi cu fata Slatarului, cu justificarile lui ca orice ar fi el o iubeste, chiar daca are 5 copii, chiar daca este mai mare ca el cu inca pe atati ani."Te rog ia-mi durerea asta!" spuse Gica dupa ce se misca un pic, ii puteam simti membrul prin pantalonii scurti, desi virgin fiind, aceste mici atingeri ma faceau sa uit de racoarea care iesea din iarba proaspat verde de pe santul batatorit. Nu puteam sa il alin sau cel putin nu puteam sa risc sa fiu descoperit, imi doream ca parintii mei sa nu afle ca sunt gay sau ca il doresc pe vecinul de peste drum. Iata ca la acel moment am reusit sa rezist victorios. Mi-am petrecut aproape toate verile cu prietenii la tara, pana aproape de varsta de 20 ani, atunci cand simtamintele mele mi-au oprit pornirile copilaresti, cand dorintele au prins viata. Cand am aflat ca Gica isi urmase visul, fugise cu iubita lui departe de satul nostru, la sute de km distanta, intr-un alt sat.
Cioban fiind, cu un corp zvelt si lucrat de muncile zilnice si batatorit de soarele aprig al verii, Gica isi urmase inima. Eu de ce nu mi-o pot urma? De ce?
              Daca as da timpul inapoi, relevante la comportamentul meu, reiese ca eram doar un copil, un baiat ce tocmai afla ca ii place de amicii sai.
Cu Gica imi petreceam zilele calduroase de vara in garla satului, cu el ma jucam Caluseii in apa, acel joc stupid in care se formau echipe de cate 2 baieti unul pe umerii celalalt la nivelul apei pana la piept urmand sa te lupti, sa te impingi in apa cu alta echipa. Eu cu Gica formam o echipa foarte buna, si de multe ori mana mea aluneca foarte rapid pe pieptul sau bine lucrat, imbracat cu o fibra musculara sutire, dar evidenta. In repetatele astfel de gesturi, Gica imi zice intr-o zi: " De ce ma tot pipai asa? Esti poponar? " La auzul acestor cuvinte am incremenit, nu o spusese cu rautate, insa nici cu intelegere, am negat si am spus ca i se pare, probabil de la jocurile acelea stupide. Astfel ca eu il aprovizionam pe Gica cu materiale pornografice furate din biblioteca matusii mele. Toate cartile ale Sandei Brown imi erau returnate cu paginile galbene, iar unele carti aveau si pagini lipsa. Acasa intampinam un scandal monstru ca ce fac eu cu acele carti, ca nu le pot intelege la 15-16 ani.
Daca privesc in trecut, episoadele cu Gica au fost atat de pure si inocente, incat vor dura toata eternitatea, este suficient sa inchid ochii si ii simt mirosul pielii, ii simt respiratia pe obrajii mei, ii simt membrele incordandu-se pe muschii gatului, pierdeam astfel toate noptile de vara pe sant, pana inspre dimineata.
                Asa cum am spus nu faceam sex, insa acele pipairi timide trezeau in inima mea senzatii poate prea puternice pentru varsta mea. Ultima data l-am revazut pe Gica in jurul varstei de 20 ani, era pe prispa casei si tocmai isi vizita parintii. M-a salutat si mi-a urat de bine, auzind lucruri frumoase despre mine, din gura  bunicilor mei.
Dar fie ca este Andrei, fotbalistul din liceul meu, fie ca este Gica sau Georgica, asa cum il striga mama lui, ciobanul sculptat de insasi natura, ei au reprezentat file din povestea vietii mele.

Chiar si acum, aceste calduri de vara, ma duce cu gandul spre ei, oare ce or mai face? Sunt intrebari care imi insotesc si acum noptile. La fel ca batrana din Titanic, care ajunsese la 100 ani cu iubirea vietii ei in suflet, eu duc oare dorul acelor vremuri...insa ma critic ca poate nu m-am sarutat cu ei, dar mi-as fi pierdut prietenia cu ei, as fi fost denigrat de ei?
Nu as vrea sa ma vada acum, necasatorit. De Andrei auzisesem la un moment dat ca se casatorise cu o colega din liceu, se regasisera mai tarziu prin bancile facultatii, iar soarta i-a unit.
Nu mai sunt un adolescent, dar imi doresc atat de mult sa retraiesc acele veri pe santurile satului bunicilor mei...

