Terapia iubirii

"De unde ai puterea sa mergi mai departe? De unde iti gasesti taria de a te ridica chiar daca erai in groapa? De unde...de ce iti porti aceasta cruce grea?"
El a raspuns:"Sper ca Dumnezeu sa ma ierte candva pentru pacatele mele..."

Crizele au devenit mai frecvente, socuri, teama, dorinte, amintiri. Pe patul de spital, printre ultimele clipe de agonie, in ore lungi de rascolire, baiatul exclama:"Sunt homosexual...va rog sa ma iertati pentru asta. Stiu ca ceea ce fac este de neiertat, dar nu ma pot schimba. Am iubit chiar si un baiat si am fost cu el timp de 4 ani."
Atat de grea si apasatoare ii fusese crucea, incat pe ultimele clipe baiatul isi destainui sufletul macinat de luni de suferinta. La indemnurile celei mai bune prietene, care plangea langa el, aceasta l-a rugat sa se destainuiasca:"Spune-mi ce te macina? Cateodata iti fixezi privirea pe tavan si nu scoti nici un sunet. Sunt prietena ta de mai bine de 10 ani, te rog ai incredere in mine. Ma doare sa te vad suferind atat...ma doare." Trezindu-se, inima lui simti un locas de caldura din partea poate singurei persoane care ii fusese aproape in tot acest timp:
"-In primul rand iti multumesc! Vreau sa iti multumesc inainte de a-ti spune ca nu sunt om, sunt asemenea monstrilor ce traiesc in locuri sumbre, umbre ale trecutului, ascunzandu-se mereu, dar meriti sa stii adevarul despre mine.
- Nu. E imposibil. Esti un baiat cu suflet de aur, cum sa fii monstru. Poate clipele de agonie prin care treci te fac sa spui asta. Toti avem drame, toti ne luptam in aceasta viata atat de dura."
Dupa momente de tacere, in camera alba a salonului, pe obrazul fetei cazu o lacrima. Nu putea sa creada ca singurul ei prieten era homosexual:"Nu. Tu nu esti asa, te rog, nu se poate asa ceva..."Suferinta din inima ei era evidenta, nascand o imagine ce ar fi induiosat pana si pietrele, iar apa s-ar fi transformat in vin, caci iubirea se simtea in inima ei. Tinea enorm la baiatul intins acum, pe cearsaful alb, poate mai alb ca niciodata. Se ridica de pe scaun si se indrepta spre fereastra, observa ca afara vremea se schimba, era atat de frig, atat de rece. Cel mai bun prieten al ei sa fie asa...incepu sa isi deruleze in minte toate clipele petrecute langa el.
Se vazu stand langa el, ajutandu-l atat de mult:"Tin la tine enorm si tot ce vreau este sa fii fericit". Isi amintea cat de dor i-a fost de el, cat de mult o facea sa rada, cat de mult o ajuta, o descurca la teme. Da, s-au cunoscut in liceu si au ramas prieteni buni chiar si acum, la ani buni dupa terminarea liceului.A dormit cu el in pat, a mancat la masa cu el, si chiar daca ii ascunsese aceasta personalitate, il cunostea suficient de mult incat convingerea ei era ca ceva il deviase de la drumul sau de a avea o familie, de a fi cu o fata.
Ochii baiatului licareau in nuante gri, iar fata nu se putea dezlipi de gandurile cu el. Ii fusese ca un frate, vorbeau in liceu cu orele la telefon. El o suna pentru ca nu avea cu cine sa vorbeasca, iar ea il linistea.
"-Spune-mi de cand ti-ai dat seama ca esti asa?
- Mi-am dat seama cand instinctul sexual isi face aparitia in trup. Cand reactiile din natura, din interior prin viata, cand omul devine sexual. Cam pe la 13-14 ani, dar am zis ca eu nu sunt asa. M-am zbatut in ganduri si am fost virgin pana la terminarea liceului..."

Marturisirile cadeau mai grele ca niste misile aruncate de forte inamice, baiatul ii spusese ca totul a venit din instinct, din firea lui umana. Nu este ceva planificat, asa cum nici ea nu isi planifica sa se uite la un anume baiat, nu isi planifica sa intoarca capul dupa cineva sau nu se gandea amanuntit de ce ii place un baiat. Stia, pur si simplu, asa cum stia ca omul respira, ca pasarile zboara, ca natura este schimbatoare...stia ca fiecare celula a lui tanjea dupa persoane de acelasi sex.
Baiatul ii povesti cat de mult se iubise cu un baiat, un baiat frumos si cuminte, si cat de mult si-a dorit sa isi gaseasca fericirea in bratele lui. Ii povestise ca fusesera impreuna 4 ani, ba inca ii povestise ca se stiau si in realitate. De 2 ori se intalnise pe strada cu ei, dar isi forta mintea sa isi reproduca acele intalniri:"-Era un tip slabut? Cred ca imi amintesc..."
Atmosfera incepea sa devina tensionata, prietena lui mai ca isi pierdea rabdarea, veni langa patul lui si il intreba:"-Ai fost cu vreo fata vreodata?", iar baiatul ii raspunse negativ...Ii prinse mana si ii vorbi bland:"Atunci de unde stii ca esti homosexual? Poate totusi mai ai o sansa, o salvare. Nu iti doresti sa ai o familie? Sa ai copii si sa le daruiesti tot ce nu ai avut tu? Sa stii ca ai lasat pe cineva in urma. Spune-mi ca nu iti doresti asta!? Nu pot accepta asta, vreau sa ma conving eu, ca cea mai buna prietena, sa analizam daca te-ai nascut asa sau ai devenit...daca nu vei putea sa fii cu o fata, atunci voi fi langa tine." Baiatul incepu sa zambeasca, stia ca nu isi putea schimba simtirile, nu isi putea schimba mintea si inima, era ca si cum i-ai fi cerut sa ii schimbi tot sangele, sa il inlocuiesti cu alta persoana, numai pentru a fi un model, doar pentru a intruni cerintele societatii.

Pe culoar, o alta urgenta trecuse spre sala de operatii. Fata se indrepta spre usa salonului spre a vedea despre ce era vorba. Un tanar in jur de 27 ani, avusese un accident de masina si trebuia sa fie operat la cap.Pe salon ramasese iubita lui, care striga disperata un ajutor de la divinitate, si-ar fi dat ea viata numai pentru a nu muri el. Fata inmarmuri, nu mai vazuse asa iubire, atata tarie, parca era ceva rupt din realitate, era puterea iubirii si a dragostei. Se intoarse din nou spre patul in care prietenul ei tocmai ii dezvaluise un adevar dureros.
"-Raspunde-mi sincer la o intrebare. Spui ca ai iubit un baiat 4 ani si ca si el te-a iubit, dar totusi te-a parasit. Nu a putut sa te astepte...Mi-ai povestit atatea clipe minunate traite cu el, incat sunt surprinsa ca el acum nu e langa tine. Asta ar fi trebuit sa va lege chiar mult, spui ca erai langa el cand se certa cu parintii lui. Ca mangaierile lui erau asa blande si ca iti spunea ca niciodata nu va veti desparti. Clipe petrecute cu el la munte, intr-o cabana de la poalele Bucegilor, seri in care ai adormit in bratele lui si ca iti place sa fii protejat. Te simteai in siguranta cu el, ca il asteptai si ca i-ai vrut numai binele. Ai mai spus ca la despartire el nu prea a avut ce sa-ti reproseze, de fapt amandoi ati gresit, insa tu ai iertat si ai iubit... ai rezistat, iar el nu. Daca tu pateai acel accident, el ar fi stat cu tine? Raspunde-mi sincer..."
Baiatul fu zguduit de aceasta intrebare. Inca il iubea, oricate s-ar fi intamplat intre ei 2, chiar a crezut ca vor sta impreuna o viata, atat de mult il iubea, il iubeste si il va iubi. Nu stia ce putea sa ii raspunda, confuz, cu gandul ca il parasise dintr-un motiv, care in mod normal intr-un cuplu str8 nu s-ar fi intamplat. Privindu-l in ochi, fata isi dadu singura raspunsul:"-Iti spun eu ca nu ar fi stat cu tine in asemenea momente. Te-a parasit dupa 4 ani, ce vrei mai mult? Inca un motiv in plus sa imi intareasca convingerea ca o fata te poate iubi mai mult ca un baiat. O fata va sta cu tine o viata, asa cum ti iti doresti, ai nevoie de o fata care sa fie langa tine o viata, sa iti faca mancare, sa te spele, sa te calce. Esti un baiat atragator, si sunt sigura ca multe fete te-ar vrea. Nu asta iti doresti tu cu adevarat? Sa iubesti si sa fii iubit? Unde e el acum? Vezi si tu bine... degeaba imi povestesti de cate clipe frumoase ati trait in 4 ani. Ele nu valoreaza nimic acum, o fata iti poate oferi stabilitatea, dependenta dupa care tu tanjesti"
Aceste vorbe ii atinsesera inima baiatului, si lacrimile incepura sa ii curga pe fata, il durea enorm acest adevar, aceasta certitudine pe care si el o gandise pana nu demult. Nu isi explica nici el ... de ce? de ce? de ce?...daca avusesera atatea clipe frumoase, de ce s-au oprit, parca printr-o cruzime a sortii. De ce s-au oprit, si el inca traieste. E inuman, ar fi vrut sa le traiasca pana la sfarsitul vietii. Prietena lui cea mai buna incerca sa il convinga de un adevar:"-Nici nu ai idee cat m-ai intristat... ma doare pentru tine inima si sufletul. Hai sa incercam cu un psiholog bun. Vreau eu sa ma conving de adevar. Tu nu vrei sa il stii? Si incerc sa te ajut, desi ma simt atat de neputincioasa. Stii? Oamenii imi lasa povara secretelor lor, si eu le port in inima mea, si traiesc durerea cu ei...dar atat de neputincioasa ma simt...tocmai tu ? de ce tocmai tu?"

Fata izbucni in plans si isi puse capul pe pieptului baiatului:"-Nu as putea sa-ti multumesc toata viata, pentru faptul ca ai fost alaturi de mine in toti acesti ani. Si ma doare ca te-am intristat. Poate era mai bine sa nu iti spun. Insa, intelege, mi-e teama ca daca eu mor, am vrut macar ca cineva care m-a cunoscut sa stie cum am fost in realitate. Ca in cazul mortii, sa nu se spuna ca nu se stie de ce...am vrut atat de mult sa stii tu... adevarul"
"-Nu vreau sa mori, orice s-ar intampla. Fa asta pentru mine, tin la tine. Si daca esti homosexual, te accept asa cum esti, dar vreau, vreau din toata inima sa fii fericit. Pentru ca ma doare ca nu esti fericit. Ai un suflet asa bun, esti un baiat sensibil, bland, calm...uite ce ti-au adus colegii si cat vor te faci bine...tu vezi toate astea?"
"-Da le vad si eu. Si cu toate acestea, ii cer iertare lui Dumnezeu pentru neputinta mea, ca iubesc baietii, ca am aceasta atractie pentru ei. Si nu inteleg de ce m-a ajutat in continuare. De ce face asta pentru mine?"
"-Pentru ca indiferent cum esti, ai un suflet bun si de asta te ajuta!!!Eu nu sunt in masura sa te judec, aceasta o poate face numai Dumnezeu."
"-Faci asta pentru ca ma cunosti de aproape o viata. Sunt 10 ani petrecuti impreuna. Sunt sigur ca daca nu ma cunosteai, simteai acelasi dezgust ca pentru cei homosexuali. Este atat de grea aceasta povara pe inima mea."
Fata, isi mai opri lacrimile si ii mangaie chipul prietenului ei cel mai bun:
"-Am facut salata de pui asa cum iti place tie. Cum te faci bine, te astept pe la mine si voi mai face. Mi-e asa de dor sa mancam amandoi."
"-Nu stiu daca voi mai putea da ochii cu mama ta, acum ca ti-am spus adevarul. Voi incerca sa vin."

