Destinul

Trebuie sa se termine odata!,asa imi zic mereu...si totusi nu se termina.Carari lungi,un infinit dens fara grija si durere..este doar un vis.Realitatea este mult mai cruda,stie sa ucida ca un criminal feroce toate lacrimile de bucurie,toate serile cand visam frumos si sa ma aduca din nou pe Terra.
Este din cauza gravitatiei sau din cauza lunii?Din cauza marii si a naturii?Din cauza destinului...Suntem mici piese dintr-un puzzle.E totusi atat de greu sa imi gasesc locul in aceasta lume,de as reusi candva.
Muzica,valurile,banii?Ce elemente aduc fericirea unui om ?Oare fericirea este pur si simplu o piesa din puzzle coordonata de forte necunoscute?Sau chiar puteam contribui la ea.Raspunsul tine de circumstante.De locul unde te-ai nascut,de oamenii pe care i-ai cunoscut.Mediul are influenta asupra individului.Un individ care intalneste un alt individ dintr-un alt mediu nu va putea accepta diferenta.
Suntem atat de legati de mediu.Sau poate ca nu...Totul este relativ.Unde esti Einstein sa imi demonstrezi ca nu numai timpul este relativ,ci si viata.O multitudine de zambete,de glasuri pierdute intr-un neant si un strigat ce rasuna din gura mea:"Sper ca o sa fie bine.Asta imi este destinul!"
Insa in clipa urmatoare devin din nou abatut,intr-o stare de tristete si melancolie asemeni unui copil ce revine la parintii lui.Sunt un om singur.Se vede ca Hector Malot nu a grefat numai un "singur pe lume",ci a grefat un sentiment prezent in fiecare om.
Cateodata privesc atat de adanc un om,de parca m-as scalda in ochii lui.As strabate fiecare centimentru al corpului sau :parul,zambetele de pe chipurile oamenilor,indragostitii...Cum sa nu imi placa fericirea oamenilor?Cateva clipe ma fac unul cu ei,cu zambetele lor si e atat de bine.Asa ma simt aproape de oameni,iar cand revin acasa,in camera,pastrez o ultima speranta "Va fi bine".


Zi dupa zi,si an dupa an dar nimeni nu apare.Usa mea este mereu deschisa,insa oamenii sunt prea ocupati cu vietile lor.Nu au timp sa ma asculte.Chiar daca strig si ii rog,ii implor pentru a sta putin cu mine si a ma cunoaste.Sunt doar un om si eu.De ce esti atat de rece?,incerc sa ii zic unui om,De ce nu ai timp sa imi vezi sufletul?
Nimeni nu se opreste la mine,iar eu am devenit ca ei.Timpul isi urmeaza cursul rapid...raman in urma doar amintiri.O clipa de acum va fi maine o amintire.Nici eu nu mai am timp pentru ei,din cauza faptului ca monotonia devine apasatoare.Viata nu e un vis al sufletului nostru,ci un cosmar.

Trebuie sa lucram si sa pierdem timp pentru a ne intretine,doar actori ai unei scene triste.A fi gay inseamna ca deja stabilitatea e compromisa.Gay-ii prefera sexul instabil,din motivul ca societatea nu le permite "compromisuri".
Nu-mi pot schimba destinul si asta nu pot accepta.Chiar daca lucrurile se intampla,eu ma trezesc mereu cu greu din vis."Trezeste-te,viata nu este un vis",imi spunea mereu mama cand eram mic.

Acum ca sunt mare eu tot mai visez,sper la o lume mai buna,iar bunatatea este in noi.Daca noi nu nastem iubirea,atunci cine o va face?Ce destin voi avea pana la urma si cu cine voi ramane la final?
Voi va acceptati destinul?Sunteti multumiti de viata?De parca as sti cum e moartea....

Dilema intr-o zi de luni

O noua zi de luni..aceeasi monotonie,aceeasi singuratate.Ma uit in camera mea sumbra si zaresc o lumina,este ceasul care imi arata minutele.Acele minute care se scurg ca un rau,un rau pe care insusi destinul il guverneaza,destinul tuturor,al lumii intregi.

Suntem niste picaturi ce se misca,niste umbre ce prind viata in fiecare zi.

Asa am prins si eu viata,intr-una din aceste minunate zile.Pe vremurile copilariei aceste zile erau asa de minunate si atat de misterioase .Imi ziceam : « Oare ce voi face astazi ? », « Ce voi mai descoperi ?».

Camera ma cheama din nou spre masuta pe care zac niste carti.Sunt niste carti cu coperti de carton,si cu o litera simbolica pe ele.Fie ca le stiu sau nu insemnatatea,ele imi zic in fiecare dimineata : « Vino sa ne explorezi.Iti dam puterea cunoasterii,este puterea suprema si un om cu cunoastere poate dobandi orice vis.Exista un singur pret pe care trebuie sa il platesti acum pentru beneficiile viitoare,acesta este libertatea ta.Pentru ca nimic nu se obtine in libertate,totul se obtine in lupta,in tranta sau in durere.Cum ai mai putea pretui darurile ce se nasc din putere daca tu nu cunosti durerea ? ».

Acestea sunt vorbele pe care cartile de pe masa de fag mi le rostesc.Ba inca eu,uimit de gravitatea acestor vorbe,incep a ma certa cu ele.Le zic cartilor sa imi dea pace,pentru ca libertatea este scumpa si nu pot sa o sacrific,dar vreau totodata si puterea,puterea stiintei.De foarte multe ori eu inving,ma indrept zambind invingator spre calculatorul din coltul camerei.Imediat uit vorbele marete ce ma duceau candva spre putere,spre vise si spre bine.Altadata cartile inving,incep sa ma fascineze prin ceea ce ele stiu,ma inconjoara in lumea lor,lumea moleculelor,lumea oamenilor ce isi lasa la usa libertatea si se inchid in misterele lumii.Stilul abstract ma trezeste din orice somn adanc,iar paginile albe ale cartilor cele noi devin galbene de paliditatea chipului meu,este urma ce o las lor.Facem un schimb voit :ele imi dau puterea,iar eu le dau libertatea.

Din nou o zi de luni,din nou o saptamana,din nou o luna,din nou un an,iar timpul trece si se face unul cu mine,caci suflarea mea se hraneste cu timp,un timp meschin si crud ce nu vrea de nici un fel sa renunte in a mai curge.

Ma uit la ceas,este ora diminetii,cartile inca striga la mine. « Lasati ca vin degraba ».Si iar ma trezesc,si iar imi dau libertatea.O dau cu greu si cateodata ma intreb daca chiar merita.Libertate contra putere,este batalia vietii mele,in acest trup,in aceasta dimensiune,in acest timp.

Imi dau seama ca lumea,aceasta lume in care eu sunt partas,este ahtiata numai dupa putere,fie ca suntem obligati,fie ca o facem din alte scopuri,aceasta lupta ne face sa ne schimbam caracterul,personalitatea si sa uitam ceea ce este bun.Si iata cum ma sfatuiesc cu vesnicele mele carti :

-De ce imi spuneti despre putere ?De ce nu ma lasati sa fiu mereu un copil,pentru ca si eu vreau sa rad,sa zambesc,sa alerg sub cerul liber,pe campia deasa si verde.De ce ma invatati sa fiu rece si crud ?Nu vreau si va refuz din tot sufletul meu!

-Tinere om,invata sa fii rece pentru ca in aceasta lume,in acest univers toti se hranesc cu putere.Daca nu inveti puterea de mic,mai tarziu vei plange amar si vei fi suparat pe noi.Asculta-ne ca niste parinti,ce iti vrem binele.Nu putem sa comparam cu simtirea ta,pentru ca nu suntem oameni,dar putem sa vedem viata asa cum curge ea si este o lupta pe care numai alaturi de noi o vei castiga.

-Dar daca nu voi castiga niciodata ?Si imi sacrific si libertatea astfel ?Va rog,batrane carti,sa nu ma lasati niciodata.De multe ori ma abat de la voi..imi aduc aminte de libertate,ce frumoasa si ce dulce e.Oricarui om ii place.Insa ea inseamna distrugerea apropiata si asta ma face sa fiu trist.

-Tinere om,timpul este doar o umbra a puterii si totodata o iluzie.Nu exista timp !Timpul este pentru tine,in mintea ta.De multe ori te vei gandi ca pierzi o sarbatoare,ca pierzi o libertate,insa uiti ceva foarte important.Timpul lor nu este timpul tau !Pentru ca timpul exista in fiecare om si este unic prin definirea sa.

Ascult,rotind usor ochii spre ceas...da,observ si eu.Timpul meu nu este cel al lor.Ei acum se guverneaza dupa propriul lor timp.Unii sunt in libertate,altii sunt in putere,toti fac aceasta tranzactie.

Si eu sunt dispus sa o fac,pana la urmatorul meu timp,in care ma voi razgandi.

Iubirea

Azi l-am sunat iar.Mi-a spus ca intre noi totul s-a terminat si ca nu mai poate fi nimic.Cum poate uita toate zilele si noptile petrecute impreuna?Toate sacrificiile si bucuriile traite?
Si totusi a facut-o...Ferm si la obiect,cu un raspuns ce iti sageteaza toti rarunchii sufletului,a dovedit ca oamenii se schimba.
Promisiunile a 2 copii pe o banca,serile in care numai el iti aparea in vis,speranta care traia cu tine zi de zi...toate astea s-au spulberat inainte ca eu sa realizez asta.Eu inca sper ca se va intoarce la mine si de multe ori am impresia ca iubirea o intalnesti o data in viata.Mi-e teama ca o data ce ai pierdut-o ea nu mai revine niciodata.

De fapt mi-e teama sa nu am un destin prea aspru.Desi viata mea,in decursul ei mi-a dovedit de nenumarate ori,rautatea si drama acestei vieti,eu tot aerian sunt,tot imi fac sperante,si tot sper.Candva credeam ca totul va fi bine si in viata mea va aparea o raza de lumina.Printre noptile intunecate in care eu ma uitam la stele,in care stateam zgribulit pe ulitele satului si ascultam cu emotie ceea ce vorbea vecina mea cu iubitul meu,imi aparea speranta.Speranta imi reda lumina si puteam sa adorm linistit.
Conversatiile lor si mai ales frumusetea iubitului ei imi dadeau fiori de placere.

Acum nu mai am pe nimeni...eu inca il sun si sper ca va fi iar cu mine.Noul lui iubit are mult mai multe calitati decat mine.Cu siguranta este frumos,asemeni unui Fat-Frumos,atat fizic cat si psihic.Niciodata nu am rezistat esecurilor,m-au doborat si mi-au taiat cativa ani din viata.Si ce viata..cand merg pe strada vad indragostiti.Imi zicea cineva ca el chiar si-a dorit sa fie normal si a reusit.Prin normal intelegand ca a reusit ca aiba o relatie cu o fata si chiar o iubeste.Astfel a luat sfarsit in viata lui o parte intunecata.Nu mai trebuie sa se ascunda,nu mai trebuie sa justifice de ce asa si nu asa.