Schimbarea

Te trezesti intr-o dimineata, patul este ravasit, iar tu buimac te vei indrepta spre micul tau sertar de amintiri, chiar daca nu vei realiza ce vei face, tu vei inainta in acest neant al clipelor de mult uitate.
Asa m-am trezit si eu intr-una din aceste zile, rascolind prin amintirile mele frumoase de acum 7-8 ani, am descoperit un copil care zambea mai mult decat cel care devenise astazi.
Ce face atat de minunat in amintiri si de ce regretam atat de mult trecerea timpului? Vom observa ca raspunsul la aceasta intrebare este ca omul este schimbator, daca omul nu s-ar schimba noi niciodata nu am regreta acele clipe fie ele bune sau mai putin bune. Daca ne analizam viata, am constata esenta vietii: miscarea interioara a celulelor noastre, miscarea zilelelor pe coala de calendar.
Am regasit astfel prieteni de mult uitati si schimbati, oameni cu care nu am mai schimbat un cuvant de mai bine de cativa ani fie din lipsa timpului din partea ambelor parti, fie pur si simplu ca unul din cei doi s-a schimbat atat de mult incat va gasi mereu o scuza pentru a evita "cruda" intalnire. Vom recunoaste astfel imaginea sufletului nostru din acel moment, o imagine poate mai vesela, poate mai trista insa ne va marca certitudinea schimbarii. Ideea de a te schimba este dura pentru constiinta interioara a omului. Astfel ca unii oameni vor varsa o lacrima, vor constientiza ca acel "moment" poate a fost mai bun, mai deosebit, mai extrem prin diferitele puncte ale iluziilor noastre, fericirea a durat o clipa, insa mintea noastra va cugeta in propria-i seninatate si va remarca modificarile structurale ale psihicului, modificarile externe ale sentimentelor, naivitatea inimii, toate indicand un drum a carui cale de intoarcere este stersa de patura timpului, ale anotimpurilor.
Se facea astfel ca intr-o frumoasa dimineata m-am trezit cu o stare de binedispozitie, mi-am dorit sa ajung la scoala, dar nu mi-am inceput ziua fara a pune in casetofonul din bucatarie o placa cu o melodie atat de lenta incat cvartetul interior isi marca existenta pe peretii gri cenusii ai blocurilor. Am imbracat in graba cateva haine aruncate in celelalt colt al camerei si am plecat spre statie de autobuz. Farmecul unor clipe ne va marca toata viata, iesirile cu oamenii langa care ne-am simtit cel mai bine. In acea zi am simtit gustul fericirii scaldat in oaze si rauri limpezi, ce spalau parca tot amarul acestei realitati. Faptul ca traim in realitati diferite, ca suntem persoane diferite in diferite ipostaze ale zilei, ne ve face cu atat mai grea amintirea si ne propulsa intr-un inconstient.
Vom avea claritatea unei clipa, vom simti fulgerul ce iti va marca inima, iar o usoara strangere iti va tresalta in piept, ei bine acea zi iti va spune ca unele amintiri refuze sa intre in inconstient si vor alterna pe parcursul intregii vietii intre ceilalti doi mentori ai gandirii, intre constiinta si subconstiinta.
Este atat de dura schimbarea, incat trecerea poate aduce sfarsitul virtutilor umane, putem sa devenim mai rai, putem fi urmariti de traume ale copilariei sau vom pastra in noi speranta ca la sfarsitul acestui drum ne va fi mai bine. Din acea zi minunata am pastrat amintirea unei singure melodii, fara a sti ce s-a intamplat mai departe in firul din trecut, dar pur si simplu muzica aceea mi-a readus puternicul sentiment de bine si de liniste, se poate vorbi si de efectul terapeutic al muzicii. Muzica este cea care ne arunca in constient, momente ale inconstientului, vom demara in fata ochilor imagini retraite si aduse intr-o lumina noua, vom privi cu alti ochi moementele evocate de noi in spatele axei timpului.
Astfel se face ca o melodie iti poate aduce aminte momentul cand te uitai la vecinul de vizavi, iar el asculta No Mercy - I miss you, din acel moment imi creasem o caseta cu o singura melodie, pentru ca nu ma mai saturam de acea melodie, pur si simplu orice reluare a ei imi aducea in constient imagine vecinului meu: un baiat micut de statura, dar atat de bine facut, cu ochii negri si parul tuns scurt, avand o stare de binedispozitie mereu. L-am pastrat in amintire si de fiecare data cand reascult No Mercy - I miss you, imaginea lui imi revine in minte...este adevarat ca anii au trecut si el s-a mutat de aici, insa de multe ori mai privesc catre locul unde il vedeam. Acum la fereastra lui sunt alti oameni, alte chipuri razletze isi inalta privirile catre un nou inceput.
Din pacate, nu vom putea da niciodata timpul inapoi, dar il putem regiza pentru a-l pastra viu intotdeauna in mintea noastra.