Trecusera cateva ore de cand marturisirile, amintirile cadeau in acel salon alb-gri. Pana si vantul de afara ii anunta pe cei 2 ca indiferent de orice, timpul merge inainte, viata merge inainte cu bune si rele, dimineata va veni mereu, invatam sa traim cu suferinte ce ne-au marcat inimile, invatam sa cautam iubirea mai departe, invatam sa speram ca vom fi si noi fericiti. In fond suntem tot oameni, chiar daca iubim persoane de acelasi sex...chiar daca nu vom face copii sau nu vom avea o familie niciodata.
Prietena isi anunta plecarea, desi nu avea idee cum va dormi in acea noapte. Cate ganduri ii vor trece, i se vor perinda in fata ochilor. Viata i se parea atat de dura, ar fi vrut ca totul sa fie un cosmar, sa zica ca totul a fost doar un urat vis, si maine totul va fi bine. Dar nu este asa, era constienta ca marturisirile auzite erau poate mai certe decat dimineata ce urma. Viata i se parea acum atat de cruda, foarte cruda. Saruta fruntea baiatului langa care statuse de la 14 ani, langa care rasese, langa care se intristase.
"-As fi vrut sa imi spui mai demult adevarul. Dar iti multumesc pentru increderea pe care o ai in mine. Nici nu imi pot imagina prin ce ai trecut si prin ce treci. Tin la tine si durerea pe care o resimt este de nedescris!"
"-Acum inima mea a simtit nevoia sa iti spuna...in ultimele mele clipe. Inca o data iti multumesc pentru ca ai stat langa mine in toti acesti ani."

Usa salonului usor traintita anunta plecarea prietenei, inca o noapte de trecut pentru baiatul sensibil, dar adormi cu speranta intr-o lume mai buna. Si el isi dorea ca totul sa fie un vis urat, si dimineata sa il vada pe iubitul lui langa el:
"-Sunt aici iubitule. Nu te voi parasi niciodata. Te iubesc..."


P.S.: Dedic acest post prietenei mele cele mai bune, care s-a intristat atat de mult la aflarea vestii ca sunt homosexual. A fost, poate, saptamana cea mai zbuciumata din viata mea, in care mai ca am vazut moartea cu ochii. Cea mai grea saptamana resimtita de cand sunt pe acest pamant.

"Inca te iubesc..."

Sunt zile in care dorul pentru el ma doboara. Chiar daca am lacrimi in ochi, daca iubirea pentru el este poate tot ce am avut mai frumos pe aceasta lume...inca il iubesc, acum la aproape un an de cand nu mai este cu mine.
Ziua ma copleseste, soarele si lumina ma deprima, prefer sa ma ascund in lumea mea, sa-mi trag draperiile si sa plang pe perna mea, sa nu mai stiu ca este zi sau noapte, sa nu mai stiu ca in fiecare dimineata el se trezeste langa un alt baiat, sa uit ca saruturile lui sunt acum ale altuia, sa uit faptul ca in fiecare zi el isi traieste viata linistit, de parca eu nu as fi existat. Dar oare eu exist? Am devenit o fantoma care alearga dupa umbre ale trecutului, alegand obsesiv o imagine a singurei mele iubiri, a singurului meu iubit. Si pasii imi devin marunti, iar zile in care acestia inceteaza a merge mai departe. Ma doboara aproape toate locurile in care am fost cu el, pe unde am umblat, si lacrimile imi curg pe obraz:
"-Esti pres sensibil pentru un baiat!", se auzi un glas aievea care veni ca o adiere blanda. Nu am ales eu sa fiu sensibil, nu am ales eu sa iubesc un baiat, nu am ales eu sa fiu acum singur...nu am ales eu sa il iubesc poate pentru totdeauna.

Apoi, vin zilele in care imi este greu, in care durerea pune stapanire pe fiecare simt al meu, si ca prin vis as alerga la el:
"-Inca te iubesc, iubitule! Nu am plecat nicaieri, sunt aici si te astept, te voi astepta toata viata, pentru ca inca te iubesc. De iti va fi frig sau cald, iti voi simti senzatiile, si voi trai prin tine. Au oare nu ai realizat ca iubirea face minuni? Iti pot simti suflarea in fiecare dimineata cand te trezesti, fiecare gand si fiecare pas il simt pe fiecare drum pe care mergi. Sunt aici, si chiar daca sunt in urma ta, ca o umbra a trecutului, te las sa iti traiesti viata asa cum ai ales, insa eu inca te iubesc.
De vei vrea vreodata sa alergi catre mine, te voi astepta cu bratele deschise, te voi strange la piept si te voi saruta: Sunt aici si te iubesc! Am numarat zilele si clipele pana sa traiesc acest moment, am suspinat ca dupa mireasma florilor de primavara. Te vad, te simt si te doresc...regret ca acum nu te mai trezesti langa mine, ci te trezesti langa el, insa eu nu te pot uita, pentru ca te iubesc!"
Indata observ aglomeratie mare, oamenii se indreapta spre drumul lor si in fata ochilor se perinda imagini trepidante. Asa se misca si el, in fiecare zi merge pe drumul sau, chiar daca acum acest drum nu mai e si al meu.
Tot ce mi-au ramas acum sunt doar niste poze cu el, amintirile si clipele petrecute impreuna. La mare, la munte, weekend-urile cand il asteptam sa iasa pe poarta Academiei. Noptile petrecute cu el in parculetul de langa blocul lui. Am existat in acel loc si inainte de a-l cunoaste, pentru ca liceul meu era langa blocul lui. Si zi de zi treceam pe langa acel bloc, ba chiar stateam cu o prietena dupa ce ieseam de la scoala si vorbeam vrute si nevrute.

