Tuesday, February 27, 2007

Destinul

Trebuie sa se termine odata!,asa imi zic mereu...si totusi nu se termina.Carari lungi,un infinit dens fara grija si durere..este doar un vis.Realitatea este mult mai cruda,stie sa ucida ca un criminal feroce toate lacrimile de bucurie,toate serile cand visam frumos si sa ma aduca din nou pe Terra.
Este din cauza gravitatiei sau din cauza lunii?Din cauza marii si a naturii?Din cauza destinului...Suntem mici piese dintr-un puzzle.E totusi atat de greu sa imi gasesc locul in aceasta lume,de as reusi candva.
Muzica,valurile,banii?Ce elemente aduc fericirea unui om ?Oare fericirea este pur si simplu o piesa din puzzle coordonata de forte necunoscute?Sau chiar puteam contribui la ea.Raspunsul tine de circumstante.De locul unde te-ai nascut,de oamenii pe care i-ai cunoscut.Mediul are influenta asupra individului.Un individ care intalneste un alt individ dintr-un alt mediu nu va putea accepta diferenta.
Suntem atat de legati de mediu.Sau poate ca nu...Totul este relativ.Unde esti Einstein sa imi demonstrezi ca nu numai timpul este relativ,ci si viata.O multitudine de zambete,de glasuri pierdute intr-un neant si un strigat ce rasuna din gura mea:"Sper ca o sa fie bine.Asta imi este destinul!"
Insa in clipa urmatoare devin din nou abatut,intr-o stare de tristete si melancolie asemeni unui copil ce revine la parintii lui.Sunt un om singur.Se vede ca Hector Malot nu a grefat numai un "singur pe lume",ci a grefat un sentiment prezent in fiecare om.
Cateodata privesc atat de adanc un om,de parca m-as scalda in ochii lui.As strabate fiecare centimentru al corpului sau :parul,zambetele de pe chipurile oamenilor,indragostitii...Cum sa nu imi placa fericirea oamenilor?Cateva clipe ma fac unul cu ei,cu zambetele lor si e atat de bine.Asa ma simt aproape de oameni,iar cand revin acasa,in camera,pastrez o ultima speranta "Va fi bine".


Zi dupa zi,si an dupa an dar nimeni nu apare.Usa mea este mereu deschisa,insa oamenii sunt prea ocupati cu vietile lor.Nu au timp sa ma asculte.Chiar daca strig si ii rog,ii implor pentru a sta putin cu mine si a ma cunoaste.Sunt doar un om si eu.De ce esti atat de rece?,incerc sa ii zic unui om,De ce nu ai timp sa imi vezi sufletul?
Nimeni nu se opreste la mine,iar eu am devenit ca ei.Timpul isi urmeaza cursul rapid...raman in urma doar amintiri.O clipa de acum va fi maine o amintire.Nici eu nu mai am timp pentru ei,din cauza faptului ca monotonia devine apasatoare.Viata nu e un vis al sufletului nostru,ci un cosmar.

Trebuie sa lucram si sa pierdem timp pentru a ne intretine,doar actori ai unei scene triste.A fi gay inseamna ca deja stabilitatea e compromisa.Gay-ii prefera sexul instabil,din motivul ca societatea nu le permite "compromisuri".
Nu-mi pot schimba destinul si asta nu pot accepta.Chiar daca lucrurile se intampla,eu ma trezesc mereu cu greu din vis."Trezeste-te,viata nu este un vis",imi spunea mereu mama cand eram mic.

Acum ca sunt mare eu tot mai visez,sper la o lume mai buna,iar bunatatea este in noi.Daca noi nu nastem iubirea,atunci cine o va face?Ce destin voi avea pana la urma si cu cine voi ramane la final?
Voi va acceptati destinul?Sunteti multumiti de viata?De parca as sti cum e moartea....

No comments: