Incet, incet zilele trec

Pe un mic caiet, acum cu cateva straturi de praf, ramasesera inscrise cateva cuvinte:"Incet, incet zilele trec, Si anii trec intruna, Si poate ne vom desparti, Chiar pentru totdeauna..."
M-am indreptat cu inima putin sfioasa si cu un mic prosop am indepartat urmele trecerii timpului, rafoind mai departe printre paginile sale. Era un mic "Caiet al amintirilor de vis", asa cum mi-l intitulase o colega la sfarsitul clasei a 12-a, atunci cand ma hotarasem sa il dau creatiei, spiritului inovator de a pastra gandurile catorva colegi, care s-au incumetat sa isi lase condeiul in el.
Pe de-o parte am zambit de copilaria de atunci, pe de alta m-am intristat fiindca imi e foarte dor de acele clipe, vrand parca sa le retraiesc la infinit, neputand fi imortalizate de cateva foi de hartie. M-am navalit apoi in pat, cuprins de lacrimi si de dorul de trecut, ajunsesem sa vad imaginile de atunci, cu colegii, profesorii, totul de o claritate indescriptibila. Inima incepuse sa imi fie cuprinsa de senzatii atat de puternice, incat simteam ca eram strans ca-ntr-o menghina, batailse ei se accentuau, iar fiorii imi inghetau sangele. Totul poate fi retrait in orice moment, insa oglinda si "vremile" iti vor arata ca totusi timpul se scurge asemeni nisipului din clepsidra.
Cata veridicitate s-au ascuns in buclele colegei mele:" Si poate ne vom desparti, Chiar pentru totdeauna...", zambind in acel moment, nu realizam, de fapt nu aveam capacitatea constiintei acelui sens, caci iata acum dupa 7 ani, ea e maritata, are propria familie si de foarte multe ori daca apucam sa mai vorbim de 2 ori pe an.
O mai intreb daca si ea resimte acest dor de nebanuit in inima ei, insa raspunsul ei este vag, poate pe moment pare credibil, dar cum inchise telefonul se intoarse in cotidian.

Sunt unele fiinte umane care raman in anumite timpuri, iar daca viata este un tren, care, din cand in cand, mai opreste si in statii, atunci unii oameni raman la acele statii care i-au marcat intr-un fel. Ce ne marcheaza atat de mult, ajungand sa renuntam la timpul prezent?
De ce suntem martorii atator evenimente, urmand ca la final sa fim martorii propriului nostru eveniment?
Iesim in parcuri, ascultam muzica, aparent toti oamenii au aceleasi activitati, numai ca unii raman "inghetati" in timp, astfel iau nastere traume, nebunii sau simple copilarii.
De fiecare data cand imi este dor de trecut, ma inchid in camera mea si, datorita trairilor fulgeratoare, prefer izolarea, nu pentru ca as fi vreun izolat, ci pentru ca ceilalti mi-ar distruge si bucuria trecutului.

Clipele cand se apropia vacanta de vara, cand plangeam sa revin la bunici, sa il vad pe Spike, ma bucurau enorm.. oare si ceilalti oameni simt ce simt eu?
Cu siguranta ca nu, toti suntem diferiti, poate prea diferiti. Am vazut oamenii atat de reci la inima de nu mi-ar fi ajuns toata caldura Soarelui sa ii imblanzesc, si am vazut oameni a caror inima le era indurerata si de cele mai neinsemnate lucruri.
De aici trebuie sa rezulte o compatibilitate pentru sufletele pereche. La sfarsit, te intrebi, pentru ce atata ura si dusmanie intre oameni? Caci daca sufletul vine de la Dumnezeu, el va fi mereu nelinistit in afara lui Dumnezeu, implicit in lumea vazuta.


Acum ar fi trebuit sa fac si eu nunta, cu o zana frumoasa, care sa aibe continuitatea mamei. Barbatul vede in sotia sa, continuarea mamei protective, dornica sa faca orice pentru a pastra linistea sotului.
In privinta barbatilor homosexuali ce continuitate se urmareste? A tatalui?
Oare homosexualii resimt mai greu trecerea timpului, tocmai pentru ca ei nu sunt implicati intr-o familie, cu copii, nu sunt furati de cotidian?!

Agonie

La sfarsit iti raman doar amintirile...niste amintiri care te urmaresc neincetat, in fiecare loc, incat gandurile tale ar inceta sa mai suspine, sa mai respire miresme alese, si ar inceta intr-o secunda de plumb.
Ar fi atat de grea incat amarul ar invalui-o din toate partile. Daca s-ar putea distinge neantul de realitate, haosul de captivitate, atmosfera de vid si omul de hiena...lumea ar fi o pulbere pe un vas.
Oricat de mult ai incerca sa scapi, nu vei reusi, vor avea efect doar clipele uitatte intr-un ungher.

Este vara, sentimentele pe care le simti sunt ca vrei sa scapi de incertitudini, asa ca incepi sa te misti in ritmul vietii. Iti creezi relatii, poti iesi la plimbare, iti poti dori clipa aceea intr-o eternitate.
Vara cea mai frumoasa a fost cea de acum 2 ani, de parca ar fi fost ieri, incep sa o numar in ani, ca petalele unei flori, pana cand nu voi mai avea ce numara.

Lungi coridoare

Prins intre ciocan si nicovala, viata ma pune intr-o situatie destul de dificila. Pierderea unui loc stabil pentru o bursa in strainatate, o stabilitate asigurata, imi este spulberata in mai putin de o secunda.
"Trebuie sa fii foarte constient de ceea ce faci?!!!", se auzi glasul parintilor mei, care se arata destul de nemultumiti de gandurile baiatului care, candva, era cuminte. "Nu este o alegere buna, nu renunta la cariera si viitorul tau...", insa iubirea ma chema langa cealalta jumatate a inimii mele. Caci s-a aprins dupa un baiat simpatic, fiind capabil sa renunt la visul meu de-o viata, cel de care ma tinusem aproape in fiecare zi. Am inchis telefonul si mi-am indreptat privirea pe fereastra, timpul era arid, iar oamenii nu se zareau, insa gandurile ma apasau extrem de mult.
"Ce sa fac? Cum e mai bine? Cum voi fi linistit?", iar presiunile nu au intarziat sa apara, amenintari peste amenintari de la iubitul meu, caci daca voi parasi tara, nu il voi mai gasi, fiind ispitit de alti baieti.
In mai bine de o luna de zile, am ars in focul propriu, simtindu-ma aproape incapabil, sau foarte slab pentru a rezista fortelor contrare ce se zbat in fiinta mea. Daca ar fi invins egoismul din mine, probabil acum as fi fost departe de tara aceasta si de niste oameni care iti arata raceala.