Nu aveam de unde sti ca acolo sta el, ca il voi cunoaste asa aproape de mine, ca va fi langa mine. Si iata ca exist si acum, dupa ce m-a parasit...sunt zile in care inghet pe banca din acest parculet. El nu mai este, desi privesc spre zarea lui...macar de l-as mai vedea o clipa, ce s-a schimbat atat de mult?
Oamenii nu sunt buni sau rai, doar se schimba si tot ce putem face e sa intelegem ce a devenit omul de langa noi. Daca ar fi sa definesc iubirea, as defini-o prin acest dor nestins, numai de a-l vedea, de a sti ca este bine. Si chiar daca sunt zile in care il vad ca nu ii este bine, nu ma pot apropia de el...ma intristez cu el, si tot ce pot face este sa ma rog sa ii fie bine, sa ma rog sa fie fericit. L-as intrista, nu vreau sa ii amintesc de ce am fost eu, nu as vrea niciodata ca din ochii lui frumosi sa curga vreo lacrima. L-am iubit, il iubesc si il voi iubi mereu, iar amintirile cu el nu imi dau pace.
"Trezeste-te la realitate, nu se va mai intoarce niciodata la tine...niciodata. Accepta-ti soarta si destinul, nu te mai agata de un trecut, nu mai trai in trecut, traieste in prezent si in viitor", este o voce ce imi spune in diminetile in care refuz sa vad lumina soarelui.
Noaptea ma linistesc, pentru ca stiu ca si el doarme. Stiu ca doarme langa el, desi imi e imposibil sa imi imaginez, nu imi pot imagina alte imagini ce mi-ar sfasia iar si iar inima. Cand l-am cunoscut era un copil, dar acum el s-a schimbat, ma doare ca s-a mutat cu altcineva dupa un timp atat de scurt, e ca si cum l-as fi sufocat, iar libertatea era tot ce a vrut.
Imi este atat de dor de el, sa il mangai, sa il sarut, sa fiu langa el in serile cand e trist, in serile cand se certa cu ai lui: Voi fi mereu langa tine, puiut! Si sper sa ma ierti ca nu te pot uita, sper sa ma ierti ca voi duce iubirea pentru tine in lumea in care ma voi duce, sper sa ma ierti ca aceasta lume a devenit sufocanta fara tine...inca te iubesc...

Asa gandea baiatul, intr-una din lungile lui nopti, scaldate in lacrimile sale..."Inca te iubesc...iubitule".

Eseul sexualitatii

Si totusi o facem, suntem si invatam sa ne acceptam. In ape tulburi, in zile de ninsoare, in caldurile unui soare aprins, ne urmam drumul mai departe si invatam din fiecare lovitura a vietii...invatam sa traim. O jungla in care oamenii sunt simple figurine, masti ce le vezi zi de zi, ce iti strabat calea. In acest univers existi TU, sau exist EU. Te poti intreba:"Cat insemn eu in aceasta lume?" De mi-ai da un instrument sa masor insemnatatea unui om pe pamant mi-ar fi in zadar cateva vieti de aici inainte. Insa acest instrument a evoluat intr-o forma mai subtila decat ceva fizic, si astfel intrebarea devine:"Daca eu as disparea astazi, cati oameni ar regreta ca m-au pierdut?" Analizand a doua intrebare ne putem da seama, cine a fost acel om. Toti suntem facuti din pamant, apa, aer, foc cele patru elemente creatoare ale naturii.
Daca am analiza esenta vietii si cee omul in originea sa, am deduce ca suntem niste naivi, condusi de principii create de altii, a caror certitudine poate fi pusa la indoiala. Locul central in viata unui om il ocupa sexualitatea sa. In jurul aceste sexualitati, i se invarte toata ecosfera interiorului si exteriorului sau. Este instinctul ce sare peste limita animalica de a-si satisface o simpla dorinta, devina ratiunea cuiva, un scop pentru care sa existe.

Prin sexualitate, natura umana se perpetueaza, iar comportamentul indivizilor este strans legat de sexualitate. De multe ori, nu intelegem anumite lucruri, dar ajungem sa le traim, sa le comitem independent de gandirea sau conceptiile insuflate de ceilalti. Nu am ales eu sa iubesc un baiat, cum de altfel cei dinaintea mea nu au ales sa moara. Supusi unor timpuri aride, homosexualii, sunt tot fiinte umane, sunt oameni ca si ceilalti. Ceea ce poate crea scarba este modul in care 2 barbati pot face sex. Scarba este elementul principal in a deosebi binele de rau, sau a ne indeparta de ceva ce este rau. Viziunea este subiectiva, pentru ca o analiza atenta, tot ce tine de organele sexuale poate crea scarba prin simplul fapt ca ele indeplinesc 2 functii: functia de excretie si functia sexuala.
Putem spune ca este scarbos tot ce este legat de sex, avand astfel viziunea de jos in sus. "De jos in sus" vedem oamenii ca pe niste fiinte sexuale, dominati de dorinte pe care mintea umana si le-ar putea intelege. Vedem oameni care cad prada acestor placeri, este o placere caruia nimeni nu ii poate rezista... O data satisfacuta aceasta dorinta, ea se caracterizeaza ca o pofta, salivezi numai cu gandul la o inghetata de capsuni cu glazura de ciocolata. Indata ce o mananci, pofta scade si iti poti indrepta atentia spre o alta nevoie. Sexualitatea este strans legata de natura umana, este cea care poate distruge un om, il poate ridica sau il pot schimba intr-un animal.
Viziunea "de sus in jos" este cea care ataca si persista, este cea pentru care au luptat toti cei dinaintea mea sau cei dupa mine. Se caracterizeaza prin "sentiment", capacitatea unei fiinte de a iubi o persoana de acelasi sex exista, iar scarba devine un abur al mancarurilor cele mai alese.

Facem ceea ce simtim, nu pentru ca alegem noi asta, ci pentru ca ea exista in natura noastra umana, este parte componenta a fiintei noastre. Ceea ce traim, este mai complicat de descris in mii de pagini, in eternitati trecatoare sau imagini diafane.

Intrebarea este urmatoarea: "Este posibil sa imi schimb firea?" Acest dinamism al firii, sa devii din homosexual heterosexual si invers. De ar exista pilule magice sau ceva fizic pe lume, insa lupta este interioara. Sexualitatea se simte in fiecare om, nu este ceva controlabil, de ar fi...cred ca raul ar disparea.
In ultimul an, de cand prietenul meu m-a parasit, am invatat sa imi refuz aceste placeri sexuale, le-am anihilat prin insusi suferinta umana.