Candva un om m-a intrebat: "Ce este sufletul? Nu cumva sufletul este doar in minte, iar acesta dispare in momentul in care iti pierzi mintile sau suferi o coma?" I-am raspuns: "Daca sufletul nostru ar fi in minte, atunci am cunoaste solutia descrierii fizice a sufletului, am fi descoperit legile ascunse care guverneaza inima si constiinta, iar un copil poate avea suflet doar cand va rationa? Este fals, pentru ca sufletul are forma cea mai pura cand constiinta este adormita. Astfel se explica actiunile unor oameni prea sentimentali, acestia vor actiona fara ratiune, chiar si la un om bolnav psihic acesta va tinde spre caldura si iubire, asemeni unui pui de animal care are nevoie de mama lui pentru a primi caldura, protectie si iubire".

Consider ca cel mai important lucru in aceasta viata este sa ne schimbam brusc si radical, ci sa tragem cat mai mult de aceste clipe prezente pe care le traim, schimbarea ne va marca existenta fie mai devreme fie mai tarziu, insa o va face intotdeauna printr-o schimbare a fazelor maturitatii gandirii si a sufletului.

Cum am fost izgonit

In urma cu o luna, cel mai bun prieten al meu l-a sunat pe tatal meu si i-a spus tot adevarul: i-a spus ca baiatul lui este gay. Nu as putea sa mai dau niciodata timpul inapoi, nu as putea sa il opresc pe acel baiat sa faca asta, pentru ca trecutul nu mai poate fi schimbat...niciodata...
Probabil a facut-o sa imi faca un mare rau si a reusit, in urma acelui telefon tatal meu m-a izgonit de acasa si mi-a zis ca nu voi mai dormi sub acelasi acoperis cu el.

Cu inima pe jumatate sfasiata, mi-am azvarlit cateva lucruri intr-un geamantan si am parasit casa parinteasca, eram constient ca tata nu accepta niciodata ceea ce sunt, de altfel nici o explicatie nu ar fi fost de folos, stiam ca a urat homosexualii toata viata. Cateodata ma intreb daca eu nu sunt gay pentru ca e o pedeapsa de la Dumnezeu asupra homofobiei lui. Eu mi-am facut datoria de copil: l-am iubit si mi-a fost mila de el cand a fost bolnav in spital si l-am ingrijit cand era lipsit de puteri, insa inima mea a ajuns la capatul puterilor.

Povara ce am purtat-o este  sau a fost prea mare pentru mine, astfel ca de cateva luni ma supara niste extrasistole in zona inimii, desi am doar 27 ani. Am realizat ca niciunul din parintii mei nu m-au iubit: mama mea a plecat cu un alt barbat si ne-a parasit in urma cu 7 ani, iar in urma divortului casa a fost facuta pe jumatate. La acel moment mama nu a vrut sa imi treaca a treia parte din casa mie...astfel ca tata a trebuit sa ii plateasca mamei o sulta in valoare de 40 mii euro.
Fiindu-mi mila de el, lasand la o parte egoismul din inima mea si negandindu-ma la viata mea, am lasat tot pentru el si am facut un credit la banca pentru a-l ajuta pe tata. Astfel se face ca in acel an am predat in mana tatalui meu cei 40 mii euro, fara nici un act, fara nici o dovada, el platind mamei suma si devenind proprietar de drept asupra apartamentului.