Dar Dumnezeu a decis pentru mine, si Fie voia Sa in tot locul cu mine si pretutindeni peste toata lumea. O noua cale mi se deschide, ratacit imi ridic privirea catre o alta cladire.
Geamurile par curate prin exterior, dar mai e si gerul care creaza mici picturi albe. Inauntru se zaresc chipuri de oameni, care iti arunca priviri, altele mai blande, altele mai optimiste, altele mai dezinteresate, niciuna nefiind calda. Ce greu ii e omului sa schimbe locul, pentru ca firea sa se ataseaza de tot.
O lacrima nu inceteaza sa imi picure pe obraji...Ce dor imi e de colegii mei calzi din strainatate, a caror privire te mangaia. Nu am vazut iubire nicaieri in fata noilor colegi, in ilustrele fiinte transparente de omul de langa ei. Imi amintesc si acum prima zi in care m-au cunoscut, zambind mi-au spus "Bine-ai venit!" si mi-au inaintat mana pentru a ma saluta. Doamne, ce dor imi este de ei...

Mai am momente in care ma gandesc ce ar fi fost daca nu renuntam la bursa, insa stiu cu siguranta ca imi e destul de greu fara ei, ma atasez enorm de oameni si ma dedic dezinteresat, iar reintoarcerea in Romania e un soc. Aici oamenii nu schiteaza nici cel mai mic gest de caldura. Umilul "Multumesc" lipseste cu desavarsire, iar oamenii par niste roboti, niste marionete care uita ca langa ei mai este un alt om. Nu ma asteptam sa regasesc o Romanie decazuta spiritual, iar fenomenul se regaseste in cultura unui popor.
"De ce nu ai ramas in strainatate? Eu zic ca era mai bine..." rasuna intrebarea unui nou coleg din echipa de cercetare. Ochii mi se inlacrimara, si cu greu m-am putut abtine pentru a nu izbucni in plans. As fi vrut din toata inima sa raman, insa fie voia Domnului cu mine.
Ne intrebam pe lume ce ne aduce linistea sufletului: cariera, iubirea, oamenii...familia, copiii..raspunsul este doar in inima noastra...caci inima se bucura si se intristeaza,dupa ispite se aprinde, un foc mistuitor arzand-o dupa.

Dar de ce simt aceasta durere si dor dupa fostii mei colegi? De ce noaptea lacrimez, desi stiam ca asta va urma in urma alegerilor mele? Daruieste iubire ca sa capeti iubire..asa s-ar explica ceea ce simt, caci pe masura ce vreau sa fug sa nu tin la o persoana, eu mai mult o iubesc, nu vb aici de pofta sexuala, ci de iubirea pentru toti oamenii. Asa ca iubirea te poate coplesi, insa eu cred in Iubire, Dumnezeu este iubire, si iubirea nu moare niciodata.
M-am convins ca Iubirea este un foc continuu, o foame de a iubi, de a ajuta, de a te sacrifica, si o bucurie iti inalta apoi inima.
Uitandu-ma in inima mea, nici nu mai simteam cumplitul ger de la ferestrele fin brodate, intru in cladirea aceea si trec prin lungi coridoare. Ajung in final intr-o incapere unde se zareau oameni preocupati:
"Salut! El este noul nostru coleg" rasuna o voce in incaperea putin stearsa de o inima calda...

Cataclism

Alerg, alerg si sper ca nimeni sa nu ma prinda. Incerc sa trec peste urcusurile anevoitoare, peste meandrele linistitoare, scapand in lacul cel albastru. Noaptea, pentru ca oamenii sa nu vada ca eu exist, mananc, respir, exist.
O noua fila se taie din calendarul ingalbenit, de pe peretele cu putine zurzoane...anunta ultima luna a anului. Daca ar fi sa iti diseci viata in numai 2 secunde ai fi oripilat de glasurile inocentei pierdute si de creatia ilustra. Totul s-a facut scrum, si trebuie sa constientizez ca Pasarea Phoenix este un vis frumos...sau nu chiar?
Ce ai face daca ai descoperi secretul, de ai simti viitorul sau ai avea viziunea adevarului? Probabil sufletul ti-ar fi mai linistit, iar intamplarile nu ar mai veni ca niste torpile ale unui submarin rece si dur. O imagine palida, mai schita un ultim zambet al baiatului gay: " Si totul mergea atat de bine, incat nimic si nimeni nu ar fi putut distruge visul copilului..."
Insa viata te loveste te loveste intr-o luna de noiembrie, lasandu-te nepregatit in fata unui viitor incert. Puterea este in noi si pentru a te ridica trebuie sa cazi de mii si mii de ori, pentru ca fiecare ridicare te intareste si te apara contra durerii, suferintei si, mai ales, a temerii.

Vad oameni intristati desi au tot, material si imaterial ei se incapataneaza sa isi doreasca imposibilul, chiar si cunoasterea inefabilului. Un neant clar se prabuseste peste oamenii simpli si goi: " Ce sa fac, ce sa fac?" isi mai zise baiatul dupa cateva ore de lacrimi.

"De ce eu? De ce eu?" isi pierdusera de mult sensul unor laitmotive, fiind rapid si treptat inlocuite de evenimente sumbre, incerte, sinistre...viitorul va veni, iar cei cu sufletul curat vor fi salvati de durere.

Dumnezeu salasluieste in inima

Timpul chiar este o iluzie! Pe peretele mazgalit de urme vagi, gri, presarate cu un neant de mustar, singurul sunet este fosnetul foilor calendarului care tresar in bataia vantului.
"Uita-te la mine?! Sunt singurul element in miscare, sunt singurul care nu te poate minti. Te uiti la mine azi zambind, maine intristat fiind, spune-mi omule cate certitudini vrei sa iti spun ca tu esti etern? Ca nu te poti impiedica de iluzii pentru a trece peste mine. Uita-te la mine si priveste cerul. Totul si toate se schimba, dar ceva in tine ramane neschimbat. Asadar, nu te amagi, caci totul e doar un vis...iti traiesti propriul vis, iti creezi propriile iluzii si definitii ale vremii. Eu sunt doar un martor ce iti consemnez miscarile in infinit. Daca tu te vei opri o clipa din drumul tau, te vei pierde pe vesnicie, iar cosmarul tau se va adeveri. Caci daca vei cunoaste aceastea, nimic nu te va dobori sau invinge si nu vei cadea niciodata!"