I-am spus ca oricat de mult mi-am dorit nu am reusit.Tot baietii imi trezesc placerea sexuala,dar nu numai.Si cate lacrimi am varsat.Nici nu stiu de unde mai am puterea sa ma mai trezesc dimineata,sa vad lumina zilei si sa imi amintesc ca iarasi voi fi singur,ca de fapt nu am cu cine vorbi,caruia sa ii impartasesc trairile mele,sau macar ceea ce eu cred...gandurile mele.
Dar imi urmez monotonia zilnica si parca sunt un pion pe o tabla de sah.Mereu primesc lovituri si niciodata nu ma mai ridic,sau daca ma ridic niciodata nu va mai fi la fel.
Gay-ii sunt oameni destul de dramatici.De aici au aparut opere de arta.Operele de arta ale multor gay,atat in sculptura,pictura,literatura sunt considerate foarte expresive si sugestive.Dar,generalizand, drama naste ceva,sau lasa o urma iremediabila.Leonardo da Vinci lua cei mai tineri si cei mai frumosi baieti pentru a-i face "ucenici".Dar si la cei heterosexuali,neimplinirile nasc adevarate opere,de exemplu Nichita Stanescu era un betivan ce scria poezii pe o bucata de servetel intr-o bodega.
Mereu m-am intrebat de ce le plac atat de mult oamenilor expresivitatea,operele de arta.Trebuie sa recunosc ca nu am fost la expozitii ,insa am citit literatura.
Momentan nu ma mai implineste nimic si sunt intr-o cautare perpetua.Nici nu mai stiu ce e iubirea.Pot insa sa simt lipsa ei:sentimentul de singuratate,faptul ca de multe ori nu ai cu cine impartasi ganduri,si mai ales absenta fizica a persoanei iubite.

Sunt oameni care nu simt nevoia acuta de a iubi,de a saruta sau de a fi cu o persoana.Unora le place singuratatea,intalnirile trecatoare si sexul.
Nu mai stiu ce simt,dar ma distruge vocea baiatului cu care am fost.Si faptul ca el iubeste pe altcineva.Foarte multe demonstratii se realizeaza prin contrariul lor,astfel nu stiu daca il iubesc pe acest baiat,dar stiu sigur ca ma doare orice actiune care nu mai e pentru mine:gandul ca saruta un alt baiat?sau ca poate fi cu el,ca poate vorbi cu el..asta ma distruge.De as inchide ochii si m-as spulbera in neant,sa nu mai simt si sa nu mai stiu nimic,cred ca mi-as gasi linistea.

Sunt gelos,posesiv si nu imi explic de ce.Poate pentru ca eram fericit.De s-ar putea ca intr-o zi sa imi gasesc iar o farama din aceasta fericire.As pierde zile intregi numai sa il mangai pe baiatul pe care il iubesc.I-as saruta ochii si buzele si i-as simti rasuflarea calda.Atat de calda incat sa nu ma mai afecteze nimic,chiar si sagetile reci ale oamenilor.
Fizic,suntem doar materie,amestec de oase si muschi plus diferite substante chimice.Am invatat la chimie in clasa a 9-a ca ionii de sens contrar se atrag.

Astfel ca intr-o imagine sugestiva ni se arata un exemplu la care am ramas socat: un baiat se saruta cu o fata.De ce socat?Pentru ca eu nu urmam regula..eu eram puternic atras de un alt baiat.Si daca ionii de sens contrar se atrag,inseamna ca materia din care eu sunt facut este opusa unui baiat.Altfel as urma legea chimica.

Psihic,suntem un imens spatiu de ganduri,sentimente si sperante.Sentimentul de a iubi pentru mine are valente imense.In psihologie,omul "perfect" este cel care imbina rationalul cu sentimentalul intr-o proportie egala.Pentru mine acest raport tinde spre sentimental.

Si da,daca m-ar suna si acum si mi-ar zice ca ar vrea sa ma vada,as sari ca un nauc din scaun si as fi intr-un gand la el.Sa il vad,sa il simt ,asta este tot ce imi doresc.
Este iubirea vietii mele si il voi astepta oricat,atat cat voi putea si in viata aceasta si intr-o eternitate.In atatia ani,nimeni din lumea gay nu a fost ca el.Ce il poate face pe om fericit?Raspunsul este iubirea.Cand iubesti toata viata cenusie devine o raza de soare.
Si cat as vrea sa pot zambi iar,si sa fiu cu cineva...