Unde am gresit eu? In faptul ca mi-am iubit parintii mai presus decat mine? In faptul ca nu am crezut ca voi fi izgonit ca un caine desi jumate de casa e platita de mine? Daca mi-ati spune ca am crezut orbeste in ei, am crezut ca iertarea va spala pacatele si inima lor va fi mai buna, probabil nu as mai fi facut aceasta greseala.
Iata-ma acum cu un credit in banca si fara nici o proprietate, umbland pe drumuri si mutandu-ma la baiatul care m-a spus tatalui meu.
De ce m-am mutat exact la cel care mi-a facut rau? Probabil pentru ca a fost singurul care m-a primit.
Sunt uimit, buimac, zapacit, socat si speriat de ceea ce se va intampla, nu am vrut sa se intample nimic din toate acestea. Poate ca nu meritam asa ceva, sau poate ca pacatele pe care le platesc sunt mai mari decat mine.
Poate ca a fi homosexual este mai groaznic decat cele mai grave pacate.

Ce mai ramane de facut? Decat sa ma rog la Dumnezeu sa imi linisteasca sufletul...si sa astept dreptatea pe care o va face...

Intalnire cu amintirea

Ideea unei trashumante astrale esueaza in cazul omului de geniu, faza dar si poate, iluziile se spulbera in linistea noptii de cristal. Semnele sunt vizibile pe fiecare grimasa a colinelor de clestar, iar timpul se reprezenta sub forma unui mosneag trecut de mult de ultimele petale ale vietii lui.
Pe acest drum mai intalni si o fotografie...un chip al unui copil de vreo 15-16 ani se zugravea palid care, desi apusese de mult, parea acum mai viu ca niciodata.
"Sa nu ma uiti niciodata. Pentru ca viata aceasta iti va ramane intiparita in inima!" - baiatul isi aduse aminte de aceste vorbe dar nu mai putea deslusi existenta pura a cuvintelor, nu mai distingea luminile palide ale siluetelor care ii trecusera prin lumina ochilor, nu mai putea observa decat ca ii cunostea pe toti. Chipul fiecarei umbre pe care o cunoscuse candva in viata lui cea trecatoare ii imprimara in inima aceste ganduri, iar el, cunoscator al simturilor umane, le fagaduise ca asa va face, nu le va permite nici o clipa uitarii. Isi distrusese fiecare parte a inimii, dar isi pastrase vie amintirea tuturor cunoscutilor.
Astfel se face ca la intalnirea cu Timpul, acest mosneag care alerga mai aprig decat el, baiatul i se adresa:
"- Batrane timp, precum bine stii, viata mea s-a scurs intr-o clipa, iar farama de nisip ce imi era daruita s-a spulberat in vant precum o briza usoara de vara. Priveste dar in urma mea si spune-mi ce am lasat? Caci oricat de mult m-as uita in trecut, zaresc doar umbre vagi, atat de vii ale fiintelor pe care le-am cunoscut, le-am iubit sau poate le-am urat. Ce rost au toate acestea? Traind in lumea mea plina de incertitudini am invatat sa sper ca dincolo va fi poate o noua speranta, raspunde-mi degraba la nelinistea care m-a cuprins..."
Desi cararea era batatorita de praf, mosneagul isi roti ochii cei mari care baiatul care se incumetase sa ii puna o intrebare, o intrebare care ii era atat de familiara, o auzise aproape la fiecare om care se apropia de sfarsitul sau. Isi intoarse toiagul si cu un glas firav raspunse:
"- Tinere, unii spun ca rostul vietii este sa isi intemeieze o familie, pentru altii acumularea de avutii le stapaneste inima, altii sunt cuprinsi de rau si isi scurteaza viata inainte de vreme, altii traiesc mereu cu speranta, iar altii mereu cu teama, toate sunt oranduite in bolta cereasca, iar eu privesc impasibil catre ei. Imaginile care ti se deruleaza in fata ochilor, reprezinta bucati ale sufletului tau, ai vrut sa dainuiesti peste toti oamenii pe care i-ai cunoscut, iar asta te va roade pana la finalul vietii. Este in firea ta sa iti pastrezi atasamentul pentru creatia divina concretizata in om. De aceea vei avea zile in care coplesirea va fi atat de mare, iar dorul atat de puternic incat lacrimile iti vor seca lacurile cristaline ale ochilor."
Raspunsul rasuna in urechile baiatului, niciodata nu isi putuse lamuri adevarata natura a sentimentelor sale. Se uita in jur si isi vedea prietenii din copilarie, se intreba pe unde sunt ei acum, oare ce au facut in aceasta viata trecatoare si totodata nu intelegea de ce oamenii nu mai pastreaza legatura.

De ce sentimente lipsite de iubire pun stapanire pe sufletul oamenilor? De ce atat de mult suntem trasi de valurile vietii incat la final regretam ca nu am petrecut mai mult timp cu persoanele pe care le-am iubit, pe care le-am cunoscut?

Meditatii filozofice

La fiecare pas, in fiecare moment incercam sa fim mai buni, sa tindem spre o perfectiune aparent vadita de mrejele drumului care se arata in fata ochilor nostri. Nu stim, nu putem, nu vedem dincolo de valul simplu sau, poate prea alunecos, insa dorim sa atingem absolutul. Un absolut se poate distinge prin claritate, observatie si un echilibru intangibil de orice alta forta exterioara. Se poate pune accent pe echilibru, pe o balansare a simturilor, nevoilor, aspiratiilor, catre un mediu agregat de insasi esenta firii, caci de nu am fi legati de firea umana, ne-am pierde intr-un univers de materie. O materie ce vine si se duce, intr-o permananeta miscare, un haos incert si totusi sigur.

Atat in timpul vietii, cat si in moarte omul va tinde catre acest echilibru sigur, astfel ca putem distinge materii cu locuri in care simturile sunt linistite,sigure si locuri in care se simte o dezintegrare permanenta a lor. Nu putini filozofi s-au intrebat daca oare nu aceasta viata reprezinta insusi iadul pe pamant? In iad se cauta o dezordinge a gandirii si a simturilor, o penegrire a tot ceea ce este opus de bine si a carei materie se infatiseaza in umbra sumbre din trecuturi stramosesti. Putem distinge si aici valori cazute din vazduh, si care nu au stiut sau, poate orbirea i-a condus, catre un adanc si mai incert. Se spune ca avem raspunsurile in fata noastra, ca acest voal, poate fi ridicat prin mijloace sigure, dar lente. Se cere foarte multa rabdare, o rabdare ce pana si viata unui om, de la un capat la altul, poate fi minuscula, o rabdare ce trece peste granitele firii umane, atinge apogeuri imense in simtiri, iar compactarea alurica devine cat mai condensata. Este vorba de rabdarea inselaciunii, un exemplu putand fi chiar un simplu om orb sau care poarta peste ochi un val de incertitudine. Acesta poate fi cuprins de teama, incertitudini infinite si poate comite greseli, pasii lui pot fi nesiguri, iar avantul acestuia poate fi descris de zgomotul crezngilor uscate, a vreascurilor cazute in timp. Se poate afirma ca siguranta dicteaza firii umane asupra urmatorului pas pe care il vei face, asupra deciziei pe care o vei lua. Bineinteles ca fiecare om, vietate isi doreste sau aspira catre acest echilibru cert, insa de foarte putin ori un echilibru poate fi si cert. Dar orice pas va fi facut, orice decizie va fi asumata, este bine ca omul sa isi indrepte sentimentele contrare echilibrului catre o mare linistita, care nu va putea fi tulburata de nici un vant, nici simpla adiere a unui alizeu, nu ii va putea provoca un val.