Ma uitam in camera palida, iar vorbele batranului timp, materializat in calendarul de pe perete imi rasunau in tample. M-as fi ridicat, as fi luat ceva in brate, as fi plans, as fi fost bucuros si atunci aveam sa realizez ce e cu adevarat binele de rau, care este esenta lucrurilor care ni se intampla. Nu trebuie sa deznadajduiesti nici pana in ultima fila a vietii tale. M-am ridicat de pe scaunul de stejar, un scartait trezindu-ma din visare:
"Trebuie sa merg mai departe..." isi mai zise inca o data tanarul ce avea sa o aleaga spre un alt drum. "Si daca nu pot s-o fac? Daca ma mint? Daca voi esua? Cel putin voi sti ca am incercat, si chiar de imi voi pierde viata, voi sti ca am crezut in iubire...si voi muri impacat, caci ce poate sa fie mai frumos decat sa iubesti oamenii? Sa le dai inima ta si sa ii poftesti pe prispa casei tale?"

Poate ca unii l-au mintit, au vrut sa-l amageasca zicandu-i ca ce face e gresit, ca e nebunie curata, ca a te lupta singur este pierzanie sigura. Cu toate acestea baiatul a continuat sa spere, de cate ori viata l-a doborat s-a ridicat, zambind sau cu lacrimi in ochi si a alergat. Asa sa faci si tu! Cand necazul vine dupa tine, fugi si tu de el, te va mai ajunge 1 data de 2 ori, dar nu te va ajunge la infinit. Totul sta in vointa ta de a rezista: fie induri si te torturezi fiind constient ca nu va dura la infinit si ca acesta e doar un moment, fie vei fugi de el si cand te va ajunge te vei lupta din propriile rasputeri si cand va cadea el te vei ridica tu, cand se va ridica el, ridica-te si tu mai aprig.

Si totusi ce este fericirea? De ce unii sunt fericiti mereu sau cel putin schiteaza zambete permanente, de ce altii sunt atat de loviti de soarta incat nimic nu ii mai poate bucura. Raspunsul este simplu: pentru ca inima ta a fost infranta!
Starea de fericire este de fapt in inima ta, nu in afara ei! Iata de ce unii sunt multumiti cu ce au, altii nu sunt fericiti nici cu zeci de mii de averi, lucruri materiale...pentru ca bucuria vine din inima: " Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu!"

E insa greu sa te lupti cu inima ta, cu trupul si simtirile tale, cu egoismul vietii acesteia si cu inselatoria materialului. Fii in orice clipa ca esti nimic fara Dumnezeu si aproapele tau. Iubeste-l pe aproapele tau ca pe tine insuti si vei vedea ca nimic nu te va mai dobori. In viata am invatat ca cinstea si demnitatea, dar mai ales iubirea este ceea ce te mentin "viu". Caci ce frumusete e sa gasesti bucuria iubirii, nu bucuria poftelor, caci poftele sunt trecatoare si te vor amangi, vei vrea mereu mai mult si niciodata nu te vei satura, pentru ca trupul este creat din carne care pofteste tot ce e material. Cand faci un lucru, fa-l din toata inima! Cu tot sufletul si cu toata rabdarea ta...trebuie sa astepti, raspunsul nu va veni pe loc, ci apeleaza la timp. Dar cum si timpul e o clipa, imagineaza-ti ce e rabdarea in fata momentului.

Stiu ca sunt homosexual, si as fi mai indurerat daca as chinui un alt destin alaturi de mine, daca as minti o fata numai pentru a fi ca ceilalti. Nici nu stiu ce e mai pacat...sa fii parasit si facut impotent, sa nasti lacrimi pe chipul unei fete sau sa iti ineci amarul in crucea ce ti-a fost data? Cu cat te incapatanezi sa scapi de asta, cu atat te va trage inapoi. Lumea este un loc in care cei slabi sunt eliminati, dar stiu ca este si un loc care te poate elimina.

Accidentele, moartea sunt doar elemente inevitabile in viata care te lovesc la un moment dat. daca Dumnezeu a ingaduit prezenta mea pe pamant,El va ingadui si clipa ,mortii mele. Tot ce pot sa spun e ca nu regret nimic, asa cum sunt, homosexual, in inima mea stiu ca Dumnezeu este iubire si stiu ca n-am iubit baietii pentru ca asa am ales eu, nu regret faptul ca am putut sa ajut oamenii, sau ca am putut rade alaturi de ei, nu regret ca am putut sa fiu langa ei cand mi-au cerut ajutorul, nu regret ca am fost si eu un praf in vant pe-acest pamant, nu regret faptul ca am privit in ochii oamenilor si am crezut in ei, mi-a placut aceasta calatorie a vietii. Stiu doar ca sunt nimic fara Dumnezeu si ca imi este dor de El. Imi este atat de dor incat Il vad in omul de langa mine si il ajut, si ma bucur foarte tare.
Am prezentat o particularitate in relatia cu oamenii si asta m-a mentinut in viata. Colegii care ma invidiau nu puteau intelege de ce le dau altora la lucrari, nu puteau intelege ca eu sunt nimic fara ceilalti. daca as fi ceva fara ceilalti, m-as fi calugarit pana acum, dar ceva m-a tinut aici in viata, asa cum am fost eu, m-a bucurat o sticla de "Frutti Fresh" pe vremea cand am avut pneumonie.