El nu a putut-o face si il vor roade pe interior, i-au schimbat firea, devenind un animal al unor placeri incontrolabile. Daca vom pati toti la fel, pot spune ca viata mea nu ar mai avea nici putinul rost pe care il mai are...

Dorinta unui copil de a iubi

Dimineata se anunta cu o noua speranta pentru baiatul ce traia in aceasta lume. Se indrepta spre fereastra si observa ca este zi, era o zi in care spera la ceva ce nu putea deslusi sau intelege. Insa mereu a fost un optimist, sau macar a incercat sa fie, sau sa il tina ceva spre un echilibru acceptabil de un om rational.
La cei numai 14 ani ai sai, era practic un copil ce visa cate stele pe cer sau cate fire de nisip in marea involburata. Inca nu stia ce e sexualitatea si totul parca aparea de departe intr-o ceata deasa, o imagine prea neclara pentru un copil ce stia numai sa viseze. Visa la o inchipuire ce ii parea atat de reala, isi dorea sa vada mai clar ce se intampla cu el, insa ii era parca si teama de ceea ce va vedea, asa ca isi amana curiozitatea pe mai tarziu. Tocmai termina ciclul gimnazial, iar cu toate ca ii placea de un baiat din clasa lui, isi spunea ca asa ceva nu se poate, e imposibil ca tocmai el sa fie asa, in acest fel atat interzis, cat si nenatural.
De curand vazuse pe micul ecran ca un nou film va apare la cinematograf in orasul sau. Din reclama observa ca este vorba despre o poveste de dragoste, despre un film care castigase multe premii Oscar si era cu un vas mare, cu numele de Titanic. Isi amintea ca mai fusese la cinematograf cu unchiul sau, dar era prea mic pentru a constientiza ce este un film pe marele ecran. In inima i se nascu dorinta ca trebuie sa il vada, desi nu stia ce este acela un cinematograf. Auzise ca acolo se duc multi indragostiti, 2 oameni ce isi pot exprima gesturi tandre in obscuritatea aceea. O intimitate pe care simti sa o imparti cu cineva.
Baiatul intelesese asta de mult. Erau zile cand cutreiera strazile, sau mergea numai pentru a cauta oameni, pentru a vorbi cu el, pentru a-l intelege, pentru a-i ajuta, pentru a-i intalni. Se uita la oameni cu o privire blajina, de parca le-ar fi spus: " Atat de mult imi doresc sa te cunosc, sa te pot ajuta cu ceva, sunt aici doar pentru tine". Seara insa il gonea in camera sa si il indrepta spre patul, prelucrat dintr-un stejar batran.
In ciuda singuratatii, se hotari sa vada acest film. Le spuse parintilor ca se va duce la cinematograf cu prietenii, insa acestia erau doar gandurile sale. Cu un zambet, optimism, porni spre cinematograf, dinspre care observa o multime stransa la casa de bilete.
"Nu-i nimic, imi doresc atat de mult sa vad acest film, incat pot astepta si o vesnicie". Se aseza la coada si incepu sa vorbeasca cu persoanele din jurul sau. Majoritatea erau cupluri sau mici grupulete care ardeau de nerabdare sa prinda un bilet. Desi plecase de dimineata, izbuti ca in jurul pranzului sa prinda un bilet: " Aveti noroc, ati prins ultimul bilet pentru filmul de la ora 17".
S-a mai plimbat pe strazile orasului sau, incercand sa faca ceva pentru trecerea timpului, cand in sfarsit venise momentul mult asteptat.
Emotiile l-au cuprins inca din primele clipe: sunetul care era mai puternic decat la televizor, vibratiile care ii dadeau senzatia ca este pe acel vas, imaginile cu acest film l-au fermecat. Sala vuia de lume, in stanga si in dreapta unii mai comentau anumite scene. Nu se mai simtea singur intre ei, daca cineva spunea un lucru, era ca si cum i l-ar fi spus lui. Venind si sfarsitul tragic al iubirii celor 2 protagonisti principali, copilul izbucni in lacrimi, plangand poate pentru prima oara intr-o sala de cinematograf.
Ramasese atat de miscat de acest film si de melodia de pe coloana sonora, incat ii trebui cateva minute pentru a se ridica de pe scaunul din sala. Observa ca ramasese singur, toata lumea plecase. Cu ochii inlacrimati, intelesese ce isi doreste: " Sa fiu si eu iubit in acest fel, atat de puternic, incat sa infrunte si moartea".
Cu privirea in pamant se indrepta spre iesire, observand pe unul din randuri ceva stralucitor. Apropiindu-se, afla ca acel obiect era un inel de argint. Ar fi vrut sa il returneze celui care l-a pierdut, dar nu l-a putut gasi, sala era de ceva timp goala. L-a ridicat si l-a pus in buzunarul hainutei sale, era un semnul ca iubirea trebuie simbolizata prin ceva, chiar si prin acest inel.
Acasa, l-a pastrat in cutiuta cu amintiri, si se uita mereu la el, sperand ca intr-o zi cineva il va iubi:" Ii voi darui acest inel, care pentru mine inseamna atat de mult", isi spunea baiatul in serile cand se zvarcolea in patul sau gol.
Mereu a dormit singur si i-a fost teama de intuneric, pentru ca mai apoi intunericul sa ii devina cel mai bun prieten.