O alta dilema ce apare de aici este daca omul va reusi sa faca acest drum singur sau cu ajutorul unor entitati care prin puterea convingerii, ii vor naste omului decizii ce se vor a fi intelepte. Niciodata sa nu te tulbure regretul, caci el iti va manca inima si sufletul, iar masa lui va fi insusi trupul tau scaldat in sange. Regretul poate fi considerat un inamic al simturilor slabe, ce observa doar viziunea statica a timpului. Daca timpul ar prezenta o staticitate, atunci ce inteles mai pot avea vorbele chimistului:"Nimic nu se pierde, nimic nu se castiga, totul se transforma", caci toate entitatile se afla in haos, iar transformarea este iminenta. Raspunsurile este posibil sa nu le aflam niciodata, tot ce putem pretinde de la viata e sa speram ca intr-o anumita dimensiune le putem afla.

Liman

A mai trecut inca 1 an, si resimt totul de parca ar fi fost o simpla ora, o simpla adiere de primavara, o ploaie marunta de toamna sau un fulg de nea ce deja s-a topit pe obrazul meu.
Pur si simplu a fost un an care nu mi-a dat un avant spre bucurii, spre un liman de liniste, ci numai zbuciumari interioare, angoase nesfarsite acumulata cu o rutina palida de pe foaia calendarului. Sentimentele de remuscare, resentimentele incearca sa imi patrunda in inima, si mai ales ca m-am ratacit, pe un drum pe care nu il mai recunosc ca fiind al meu, spre o viata mai putin zbuciumata.

M-am invartit mai mult pe langa parsivitatea si egoismul unui om, si care, posibil, a reusit sa imi preschimbe si ultima oaza de liniste intr-un desert ce, pentru moment, pare infinit.
Cand regretele incearca sa te doboara, gandurile iti afunda urechile: "Putea sa fie mai bine, sa alegi ceva mai bun. In schimb tu ce ai ales? Ai ales o viata inchisa, privata de libertate, inchis intr-un labirint fara iesire..." Baiatul ar fi putut sa le ignore, insa de aceasta data nu mai putea asa usor, cum reusise arareori, era poate un nou sah ce i-l dadea insasi viata.Tu ce ai face daca viata te-ar rasplati pentru munca si tu ai refuza aceasta sansa? Ai spune ca ai da totul pentru iubire, chiar si toata viata ta...Dar care iubire?

Caci si cuvintele Bibliei ne avertizeaza sa nu ne incredintam inima oamenilor, pentru ca oamenii sunt schimbatori si vor uita ce inseamna iubirea si poate vei ramane singur din nou. Singurul lucru vesnic este Dumnezeu, El nu te va parasi, desi tu vei fi inselat si vei crede ca esti mai singur decat niciodata.
Sentimentele confuze si pline de un regret amar, reusisera sa se infrupte cu sufletul sau, pana si zambetul ii disparu de pe buzele sale moi. Acum erau uscate, fata ii era trasa, iar ochii erau atat de goi, incat se putea vedea o prapastie in care baiatul cadea. Chiar daca ar fi strigat, de s-ar fi agatat de tot ce e cunoscut si necunoscut, nu ar fi putut sa ii aline durerea din inima.
Se spune ca durerea este urma pacatului, si ca durerea este singura forma de a deosebi IUBIREA de minciuna, caci daca roadele creaza durere, atunci rodul acela nu este infaptuit din iubire, ci din lucruri contrare iubirii. Se spun multe, se scriu si multe, in majoritatea cartilor de aminteste de temele generale ale vietii, despre tainele ce salasluiesc in fiecare: iubirea, viata, moartea...
Ma simt atat de gol, incat o lacrima imi scapara pe obraz, am daruit totul unui scop, acela de a fi iubit si de a iubi, insa nu material, nu pentru bani, nu pentru egoismul celuilalt partener.

Oare cum este sa devii propriul incatusat? Sa te sufoci de propriile angoase? Pana si marea este o esenta, o idee in mintea unui creator, dar o poarta de iesire in mintea unui sinucigas. Si daca mori, crezi oare ca este vreo scapare?
Baiatul privea din nou la lucrurile de pe strada, ii pareau toate atat de frumoase, simtea prezenta lor atat de puternic, incat daca cladirile ar striga el le-ar auzi. Noaptea a observat cat de frumoase erau luminile, si privea catre oameni...asa cum viata il dusese prin locuri minunate, asa se gandi ca pana si cei 25 ani traiti pe acest pamant fusesera doar o clipa....