In ultima faza a pneumoniei, cand delirul incepe si tusea e singura pe care o mai auzi, numai doctorii si asistentele te mai insenineaza. De fapt, ei sunt singurii oameni pe care ii vezi. Lacrimile mamei imi inmuiau inima: " Doamna doctor, spuneti-mi ce are? Va muri? Va rog salvati-l, este singurul nostru copil..." Daca analizezi toate clipele vietii, vei vedea prezenta lui Dumnezeu in ea. Oare eu in acele momente ma gandeam ca sunt homosexual? Ma gandeam la pofte, sau ca ce m-ar fi bucurat sa merg in discoteca? Nu m-ar fi bucurat decat daca viata mea ar putea ajuta pe o alta, caci imi cunosc pacatele si sunt demn de toate chinurile. Sunt doar constient ca la capatul drumului Dumnezeu ma va intreba: Ce faci?
Trebuie sa ii pot raspunde, sa ii pot spune ca am incercat macar pe cat am putut, sa nu supar pe nimeni cu ceea ce sunt. Orice suspinare poate fi o rugaciune...
Au urmat zilele razelor la plamani, analize peste analize, incat nici un doctor nu ne dadea un raspuns clar. Mama mea ma tinea de mana pe culoarele spitalului de data aceasta mai alb ca niciodata, cu asternuturi albe si glastre albastrui. Pe salile spitalului mai erau si alti copii si eu stiam ca voi muri. O lacrima mi-a curs pe obraz: As mai vrea sa traiesc pentru ceva, pentru a darui iubire lumii, pentru a aduce un zambet altora.

Era vara si frumos, iar zilele acelea treceau foarte greu. Dozele de penicilina + kanamicina ma supuneau riscului de a surzi mai tarziu, dar erau singurele antibiotice care puteau lupta cu boala mea. Dupa mai bine de o luna de zile, de injectii, de transpiratii, de temperatura si ceaiuri...am realizat ca iubirea este ceva eteric, este o esenta care poate invia si mortii. Mi-am dorit sa mai traiesc macar pentru parintii mei, caci porunca lui Dumnezeu era: Cinsteste pe tatal si mama ta si bine-ti va fi multi ani pe pamant. Nu puteam sa ii las singuri, chiar daca timpul a dovedit ca nu i-am putut tine impreuna, caci numai iubirea e singura care te leaga si te mentine. Am vazut ca iubirea este compusa din momente de agonie, momente de fericire. Of Doamne, imi iubesc atat de mult parintii, pentru cata grija au avut de mine, pentru cati ani au stat langa mine si m-au crescut, oare si voi simtiti asa pentru parintii vostri?
Pneumonia se risipise, iar lacrimile parintilor mei ajunsesera la Dumnezeu. Ma inzdravenisem si puteam iar respira aer curat in parcul din fata blocului, puteam privi iar cerul albastru, soarele care imi mangaia fata...cata bucurie simti in aceste momente, cat te poate bucura si simpla vedere a unui om trecator prin fata ochilor tai. Iata cat te poate bucura iubirea pentru ceilalti oameni, si am invatat sa-i iubesc, mi-am dorit ca ei sa fie bine, si nu, caci eu pot disparea si azi si maine, este incert, insa ei pot ramane, si de ce sa nu contribui la zambetul lor? Au doara ei nu sunt aproapele meu? Aproapele tau este fiecare om pe care il vezi in lumina ochilor tai si care bate la usa inimii tale, caci ce bucurie e mai mare decat sa iei cina cu aproapele tau in inima ta? Daca mi-ar spune altcineva ca este bucurie mai mare pe pamant, nu-l voi crede. Avand acest sentiment in inima, bucuria poate insemna si o farfurie de orez cu lapte, si o perna moale, si un sentiment de curatie, si o liniste ca ai ajutat un om.

Pe salonul de asteptare, mai erau si alti copii ce asteptau la raze. O fata se apropie de mine: " Si tu esti ca noi? Eu sunt Mihaela, imi pare bine sa te cunosc", m-am dezmeticit putin si am raspuns si eu incantat. Diferentele nu exista, moartea, timpul nu exista, ele sunt doar etape. De-ti va muri trupul si inima ta va fi blanda si plina de iubire, ea te va inalta mai presus decat vazduhul.

Dar mai am nopti in care ma intreb... de ce a permis Dumnezeu un om ca mine pe pamant. Vremurile se schimba, iar un vant de liniste se aude dinspre est...este parca prea liniste pentru aceasta lume invaltorata.

Savarsitu-s-a!

De ce zilele au devenit mai zbuciumate ca niciodata? Adevarate cutremure de pamant, uragane, razboaie le resimt zi de zi pe pamantul care il calc.
Sub pasii baiatului, nicipul se resimtea fierbinte, iar talpile ii aminteau ca este totusi om, ca zborul nu este pentru trup, ci pentru suflet, ca viata trebuie luata numai de Cel care a dat-o, ca pasarile pot zbura, se pot inalta pe deasupra cerului, dar ca el se poate inalta cu inima si va putea fi asemenea lor, ca fiecare fir de iarba verde se naste, iese din matca pamantului, respira noxele pamantului si ii reda oxigenul mult uitat de o viata pura, de un aer indispensabil, nesufocant. Stia toate acestea chiar daca sudoarea fruntii il insela si ea, picurand roua trupului sau sub forma unei fantani secate, care din cand in cand mai ajungea la o panza freatica, foarte adanca, adancita de iluzii, de un paravan ireal, de o perdea care se va rupe, il va trece in neant si il va bucura. Caci bucuria era neasemuita pe acest pamant, iar crinii puteau respira pentru prima data un altfel de aer, o oaza de liniste, de racoare, spre infinit.
Se uita...zarea era inca albastra, insa nuanta spre un gri cenusiu, niste culori nedistinse, un curcubeu palid, o licarire ilustra, totul devenea palid, un palid maiestru, asemeni acuarelelor scolarilor. Pasii ii erau si ei marunti, si oamenii erau umbre pe pamant, glasul cerului era asurzitor pentru el, dar ceilalti nu il auzeau. Se intrista vazand toate, implorand divinitatea pentru inca o sansa, o sansa spre oaza de liniste.

Si-a dorit in viata sa cunoasca iubirea si sa isi dea si viata pentru ea. A strabatut timpul si spatiul si a vazut ca si acelea sunt iluzii, a sapat in inima oamenilor si a gasit comori, insa si acelea erau reci, nicaieri nu era cald. Unde disparuse caldura? Si se facuse iarasi liniste, cerul devenea din nou intunecat, vestind trecerea unei noi zile, o alta noapte si o noua zi. Cataclismul a inceput si nu va scapa de urgia sortii, oriunde s-ar ascunde picior de om. Cu adevarat cuvintele Mantuitorului se adevereau: "Caci de vei avea credinta cat un graunte de nisip, vei putea muta muntii din loc". Era naucit de realitate si totodata de simtiri peste firea umana.