Trecura 4 ani de cand inelul de argint se odihnea in cutia cu amintiri a baiatului, care acum era un tanar adolescent. Simpatic la vorba si la port, sperand in iubire, si prin lupte nesfarsite cu propriul sa corp, incepu sa isi caute un baiat, care sa fie al lui, sa stie ca exista pentru cineva. Intalnise altfel persoana care avea sa ii fie iubit, baiatul pe care il asteptase de o viata, fiind chiar singurul lui scop...acela de a iubi un baiat si sa nu se desparta niciodata. Cunoscuse astfel marea lui iubire, implicandu-se intr-o relatie de iubire.
Dupa ce iubirea intre cei 2 baieti se inchega destul de puternic, ajungand sa isi jure iubire eterna, copilul visator simti nevoia sa isi exprime iubirea:
"Vreau sa pastrezi acest inel de argint si sa il porti. Sa iti aminteasca ca eu exist pentru tine si ca sunt al tau mereu." ii darui inelul care isi gasise acum un deget pe care sa stea. Un deget ce ii dezmierda corpul cu mangaieri fine si blande, asemeni unor fulgi ce te gadila, asemeni unui pat moale ce te inconjoara in puf.
Astepta aceasta iubire dintotdeauna, urmand apoi zilele cand cei 2 baieti se mai certau. Erau deja de cativa impreuna iar unul dintre baieti era mai mereu nelinistit.
"Trebuie sa iti dau inelul inapoi, pentru ca iti apartine. Eu nu mai sunt demn sa il port" au fost cuvintele ce semnifica sfarsitul. Baiatul nelinistit de sentimente contrare iubirii sale, returna inelul la persoana ce il detinuse atata timp.
Nici acum nu mai e sigur ce s-a ales de acel inel, fie ca l-a primit inapoi, dar timpul l-a pierdut in trecut, fie ca baiatul nelinistit nu mai apucase sa i-l dea niciodata. Acest inel s-a pierdut asa cum se pierduse si marea lui iubire, si daruise ce avea mai de pret, insasi inima sa.

Iubirea vine din inima, care ii era sfaramata in bucati de aceasta despartire. Dar apucase sa traiasca ce isi dorise..o iubire atat de puternica, atat de intensa ca cea de pe Titanic. Marea lui iubire tinuse numai alti 4 ani, pana se ineca intr-un sfarsit vesnic. E constient ca poate nu va mai avea niciodata ce a avut, dar se poate stinge linistit. Pentru el, viata si sensul vietii era tocmai o iubire intensa.
Esecul ca aceasta iubire nu a fost vesnica, sau ideea de sfarsit a celei mai mari iubiri, il apropie de gandirea unui sinucigas. Esecul nu se datoreaza contextului, faptului ca acel baiat trebuia sa plece din viata lui, ci se datoreaza prin insasi dorinta sa poate egoista de a fi iubit si de a iubi.
Traise pentru o clipa de 4 ani, senzatia ce si-o dorise dintotdeauna, clipe minunate ce pot fi impietrite in timp.

"Chiar daca ma voi stinge si eu in eternitate si ma voi pierde, nu regret ca am cunoscut iubirea ce mi-o dorisem de-o viata" fusesera gandurile ce ii vuiau in minte pentru a-l multumi ca totusi a trait ceva frumos in aceasta lume dura. Sinucigasii vor ramane mereu niste genii neintelese, niste oameni stranii, ce se dedica trup si suflet unui scop sau nu rezista unui soc, ca acela al unei pierderi. Acest sentiment se va intalni numai la persoanele ce si-ai dorit foarte mult, au cautat iubirea, iar pentru o clipa au cunoscut-o.Fermecati de acea clipa, sunt capabili sa renunte la viata, fiind incapabili sa se intoarca la stadiul initial, acela de a spera.
Sunt incapabili deoarece asteapta o viata iubirea, o traiesc o clipa si o pierd. De ar fi capabili sa gaseasca iubirea mai usor, poate in fiecare persoana intalnita, atunci poate ar renunta mai usor si s-ar inrola in noi iubiri.
Iubiti din toata inima... intelesul acestor vorbe e ca persoana cealalta vine si locuieste in inima ta.Inima ta devine camera celuilalt si din 2 persoane independente deveniti un eu unitar.

"Am iubit si am fost iubit", spuse copilul la aproape 10 ani de la vizionarea acelui minunat film...Titanic...

Mai stai

Mereu am vrut parca sa fiu contra timpului. Imi amintesc ca intotdeauna am vrut sa mai raman o clipa, o secunda, pe care sa o sorb cu iubitul meu. Fie ca ne vedeam in oras sau doar noi doi, sau pur si simplu plecam din oras, despartirea de el imi parea grea, foarte grea.

Imi placea atat de mult sa dorm cu el, sa dorm langa el, sa ii simt rasuflarea, sa ma uit la el cum doarme, sa ii mangai chipul sau sa ii aduc un pahar cu apa in mijlocul noptii. Aceste amintiri nu imi dau pace nici acum, pentru ca erau prea frumoase. Poate ca anticipam sfarsitul, dar nu vroiam sa cred in el. Imi dadeam seama pentru ca eu ma trezeam noaptea si il mai mangaiam, el nu o facea. Dar iubirea este atat de frumoasa, incat vrei sa o pastrezi mereu in inima ta.

Asta au facut si oamenii, au cunoscut durerea in simtamintele trupului si au asteptat un Salvator, un Mantuitor sa ii salveze de toata durerea si toata lacrima si sa le umple inima cu iubire. Toti fugim de aceasta durere, care ne doboara inima...cand plecam de langa el il sunam in secunda imediat urmatoare, ba inca de multe ori ma intorceam din drum si il sarutam.

Imi e dor de clipele acelea, de noptile cu el, de tot si parea sa fie la fel ca mine. Ii parea rau si lui cand ne desparteam de trebuia sa mergem la scoala, sau altceva ne ocupa timpul. Chiar daca efectul a fost oarecum invers mie sa imi placa si mai mult de el, el sa se plictiseasca de mine....

Nu putine au fost clipele in care adormeam cu lacrimi de dorul lui, apoi vorbeam ore intregi la telefon de a platit zeci de milioane telefonul, ii era si lui dor de mine. Am trait parca un foc, am zburat peste cer si am atins luna, am imbratisat noaptea si am sarutat dimineatza racoroasa, am simtit verdele crud al padurii de cristal.

"Mai stai, te rog, inca o clipa cu mine", imi spunea de multe ori cand se simtea singur. Si am stat, nu am fost egoist sau rece cu el, insa in final el nu a mai stat, a plecat cu primul tren, sufocat parca de o relatie ce nu avea sa se mai termine.