Brusc, baiatul simti un dor ce ii sageta inima, ii era dor fata de toate persoanele care le intalnise in viata. Ii era dor...dar de ce? In clipele de apasare si angoasa, omul ca o fiinta cugetatoare gandeste fiind impulsionat de instinctul conservativ:"Am fost atat de prostut sa nu ii apreciez mai mult pe oamenii langa care am fost, cu care am discutat...Doamne de as mai putea sa dau timpul inapoi sa le spun ca imi e dor de ei si ca mi-ar placea sa fie fericiti...Noaptea se mai gandea ca ar fi cumplit sa stie ca unii prieteni de ai lui din copilarie nu ar mai fi in viata, asa cum aflase despre colegul cu care el facuse Limba franceza in clasa a 12-a, se stinsese din viata la doar 20 ani, iar el aflase mult mai tarziu ce se intamplase.
Mergand la lumina becurilor de pe strada unde candva el invatase in cladirea ce ii fusese draga 4 ani, pe aleea liceului, ajunsese intr-un punct in care o cruce ii iese in fata. Era inaltata chiar cu fata dinspre bulevard, si se puteau observa flori si lumanari aprinse. Baiatul se apropie, iar cand citi numele, ramase incremenit. Recunoscu indata numele fostului sau coleg de liceu, un baiat sensibil si modest, dar care sfarsise intr-o intamplare ce cutremurase intreaga tara la acel moment...
Ingenuche langa crucea baiatului si se potocni in plans, la cruzimea vietii, la nedreptatile ce fac parte din membrele ei. Cat de tare poate sa te doara pierderea unui prieten, dar cu atat mai mult pierderea tuturor prietenilor? Daca ei vor uita de prietenia cu tine, iti vor deveni necunoscuti, iar necunoscutii se vor pierde in multime, iti vor ramane doar amintirea clipelor traite impreuna de la momentul in care destinele voastre s-au intersectat.
Acesta este sentimentul care ma apasa din ce in ce mai greu, reuseste sa ma sfasie in bucati, incat lumea aceasta ma tulbura. Suntem roboti ce uita de suflet, ghidati zi de zi de reguli stricte si monotonii nesfarsite, dorinte trecatoare care se sting treptat si lent. Totul devine o perdea ce iti acopera ochii, iar esentialul se uita. Ce poate fi acest lucru pe care eu l-am cautat in aceasta viata? Sa renunt la toate lucrurile materiale pentru un lucru material? Desigur ca m-am inselat. Stefan Gheorghidiu resimtea durerea propriilor sale alegeri, caci si diavolul va spune lui Dumnezeu:"Nu l-am impins eu spre pacat, doar i-am soptit, iar el a fost liber sa aleaga, a avut vointa de a alege si de a-si asuma o consecinta"

Pe pamant putem strange bogatii infinite, sa ne bucure vuietul unui tren, cantatul unei pasarele sau razele soarelui si uitam ca suntem doar calatori in aceasta lume. Constientizam acest lucru doar cand suntem in suferinte, incepand astfel sa apreciem mai mult viata, ca si cum o boala necrutatoare urmeaza sa ne curme, iar noi cu ultimele puteri am mai dori sa revedem totul.
Imaginile viund, amintirile, iti vor amagi mintea si inima, totul cu scopul de a sopti:"Ce frumoasa e viata, dar ce trist este ca are un sfarsit"


Asta facuse si baiatul, isi aruncase sansa se a avea o viata mai buna pentru un baiat...pe acesta il considera alesul inimii sale. Iubirea ar trebui sa intretina flacara din propriul seu, o autosustinere din propriul ulei. Cand ceilalti vor incerca sa iti stinga candela inimii, ea va mai rezista un timp, dar cand si acest timp se va scurge inima va fi rece si impietrita. Atat in religie, cat si in material se apreciaza puterea inimii. Inima este considerata motorul vietii, este asociata cu capacitatea unei persoane de a iubi, cu emotivitatea "sufletului", putand afirma despre unele persoane ca sunt sufletiste sau nu.

Pentru ca la final totul sa fie dat uitarii...