Dumnezeu este Iubire - Efectele iertarii

Trebuie doar sa crezi! Si visul sau imposibilul devine posibil. Lectia invatata a fost ca Rabdarea isi va spune glasul final in orice bariera a vietii. Totul vine de la Dumnezeu, iar prezenta Lui in viata mea se face simtita, daca nu chiar, vazuta.

Analizand atent intamplarile vietii, putem vedea ADEVARUL. Ce este acest adevar? Faptul ca te trezesti in fiecare dimineata, ca o raza de soare iti mangaie fata, un fir de iarba creste, respira si se ofileste, zi dupa zi si noapte dupa noapte, te indrepti cu aceeasi pasi marunti spre mormanul de lume in care esti imbulzit de cotidian. "Urmeaza statia Gara de Nord" - baiatul tresari si isi dadu seama ca trebuie sa coboare, era statia de unde trebuia sa ia trenul. Privea la chipurile oamenilor si observa ca ceva in ei s-a schimbat: daca lunile trecute in fata ochilor ii ieseau oameni zambind, povestind despre ce au facut la scoala, serviciu, acum tacerea rasuna in metroul ce te purta leganat spre statia urmatoare.
Statia urmatoare poate fi din material sau imaterial. Se intrista, pentru ca iubea oamenii si in inima lui isi dorea ca si ceilalti sa fie fericiti sau sa inteleaga de ce toate se intampla atat de rapid si, la prima vedere, socant? O lacrima cazu in vagonul cu o lumina palida, plapanda, tocmai vazuse Adevarul si isi aminti cuvintele lui Iisus: "Eu sunt Calea, Adevarul si Viata!", desi aceste cuvinte sunt simple, ele ascund in spate o nuanta atat de puternica, de iasomie amestecata cu puritatea adevarului.

Suntem oameni, claditi din material, carne, oase, sange - simboluri clare pe care nu oricine e menit sa le vada. Lumea este un labirint din care nu poti iesi, nu poti face cativa pasi pentru ca nu cunosti efectul acestor pasi. Raspunsul la aceasta ecuatie este sa te lasi purtat de acest Adevar, pe nume Iubire. Iar daca Sfantul Apostol Ioan spunea: " Dumnezeu este Iubire" atunci asa este. dar cum sa Il gasesc eu pe Dumnezeu? Tocmai eu, un chip de lut, cioplit si ars in focul dragostei. Lumea este cladita pe minciuni si deziluzii, dar sa luam aminte la ceea ce putem identifica in Biblie.
Omul, prin suflet, are simtiri, fara acest suflet, inima lui nu ar mai bate in piept, inflacarata de un suflu divin. Natura lui s-a schimbat, iar sufletul isi trage acum seva dintr-o Iubire putin spus egoista, invaluita de o sfera a interesului, a materialului care ucide simtaminte nobile, ce ii prefigureaza esenta. Astfel ca, Te Iubesc DACA ma iubesti! Ma imprumuti, n-am sa te uit, Imi dai, iti dau - aceasta este legea aparent normala a firii umane.

Prefigurata pe scara inalta si privita de un ochi machiavelic, in inima oamenilor aceasta este o conceptie a Iubirii. De ce se intampla toate acestea? Pentru ca existenta omului pe Pamant este inrudita cu materialul - Nu existi daca nu mananci, nu ai liniste daca nu ai bani - putem spune Iubirea Capitalista, venita dupa comunism, in Romania.

Dar oare chiar acesta este ADEVARUL? Eu nu exist daca nu mananc? Eu nu am liniste daca nu sunt urmat de pofte ale inimii de nemilostenie sau imbogatire? Sau invidie, ura pe colegii mei? Iisus ne da raspunsul la aceste intrebari: "Fericiti cei ce plang, ca aceia se vor mangaia" observam aici ca Iisus schimba traiectoria normala a firii, spre un imposibil, spre un abis, o moarte sigura a omului.
Cum este posibil ca omul sa fie fericit in suferinta? Este imposibil a intelege mintii umane ce inteles pot avea aceste cuvinte! Si totusi, Iisus indeamna spre o altfel de Iubire: "Iertati pe vrajmasii vostri, Binecuvantati pe cei ce va blesteama" - esti om, iar cel care te bate nu te poate Iubi, dar atunci eu de ce sa ma rog pentru el?
Aici este cheia Iubirii, cine simte si intelege acestea, va scapa de lanturile poftelor si sufletul lui se va mangaia. Traiectoria este schimbata de la oameni catre Dumnezeu, caci ce rasplata mai asteptati: si cel pacatos Iubeste pe cel care il iubeste, si cel pacatos Imprumuta pe cunostintele sale. Ei bine, trebuie aici, sa ne lasam viata in mainile lui Dumnezeu si prezenta Lui se va vedea in viata nostra.

Iisus spune in Apocalipsa: "Asculta! Eu stau la usa inimii tale si bat, iar daca vei auzi glasul meu Eu voi intra si voi cina cu tine" - ce cuvinte frumoase! Iisus ne cheama mai intai la Iubirea fata de El, apoi toate ni se vor alatura noua. NU! Sub nici o forma nu sunt un sfant, sunt un pacatos, iar pacatul meu este inaintea mea pururea, cum spune Psalmistul David: Ca faradelegea mea eu o cunosc si pacatul meu este inaintea mea pururea! Asa ca cine e constient mai bine de pacatele mele, decat eu?
E adevarat, regret din inima ca sunt homosexual, si pana in ultima clipa voi arde in acest regret.
Relatia om-Dumnezeu este restabilita prin echilibrul legii Iubeste pe vrajmasii tai! Ei bine, asta am si facut: plangand, cu inima sfasiata am invatat sa iert, Iertati chiar daca pe moment e inuman a ierta! Cum sa iert eu pe omul care ma loveste? Sau care ma injunghie? Sau chiar pe criminali sau raufacatori?
Cheia este ca si acestia sunt oameni, au simtire ca si noi, nu as putea decat sa simt o durere imensa sa vad ca un Om, ca si noi, este manat de sentimente atat de urate si ca nu intelege ce se intampla cu el, am putea spune o adevarata nebunie.