Schite in Zile de vara

Vara a fost dintotdeauna anotimpul meu preferat. Ce poate fi mai frumos: caldura inabusitoare, haine mulate, plimbari in aer liber, in parc, la strand, inotul, de altfel si perioada vacantei.
Eram virgin, si tocmai ce terminasem clasa a 9-a, sau cel putin era pe sfarsite. Chiar daca gandeam ca un copil, plecam de acasa sa inot, fie singur, fie cu amicii de cartier, sau cu cei din clasa. Ma adaptasem foarte repede in liceu si am ramas uniti pana la sfarsit. Dar faceam si compromisuri. Imi amintesc cu drag ca o data l-am pus pe un coleg sa imi faca tema la franceza :). Era foarte dragutz, nu foarte inalt, insa foarte bine facut la corp. Era foarte destept la franceza, pentru ca mama lui era profesoara si el participase la cateva olimpiade. Asa ca il rog sa imi faca tema la franceza, la mai putin de un metru fata de el, mai ca ii simteam respiratia pe chipul meu. Si imi spune:
-Uite eu iti fac tema, dar tu ce faci?
Ce puteam sa fac? :) Ma trezesc ca il mangai cu pixul pe picior, ma excitasem teribil, mai ales ca il mai visam in serile cand ma masturbam. O colega ma vede si tzipa la celelalte: Fetelor puteti sta linistite, ca M nu va viola niciodata. Am zambit, imi e dor enorm de colegii mei, cat de uniti eram, fiecare zi cu ei era o placere.

Chiar daca stateam cu fetele, eram apreciat de baietzii din clasa. Tin minte ca un coleg imi spune:
-Bravo! E bine ca esti bi, in fond, ce-i frumos ii place si lui Dumnezeu!
Am fost profil real si implicit eram mai multi baieti decat fete in clasa. Asa ca aveai de unde alege. Pana si doamna diriginta stia de orientarea mea si se mai faceau glumitze, dar nu de genul sa fii ranit :). Imi facusem temele si ma striga la catedra, si ma indrept zambind, la care ea:
- Ia uite ce zambaretz este, ca o fetitza dragalasa si cuminte!
Am rosit tot, ochii imi erau in pamant si nici ca mai puteam privi vreun coleg, dar ajuns la catedra toti zambeau prin banci. Vazandu-i asa pe toti mi-am dat seama ca nu aveam de ce sa ma tem, colegii de liceu erau mai ceva ca familia mea. Atat de bine ma simteam cu ei. Si se termina clasa a 9-a, caldura mare, in tramvai la fel, baietzii se trecusera pe pantaloni scurtzi, trei sferturi, tricouri mulate, tabloul perfect pentru o zi de vara.
-Hai sa mergem la strand, exclama un coleg mai strengaresc. Zis si facut, cu un cearsaf ma intalneam cu colegii sa mergem la strand. Pe RATB rasete mari, eram toata clasa cu galagie. La strand, un baiat superb cu ochii verzi era chiar in fatza noastra, nu imi puteam lua ochii de la el. Nu as putea descrie cat tineam imaginile astea cu mine, pentru a ma masturba. Adoram pe strand sa vad baietzii in slip, cu organul mulat pe materialul de diferite culori.

Ies de la scoala si dau repede sa iau masina, in spatele meu un tip cu un tricou albastru si pantaloni scurti. Eu prind loc exact langa usa, si nu stiu cum s-a nimerit dar stateam cu spatele la tipul asta. In trafic, aglomeratie mare, si masina stationa la fiecare 2 minute. Din atatea cramponari, i-am simtit penisul erect baiatului din spate..nu zic, cand am ajuns in statie, traisem atat de intens acel moment incat ejaculasem si trecuse peste blugi. In final, reusisem sa ajung acasa, cu mapa peste blugi :).
Totul devenea monoton dupa cateva ore de matematica, dar noroc ca eram langa terenul de fotbal, si eu stateam pe randul de la fereastra. Asa puteam admira toti baietii din liceu care jucau fotbal, observandu-l in acest fel pe Andrei, un tip din generatia mai mare. Am intrat in vorba cu el si am fost amici pana a terminat el, ieseam in curtea liceului si il admiram. Poate ca erau gesturi gay, dar repet, eram uniti toti. Cu siguranta ca am fost un norocos, nu stiu ce as fi facut intr-un alt liceu, sau intr-un mediu ostil in care toti m-ar fi luat peste picior.

Mereu le ziceam la toti sa fie buni, sa nu tina ura pe vreunu, si intr-adevar pana la sfarsit am fost fara certuri mari, sau cum mai auzeam pe la alte clase. Respectul mi l-am castigat cred ca prin felul meu de-a fi. Ieseam cu ei peste tot, daca eu stiam la mate, ei ma ajutau la istorie de exemplu. Eram uniti si la bine si la rau :)). Ajung prin clasa a 10-a si la o discutie cu profesoara de biologie aceasta afirma:
-Totusi nu voi intelege comportamentul homosexual. Il intalnim si la animale, dar poate, ca si cancerului nu ii gasim o explicatie logica, pur si simplu el exista in fiecare celula a acelei fiinte. Aceasta comparatie am simtit-o mai tarziu, pentru ca atractia pentru un baiat o simteam cu tot trupul si sufletul.
Insa am putut sa ma abtin, sau cel putin sa ma infranez pana dupa liceu, cand deja limita mea hormonala, limita sentimentala sparsesera de mult barierele. Cateodata ma uit in urma si ma uimesc de cat de mult am putut sa ma abtin, de fapt e adevarat ce se spune, fiecare lucru la vremea lui.

Acum de ce nu pot sa fiu iarasi acel baiat cuminte? Sa ma multumesc cu masturbari fierbinti pe scene ale unor baieti pe care ii vad in tramvai? Pentru ca deja am cunoscut placerea fizica? sau poate pentru ca, m-am maturizat, si fiinta mea nu se mai vede intr-o singuratate proiectata.
Nici amicii nu ma mai multumesc, sufletul meu viseaza spre o singura persoana...un iubit...Ce se intampla cu mine?