Inceputul dramei

Aceleasi zile ,acelasi fapte si totul cade intr-o monotonie cenusie.
Zile sumbre,oameni vagi si culoare trepidante,aceasta este imaginea care ma insoteste zi de zi in drumul meu spre scoala sau spre orice alta locatie.
Aici apar si eu,"un om intre oameni",asa cum ar spune un autor,un baiat din Bucuresti,un baiat ce spera la ceva frumos,la ceva care sa dureze,la o fericire eterna.
Intr-una din aceste zile am realizat ca sunt gay,ca de fapt sunt un baiat caruia ii plac baietii.
Incep astfel lungi nopti nedormite,luni intregi de pledoarie,incercand sa imi ascund o latura intunecata a mea: aceea de a fi gay.De ce intunecata?Pentru ca asa este vazuta in societate.Dar in acest moment aceasta viata de gay e intunecata si din interiorul ei.Spun asta pentru ca anii care au urmat mi-au dovedit-o.
Aveam vreo 15 ani cand trait primele mele ganduri pentru baieti.Visam noapte de noapte un baiat pe care il stiam de la bunici.Pentru mine orice lucru are o valoare sentimentala si orice ma afecteaza.Tot ce reusisem atunci era doar sa il mangai usor prin tricou si pantaloni.Acum?Este insurat si are 2 copii,el fiind cu 2 ani mai mare decat mine.Nici pana azi nu imi dau seama daca serile pe care le petreceam pe banca si ii faceam masaj au reprezentat ceva pentru el.Insa totul se schimba:oamenii,anotimpurile,anii si viata.Aceasta dinamica este incredibila...chiar si sentimentele,simtirile.
De am putea face ca totul sa inghete,sa dureze o eternitate.
A aparut atunci in viata mea un elemnt important...internetul.Ca orice copil de 17 ani,ceream bani parintilor si ma duceam la net.Era un net de cartier,cu jaluzele trase si cat de cat oferea intimitate.Asteptam pana prindeam un calculator,pentru ca acum 5 ani nu toti isi permiteau calculatoare,si mai ales internet.
Iata-ma stand lungi nopti indelungate pe internet:fie ca era vorba de site-uri,fie ca vedeam poze porno cu baieti,acestea ma excitau teribil si imi trezeau senzatii de imi dadeau fiori in tot corpul.
Inca de atunci am inteles ca sexul poate fi ceva placut insa daca ai o persoana stabila.Sa sari peste bariera tipica de a face "doar sex".
Ajungeam acasa si ma labaream la greu,adormind cu gandul si speranta ca intr-una din zile voi fi si eu cu cineva.Insa prima experienta sexuala si primele drame existentiale si-au atins apogeul dupa liceu...
In facultate,eram inca virgin...atunci am postat un mesaj pe un site si am intalnit o persoana deosebita.
Cu el mi-am inceput viata sexuala si am trait sentimente pe care nu stiu daca le voi mai trai vreodata.Cand il vedeam simteam ca lesin,ca pic jos de emotie si de dorinta.
Ma consideram implinit si cel putin gustam acest fruct al placerii in interiorul unei relatii.Ce imi puteam dori mai mult?
Este o gandire specifica adolescentului de 19 ani care isi continua monotonia de zi cu zi.
Dar oare nu cumva toti traim o monotonie infinita?Aceleasi lucruri plictisitoare,aceiasi oameni sumbri.
Si astfel voi incepe o intreaga dezvoltare a vietii mele,a ce inseamna sa fii gay in Romania mai ales si ce inseamna sa speri la fericire mereu.
Vor fi bloguri de tristete,de bucurie,excitante.

Motivul este ca un om nu se poate cunoaste dintr-o poza sau dintr-o singura poza.Inca sunt adeptul gandurile asternute pe o foaie de hartie,acele scrisori antice...in pofida messenger-ului,care reprezinta o comunicare "instanta".

Cred ca o sa ma indrept spre patul meu gol,un pat mare pentru o camera mica...si mai ales gol..si sper ca intr-o zi sa nu mai fiu trist sa pot zambi si sa pot zice...chiar ma simt implinit,desi sunt gay..