Am invatat sa iert, totul a inceput dupa ce oamenii la care tineam imi inselau increderea, dar oare eu nu eram egoist? Iubirea este mentinuta, simtita, pentru ca in final...Daca dragoste nu e, NIMIC nu e ( Sfantul Apostol Pavel ne da aceasta definitie a rostului vietii, de altfel foarte frumos)...
M-am schimbat, inima si sufletul meu simt prezente pe care acum un an era imposibil sa le simt. Baiatul cu ochii umezi se gandea cum o iertase pe mama lui atunci cand aceasta il parasise: "Mama, te iubesc! Mi-ai dat viata pe acest Pamant si imi pare rau ca nu ma mai vrei!" - asa plangea baiatul privind spre rautatea mamei sale. Printre siroaiele de lacrimi, baiatul mai privi inca o data la femeia care ii daduse viata de la Dumnezeu. Ii parea rau ca poate viata au schimbat-o si n-au facut-o sa vada ca baiatul cel mic si naiv, acel baiat care era copilul ei o iubea.
Desigur, printre tremuraturi si printre cele mai tari lovituri, baiatul cazand la pamant avu puterea sa exprime: "Mama, te iubesc!" Trepidant imaginile cand avusese grija de el, ii facuse mancare, sau a vorbit cu ea i se perindau zguduitor. "Trezeste-te, viata nu este un vis!" - ei trebuie sa ii multumeasca pentru ca l-a invatat de mic duritatea oamenilor si o rautate imposibil de explicat in cuvinte, o sfera a animalitatii inglobate in umanitatea ce parca astepta o revelatie.
Baiatul se vazu singur, si in lipsa unui camin, mama lui il lasase pe drumuri:
"-Doamne, iarta-ma! Caci iata sunt si homosexual, si imi merit pedepsele cele mai crunte pentru pacatele mele, dar te rog iart-o pe mama mea! O iubesc si nu vreau sa i se intample ceva rau!" - se ruga baiatul in soapta in Biserica unde se impartasise cand era in clasele primare. Isi amintea ca si mama lui, candva l-a iubit si in sinea ei, i-a vrut binele. Cine era el sa judece faptele mamei sale? Caci cel ce judeca, va fi judecat!

Foarte greu gasise iertare in inima lui, pentru mama care ii daduse viata si acum il dadea afara din casa ca pe un caine, dar pana si de un caine ai mila mai multa."Doamne, nu ma lasa!" Baiatul se gandi ca viata lui fusese plina de lovituri, dar ca toate sunt ispite ale diavolului, Iubirea nu se lasa patata de sentimente ca ura, invidie, nici cu putea sa conceapa rautatea in inima lui.
Se imbarbata si realiza ca acum trebuie sa traiasca pentru tatal sau, doar el ii mai ramasese. Dupa socul parasirii, tatal baiatului se imbolnavise fiind aproape de moarte. Mic, plapand, cu ochii tremurand baiatul nu se pierdu cu firea si intelesese prin rugaciune, ca trebuie sa traiasca pentru tatal care acum statea intins pe un pat de spital al Spitalului Municipal.
Se ruga acum pentru o alta cauza: "Doamne nu mi-l lua si pe tata, caci nu mai am pe nimeni pe lume si, o Iubesc si pe mama, dar cum Doamne sa o apropii de mine? Ea m-a parasit dar o iubesc, insa te rog da-i sanatate lui tata, caci bun sau rau, m-a crescut si e parintele meu!"
Baiatul isi regasea in inima puterea de a se mai trezi dimineata si de a mai zambi privind pe chipul oamenilor din metrou. Cand ii vedea pe ei zambind, zambea si el, si uita pentru o clipa greutatile vietii. Metroul il ducea zi de zi la scoala, de unde spera sa aibe un viitor, reusise sa se intretina singur din bursele de merit pe care le obtinea, se lupta si el si spera la un viitor mai bun, fiind constient ca numai Dumnezeu este Cel care ne tine pe Pamant.

Statea acum singur in casa lipsita de parintii lui, unul pe patul de spital, luptand intre viata si moarta, iar altul pierdut in placerile vietii, uitand de fapt ca "Daca dragoste nu e, nimic nu e". Insa isi spunea ca trebuie sa invete. Dupa-masa ajungea de la scoala, iar seara o ruga pe matusa lui sa vina sa ii mai gateasca fie pentru el, fie pentru tatal sau. Si ea venea si ii lumina inima. Se indrepta spre geam, unde se lasase deja seara.
Iarna geroasa se facea simtita, iar oamenii erau fericiti ca vin sarbatorile. Privind fericirea oamenilor, de undeva de sus, baiatul zambi, impacheta borcanul de supa proaspat pregatit de matusa sa si isi indrepta privirea spre Dumnezeu: " Sa mergem!"

Spitalul Municipal era un spital destul de mare, care sa intrezarea din departare. O cladire gigant de cel putin 20 etaje, cu multe salvari si lumini colorate in noaptea parca prea neagra. Salvarile aduceau ranitii, ca de pe un front de lupta, o lupta pe numele ei VIATA. Se intrista si mai mult si o tinu pe matusa lui de mana: "Este atata durere pe Pamant!", "-Stiu!" - exclama vocea matusii sale. O femeie intre doua varste, care isi iubea singurul ei nepotel, o femeie cu un caracter puternic. Matusa lui l-a imbarbatat mereu pe baiatul sensibil si oricand i-a fost foame a gasit o portie de mancare la usa ei. Isi aminteste ca a stat la ea 1 an de zile, lucru atat de rar, incat ruda de acelasi sange ar cauta sa iti distruga sentimentele iubirii.
Si de unde aceasta ura? Aceste sentimente de invidie? Acestea se nasc din consideratia unor oameni de a fi mai presus decat ceilalti. O data pusa aceasta pecete, omul inrait de ura ii va vedea partile negative celuilalt, dar, ciudat, si el avandu-le. Asa ca incepe sa simta scarba ca si cum celalalt om ar fi o materie de fecale urat mirositoare, ar fi un gunoi in care poti da cu piciorul. Aici este esenta raului, caci si celalalt om e tot OM, are si el suflet. Iisus ne spune asta: " Cel fara de pacat, sa arunce primul piatra!" - NU! Oamenii inraiti si mintiti de diavol, nutresc in ei aceste ganduri meschine, caci ce ai putea simti fata de o lada de gunoi mancata de viermi si intr-un grad avansat de putrezire? Omul rau va simti scarba, dar cel care va vedea dincolo de ura si invidie, va observa ca acolo, in spatele gunoiul, este un suflet de om, si el cu pacate, si el cu simtiri, si el poate e trist, si el poate e bucuros, dar e tot OM.
Mai mult, ceata dispare, iar sentimentele rele devin scrum in fata frumosului si a realitatii sufletului omenesc.

Baiatul avusese sadite in inima inca de mic aceste sentimente nobile, si el mereu vorbea cu toata lumea, de la femeia de serviciu a scolii pana la Domnul Director. Incerca si se ruga sa nu cada in ispita, caci ispita poate fi orice ce i-ar fi zdruncinat principiile despre Iubire. Asta si-a dorit intotdeauna, sa iubeasca si sa fie Iubit, dar sa ofere totul oamenilor.
Cand isi ajuta colegii la scoala si ii lasa sa copieze de la el, le spunea: "Voi nu sunteti dusmanii mei, nu candidati cu mine pentru un loc la liceu sau la facultate. Voi, sunteti colegii mei si vreau sa vedeti ca orice om are un loc pe pamant, dar nu va lasati inselati, caci nu noi stim toate stiintele, asa ca ajutati pe cei ce va roaga, nu nutriti sentimente de invidie pentru colegii langa care radeti si pe care ii vedeti zi de zi!"
Nu stiu cat puteau eu intelege ce le spunea baiatul, in fond, viata si asa e o mare atat de agitata, incat colegii sai multumiti ca au facut la lucrare de 10, ieseau din clasa. Baiatul se bucura chiar daca ei luau note mai mari si zambeste cat de mult i-a ajutat si si-a riscat totul pentru ei.
In clasa a 12-a aproape de BAC, la o lucrare de matematica, un coleg l-a intrebat cat i-a dat la un exercitiu. Desigur era o integrala din aceea care are un rezultat 1 sau 0. Asa ca baiatul ridica 1 deget pentru a-i spune rezultatul colegului sau de pe celalalt rand.
"Adu lucrarea! Cate degete ai ridicat asta va fi si nota ta!" Baiatul luase 1 la matematica in prag de BAC, tocmai el care nu copiase. Insa intelesese ispita inimii si a zis: Daca Dumnezeu vrea asta, poate nu mi-e menit sa dau bacul in acest an. Printre glumele profesorului de matematica, baiatul se ridica cu ochii inlacrimati din banca, iubea foarte mult matematica, dintotdeauna a iubit-o...si tocmai el sa ia 1. Ajuns la catedra, privea spre colegii care, bucurosi de neatentia profesorului, mai puteau scoate copiutele cu formule.

Cu ochii blanzi, pleca capul si spuse doar un adanc: Imi pare rau! Profesorul insa, nemiscat de cuvintele baiatului, isi indrepta tocul spre pagina alba in rubrica Matematica. Parca tot nu putea a crede ca tocmai el luase 1 la matematica. A fost o zi grea pentru el, poate ca a plans, poate ca si el a fost ispitit de invidie, ura asupra profesorului de matematica, sau poate chiar asupra colegului sau care ii ceruse ajutorul. Dar cu o voce mai mult soptita spuse: Doamne iarta-ma daca simt sentimente contrare iubirii fata de domnul profesor, care se speteste zi de zi sa ne faca sa intelegem matematica sau fata de colegul meu, care m-a intrebat rezultatul exercitiului! Si cu lacrimi in ochi s-a indreptat spre casa, recitind culegerile prafuite de pe noptiera.
Trebuie sa dau bacul anul acesta! Dumnezeu ii daduse puterea de a merge mai departe si de a invata, in zilele urmatoare fiind cu mana pe sus si stiind lectiile inaintea profesorului. Profesorul ii dadu sansa iertarii si de a-si repera greseala, asa ca il scotea la tabla, ba chiar il lasa pe el sa le explice colegilor exercitiile din cartile de admitere la facultate.
Era fericit ca putea impartasi colegilor ceea ce el studia acasa din culegeri si era bucuros ca putea sa ii ajute, sa le explice mici "chitibusuri" ale matematicii. Profesorul placut impresionat de activitatea baiatului pe intregul semestru, inima lui i s-a inmuiat si a vazut ca a gresit dandu-i 1 celui mai eminent copil din clasa la matematica. Asa ca pe langa acel 1 au mai aparut 5 de 10, iar media finala iesindu-i 9.
Baiatul era uimit, nu se credea atat de bun, dar era atat de fericit ca putea bacul. De altfel, el nu avea nimic altceva pe lume pentru care crezuse, in inocenta sa, decat cartile prafuite de matematica. Teoremele si demonstratiile ii captau atentia pana tarziu in noapte cand mama lui venea si ii stingea lumina sa se culce, nu isi dorea sa fie obosit a doua zi la scoala.

Acestea sunt mici semne din viata baiatului, dar el e convins ca astfel de semne divina exista in viata fiecaruia dintre noi. Trebuie doar sa le constientizam si sa ne indreptam iubirea la Dumnezeu. reusise la bac tot cu media buna si reusise si la admiterea la facultate. Isi aminteste ca la admitere s-a facut prieten cu copiii din toate partile tarii. Chiar daca erau din Bacau, Cluj, baiatul chiar le vanduse un pont: " Aveti grija la grile si chiar daca nu stiti raspunsul, vor fi 2 asemanatoare, ei bine unu din alea e cel corect: de exemplu 1 si -1." El nu simtea invidia pe ceilalti copii sau desi erau o groaza care candidau pe 1 loc, baiatul spera si el sa prinda un loc la buget.
Dar nu ii ura pe ceilalti copii, realizase de mult ca oamenii nu candideaza cu alti oameni, candideaza cu sentimentele ca IUBIRE - URA si aici intr-adevar iti poate lua locul altcineva, sau te poate denigra. Caci cine este in spatele tuturor acestor intamplari daca nu Dumnezeu?
Baiatul observa si mai mult simtea ce inseamna sa ierti, caci ce vei ierta se va intoarce inapoi inmiit de dragostea lui Dumnezeu. Isi zicea ca stie si el in sinea lui ca este homosexual, dar macar daca a ajuns pe pamant si daca el e pacatos, macar sa ajute pe ceilalti si sa ii ajute sa se mantuiasca, sa creada in Dumnezeu. De multe ori din singurii lui banutzi, isi cumpara un corn, dar, impresionat de cativa oameni cersetori, i-l daruia lor, ba inca lua mancare de acasa si le daruia, dar cu mare grija sa nu observe parintii.
Si se simtea bine, in inocenta sa toate aceste intamplari il pregateau pentru loviturile vietii.