Mergem inainte!?

"Trezeste-te!"...cu pasi maruntzi ma indrept spre baie. Nici puterea sa ma mai uit in oglinda nu mai am. De teama a ceea ce vad, un om singur si gol, o umbra ce inca exista pe acest pamant, o iluzie ce se unduieste de propriul ei zbucium.
Dimineata vine in fiecare zi, dar pentru mine e ca si cum ar veni un nou cosmar, in ce sa mai sper, daca nu in iubire? Si o caut zi de zi, inchis in lumea mea se vede ca ea intarzie sa apara.
In ultimele luni am invatat sa exist pentru oameni, un zambet al unui om trist ma lumineaza si pe mine, sa stiu ca am contribuit la acest sentiment, imi toarna in suflet valuri de dulce mireasma, peste durerea ce imi sfasia inima. A trebuit sa gasesc o solutie, si aceea a fost sa traiesc pentru ceilalti.
Chiar daca erau zile in care eram o stafie, existam totusi pentru cineva: pentru cersetorii din fata Bisericii, pentru oamenii bolnavi din spital. Am plans cu ei ai am discutat, am vazut cum oamenii sunt trecatori, cum unii dispar si nu ii voi mai vedea niciodata, am incercat sa ma lupt cu mine insumi. Toti au zis ca sunt un baiat de aur, si au stat si ei langa mine cand mi-a fost greu.

Este incredibila puterea dragostei, cum sfasie ca o raza de lumina un intuneric in care eram aruncat, eram atintit. Au fost luni de zile in care numai am zacut, pentru mine nu a mai existat nici zi nici noapte, nici oameni nici lucruri, am fost intr-o agonie continua si totul din cauza mea. "Iubirea este un proces de autosugestie", am citit asta candva in "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi", dar nu credeam ca voi trai si eu sensul sau, desi cand am citit nu eram capabil de a transpune aceasta fraza, de a-i reda insemnatatea in esenta sa. Desigur ca este un proces de autosugestie, nu vine nimeni sa iti bage dragostea in inima, ea exista in noi, exista in fiecare om, dar oare cati dintre noi o pot scoate la lumina?
Am iubit din toata inima si din tot suletul pentru ca mi-am autoimpus: mi-am autoimpus sa nu-l parasesc niciodata pe iubitul meu, sa fiu langa el cand are nevoie de ajutor. Studiind etapele iubirii in inima unui om am dedus ca iubirea apare dupa ce focul dispare. La inceput este o inimaginabila atractie, mai ca zbori spre acea fiinta, esti atras ca un magnet. Apoi devii unul cu celalalt, ii accepti orice, si existi prin el.

Crezand si simtind acestea era logic, era uman sa simt k jumatatea mea se rupsese de mine. Eram implinit.. inca mai am seri in care plang, dar incerc sa ma trezesc din nou in fiecare dimineata: " Mergem inainte! " imi zice o voce. Nu am inteles cine mi-o spune, dar pt acea persoana ma trezesc, chiar daca greu, ca dintr-un somn in care as zace mereu. Poate Dumnezeu ma mai tine pentru ceva pe acest pamant. Si voi merge pe aceasta cale, pana cand cineva ma va insoti pana la sfarsit.
Poate sunt un naiv ca vreau sa iubesc din nou: " Curaj sa ai sa poti visa, sa poti zbura spre viitor"..dar eu nu exist in afara iubirii, ea s-a nascut in mine si traieste in inima mea.
Cred ca Dumnezeu exista prin oamenii pe care ii cunoastem, prin cei care te vad asa cum esti tu cu adevarat. O femeie cu parul carunt se indreapta spre mine, nu intelegea de ce un tanar asa ca mine are privirea asa goala:
"-La ce te uiti asa de gol? Esti tanar, ai toata viata inainte, vezi si tu cati ar da sa mai aiba doar cateva clipe si tu ce faci? Nu te bucuri de clipele cand soarele rasare, de clipele cand ploaia sterge duhoarea verii?"
Lacrimile inca imi curgeau pe fata si am sarit in bratele acestei femei, pana si atingerea cuiva ma linistea in serile in care urmau:
"-Ma doare si imi caut linistea. Nu imi cunosc rostul, dar il caut in fiecare strop de speranta. Si da sunt tanar, dar cu ce ma ajuta asta? Singuratatea m-a adus aici, lipsa de iubire, desi mi-am dorit atat de mult sa fiu si eu iubit, insa nici o persoana nu a stat langa mine."

Am inceput sa ii povestesc viata, ma uitam la mine, deveneam baiatul naiv din liceu, acel baiat care vorbea cu toti, de la femeia de serviciu pana la directorul scolii. Poate am fost orb, dar cei care m-au cunoscut, au tinut la mine, am ras cu ei, am zambit. Toti ne schimbam, poate si eu m-am schimbat, pentru ca nu mai reusesc sa revin sau sa ma mentin in acel stadiu.
Vreau mai mult, vreau sa locuiesc cu un baiat, sa il sarut, sa ma tina in brate, eu exist doar prin cineva. Umbra prinde culoare si viata doar prin zambetul altcuiva, prin inima altui baiat. Intre religie si patima, intre bunatate si durere, intre iluzie si realitate...inca ma trezesc dimineata.
L-am iertat pe iubitul meu ca m-a parasit, ce as putea face mai mult? Iertarea este tot o dovada a iubirii, l-am iertat si sper sa fie bine acolo unde este. Eu acum merg singur pe drumul meu, asa cum imi trimisese cineva o prezentare, Trenul vietii, dar daca viata e un tren, cand opreste la cate o statie, ma indrept asa cu speranta ca iubitul meu ma asteapta pe peron.

Zilele astea am vizionat filmuletzul de la nunta lui Alex si Marius. Mi-a placut foarte mult, era ceva ce imi doream si eu. Dragostea ce emana din filmuletz mi-au starnit lacrimile. Am intrat pe 9 luni de cand sunt singur printre valurile vietii...
Multa fericire si sa nu va despartiti niciodata, asta va doresc Alex si Marius!