Urca la etajul 11 al vastului spital Municipal, tinut de mana de matusa sa. In salon, il zari pe tatal sau care zacea pe un pat de spital:" Tata, te iubesc! Cum te mai simti? Cum au iesit analizele si ce a spus doctorul?" Chiar daca analizele nu erau intotdeauna bine, tatal sau nu vroia ca singurul lui baiat sa fie tulburat la scoala. Isi dorea si el ca baiatul sa invete, sa dea candva la o facultate.
"Uite, ti-am adus supa proaspat facuta de matusa!" - ii spuse baiatul, zazvelind ceolofanul de pe borcanul cu supa. Un gand ii temura pana si maduva oaselor, se ruga la Dumnezeu ca tatal sau sa fie bine, pentru ca era singurul care il mai putea creste sau intretine pana la finalizarea studiilor. Noptile acelea de iarna, au parut pentru baiat mai geroase decat in orice an. Stiind ca tatal sau zace pe patul de spital a petrecut Craciunul cu tatal sau in Spital: "Craciun Fericit tata! Uite a venit si mamaie la tine si ti-a adus lapte de la Marcela!"
Da, si bunicii lui, care l-au crescut pe baiat mai ceva ca parintii lui, i-au fost alaturi si l-au indrumat, l-au sfatuit, l-au mangaiat cand o lacrima i-a curs pe obraz. Si vorba, bunicii sale, mai ne-am certat, mai ne-am suparat, dar mamaie te iubeste!
Sfera baiatului fusese mai restransa, insa atat de calda, incat si ger sa fie, se simtea atat de cald, desi si el era sensibil si racea foare repede. Isi aminteste ca in acel an, pentru el revelionul a fost facut in casa singur, dupa ce plecase de la tatal sau la orele 23 zicandu-i un "La multi ani! Si sa ne vedem la anul sanatosi!", putin dupa ora 24 in noul an, baiatul se culcusi in patul sau si camera atat de calduroasa. Caloriferele ce emanau caldura erau puse de insusi tatal sau. Rosti soptind o rugaciune pentru noul an si adormi visand la o lume mai buna, la un cosmar din care spera sa se trezeasca: " Maine va fi mai bine! Mergem inainte, prin bine si rau, viata merge inainte! Domnul a dat, Domnul a Luat, Fie numele Domnului Binecuvantat!"

Sufletul baiatului a fost cladit pentru Iubirea fata de Dumnezeu, incat prietena sa cea mai buna, socata de aflarea vestii ca baiatul plapand e homosexual mai sa lesine de durere: "NU! Nu tocmai tu, ca tin minte ca ma rusinam de cate posturi tineai si cat L-ai Iubit tu pe Dumnezeu!" Baiatul ii raspunse: " Inca Il iubesc si sper sa ma ierte pentru pacatele mele, desi stiu ca asa ceva e de neiertat", ii era teama sa nu zica ca ar fi macar mai bun decat alti oameni, NU! aceasta ar fi mandrie, in fond, TOTI OAMENII SUNT EGALI, dar nu sunt egali ca situatie materiala, sex, religie, sunt EGALI IN IUBIRE! Daca iubirea este despartita de sferele materialului, atunci nu regreta nici o clipa ca a trait pe pamant incercand si el sa fie bine, asa cum a putut!

Efectele iertarii nu au intarziat sa apara. In anul ce a urmat pe langa socuri a avut si bunatati de la Dumnezeu: tatal sau s-a refacut si s-a recasatorit, el si-a vazut de scoala si a avut rezultate excelente, fiind apreciat de profesori si chiar invidiat de ceilalti colegi:" Va rog nu ma invidiati, nu ma urati, caci acestea nu vin de la mine, ci de la Dumnezeu!"
Din aceasta cauza, baiatul a regretat mereu ca este homosexual, dar a stat in nopti reci si s-a gandit cum sa fie si el un baiat normal, ar fi vrut sa se trezeasca in urmatoarea dimineata, ca dintr-un vis urat, dar, din pacate, instinctul sexual era tot inspre baieti. Nu isi explica si nu isi va explica toata viata de ce simte atractia si iubirea fata de un baiat? Si cu siguranta ii va cere iertare lui Dumnezeu cate zile va avea pe pamant, pentru ca il doare sa stie ca il supara pe Dumnezeu si isi cere iertare ca e si om si ca pica prada acestui instinct animalic.

Iertarea pogoara in inima sentimente curate, ca roua unei dimineati pe frunzele inverzite ale unei paduri vesnic verzi... asa ca baiatul nu cunoaste ura, dar si el se mai supara, ba inca foarte repede. Asa l-a iertat si pe iubitul lui cu care fusese 4 ani si i-a dorit fericirea, si l-a iertat in acel an cand fusese parasit, inca o data de persoana la care tinuse atata timp.
Ridicat de Dumnezeu si mergand pe Calea Iubirii, a vazut efectul ei la 1 an si 4 luni de cand prietenul sau il parasise.

De curand, baiatul care il iubise 4 ani, aparuse din nou pe scena vietii sale, intersectandu-se adiacent spre un punct comun. Exul revenise la baiatul sensibil si isi ceruse iertare, dorind sa se impace, pentru ca il iubea.
Dar cum timpul nu sta in loc, si baiatul, cu ajutorul lui Dumnezeu, cunoscuse alt baiat, parca rupt din inima lui, aceleasi trairi si senzatii...baiatul iubea acum pe altcineva, pe un baiat inocent si pur si cu care e sigur ca va sta o viata sau pana cand moartea ii va desparti...

VA URMA...

P.S.: Dedic acest post tuturor oamenilor si nu uitati ca toti suntem egali in iubire, chiar daca unii sunt bogati, iar altii sunt saraci.
ADEVARUL este ca DUMNEZEU este IUBIRE si ca nu poti iubi o viata, fiind lipsit de binecuvantarea lui Dumnezeu! Doamne iarta-ne pe toti pentru pacatele noastre!